Se spăla o dată pe lună și de aceea îi consumase tot spray-ul lu’ frac-su’. Teoria lui: „Cu cât faci economie la apă caldă și dai cu spray cu atât mai mult îți pierzi identitatea și nu te află nici naiba”. În plus, când te roagă baba pedantă de la III (burgheza draku’!) să-i cari sacoșa, ridici, când ajungi pe la jumătatea etajului I, ușor brațu’, pretextând că ai un cârcel și ... mamă ce duhoooare ...că îți pare chiar și ție rău că exiști în societate, iar baba cu mască de cloșcă politicoasă face o grimasă și evident îți spune:
- Mulțumesc, drăguță ...Las’ că mă descurc eu. Nu vreau să pățești ceva din cauza gogonelelor mele. Nu vreau să se împrăștie pe scări. E prima oară când pun și eu murături.
Și ce era fain, că atunci când se spăla, și își freca cu tărie jegul de teuton, avea în cap numai țâțe. Þâțele ei, fir-ar să fie! (Atunci văzuse în oglindă primele forme în negru, primii frecăței depuși în dreptul axilei, primele idei de realizare în stampă a porilor, un fel de piercing în culoarea prafului de cartier și a pielii. Atunci își vizualiză autoportretul. Un Van Gogh reprodus și cu toate simțurile la locul lor. Luă pămătuful și-l ținu drept model în locul pensulei. Își examină degetele strânse și încheietura mâinii lăsată să cadă ca după o lucrare grea, inspirată de mestecenii din dreptul blocului în care locuia. Și totuși pămătuful era prea scurt, nu se vedea prea bine în tabloul din oglindă. Îl lăsă să iasă din umbră, aranjându-l meticulos în lumina dintre arătător și mijlociu. Un alt fel de pensulă și un alt fel de ciuciu al copilăriei. Prima dorință de a realiza un tablou’ viu din prima lui încercare de a-și imita tatăl la bărbierit. Succesul reproducerii imaginii din calendarul mătușii de la Minister. Cea care îl sfătui ca de fiecare dată când îl întreabă cineva ce vrea să se facă atunci când va fi mare, să nu mai spună ca toți puradeii de la bloc – „aviator!”, ci, să îndrepte spatele și să spună răspicat, cu accent ascuțit pe „c” – „pictor!”)
- Obsedatu’ naibii, nu mă mai atinge! Ia laba! Ce draku ai? În fiecare sâmbătă din lună, tu mă înghesui aici la ușa beciului! Crezi că dacă sânii mei sunt mari de o bucățică de vreme, mă lasă memoria? Și ... nu mai știu cum îmi dădeai brânci pe scări? Că-ți rup gâtu’ ... Porcule! Profiți că nea Crețu’ nici nu s-a putrezit bine ... și că stăm într-un bloc de surdo-muți... și gata! Valea! Caramba! Am spus! În mă-ta ...
Tocmai ieși a lu’ Păvălache, surda:
- Ce faceți, mamă, aici în beci, numărați merele?Stați că vă aduce tanti Păvă o lumânare... că lanterna mi s-a spart. A căzut și pafffff! Da’ să știți că nu a furat nimeni nici măcar sâmburii și ... și (ca o Nikită la senectute) atâta timp cât sunt eu responsabilă cu cheia de la beci... n-o să vedeți, în afara noastră, picior de șobolan... sau de hoț.
- Șobolan hoț?
- Ce aș vrea să strivesc unu’! (Între țâțele ei, gândi)
Realiză instantaneu că baba nu aude și strigă:
- Între țâțele tale, tu, proasto!
- Gura, bă! ... Dar sunt tare drăguți. Io i-am văzut... mici cât degetul meu...Acesta mic! M-am gândit să le aduc niște mămăligă și să îi botez (se uită spre Gebila) Vrei să fim nași?
Dintr-o dată bătrâna Păvă cu pavilioane cât casa:
- Voi ați înnebunit, copii, ce vreți să-i îngrășăm?Ãia micii ca ăia micii... da’ credeți căp nu au părinți?Niște monștrii! Se înmulțesc ca ciupercile după ploaie... Las’ că oricum o duc bine! Zacusca, zacuscă... merele, mere. Sunt tare căliți. Au un sistem imunitar dat drakului! Le-am pus burete, îmbibat în untură și... aia...fiartă în Verde de Paris cu leșie și...n-au crăpat. Futu-i-așh în Hitler! Auzi, nănașă la dușman?! Acuș, te cârpesc, domnișorică!
Gebila izbi o flegmă de mozaicul crăpat din dreptul beciului.
- Hai, tu, să ne cărăm naibii de aici! Poate îi cresc și țâțe noi...Hoașca naibii! Se dă drept surdă!
O apucă de mână și o trase cu putere spre ieșirea din scară.
- Așa o să fii și tu, nu? Dacă o să ajungi ca ea... jur că nu îți mai pun mâna pe țâțe în viața vieților mele. Io am gânduri mari cu tine... Vreau să ieșim din cimentul ăsta! O să te fack prințesa mea! Ai să vezi tu...
Mustața de abia mijită se încordă cumva, într-un anume fel... De nedescris!
Fredonă:
Tamm…Tam…mmmm
Pesteanișianimăvoiîntoarce...
foaia