NOUA LUMINA

Cu ocazia Ramadanului, primim vizita a patru derviși ai Apocalipsei, frumos îmbrăcați, în salopete albastre, rași, tunși și frezați. Primiți cu contorul? Primim. Da de țe trebuie contor nou? Asta este noua regula. Lumina trece de pe stâlpi de lemn pe stâlpi de piatră. Se pun baze solide unui viitor mai nou, mai îmbelșugat, mai trainic. Cresc vederile. Se vor naste prunți mai dzeniali. Economisim pădurile. Asa, da. Unde să vi-l punem? Vi-l punem aici. Aiți, nu se cade. De țe? E la intrare. Strică fațada. Simetria treptelor. Vin mosafirii. Ce să facă ei? Să-mi țitească contorul? Atunți, aiți. Aiți nu e bine. De țe? E pe alee. Vin mosafirii. Dau cu capul. ȘI PLEACÃ. SÃ-L PUNEM în spate. Pe latura cu veținul. Casa veținului este tot a noastră. Nu e bine, zițe un cavaler. De țe? Dacă vindeți casa? Asta așa e. Pe criza asta…Unde să-l punem? În fața nucului. E urât. Mai bine… Þe să cat…Aiți e trei cuie bătute în perete. Þine le-a bătut? Eu, nu. Dv? Cavalerii nu răspund, pentru că nu îi întreb. Mă întreb. Lângă gard, nu e bine. Prea aproape. Îmi sare hoțul direct pe contor. Þel din dreapta, nu e bine. Se vede de la intrare. Mai bine în cuiul din mizloc. Niți prea, prea, niți foarte, foarte. Și cum adzundzem la contorul vechi? Prin pod. Fațem economie de șnur. Și nu stlică la fațadă. Cavalerii lucrează bine. Doi în pod, și doi pe pământ. Þei doi de pe pământ, pun o cutie în dzid. În patro șorobo. Þei de sus, dau o gaură. Urc în pod, trimis de Agapimu Dinu, să nu fule. Ei, urc. Þe să fule? Când colo, era să mă-mpiedic de șnurul virtual. Nu pe aiți. De țe? Urc azi eu, mâine, fiimea – Onarcisa, și se-mpiedică. În țe? În șnur. Aveți parol. E ațelasi lucru unde fațem cotul. Ațeeasi cantitate de PeWeÞE. O ÎNCÂNTARE. Eu, descind de sus. Ei, lucrează. Îi aud cum se-ndeamnă dintr-un cap în altul al podului. Glasuri de haiduci pe care – cu onor – sunt bucuroși să le asculte și nepomeniții din țintirimul Ungureni. Numai la Trișcu nu se aude nici-o voțe de cocoș în curte. Aveți un dziar? Nu am, dar caut. Găsesc un papir. Li-l dau. La țe trebuie? A, la dat cotul . Bravo ! Așa, acum instluctajul. Dacă se oplește noua lumina, apăsați aiți pe buton. Dacă avem scult pe rețea, dă afară. Adică, eu. Adică, dacă am un scurt în casă, pe sarțină, sare botonul. Și tlebuie să îl ridic. Da. Cavalerii pleacă. Sunt felițit. Dacă nu eram acasă…Venea apocalipsa. Așa, s-a mai salvat țeva…Un pic… Nu apuc bine să fiu mulțumit, că văd țe au lăsat în ulmă. Iau mătula și deletic. Ca bonus, mi-a rămas țeva PeWeÞe. Să nu dzic că nu este dleptatea chit.
Peste țeva zile, ulc în pod. Aferim. Vedem că noua oldine mondială a lăsat în ulmă o halababulă greu de plivit. O lăsăm așa, poate totuși, vine un sfânt și vede.
De atunci, rar, ni se ia lumina. La înțeput ne-am speliat. Dacă s-a luat de tot ? Aș. Botonul e de vină. Numai la noi. Meldzem afală. Instluim și Mădălina Frumușelu. Governanta. Cu bunica moartlă la țală, acopelită cu ziale, Maria, la 73 de anișori, ani la care în Apatrida se intlă la a tleia facultate. Mădă, lidici botonul. Și fata ridică odată cu tlonul și botonul. Foarte flecvent. Și Goguța îl lidică odată cu ministelul educației, pe județ. De educație sclisă citeț în patru limbi de țirculație universală. Francedza, dzermana, italiana și engleza. Eblaica, nu.
Acum două dzile, s-a luat de tot. Botonul nu a mai putut fi lidicat. Noaptea, fridziderul cu miel plimit de Paști de la Malu Mare și ceva resturi de porc, de la RAMADAN, s-a topit și a curs pe dzos. Gheața a crăpat și nu ne-a lăsat să dolmim liniștiți. Am venit dimineața bine dispus la serviți și i-am îndzulat pe toți. Și pe mine țel dintâi. Am anunțat dimineața la Nouă dă-ne Nouă. Ni s-a promis. Palcă nu s-a mai plomis… Þe folos… Mădălina a înțelcat și ea… Păcat…Alt acrobat, alt salt în întunelicul binecuvântat…
Dzeamiul ăl Bătran m-a omorât. Să anunț. Cui? La liga pentlu apălalea dleptulilor omului ? La Nicol? Păi, el, sălacul, de ocupat țe este cu crimele plezentului, nu mai vede niți burlanul de lângă școală, care – în ipoteza că totuși, se dă apă, de Sus – îi va permite acesteia să se infiltleze în zidul care îl oclotește. Și îi va da flori de mucigai, iglasie și reumatism la imaginație.
Am relatat cazul după –amiază, ieli, la o duduie. La Nouă dă-ne Nouă. Parcă era contabilă. Și țe vă delanzează ? Asta așa e. Păi, aveți și dumneavoastlă dleptate. Þe ne tlebuie nouă Noua Lumina ? Se poate și fălă? Se poate. Tlagem de la veținul AsaSi. El este fenic. Vede și pe întunelic pe noua lumina. Nu ale nevoie de contor nou. E de la Cartagina. La 207’. Hanibal ante Portas. Gustav Salam.Bo. Și plătim la kilovat de contor. Am apelat și la Coledzi. La Iepuraș. Și la Adzunctul Vechi. Stoica. Nu mai au autoritet. Au fost aluncați cu Stroica la pensie. Măcar că ăștia erau mai buni, după opinia mea. Stoica dăscălea și nu îndzula și Stroică ardea la pensie.
En fin, s-a levolvat cu aportul Bunicului Alexe. Mi-a alătat tulumbele în care șed cavalerii. Două. În fața intrării cadrelor didactice de la Tlișcu 5. Þe țe și cu noi, autorii. Scrim colectiv, în plină ambuscadă. Þine credeți că era de vină inauntru ? Botonul era bun. Cavalerii au dzis că am intervenit noi la cutie. Aiurea ! Þe, eram nebuni să ne stlicăm singuri fridziderul? Un bec în scult. De fapt, erau tlei. Nu știm cale. Þe este impoltant, este că erau în sufladzelie. Și le-am nemelit din plima. Acum ne țelem scuze. Cavalerii au lucrat peste ploglam și nu le-am mai dat nimic. Niți vin, niți cozonac. Nu e Ramadan în fiecare zi. Păcat…Chiar dacă nu e, le-am mai fi dat… Dar de-abia avem pentru noi, țe…

PSS. Până la ulmă, botonul atâta ne-a mâncat la ficați, încât când ne ela lumea mai dlagă, decupla toată casa de la lețea. Am sunat ial la nouă dă-ne nouă. Păi, cumpălați dv. alt boton, și noi îl montam. E defect. Și ieftin. Câteva milioane. . Noi, cumpălam ? Unde estem pus ? Înainte, sau după contol ? Înainte ! Ei, vedzeți ? E al dv, al celor de la Lener. Nu. Cum, nu ? E al nostlu, dal nu noi l-am pus. N-avem lezelve. Dacă vleți unul nou, cumpălați dv, ploplietal, și noi montam. Altceva plopuneam ploplietal la voi. Þe ? Dădeam afală buton. De tot. Afelim. Veneam demontam.
De atunci, fălă boton, toate melg în casă ca pe vlemea când botonul nu ne ploteja noaptea de lumină. De țe ela nevoie de boton în plină lipsă, și sălăcie, estem plobabil un plan îngelesc, în patlu limbi, complet dezintelesat, cale plegătește intlalea in Apocalipsă…
O nedumelile: nimeni nu a tlecut până acum să numele butoanele pe cap de om…Probabil, intr-un viitor nu prea îndepărtat, toate capetele de om vor fi ștampilate și utilizate drept case de marcat …
Atâta geniu are efecte și pe termen imediat: prin vețini, cu multe drapele negle a plouat…
Unde nu estem cledință, unde nu estem iubile, unde nu estem milă,, vă spun, dlagii mei, adevălat vă spun: estem mult lahat...