Personaje: mama, tata, fiică-mea, nevastă-mea, vecinul Sergentu și eu.

Scena se petrece într-un apartament de bloc în cartierul Lacul Tei. Agitație mare, toată lumea nervoasă, irascibilă – un butoi de pulbere. Suntem strânși cu toții: mama, tata, eu, nevastă-mea, fiică-mea și așteptăm. Taică-meu, congestionat la față, se plimbă pe diagonala camerei. Uneori se oprește, își consultă ceasul de mână, apoi își continuă nervos drumul. Din bucătărie vine maică-mea. Pe fața-i albă se citește o întrebare pe care în cele din urmă o și formulează.



Mama: - Tot n-a venit?
Tata: - Nu.
Mama: - Trebuia să vină până acum, așa-i?
Tata: - De-aproape o oră…
Mama: - Doamne, nu mai rezist!
Tata: - Nici eu…

Oftând, maică-mea se întoarce în bucătărie. Din dormitor apare fiică-mea.

Fiică-mea: - Mai așteptăm mult?
Eu: - Știu și eu…
Fiică-mea: - Totuși, o mai veni azi?
Eu: - Sper.
Nevastă-mea: - Trebuie să vină, draga mea. Încă puțină răbdare.
Fiică-mea: - Of, azi-noapte am visat-o. Când m-am trezit, m-am repezit s-o văd și când colo…
Tata: - Dacă a promis că vine, o să vină!

Deodată soneria răsună strident. Toți tresărim și ne privim derutați unul la celălalt. Fiică-mea, tremurând de emoție, se apropie de ușă și o deschide brusc. În sufragerie își face apariția solemn, domnu’ Sergentu, vecinul de la zece.

Vecinul Sergentu: - A venit?
Cu toții: - Nu încă.
Nevastă-mea: - Ce ne facem?

Din bucătărie apare iar maică-mea.

Mama: - Unde să pun orezul cu carne? Aproape s-a ars pe aragaz…
Tata: - Dă-l la o parte, îl pui înapoi când o veni…
Mama: - Când vine?
Cu toții: - Când??
Tata: - Liniștiți-vă. Trebuie să apară din moment în moment.

Epuizați de încordare, ne așezăm tăcuți care-ncotro. Orice tresărire a unuia îi face pe ceilalți să ridice privirile întrebătoare ca apoi să se resemneze din nou. Stăm și ascultăm atenți zgomotele de afară. Cu siguranță este pe-aproape, simțim asta…

Fiică-mea: - Ah, Doamne! De-ar veni odată.
Nevastă-mea: - Nu mai suport.
Eu: - Aș da un telefon să întreb când vine.
Tata: - N-are nici un rost.
Mama: - Atunci ce-i de făcut?
Vecinul Sergentu: - Nimic, doar să ne păstrăm cumpătul și să așteptăm.


Maică-mea merge iarăși în bucătărie, la orezul ei cu carne, eu iau chitara să-mi fac de lucru, iar fiică-mea dispare spre baie. Taică-meu își reia cursele prin cameră. Și minutele trec greu, secundele se lungesc inutil și infinit, se transformă în ore monotone de toamnă târzie... Deodată, din camera de baie, iese fiică-mea cu fața transfigurată.

Cu toții: - A venit?
Fiică-mea: - Da! A venit apa!!