- Copii, cornulețele sunt gata. Eu trebuie să plec. Mâncați și… fiți cuminți!
- Bine, mămico! răspunseră, într-un glas, cei trei.
Mama nu ieși bine pe ușă când Nina, mezina familiei, începu s-o imite: ,,Fiți cuminți!”
Priviră cornulețele și începură să râdă. Erau mari, rumene. Abureau… Fiecare luă câte unul și trecură la îndeletnicirile preferate.
Mioara, cea mai mare dintre frați, era elevă în clasa a unsprezecea. Luă ,,Nebuloasa din Andromeda” și se cufundă în lectură.
Doru, pasionat de fizică, luă revista ,,Știință și tehnică” și începu s-o răsfoiască. Era elev în clasa a noua. Visa să devină inginer.
Nina avea nouă ani. Îi plăcea muzica. Mușcând din corn, apăsă clapa aparatului de radio. Încăperea fu inundată de sunete plăcute.
Soneria sună scurt. Nina ieși să deschidă. După câteva clipe, apăru însoțită de Negrea, inginerul stagiar pe care îl cunoscuseră cu câteva săptămâni în urmă în casa vărului lor.
- Vă rog să mă scuzați că vă deranjez,zise Negrea, făcându-se roșu ca racul fiert. Îl căutam pe Puiu, dar la ei nu e nimeni acasă. Nu cumva știți când se întoarce?
- Puteți aștepta la noi, zise Mioara. Luați loc! L-am văzut când pleca…
Nina îi oferi musafirului un scaun, apoi îl rugă să ia un cornuleț cu dulceață. Negrea se codi, dar se servi.
Conversația se înfiripa greu. Discutară despre vreme, muzică ușoară și alte nimicuri. Nina dorea cu orice preț să fie ospitalieră. Îl rugă pe Negrea să se mai servească, dar acesta refuza cu încăpățânare.
- Nu s-o fi întors Puiu?
- Mă duc să văd, zise Doru.
Ieși în curte și văzu că la vărul lui e aprinsă lumina. Reveni și îl anunță pe Negrea.
- Vă rog să mă scuzați că v-am deranjat! - Nu ne-ați deranjat deloc. Mai poftiți pe la noi, zise Doru, conducându-l.
Când reveni în cameră, le găsi pe cele două fete râzând. Nina îl imita pe Negrea: ,,Mulțumesc, nu mai servesc!”.
- De ce n-o fi vrut să mai ia un corn ? – întrebă Mioara.
- Poate erau prea mari pentru un om de statura lui.
- Poate i-a fost rușine, zise Doru.
- Oricum, s-o rugăm pe mămica să facă, pe viitor, cornulețe mai mici. Și eu m-am săturat numai cu unul.
Cei trei își reluară activitățile, dar din când în când, își aruncau priviri și zâmbete gândindu-se la cele întâmplate.