La inceput Dumnezeu a facut cerurile si pamantul, caci nu era nimic prin preajma care sa merite aceste nume. Intai a zis: "Sa fie lumina!", si fara sa mai astepte sa i se implineasca porunca, a facut ziua si noaptea, a asteptat sa treaca si una, si alta pentru a se bucura de ordinea lor neasteptata si apoi a facut dintr-o singura miscare cerul si pamantul. Au urmat firesc pomii si iarba, dupa aceea si-a amintit ca uitase ceva important, si pana sa se gandeasca ce au aparut soarele, luna si stelele. Apoi au urmat vietuitoarele marii, pestii cei mari dar si cei mici, apoi si pasarile. Au urmat animale, multe animale, si la fiecare, Dumnezeu a zabovit ca sa-l faca cat mai diferit si mai ciudat. Iar la sfarsit, mai important decat orice altceva, omul.
Dumnezeu s-a odihnit o zi, si cand s-a intors spre lumea nou plamadita din tarana, o adanca dezamagire se sapa pe chipul lui. Urmara Sodoma si Gomora, dupa mania care declansa potopul, iesirea evreilor din Egipt, iar oamenii se faceau tot mai multi, si Dumnezeu privi amuzat aventuralu Iona, apoi se puse pe treaba. Ii lua ceva timp sa faca un plan, dar la sfarsit il trimise pe Iisus in lumea noua. Un timp, asta paru ca da roade, dar apoi se ivira Templierii, popoare salbatice pornira tavaluguri migratoare, ce radeau totul in cale, Charlemagne domni si muri, Vlad tepes starni pentru un moment mirarea lui Dumnezeu, urmara Columb, Cortez, Aguirre, Magalhaes, iar lumea se nelinisti tot mai mult. tari formate monstruos si arbitrar trimiteau colonisti in toate colturile lumii, mai apoi Voltaire, apoi un val de revolutii, tremuraturi flasce in grasimea civilizatiei. Iar de aici incolo, lucrurile se precipitara si mai mult: un razboi gigantic, si aproape imediat inca unul, si mai crancen, morti cu duiumul, dar mai ales dupa razboaie, si Hirosima, ah, si Nagasaki, si JFK, si marul cat banita care crescuse in gradina lui Ion din vale, si Vietnam, si sange, si...
Dumnezeu se trezi infiorat, zicandu-si inca dinainte sa se trezeasca de-a binelea: "oh, ce mai cosmar!"
Dumnezeu se freca la ochi pana ce socoti ca ii sunt destul de limpezi, si ii deschise.
"Dumnezeu isi aduse aminte, cu o strafulgerare (si acum ai fi zis ca stiuse dintotdeauna, dar Timpul era groaznic de relativ si ii mai juca feste), ca totul, totul era adevarat", anticipa Dumnezeu maturitatea clipei nou-nascute, inca dinainte ca privirea sa i se astearna usor asupra lumii sufocate de beton, sticla metal si fum. "Idiotii!" izbucni Dumnezeu furios, dar numai in gand, in timp ce se uita la fiecare om in parte. Insa dupa un timp se inmuie si reancepu cu o voce (interioara) mai blanda, aproape parinteasca.
"Saracii... Iar au uitat... Cum imi intorc privirea de la ei, uita imediat... si acum stau si filozofeaza asupra menirii lor in Univers... Asupra a ceea ce stiau de la inceput..."
si, oftand, Dumnezeu batu de doua ori din palme, si se facu intuneric bezna. Apoi repeta, fara sa se poata plictisi e simplitatea intelepciunii din cele trei cuvinte: "Sa fie lumina!"
La sfarsit, cand era peste masura de obosit, Dumnezeu isi arunca privirile peste ce ramasese din lumea veche, amintirile Universului impregnate in propria lui textura, din care nu aveau sa mai ramana nimic cand se va trezi.
Iar fantomele lumii moarte se perindara prin fata ochilor inchisi ai lui Dumnezeu.
Ulise se intoarse pe Ithaca, un om inlantuit intr-o pestera, urmarind impreuna cu altii umbre hidoase aruncate de obiecte purtate de alti oameni, fu eliberat, Gilgames ucise taurul lui Istar si se cobora in Infern dupa Enkidu, Prometeu fura focul neobositintr-o nuia gaunoasa, imparatul Huang-ti incaleca dragonul, Kritias povesti scufundarea Atlantidei, Etana calatori spre ceruri pe spatele vulturului,Phaeton se prabusi in marea de flacari, apoi se lasa noaptea. si din nou, regele Arthur ii chema pe Cavalerii Mesei Rotunde, cavalerii cruciati dadura navala printre sarazini, sau invers, tavalugul tatar condus de Timur Lenk il napadeste pe Baiazid, Jeanne D'Arc isi conduce mica armata spre victorie, un tanar print rosti, cu privirea pierduta: "And the rest is silence...", un rege bantuit de duhuri in noaptea dinaintea bataliei, un om trist naufragiat pe o insula pustie, pirati care cu un cutit intre dinti, care tinandu-si muscheta deasupra capului, traversau un rau nu prea adanc in cautarea comorii, un om citea descantece intr-o odaie inchisa (urmau strigoi si diavoli), si multe altele intr-o invartejire unduitoare. Iar la sfarsit, cand nu mai avea ce-si aminti, Dumnezeu vazu in fata ochilor singura imagine pe care si-o aminti de doua ori, si Cuvantul ii spuse: "Somnul ratiunii naste monstri."