In cimitir in miez de noapte ma plimb,
Cu inima batand puternic in al meu piept,
Lumini zaresc mai spre oras, si nu aici pe deal,
Un loc in care intunericul e infernal.
Pe cer e luna-nsangerata, iar stele nu-s
Ci doar nori grei ce-nvaluie-n mister
Alei printre morminte spre capela
Acolo unde ultima lumina
O vad cei dragi langa a lor odor.
Mirosul din capela il stiu de multa vreme
E-ntepator si aspru, te face sa versi lacrimi
Nu-atat pentru defunctul ce intelept asteapta
Tarana calda, cruce, sicriu si indurare
Cat pentru clipa-n care in lume ai venit.
Morfina te cuprinde si dulce iti arata
Imagini ce odata cu greu ai indurat
Te face sa regreti ca-i omeneste
Cand a gresi usor ai invatat
Tamaia ii da primei esenta ce nu are
O lectie de viata ce nu o poti uita
Sa ierti ea te indeamna
Sa uiti ca-n a ei vreme
Nu a putut sa-ti dea putere ci necaz
O arta e cand se imbina aceste doua
Si cerul plange pentru cel ce pleaca
Doar eu privesc la ele si vad lumina celui,
Ce nu o vede pe a noastra.
De mic copil ma plimb printre morminte,
Ma linisteste faptul ca ele ma cunosc
Ca fiind trupul, o minte ce inchina,
Spre infinit eu am.
Sunt pretutindeni raze si umbre-ntunecate
Dar nu imi este frica, e nestiinta poate
Aceea ce ma face sa simt, o inima cum bate
Vreau sa observ in noapte cum trec pe langa mine,
Acele umbre moarte ce cauta lumina
Iar inima, imi spune,sa las in cautare
Sa se desprinda ele cu raze ce nicicand,
N-o sa se-ndure-n noapte,spirite ce parca,
Vin din pamantul care e dincolo de soare.
O ceata dulce ma-nvaluie-n chemare
Le oglindeste forma trecand printre morminte,
Asa cum trec acuma si eu sub luna plina
Cum am trecut sub norii ce nu demult
Se-aduna si-apoi spre dimineata se-mprastie-n lumina
Si cum voi trece sigur cand o sa am alaturi
Acele raze pline, acele umbre moarte,
Si cand voi fi ca ele a cetii prizoniera
Inchid deocamdata poarta care duce
In cimitirul vesel al miezului de noapte
De-aici nu se mai vede decat copacul care
Sustine printre ramuri nori grei si luna plina.