6.000 de scuze contra muncii


In primii trei ani dupa ce au preluat santierul de la Mangalia, patronii coreeni au fost nevoiti sa gaseasca antidot pentru 6.000 de scuze contra muncii

In fiecare dimineata, la ora 5.30, Hwan Sic Youn, un coreean slabut, dar fibros, isi arunca in spate rucsacul bleumarin, coboara in fuga treptele apartamentului din centrul Mangaliei si apuca drumul spre Vama Veche. In rucsac poarta salopeta gri, cu insemnele locului unde lucreaza: Santierul Naval Daewoo Mangalia. Alearga noua kilometri inspre Vama Veche, iar la intoarcere, alti sapte, pina la poarta santierului naval. La 7.15 face un dus, apoi bea o cana cu lapte, maninca un sandvis si isi verifica e-mail-ul. Nu e dimineata in care fata sa nu i se umple de un suris: asta pentru ca zilnic ii scrie “Pinot Noir”, nevasta, ca asa i-a zis el sa-si puna numele pe adresa de e-mail. Acu, de vreo trei saptamini, de cind cu focul ala de tabara de la Gura Portitei, dupa ce au semnat cu sindicatul contractul colectiv de munca, ii tot spune femeii sa-si schimbe adresa in “busuioaca_ bohotin”.
Dar Hwan Sic n-are timp de zimbit prea mult dimineata. La 7.45 trebuie sa dea cu matura, pentru un sfert de ora, pe platoul din fata biroului sau, cel de Resurse Umane, unde Hwan este director adjunct. Iar la opt fix, in locul curatat cu matura, coreeanul face gimnastica. La el, genuflexiunea e genuflexiune, tine miinile drept inainte, iar cind coboara trunchiul spatele ramine drept. Extensiile bratelor le executa cu rigoare, de fiecare data cite una in plus fata de ce simte el ca ar spune vocea din difuzoarele instalate in curtea santierului.

Strungarilor batrini le e rusine sa faca gimnastica

Citiva zeci de metri mai incolo, in fata unei hale, muncitorii romani au iesit si ei la gimnastica. Cei mai tineri urmeaza vocea din difuzor, dar cei batrini dau a lehamite din miini, indoaie pe jumatate genunchii la fiecare genuflexiune, iar cind vine vorba de rasucirea energica a bratelor, le arunca pe linga corp intr-o sila nemascata. Pe fetele multora dintre ei, unde ridurile virstei s-au dovedit mai timide decit direle alcoolului, se citeste stinjeneala. “Eu is om serios, ce-mi trebuie mie gimnastica, da fac, sa nu ma ia maistrul la ochi”, ne spune unul dintre ei, care strimba din nas cind il intreb cum il cheama. Programul de lucru la Santierul Naval Daewoo de la Mangalia incepe la 8.00 si se termina la 16.30, cu o pauza de masa intre 12.00 si 12.30. Muncitorii trebuie sa fie prezenti la punctele de lucru la 7.30. Primul sfert de ora este destinat curateniei locului de munca, iar celalalt, gimnasticii. Multi angajati, mai cu seama cei batrini, prefera sa stea in hale si sa dea cu peria pe scule minute in sir pina cind termina cei de afara genuflexiunile. La inceputul lui '97, cind santierul a fost preluat de societatea romano-coreeana, in care asiaticii detin 51a din actiuni, inregistrarea din difuzoare era in limba coreeana... au murmurat muncitorii, au murmurat maistri si inginerii, iar dupa trei luni conducerea a facut rost de traducerea in limba romana, oamenii s-au potolit si s-au coborit in genuflexiuni, fiecare dupa pricepere....

Politia locului da cartonase care ard la leafa

Intr-un tur al santierului i-am avut drept ghizi pe Hwan Sic Youn si pe Gemal Memetcea, directorul de Resurse Umane al companiei, adica seful direct al lui Sic Youn. Gemal, un roman istet prin venele caruia curge singe tataresc, e unul dintre sutele de
angajati care au fost scoliti la santierul-mama, cel din portul coreean Okpo. “Acolo lucreaza 11.000 de oameni, noi avem aici 3.400 de angajati, plus alti 2.500 care lucreaza pentru noi, dar sint angajatii firmelor subcontractoare. Managerii coreeni au incercat sa le insufle muncitorilor romani spiritul lor fata de munca, dar au ramas multe de facut”, spune Memetcea, cu zimbetul lui de tatar neresemnat. Coreenii s-au speriat de ceea ce au gasit la santierul din Mangalia. Ploua cu furturi si cu accidente de munca; muncitorii cadeau de la inaltime, iar la Morga medicii gaseau in cadavre 1,5 alcoolemie. Dupa un an, conducerea a infiintat o asa-numita Politie a Protectiei Muncii, adica 12 oameni care umblau prin fiecare sectie cu o geanta plina de cartonase galbene si rosii. Urmareau daca muncitorii isi incheie snurul de la casca, daca poarta bocanci cu virf de metal, daca folosesc centurile de siguranta cind lucreaza la inaltime. Cine gresea primea un cartonas galben, la trei galbene venea unul rosu (“la ei, la coreeni, dupa primul galben vine rosu”..), iar cel rosu aducea cu sine o penalizare de 10 la suta din salariu. Daca treceau trei luni si muncitorul nu primea un “galben”, era iertat de cele anterioare.

Duhnesti a alcool, esti concediat pe loc

Pentru depistarea angajatilor care veneau beti la serviciu, coreenii au cumparat aparate “alcoolscop”, identice cu cele folosite de politia rutiera. Muncitorii erau controlati de la poarta, la intrarea in schimburi. In multe dimineti ale lui 1997 si 1998, in timp ce din difuzoare razbatea un “Desteapta-te romane” gijiit, muncitorilor care inverzeau fiola li se desfaceau pe loc contractele de munca. Cu furturile si cu respectarea programului de munca, lupta continua insa. “Chiar azi am aflat ca l-au prins pe un sofer, unu Burlacu, furind motorina, nu pot sa inteleg cum poate sa-si fure din munca lui, asta nu pot sa inteleg”, spune Hwan Sic Youn. Programul de lucru nici n-ar trebui sa se discute, crede coreeanul, care ne povesteste ca si dupa instalarea noului climat de munca, muncitorii dau tircoale portii pe la patru si un sfert dupa-amiaza. Asta inseamna ca ei parasesc locul de munca pe la patru fara un sfert sau patru. Memetcea a gasit solutia si o aplica de vreo doua saptamini cu relativ succes: “Le-am spus maistrilor sa tina cu muncitorii o sedinta de doua minute la terminarea programului, asa cum fac si la inceperea lui, cine nu e prezent, pierde bani la leafa”. Iesim dintr-o hala si intram in alta. Deschidem poarta si dam cu ochii de doi muncitori sprijiniti in doua lopeti. La vederea celor doi directori, lopetile prind sa se miste iute. Ne invirtim cu Matizul tatarului prin santier si, din loc in loc, zarim cite un muncitor ascuns pe dupa vreun utilaj, chircit pe vine, sprijinindu-se intr-o tigara...”In loc sa ne concentram exclusiv asupra cuceririi pietei mondiale, primii trei ani am fost nevoiti sa-i convingem pe oameni sa munceasca..”, ofteaza Youn.

scoala de sudori

Intr-un birou, coreeanul ne arata cu mindrie acte care atesta ca, in 2002, Coreea a fost recunoscuta ca prima putere in lume in domeniul constructiilor navale. Si aici, la Mangalia, coreeni au reusit sa imprime santierului forta lor. In 1997 se construise o singura nava si se reparasera 25, iar in 2001 s-au construit 54 de nave si s-au reparat 30. “Cind am venit am gasit utilaje abandonate, oameni care asteptau salarii si indicatii, dar nu faceau nimic, chiar si atunci cind primeau ordine, din frica de a nu gresi. In schimb, am descoperit ca aveau un talent neobisnuit de a gasi motive pentru a nu face un lucru... de la ei am aflat ca exista cel putin 6.000 de motive pentru a nu face un lucru..”, povesteste Youn, cel pentru care nu e o rusine ca i-au trebuit zece ani sa-si cumpere un apartament cu trei camere, in Coreea... “pentru jumatate din suma m-am imprumutat de la banca..”.
Undeva, intr-un colt al santierului unde pina acum doi ani cresteau urzici, a rasarit o scoala de sudori. Asta e speranta coreenilor, de aici cred ei ca porneste succesul viitor al companiei. In cladirea cu infatisare de farmacie am intilnit elevi de la scoala profesionala din Mangalia, dar si echipe de sudori. Acestia din urma au inteles ca nu mai are cautare sudura clasica, cu electrod, si cautau sa invete sudura semiautomata, cu sirma in mediu protector cu dioxid de carbon. Toti cursanti sint obligati sa poarte echipament de protectie. Cind l-a zarit pe maistrul care invata elevii sa sudeze, Youn a privit dezamagit spre incaltarile acestuia: in loc de bocanci cu bot de metal, maistrul purta adidasi... dintr-un plastic alb.

Un telefon celular furat in Coreea - acasa, in Romania!

In una dintre sectii, i-am intrebat pe muncitori cit cistiga. Un sudor ia sapte milioane jumate, bani in mina, iar un maistru, unul ca Bebi Tanase, de exemplu, pleaca acasa la sfirsit de luna cu 12 milioane de lei. “Daca nu veneau coreenii astia eram in faliment”, ne spune Tanase, care recunoaste ca “pin’ la ei nu stiam ce-i aia economie de piata, am mai avut contracte cu grecii, ne dadeau preturi mici, dar nici noi nu faceam cine stie ce treaba..”. Multi muncitori se pling insa de prea multele ore suplimentare. Ion Serban, 27 de ani: “Facem doua-trei ore suplimentare in fiecare zi, iar termenele de predare sint prea scurte, in patru zile tre’ sa fie gata bucata de vapor, pai in patru zile nici o bicicleta nu ti-o repara meseriasu... eu am fost trimis de ei o luna in SUA si am vazut ca acolo un sudor bun cistiga si 30 de dolari pe ora.” Serban, care a fost in SUA si a vazut cit cistiga acolo un sudor, poarta casca de protectie cu snurul labartindu-i-se pe sub barbie. “Ei, ce nevoie am sa-mi string snurul... oameni sintem cu totii.” “Da, de baut, mai beti!?” “Nu, ca s-au pus cu fiolele pe noi si nu mai e loc!”
In timp ce vizitam una dintre hale, a sunat celularul directorului Gemal Memetcea...”Cum, ce-a facut, da’, e clar, trebuie sa-i facem formele, sa-l aducem acasa !” “Ce s-a intimplat, domnule!?” “Un muncitor de-al nostru trimis in Coreea, la specializare, a furat un
telefon mobil si acum trebuie sa-l intoarcem in tara... da’ nu scrieti dom’le si despre asta!”

Remus Radu