*

Le luase cinci zile, să ajungă pe Kenbihl. Planeta era prezentată de rapoartele Federației drept una dintre cele mai bogate, cu un nivel de trai foarte ridicat. Forma de guvernământ era democrație și posesia armelor de foc se pedepsea dur. Acest lucru însemna că oricine era prins cu armă asupra lui era judecat. Excepție făceau comercianții, care aveau la bord arme de foc, dacă nu le scoteau din nave. Ca pe majoritatea planetelor democratice, periferiile erau mizere și, oricâte măsuri se luau, infracționalitatea nu scădea niciodată în aceste locuri. Drumul fusese odihnitor, iar pentru Erik se dovedise a fi chiar interesant. Aflase noțiuni de istorie, pe care știa că altfel nu le-ar fi aflat. Învățase despre Harton, Sibaum, Flaider, Retim și Gramm mai mult decât crezuse că este capabil. În cinci zile, fusese declarat de către Alana apt să treacă la studiul filosofiei artei luptei, explicându-i clar că vor trece săptămâni bune de antrenament, până va fi inițiat în contactele dure ale luptei corp la corp sau cu arme. După studiul filosofiei, urma studiul psihologiei, biologiei, algoritmi geometrici și de mișcare în cadrul “dansului” luptătorilor. De când începuse antrenamentul, își solicitase mintea foarte mult și de aceea părea a fi mereu melancolic sau moleșit și ceea ce îl îngrijora cel mai mult era faptul că reîncepuse să viseze. Avea coșmaruri. Alana îi spusese că ar fi bine să viziteze una dintre planetele unde Hartonul avea ambasade și laboratoare, pentru a fi supus unor teste. Când a aflat că pentru nepromovarea testelor putea fi reținut, nici nu a vrut să audă. Considera că, și dacă a primit antrenament grammonian, merită să-și joace toate cărțile până la capat, decât să fie ținut în captivitate. Alana părea să-i respecte dorința. Nu credea că are mari probleme deocamdată și nici nu considera aceste coșmaruri un semn al antrenamentului grammonian. Visa de fiecare dată când se suprasolicita intelectual. În ultimul timp, visa o făptură, care stătea și-l privea din penumbră. O siluetă cu haine largi, căreia nu-i putea zări chipul. Hainele mascau orice formă și nu-și putea da seama dacă este bărbat sau femeie. Când această făptură începea să pășească spre el, începea să audă zgomotele unei lupte, iar când aceasta făcea ultimul pas și aproape îi vedea chipul, se trezea urlând, dar tot nu reușea să i-l vadă. În prima seară se speriase, dar după trei nopți consecutive nu mai era speriat, ci indiferent, cu toate că se gândea des la acel coșmar.
Acum, erau pe drumul spre barul care-i fusese indicat pe Sviia. Nu fusese greu să afle. Primul mecanic, pe care-l întrebase, îi spusese unde se află, dar îl sfătuise să-și lase toate cartele cu credit în navă și să nu ia mai mult de 2-3 credite asupra lui. El nu ignorase avertismentul și luase doar 10 credite la el, sfătuind-o pe însoțitoarea sa să se înarmeze cu pumnalul hartonian. Nu știa de ce, dar îi plăcea acea armă și o considera cea mai bună armă albă. El, neavând antrenamentul necesar de a o folosi, își luase micul cilindru, pe care-l folosise împotriva mercenarilor, și două baionete. Când depășiră perimetrul docurilor, fuseseră percheziționați temeinic. Nu trecuseră doar prin testele electronice, care puteau fi înșelate de unele arme special create, ci trecuseră și printr-o percheziție fizică. După ce armele albe le fuseseră înapoiate, cei doi porniră spre destinație. Străbătură jumătate din suburbia docurilor, până găsiră locul. Era situat în centrul cartierului.
În fața barului, un om stătea așezat pe un butoi de gaz lichefiat și își bălăngănea picioarele haotic, smulgând, din când în când, un zgomot surd butoiului metalic. Hainele îi erau murdare, la fel și mâinile pe care le ținea în poală. Privea cerul senin, care filtra ultimele raze ale soarelui alb. Cei doi se apropiară, oprindu-se în fața sa. Necunoscutul nu dădea semne că i-ar fi observat, iar Erik privi spre femeie. Aceasta îi făcu semn că s-ar putea ca individul să fie drogat. El clătină din cap și dădu să intre în bar. Necunoscutul începu să fredoneze ceva, moment în care mâna lui Erik se crispă pe clanța ușii barului. Rămase așa câteva clipe, apoi își întoarse privirea spre individ. Acesta nu-l privea, dar continua să fredoneze. Alana privea de la unul la altul și, încet, cu mișcări agile, trase din teacă pumnalul hartonian, căruia îi ascunsese lama superioară în mâner. Erik trase de clanța ușii și păși în local. Aerul stătut, cu puternice miasme de alcool fermentat și urină, îl năuci. Privi spre Alana și îi zâmbi. Fața schimonosită de dezgust a femeii schiță o grimasă, ce se vroia zâmbet. Înaintară până la tejgheaua mizerabilă. Un om în vârstă se apropie de ei. Tricoul său cu mâneci până la cot, ce cândva fusese roșu, acum era aproape maroniu. Stema marinei comerciale federative, de pe piept, era însă încă vizibilă.
--Poftiți! Ceva de băut? Am pentru domniile voastre ceva numai bun. Chiar am adus, acum o lună, cea mai fină bere de scoarță din Federație.
Erik îl privi prostit, iar Alana pufăi cu dezgust.
--Dar, omule, berea de scoarță are valabilitate cel mult două săptămâni.
Barmanul le zâmbi îngăduitor, arătându-le niște dinți aproape negri.
--Veniți de pe planete prea puțin versate în tainele băuturii spirtoase. Vă spun eu, berea de scoarță fermentată de patru ori este mult mai bună, e un deliciu. Îi crește concentrația de alcool de șapte ori, iar aroma de scoarță se amplifică de trei ori. Dacă nu încercați, este pierderea voastră! Niciunde nu veți mai întâlni bere fermentată de patru ori, în butoaie de pământ roșu, ars de frumosul soare alb al Kenbihlului. Niciunde, domnilor !
Erik privi spre femeie, care-i făcu un semn aproape imperceptibil de negare.
--Am dori două băuturi energizante. Este prea devreme pentru alcool.
Barmanul începu să agite un termos, pentru a combina ingredientele.
--Știam eu că sunteți cunoscători. Într-adevăr, niciodată nu servesc berea mea de scoarță înainte de apusul soarelui. Este o chestiune de amestec al compoziției cu semnele astrale, le explică acesta, zâmbind. Gata, 20 de credite, vă rog.
Erik îi întinse cartela, iar acesta o introduse într-un aparat.
--Pe Hauser când îl putem găsi ?
--Pe cine ? întrebă barmanul surprins.
Erik avu o străfulgerare, în care văzu un om într-o uniformă albastră, impecabilă, alergând pe coridoarele unei nave cu un pistol în mână. Era rănit la brațul drept și pe ceafă avea o rană lungă, de baionetă. Chipul buhăit al barmanului nu aducea deloc cu figura tânărului, dar privirea acestuia era la fel de sfredelitoare și inteligentă.
Erik își scoase din deget inelul primit și i-l întinse.
--Aș dori să discutăm, căpitane Hauser.
Barmanul privi terorizat în toate părțile, apoi luă inelul și-l privi de aproape.
--Nu aici. Și nu mai rosti numele ăla tembel! șuieră omul nervos.
Le făcu semn să treacă în partea cealaltă și le arătă o ușă. Intrară, urmați de barman, într-o încăpere cu pereți scorojiți. O masă și patru scaune erau singurul mobilier. Bărbatul se așeză și le făcu semn să ia loc. Erik se așeză numaidecât. În timp ce Alana inspectă din priviri fiecare colț al camerei, cei doi bărbați se studiară. Ea nu-l luă în seamă pe barman, pentru că nu îl considera periculos. Se așeză cu fața la ușă, având grijă să verifice peretele din spatele său, lovindu-l ca din greșeală. Barmanul surâse, însă ea ridică din umeri indiferentă. Aflase că peretele era sau cel puțin părea a fi plin. După un timp, bărbatul rupse tăcerea. Vocea sa nu mai era acea voce puternică, cu care-și îmbia clienții, ci una studiată, puțin peste șoaptă dar gravă.
--Nu știu ce vreți de la mine, domnilor. Am acest bar și nu mă ocup cu nimic ilegal. Nu am sume mari de bani și…
--Nu suntem în slujba nimănui. Am venit la dumneavoastră, doar cu o recomandare din partea unui om, cu care ați lucrat cu mult timp în urmă, spuse Erik, întrerupându-i pledoaria.
Omul îl privi câteva momente tăcut.
--Ce a spus că v-aș putea oferi ?
--Un loc în branșa bursei negre, zise Erik calculat. Omul izbucni în râs, încă înainte ca Erik să apuce să termine ce avea de zis, dar nu se descurajă.
--Un braț pe care nu-l mai puteți folosi la capacități normale, o complicație neurochirurgicală în urma unei răni la ceafă și o pensie prea mică. Asta ați căpătat în schimbul unei misiuni, plus încă ceva. Un loc în bursa neagră. Erați un tip ambițios și deștept, vorbi Erik pe ton egal, urmărind semnele de uluire și apoi de furie, care-i adevereau concluziile intuite asupra personajului.
--Cine ți-a spus acest lucru ?
--Erați un pilot foarte bun, căpitane Hauser. Nu ați fost întotdeauna stângaci, cu toate că nimeni nu își aduce aminte ca dumneavoastră să fi folosit mâna dreaptă, într-o treabă ce necesită îndemânare. Cu câțiva ani înainte de-a ajunge aici, ați fost rănit pe coridorul unei nave mari, probabil de transport.
Omul îl privea în continuare, prea uluit pentru a putea spune ceva. Îl lăsă să se liniștească și privi spre Alana. Aceasta îl privea din semi-întuneric, dar lucirile ciudate din ochii ei spuneau mai mult decât ar fi însemnat cuvintele. Ea știa de unde aflase el toate aceste detalii.
--Să spunem că ați intuit câte ceva din aventurile mele. Asta nu înseamnă nimic. Ce vreți de la mine ?
Alana se aplecă spre bărbat, iar acesta se încruntă.
--Vrem să intrăm în organizația al cărei membru sunteți. Vrem să distribuim bunuri care încalcă convențiile comerciale. Vrem asta, pentru că suntem datori și, dacă cumva nu reușim să ne plătim datoria, vom deveni pirați, asta însemnând că poate ne vom întâlni acolo unde nu ai unde să fugi, rosti femeia pe un ton serios și amenințător. Bărbatul o privi încruntat în continuare. Bolborosi ceva în barbă, apoi îl privi pe Erik.
--Ea e căpitanul ?
Erik o privi, așteptând un semn care să-i confirme sau să-i infirme întrebarea bărbatului. Alana vorbi din nou.
--Dacă cumva crezi că eu nu am un cuvânt de spus, atunci vom ieși afară și vom rezolva situația ca între piloți. Dacă îți dă prin minte că îți vei putea chema prietenii, atunci va afla tot spațioportul că Hauser a refuzat să lupte cu o femeie.
Hauser o privi un moment serios, apoi surâse.
--Nu cred că este cazul. Haideți să discutăm. Întâi aș vrea să știu cine este căpitanul, numai din motive administrative, după care să încercăm să avem o discuție prietenească despre comerț, propuse bărbatul, surâzând.
--Căpitanul este Erik, iar eu sunt ofițerul însărcinat cu securitatea la bord, spuse Alana, serioasă, iar bărbatul îi aruncă o privire chiorâșă.
--Care dintre voi se pricepe la inginerie și mecanică ?
--Bănuiesc că doriți detalii despre navă. Este o navă RAASV 21, cu o capacitate de 10 containere cargo standard și trei cabine de personal…
Erik se opri în momentul în care Hauser izbucni într-un hohot frenetic de râs.
--Bănuiesc că tot personalul vostru este compus din voi doi. O navă de transport expirată și doi membri la bord. Acum ce mai urmează ? Îmi veți spune că aveți doar 10 mii de credite pentru transport ? Ce vă închipuiți, că aici e afacere de încărcat două cargouri și transportat pe o planetă a Federației, sub protecția Poliției Federale ?
Bărbatul râse în continuare, lovindu-și genunchii cu mâinile.
--Cred că merităm o șansă. Din câte știu, sunteți dator cuiva, iar acea persoană ne-a trimis la dumneavoastră.
Omul se opri din râs și-i privi ironic.
--Să spunem că aveți dreptate și nu am uitat o clipă acest lucru, dar nu îmi place să trimit oameni la moarte. Nu știu ce vă închipuiți, dar aici, în afacerea asta, moartea pândește la fiecare colț, la intrarea și ieșirea din fiecare nod spațial și la fiecare andocare.
--Nu vrem decât să intrăm. Bănuiesc că nu vă supără conștiința noaptea pentru alți piloți, care au avut un sfârșit tragic. De ce v-ar supăra pentru noi ? Lăsați-ne să încercăm.
Omul își mângâie bărbia.
--Câți bani aveți ?
--10 mii.
--Exact cum am prevăzut. Ori sunteți strâmtorați tare, ori sunteți dintre cei care mănâncă leșul pe care-l lasă stăpânul. Dar nu mă interesează, spuse omul rapid, pentru a nu le da ocazia să răspundă.
--Voi onora datoria pe care o am și vă voi da transport. Vom vedea unde și cum după miezul nopții. Să fiți aici când ajung ceilalți.

Rămaseră în bar și consumară numai băuturi energizante. Nu se despărțiră nici o clipă. Fiecare îl însoțise pe celălalt când avuseseră nevoie la toaletă și nu vorbiră mult. Alana îl făcuse atent asupra câtorva puncte de unde credea ea că erau supravegheați și în plus câteva persoane nu-i scăpaseră din ochi. De cum veni noaptea, barul începu să se umple cu oameni. Figuri mai dure, de piloți încercați, certați probabil cu legea Federală, mutre de soldați, care își vindeau serviciile fără a fi mercenari de carieră, care încheiau un contract și plăteau impozite. Erau chiar si câțiva mercenari de pe Sibaum, ușor de recunoscut după poziția mâinilor, mereu aproape de centură. Era un local frecventat, nu conta că erau sau nu certați cu legea și asta făcea ca ei să iasă mult în vizor datorită hainelor. Nu exista nimeni în bar, care să aibă haine curate, cu excepția lor. Mai rămaseră câteva ore și, chiar înainte de a pleca, cineva îi chemă. Intrară în cameră și nu mică le fu mirarea, când omul îi conduse pe o ușă secretă aflată exact în locul unde Alana verificase. Traversară un hol, omul le arătă o ușă și plecă.
--E posibil ca după ușă să nu fie ce ne așteptăm, spuse Erik. Poate ar fi mai bine să te întorci pe navă și, dacă nu vin până dimineață, să decolezi.
Femeia îl privi fără nici un sentiment și așteptă să termine. Citea în ochii lui îngrijorarea.
--Să intrăm, Erik. Nu-i bine să-i lăsăm să aștepte.
Erik dădu din cap și deschise ușa. Înăuntru erau șase persoane, pe care le văzu și le catalogă imediat. Dintre cei de acolo, doar doi erau posibili comercianți, ceilalți aveau priviri agere ce nu inspirau încredere. Două scaune îi așteptau. Cei doi se opriră în prag și un semn de-al lui o făcu pe Alana să rămână în ușă, dar să-i lase și lui cale de scăpare. Ca din întâmplare, mâna ei dispăru sub haina lungă și subțire pe care o purta și atinse mânerul cuțitului hartonian.
--Unde-i Hauser?
Unul dintre cei de acolo le arătă scaunele. Erik făcu un pas în spate, arătând că nu are nici o intenție să stea la acea masă.
--Stai! Hauser ajunge mai târziu.
--Ne vedem mai târziu, spuse el și ieși pe coridor cu spatele. Alana închise ușa în urma lor și îi făcu semn să se îndrepte spre ieșire. Erik ajunse la ieșire și păși prin ușa mascată în perete. Alana îl urmă precaută și păși cu spatele prin ușa din perete. Deodată, simți un braț puternic, care-o apucă de după gât, iar altă mână încearca s-o imobilizeze. Își dădu seama de capcană și, câteva secunde, se lăsă dusă de brațele puternice. În cele câteva secunde, avu timp să evalueze situația. Cinci bărbați înarmați cu arme de asalt și doi neînarmați, printre care și Hauser. Doi dintre ei îl imobilizaseră pe Erik și unul pe ea. Ceilalți doi îi flancau pe primii.
--Sărmani copii, chiar credeți că v-aș primi într-o organizație atât de ingrată ca aceasta, când voi nu puteți avea grijă de propriile persoane, întrebă retoric Hauser și privi spre cel de lângă el. Alana schimbă o privire cu Erik și, în momentul în care cel de lângă Hauser făcu un pas în față, pentru a le spune ceva, femeia îl lovi cu piciorul pe cel din spatele ei. Genunchiul îi trecu prin dreptul urechii, lovindu-l, pe cel care-o imobilizase, cu vârful piciorului în piramida nazală, sfărmându-i-o, apoi, cu o lovitură de picior prin întoarcere, îl proiectă pe necunoscutul neînarmat peste un soldat. În timp ce revenea la poziția inițială, aruncă cuțitul spre celălalt om înarmat, care se prăbuși cu cuțitul în piept. Femeia privi spre Erik și, la timp, făcu un pas în spate. Unul dintre cei care-l ținuseră imobilizat fu aruncat în cealaltă parte a camerei. Hauser privea paralizat scena, iar cel pe care-l lovise Alana încerca să se ridice, ajutându-se de perete. Într-o clipă, femeia apucă o armă de asalt, îl lovi pe soldatul peste care căzuse necunoscutul și trase fulgerător magazia cu muniție. O inspectă, apoi o introduse la loc și aruncă arma scârbită.
--Un căcat de test, îl informă pe Erik, sarcastică. Muniție de manevră, continuă, arătând spre armele care zăceau pe jos, lângă soldați.
Erik își aruncă privirea asupra lui Hauser și privirile lor se întâlniră. Omul încă nu înțelegea ce se petrecuse. Hauser privi spre ei. Alana și Erik citiră groaza și scârba în privirea lui. Privi și el și văzu cum femeia trăgea cuțitul din soldatul căzut, foarte încet. Șterse sângele de pe lamă de hainele învinsului și se întoarse lângă Erik.
--Foarte bine…
Toți trei își întoarseră privirile spre locul de unde venise zgomotul acela gâlgâit. Al doilea om, care fusese neînarmat, se așezase la masă, masându-si pieptul.
--Foarte bine, deși nu-mi vine să cred.
Erik îl privi, simțind că turbează de furie. Făcu un pas amenințător spre el.
--Stai pe loc, tinere! Nu face greșeli pe care le-ai regreta, spuse necunoscutul dur.
Hauser trase ușa, lăsând patru oameni înarmați să intre.
--Sibaum. Nu face nici o prostie!
Erik privi spre Alana, iar aceasta făcu un mic semn prin care-i cerea să aștepte. El privi spre omul care stătea pe scaun, fixându-l cu o față schimonosită de durerea loviturii ce-o primise și își masa pieptul. Erik arătă cu mâna întinsă corpurile:
--Cinci oameni căzuți dintre care doi morți, probabil. Asta numiți voi test ?!
Necunoscutul ridică din umeri.
--Ei erau plătiți să mă apere. Dacă au murit, și-au împlinit misiunea și nu vor ști că au dat greș. Oricum, noi nu puteam să riscăm să primim printre noi membri care nu se pot apăra. Când ați fost imobilizați, am crezut că nu veți mai face nimic…
--Ne-ai fi omorât, javră…
--Deloc. Vă dădeam drumul. Am făcut o greșeală pe care nu o voi mai repeta. M-am interpus între tirul gărzilor și voi, iar faptul că ați speculat greșeala îmi spune că sunteți pregătiți să vă alăturați nouă.
--Dacă mureai, ce se întâmpla?
--Nu știu, tinere. Probabil ați fi scăpat voi cumva. Aveți un antrenament foarte bun. Nu îmi pot da seama ce fel, dar am fost prea surprins și totul a fost fulgerător. Mult mai rapid decât al altora în situația voastră.
--Acești soldați erau informați că este un test și urmau să vă ofere posibilitatea de a lupta, se amestecă Hauser în conversație. Mărturisesc că nu au avut drept de apel. Mă bucur că nu am dat curs intențiilor mele de a lupta cu tine, ca să mă distrez, se adresă el Alanei.
Femeia zâmbi disprețuitor.
--Mie îmi pare rău, poate vom mai avea ocazia.
Bărbatul se arătă stânjenit de refuzul Alanei de a cădea la o înțelegere și o privi cu ochi mari. Ceilalți urmăriră schimbul de replici și cel de pe scaun zâmbi.
--Neîmblânzită..... Spuneți-mi, cădem la înțelegere ?
Erik îl privi, mimând surprinderea.
--Ce fel de înțelegere? Nu am auzit nici o ofertă din partea dumneavoastră.
--Așa este, spuse omul, zâmbind. Să trecem dincolo, unde veți fi informați. Suntem așteptați de ceilalți.