experimentez uitarea
îmi învăț palmele să nu mă recunoască
în secundele împietrite una în spatele celeilalte
ca într-o carte cu foi netăiate
buricele degetelor mi se opacizează treptat
și cască prelung lungindu-se în ierburi
ca niște câini plictisiți
degrevați de obsesia ascultării

așezată pe spate
decupez cu pleoapele copci înguste
în gheața albăstruie a tăcerii
orizontul mă scrutează atent
pe sub gene
mă voi muta în curând în propria-mi umbră
și-mi voi legăna tot mai puțin
brațele pline
cu spărturi de oglinzi

iată-mă, mamă
m-am șters din marginile mele
ai drumul deschis, adu-mă încă o dată pe lume
mai toarnă-mă o dată, retopită
fără pată
în mine