De curând a ieșit de sub tipar volumul „Arcade peste timp”, Editura Stef, Iași. Cu mențiunea că volumul de față apare în proiectul editorial „Să ne cunoaștem istoria – Călan”, inițiat în 2010, specific că articolele prezentate în cuprins au fost publicate, perioada 2011 – 2017, în reviste ca „Arhive Hunedorene”, „Vox Libri”, publicație a Bibliotecii Județene „Ovid Densușianu” Hunedoara - Deva, „Lada de Zestre”, revistă de cultură și civism a Asociației Călan 1387, „Viața medicală”, săptămânal al personalului medico-sanitar, „Poezia”, revistă a Uniunii Scriitorilor din România sau în diverse publicații online. Excluzând articolele cu caracter științific publicate în reviste de specialitate.
În cuprins sunt reproduse doar acele materiale, cele mai multe optimiste, de opinie, informare, editoriale, în mare parte din spectrul cultural - istoric.

În prefață semnează cunoscutul jurnalist hunedorean Nicolae Stanciu:

„Când am fost contactat de domnul Daniel Lăcătuș, neobositul căutător de perle prin fumul și cenușa flăcărilor - pe care le socoteam de nestins - Călanului, la care voi reveni obsesiv, chiar dacă ar părea un loc comun, demonetizat datorită îndelungatei folosințe, am răspuns prompt: Da! Fără să-mi dau seama dacă pot onora invitația de a scrie câteva rânduri despre Oameni ai Călanului...
A scrie despre o lume pe care am cunoscut-o pasager, mai mult prin câteva personalități locale întâlnite și reliefate din întâmplătoare prietenii, ori în documentări gazetărești, mi se pare acum, aștrenând aceste rânduri/gânduri, o responsabilitate riscantă.
Voi risca însă și voi începe prin a-mi reaminti ținuta, grija cu care pășea scriitorul Ionel Amăriuței, intrând în biroul Secției Cultură- Învățământ-Tineret-Sport a ziarului regional; sfiala cu care se adresa redactorilor, teama de a nu produce deranj într-o încăpere pe care dânsul o considera, ne dădeam seama, un loc de creație. Am invocat această amintire pentru că Ionel Amăriuței este expresia personalizată, umanizată a simbiozei între Poezie și Siderurgie, dacă vreți.
Cu mențiunea că Poezia mai trăiește... Sigur, Ion Arieșanu o spune cu har: „Făcea naveta la Călan unde lucra īn uzină la un panou de comandă. Īntre fum, flăcări și uzură fizică, el naviga solitar prin cunoaștere și scris spre pragurile poeziei. Scria, elegiac și sceptic, poemele propriei singurătăți, o sinucidere lentă dar sigură a ființei. Singura sa lumină o reprezenta unica īncăpere a garsonierei sale, un fel de cetățuie intimă pe care, din puținii bani cāștigați, printr-o trudă uriașă, și-o īnfrumusețase cu obiecte rare și picturi, cu porțelanuri și cărți prețioase”. (Portret liric, īn Orizont, 27 aprilie 1999).
Fără a mă abate de la sumarul acestei lucrări a domnului Lăcătuș, care adună între coperte personalități trăitoare în Călan din afara sau puțin lateral de cultura scrisă a poeților și prozatorilor locului, mă simt obligat, din respect și îndatorire gazetărească, să-l reamintesc pe domnul Silviu Guga. În accepțiunea mea, omul de litere Silviu Guga este exponentul de maximă luminozitate, situat deasupra câmpului literar feritl din Călan și împrejurimi... Împrejurime fiind chiar și Deva. Care, iată, oraș cu orgolii mari, capitală de ținut, bla-bla, un fel buricul județului nu are și orgoliul de a întreține vie o flacără creatoare. Sub forma unui cenaclu, unei reviste, unei publicații, care să strângă laolaltă harul pribeag al unor individualități chiar bine conturate, dar vizibile și expuse doar ocazional.
În Arcade peste timp am reîntâlnit oameni pe care i-am cunoscut, pe care am avut șansa, onoarea să-i fi întâlnit. Cum a fost chirurgul Constantin Isac. Cu care, în afara Spitalului din Călan, ne-am întreținut la un pahar de șampanie cu prilejul unor jubilee de la absolvire ale soțiilor noastre, ambele farmaciste, foste colege de an la IMF Cluj. Și dacă bine îmi aduc aminte, tot prin doctorul Isac am reușit să-l cunosc pe doctorul Teodor Caba. La vremea respectivă, o personalitate destul de controversată, pentru unii chiar incomodă, datorită faptului că era practician, și nu unul oarecare, ci temeinic atestat, al acupuncturii.
Stabilit la Sibiu, și devenit o notorietate în materie, doctorul Caba păstrează stimă Călanului, cum vedem în acest citat: „În cele din urmă, am fost convocat la Consiliul Național de Știință și Tehnologie și acolo mi s-a dat voie să practic medicina într-o clinică din Călan, în județul Hunedoara, un loc foarte drag inimii mele. Homeopatia și acupunctura s-au dezvoltat în perioada comunistă după ce am convins cu greu oficialitățile că, prin intermediul lor, nu numai că redăm sănătatea oamenilor bolnavi, dar aducem și importante economii Statului, ușurând cheltuielile cu medicamentele. Cred că argumentul finanaciar a fost decisiv.”
Criza de spațiu nu-mi permite o relatare a unui episod... comic, dacă nu ar fi simptomatic și chiar originar al ipocriziei sociale actuale, legat de cunoștința cu directorul Combinatului Victoria Călan, Adolf Drucker. Reținem însă că: „Victoria” Călan își onora numele! Iar Dolfi Drucker „patrona” niște ingineri tineri, la vremea aceea, înalt calificați și demni de toată stima. Iosif Jakab, Leontin Mateșoi, Candin Trifan și... Memoria îmi joacă feste.
Flăcările Călanului au fost stinse. Nu discutăm dacă e bine sau rău. Dicutăm aici despre realitatea că Flăcările Spiritului, cutural-artistice ale Călanului sunt de nestins! Oameni luminați poartă făclia creației și iubirii de frumos mai departe, peste timpuri. Ceea ce fac și aceste Arcade.”

Din cuprins: Flăcările spiritului; Cuvântul autorului; Preludiu; Ioan Opriș. Rezistența prin credință; Gheorghe Muntean, primul poet creștin din Călan; Influența tradițiilor și a obiceiurilor populare în poezia creștină. Zona Călan; Forma gravă a antisemitismului în perioada interbelică (zona Călan); Chirurgul Constantin Isac; Doctorul Donțu; Teodor Caba, om de știință al anului 1987; În acea zi de treisprezece; Eminent inginer, membru de onoare al Academiei Române, ctitor al unui lăcaș de cult din Călan; Adolf Drucker, cel mai decorat director al uzinei din Călan; Singura personalitate din Călan decorată cu Ordinul Meritul Cultural; Centrul experimental de zbor cu planorul de la Călan (1948); Ada Orleanu, „25 de ani în fundul țării, la Călan”; Amintiri despre doctorul Nagy Jenö: „îmi aduc aminte de el ca de un sfînt”; Asociația Sportivă „Metalosport" Călan; Orașul Călan, ani la rând în elita șahului național; Rolland (Kabat) Julieta – Maria, o viață în slujba baletului; Cine este ctitorul mai multor lăcașuri situate în zona Călan, acuzat de spionaj?; Familia Wollner; Familia Grausam; Destine frânte; Prigoana comunistă. Cazul Berevoiescu, șofer la Uzina Călan; Gimnastă din orașul Călan, în topul celor mai buni sportivi în 2014; Orașul Călan are un nou cetățean de onoare; Cine sunt cei nouă cetățeni de onoare ai orașului Călan?; Liderul mișcării Oastei Domnului, poetul Traian Dorz, prigonit de autoritățile comuniste din Călan; Preoți din satele Strei și Strei-Săcel (Călan), sfințiți în urmă cu 255 de ani; Cercul de arte plastice al muncitorilor din Călan (1956); Artiștii populari ai orașului Călan; Mișcările de protest de la Uzina Călan (1929 – 1933); Situația Casei de Cultură din Călan; Carol Muntean. O viață în slujba fanfarei; Ioan Brândușescu (originar din Călan), fost șofer, timp de 12 ani, al inginerului Victor Naghi; Povești și legende urbane pe Valea Streiului, la Călan; Știați că....