Ai muri pt mine? Pt dragostea noastra?... impreuna, dar departe. Departe, dar aproape. Aproape, dar nu langa mine. Ajung sa cred ca viata nu poate curge pe albia ei cursiva fara hibridul tau langa firul apei mele. Hai sa ne unim in duh, in spiritul nostru pierdut si ratacitor. Nu ma pot minti ca trec peste sufletul meu muritor ca sa ajung la tine. Demult gaseam beatitudine in ignoranta, acum gasesc beatitudine in chipul tau, in vocea ta... Nu ma pot opri... nu pot sa nu simt nimic pentru tine... „If you’re not with me, I’m with you...” De ce nu ne putem alatura in vis ca sa zburam pe sub Saturn, pe sub un meteorit, asteriod si sa aterizam pe cea mai singuratica stea, care va prinde lumina, fiind alimentata de ceea ce simtim, de ceea ce are loc in interiorul celulelor noastre efemere si microscopice. Steaua ne va auzi fosnetul moleculelor, ne va simti caldura trupurilor si raceala distantei care ne-a apropiat. Acolo, vom fi doar noi... atat de aproape... Dar visul ucigator din dimineata ploioasa si inghetata se va duce fir cu fir si vom realiza ca tu esti acolo, iar eu sunt aici. Si o atingere si tot ma va ajuta sa trec mai usor peste ziua intunecata si noaptea luminata de vise, desi rece. Ma ating cu degetele pe fata, pe mana celalata si sunt convinsa ca tie iti raman urme acolo unde te ating cu gandul sau macar simti o adiere calda, binevoitoare si fericita. Nu stiu cine esti, dar sunt cu si pt tine. Ia-ma de mana, aduce-ma aproape de tine. Fac parte din tine acum. De ce nu-mi iesi din minte, din piele, din irisul meu pierdut ?!... Dar oricum nu ti-as da drumul... Te tin legat fara voie, te tii legat de spiritul meu amarat si pustiu ca un desert fara vegetatie si ploaie... Asa-i ca simti o atingere de puf de piersica pe obrazul drept...? Sa stii ca aia sunt eu sau gandul meu ratacit la tine...