aud câinii de aer cum sfâșie de pulpe
un cer prins în zăpadă până la brâu mai sus
iar o lupoaică naște mirându-se cum parcă
sub steaua iernii aste s-ar fi născut iisus

bătătorind cărarea cu alb de niciodată
mai alb sau mai lunatic sau poate inocent
strunind c-o mână iapa troienelor și pușca
de verde gol de sine o cată un dement

neînghețate valuri se sparg în pieptul lui
el tace și rânjește și parcă e mai mort
în mamă puii lup se-ascund ca-ntr-o minune
a pânzelor de nea care se-nchid în cort

dar pușca deodată străfulgeră-n lumina
atât de orbitoare că se topește-n ea
și dinții albi de lapte se scurg pe lângă sâni
și iarna se arată în blană de cățea

să sfâșiem de pulpe un cer prins în zăpadă
cu leșuri moi de pui sau colții răi de sus
iar o lupoaică moare mirându-se cum parcă
sub steaua astei ierni s-ar fi murit iisus