Pe raftul de lemn masiv se vedeau clar doar doua bibelouri. Orice alte obiecte erau ascunse de intuneric. O raza de lumina lumina doar cele doua bibelouri: o pisica alba, cu o atitudine tipic aristocratica, cu un sirag de albastrele infasurat in jurul gatului, se uita in jos catre mica pernita de catifea rosie pe care se odihnea un incredibil de delicat pantof de dama, sau mai degraba de balet, din cel mai fin portelan, atat de alb si neted pe cat este posibil in acest univers. Atat florile de la gatul pisicii cat si complicatul motiv floral de pe o latura a pantofului erau pictate in culori deschise, pastelete si calde, ce nu pareau deloc nelalocul lor pe albul portelanului, asa cum o ploaie calda de vara nu poate parea nelalocul ei pe o pajiste inflorita.
Dawn isi apropie ochii de portelanul ce contrasta atat de placut cu catifeaua. Era o adevarat opera de arta! Cele cateva flori si mult mai multele floricele imitau perfect textura striata a unei broderii, si doar lucirea slaba a culorilor in lumina ce parea ca nu vine de nicaieri amintea ca intregul pantof era lucrat in portelan. Daca era modelat in marime naturala, piciorul pe care s-ar fi potrivit ar fi trebuit sa fie mic si delicat, piciorul unei fetite...
Tanjind dupa noi senzatii, Dawn intinse un deget ezitant si atinse usor pantoful, plimbandu-si buricul degetului pe curbura lui perfecta. Constata surprinsa ca in locul racelii de gheata pe care o astepta o intampinase o caldura blanda si radianta, ce ii inspira siguranta... De ce? Nu putea spune exact...
si apoi isi aminti brusc, inchizand ochii pentru a nu fi tulburata de nimic altceva si mentinandu-si degetul pe marginea calda a pantofului pentru a da amintirii putere si consistenta.
Asta se intampla demult, demult de tot, pe cand era mica ("Doamne, cat de mult a trecut de-atunci in atat de putin timp!"). Isi amintea de casa in care crescuse si de mama. Da, astea erau cele doua amintiri care ii veneau primele in minte. si-apoi veneau detaliile. Mama era secretara, si avea intotdeauna grija sa se imbrace cat mai ingrijit. Iar cand se intorcea acasa de la serviciu, Dawn avea voie sa incalte pentru cateva minute minunatii pantofi ai mamei. Nu conta ce culoare aveau, si daca se gandea bine, nu isi mai amintea nici macar daca erau din acea cu toc inalt sau nu, caci un singur lucru conta: sa-i incalte imediat dupa ce mama ii dadea jos din picioare, caci pantofii pastrau ceva din caldura ei, da, asta era, si miroseau atat de frumos, a piele si a sapun scump...
Dar de ce era cald pantoful de portelan?
Dawn deschise ochii si percepu imediat ca ceva nu e in regula. De fapt, nimic nu era in regula, si cateva senzatii o coplesira timp de cateva batai de inima. Prima ii spunea ca era complet dezbracata. A doua ii soptea ca era intinsa pe spate pe o suprafata dura, dar calda, si a treia completa tabloul cu concluzia fireasca, desi absurda, ca se afla dezbracata, intinsa pe spate, in interiorul delicatului pantof de portelan pe care il atinsese cu o secunda.
Insa o a patra senzatie o facu sa uite de celelalte, oricat de absurde ar fi fost, strigandu-i ca nu era singura. Langa ea mai era cineva. Vru sa intoarca brusc capul, sa vada, sa se convinga daca era sau nu singura, insa i se paru ca miscarea dureaza o vesnicie. Insa cand, in sfarsit, se termina, il vazu.
Sau... oare il vazu cu adevarat? Nu inca pea nici o indoiala ca langa ea statea intins un barbat rezemat intr-un cot, insa de fiecare data cand incerca sa-i desluseasca trasaturile privirea i se incetosa brusc si se trezea ca se uita in alta parte. Chiar ahi cand nu se uita direct la el, un nor pufos, galben-pal, parea ca-i ascunde trasaturile.
Barbatul se apleca si o saruta incet, tandru si pasional, iar Dawn se se lasa prada unor senzatii pe care nu le mai experimentase niciodata in viata ei. Tandrete, candoare, puritate, toate se amestecau in sufletul ei (abia acum deveni ferm convinsa ca ca sufletul exista, pentru ca nimic altceva nu ar fi putut adaposti atata atatea trairi si sentimente), si mai presus de toate trona o iubire nemarginita.

Dawn se trezi dezorientata. Da, bineinteles, fusese un vis, cum de putuse fi atat de proasta incat sa nu-si dea seama? Un vis aiurit, ca atatea alte vise, din care nu va mai ramane pana la pranz nici macar amintirea. De fapt, chiar si acum i se stergeau din minte detaliile, imaginile si senzatiile, nu mai ramanea decat ideea, o insiruire de vorbe fara rost care nu mai reuseau sa stoarca seva amintirii.
Asa ca Dawn se scula cu aceeasi tenacitate din fiecare dimineata si se incapatana sa sa duca pana la capat corvoada de a reface minut cu minut traseul monotonei zile de ieri. Nici un amanunt, nici o intamplare nu sarea in ochi ca diferita sau insolita.
Nici a doua zi nu fu diferita, iar a treia se dovedi a fi mai monotona ca niciodata. Dar veni si a patra zi, care rupse putin barierele stereotipiei. Primi un telefon de la niste prieteni care tocmai se mutasera intr-o casa noua si fu invitata la petrecerea de inaugurare, chiar in seara aceea, pentru ca era sambata. Dupa ce accepta si puse receptorul in furca isi zise:
"A, da, ce chestie, eu mai am totusi niste prieteni... Nu i-am mai vazut de mult... Ma intreb cat de mult s-au schimbat... Ganduri banale care ii ocupara mintea pana seara, cand lua un taxi, blestemand in gand atat incetineala cu care conducea batranul cu gura stramba si ochelari cu lentile groase de la volan, cat si incercarile lui insipide de a infiripa o conversatie. Nu era nici in cel mai mic pericol sa intarzie, dar era nerabdatoare sa se intalneasca cu prietenii, nerabdatoare sa-si sprijine buzele pe un pahar cu vin rosu... Ajunse, in sfarsit, la adresa indicata. Se parea ca prietenii reusisera admirabil in viata (ce expresie tampita! gandi Dawn) acai casa era mare, cu etaj, terasa si, din cate-si putea da seama, cu piscina in spate.
Suna, i se raspunse, intra - tot atatea gesturi reflexe, pe care le facea fara sa fie constienta de ele. Apoi facu cunostinta cu vreo duzina de invitati, insa numele lor nu ii persistara in memorie mult timp dupa primul pahar de vin. "Petrecerea" semana mai degraba cu un dineu protocolar, muzica canta ceva nedefinit in surdina, oaspetii, majoritatea imbracati elegant, se plimbau de colo-colo admirand senzatia de nou si aseptic pe care o dadea casa proaspat redecorata, iar atmosfera generala era una de decrepitudine - Dawn isi dadu seama ca toti oamenii din casa simt ca imbatranesc mai repede decat ar trebui, era atata moleseala in aer, desi toti erau la fel de tineri, ca si ea, nimeni nu avea dreptul sa se resemneze in fata implacabilitatii timpului... Doamne, ce ganduri! Bineinteles ca nu era adevarat, muzica nu era atat de linistita, invitatii discutau in grupuri sau in perechi, in aer plutea atat binedispunerea bauturii, cat si, de ce sa nu recunoasca, o anumita vibratie placuta. Parasi terasa, caci seara isi adusese amprenta rece asupra orasului, si odata cu ea un vant mangaietor, dar racoros, si incepu sa exploreze casa.

"Exploreze" era intr-adevar cel mai potrivit cuvant. Casa parea imensa. - e posibil sa nu fi fost decat efectul vinului (Dawn isi aminti ca bause foarte rar si de fiecare data ametise repede), insa camerele nu pareau numai multe, ci si imense. Dawn se uita uimita la tavane boltite albe, aflate undeva, mult deasupra ei, o biblioteca frumos ornamentata, cu carti legate in piele rosie, un raft de lemn (sau poate era doar imitatie) plin cu poze de familie, toate de aceeasi marime, inramate si asezate in jurul unei vaze goale de cristal.
De aici insa incaperile incepura sa devina din ce in ce mai ciudate. La inceput, gasi curioasa asezarea in linie dreapta a mai multor incaperi care comunicau una cu alta, cu foarte putine abateri (in unele camere iesirea era in dreapta sau in stanga intrarii, si nu in peretele din fata ca de obicei). Apoi, tot mai multe detalii aproape invizibile, dar care par ca nu-si gasesc locul in viata prietenilor ei: era sigura ca zarise, agatat de un perete, intr-o camera luminata mai discret, un scut din piele tabacita, din acelea de care vazuse de nenumarate ori la televizor, tinute de membrii triburilor din indepartata Africa, in forma de ochi sau de frunza, colorat in motive hipnotice, albe, negre, rosii... In rest casa era mobilata cu destul bun gust, chiar si pentru cineva cu un simt estetic atrofiat.
Apoi se intampla lucrul cu adevarat ciudat.
Iesind dintr-o camera, intra intr-un coridor ingust si intunecos, pe care nici nu-si dadu seama cand il parcurse in intregime, pentru ca pur si simplu camera in care intra era la fel de intunecoasa. Se opri brusc, nu numai pentru ca isi dadu seama ca putea sa se loveasca de ceva in intuneric, ci si pentru ca auzi un fasait surd in spate, undeva foarte aproape. Se intoarse brusc si se trezi fata in fata cu o draperie lunga de catifea pe care probabil o atinsese din greseala cand venise si o desfacuse. Adica, parea de catifea... O dadu putin la o parte, cat pentru a vedea in spatele ei coridorul ingust pe care venise, insa acum vedea mult mai clar, ochii i se acomodasera probabil cu intunericul, asa ca lasa draperia sa cada la locul ei, se intoarse si pasi pana in mijlocul camerei. Nu era nimic ciudat in legatura cu camera asta, daca nu lua in seama goliciunea ei extrema. Nici o mobila, nici un tablou pe pereti, nimic din ce ar fi putut sa fie un indiciu ca aici locuiesc oameni.
"Poate n-au apucat inca sa aranjeze partea asta a casei", gandi Dawn cu indiferenta. "Adica, de ce poate? Sigur!"
Se uita peste umar inspre draperie, asa, fara nici un motiv, din reflex, si ingheta.
Cineva o privea, ii putea vedea ochii cum straluceau in intuneric. Era undeva, intr-un colt, langa draperia ce masca intrarea in camera. Doi ochi rotunzi si sclipitori, aproape fosforescenti, de un alb ce parea galben in intunericul dens (sau invers?)
Instinctele isi spusera cuvantul si Dawn se pomeni ca alearga nebuneste prin doua camere, dupa care se uita peste umar, isi incetini goana si incerca sa-si auda glasul ratiunii printre bataile asurzitoare ale inimii pe care le simtea in urechisi in tample, si asta o facu sa se opreasca pe loc, ametita de goana si dandu-si brusc seama de ce se oprise cu adevarat.
Camera in care ajunsese era la fel de intunecoasa ca si celelalte dinaintea ei, insa nu avea iesire. Nu se putea intoarce decat pe unde venise. La gandul asta, pe Dawn o apuca o spaima subita, de care incepu sa rada o clipa mai tarziu. in hohote, realizand absurdul situatiei.
Adica, ea se afla in casa unor prieteni vechi, pe care e drept ca nu-i mai vazuse demult, dar asta nu conta deloc. Ce ar fi putut sa se intample? De ce-i era frica? Ce vazuse? Probabil nimic, nimic, respectiv nimic. Oare cate pahare de vin bause? Doua? Trei? Nici asta nu conta, de fapt, deloc. Acum o sa se intoarca frumos inapoi, era stupid sa se plimbe de un singura prin casa, in timp ce ceilalti probabil ca se foiau prin camerele din fata, discutand ultimele noutati, laudand tratatia, dansand, ea o sa se intoarca inapoi, o sa se plimbe printre ei, o sa incerce din rasputeri sa isi aminteasca numele celor cu care facuse cunostinta in seara asta. O sa se "socializeze"... Mai demult era buna la asa ceva...
si atunci firul gandurilor i se rupse brusc, ca filmul dintr-un proiector prea incins, si facu loc imaginii pe care isi fixase privirile de cateva secunde, dar nu o constientizase.
In capatul indepartat al camerei, luminat doar de cateva raze translucidevenind de sus, se afla un raft de lemn vopsit in negru, iar pe el o forma alba. Imaginea aceluiasi raft, de data asta insa cel din visul ei, isi facu loc brutal in gandul ei si se suprapuse perfect peste imaginea reala pe care o vedea acum. Se apropie ca in transa de raft, si contururile pisicii de portelan, alba ca cea mai deasa ninsoare, se intarira , ca si detaliile siragului de albastrele infasurat in jurul gatului si al pieptului. Nu incapea nici o indoiala, era aceeasi pisica. Se uita undeva, in jos si la dreapta, si parea ca zambeste multumita.
Iar Dawn isi aminti cu o infiorare la ce se uita pisica... Era sigura ca pantoful se afla acolo, nici nu mai trebuia sa se uite, inchise scurt ochii, strivind intre pleoape visul contrastului dintre raftul negru, perna rosie de catifea (ia te uita! Ar fi putut pune ramasag ca draperia de catifea de acum cateva minute era tot rosie!) si albul orbitor (de fapt de-abia sclipitor in lumina slaba) a portelanului.
Insa cand deschise ochii nu vazu pantoful. In locul lui, exact acolo unde privea pisica, se afla o forma acoperita cu o carpa nu tocmai curata, plina de praf. Dawn se mira de aceasta aberatie, dar intinse o mana plina de speranta si ridica carpa.
Nici urma de pernita moale decatifea rosie; nici urma de pantof alb de portelan. In locul lui - si Dawn privi cu o stupoare netarmurita - se afla un bocanc modelat in lut, nefinisat, insa nu grosolan si butucanos, ci avand un oarecare stil. Era totusi de culoarea maronie a lutului nu tocmai pur. Dawn nu voia sa accepte cu nici un chip sfarsitul acesta. I se parea rau si insidios.
Isi ridica privirea si descoperi sursa luminii sepulcrale ce parea ca nu vine de nicaieri. Printr-o lucarna din tavanul camerei privea o luna plina imensa si stralucitoare, insa atat de rece...
Coborandu-si privirile, abatuta, intalni expresia pisicii, cu ochi intredeschisi si un zambet vag ce nu mai parea deloc o personificare a multumirii.