Se lasă o liniște deplină
Și uruitul trăsurilor se aude asurzitor
Întind mâna către frunte
Și observ că e fierbinte ...
Mă sprijin amețită de un gard.
Mă uit la ceas și imaginea se multiplică.
Nu mai cunosc nimic
Trotuarul e pustiu, trăsura a plecat ...
Lumina felinarului mă orbește
Și bat din poartă în poartă.
Nu e nimeni ...
Frunzele zboară și fac
Un vârtej la picioarele mele.
Un vânt rece mă bate pe spate ..
Dar nu îl simt.
Realizez repede că am murit
Și am ajuns în iad ...
Asta e pedeapsa, asta e suferința ...
SINGURÃTATEA ...