Iubirea e, uneori, o stare prelungita de mahmureala. Singura diferenta dintre betia de alcool si cea a iubirii este ca cea din urma dureaza mai mult de o zi si lasa pe muschiul miocardic dungi mai adanci decat pliurile pernei sau gura coclita de rachiu ieftin.

Atunci cand tu ai 18, iar EL are 20 de ani, musai sa mergi la oftalmolog, fiindca nu mai distingi nici o altfel de nuanta, in afara celor din gama roz. Te uiti la tine in oglinda, te uiti la EL langa tine si-ti zici ca ingerii au avut o promotie speciala cumva, caci nu vezi cum altfel frumusetea asta de baiat s-a nimerit langa tine, care nu esti Muma Padurii, dar nici vreo noua Claudie Schieffer n-ai cum sa devii. Esti doar tu, cu un pic mai multa minte decat alea frumoase-frumoase si un dram de “Venez-ici”, indestul incat sa se topasca dupa tine (asa zice el, iar tu crezi, desigur) un Fat-Frumos aproape ca un presedinte: sarac, da’ mumos si destept.
In comunism se soptea pe la colturi ca unii sunt mai egali decat altii. In studentia pe care am strabatut-o eu, in era capitalista (la inceputul ei) studentii saraci erau mai saraci decat alti studenti saraci. Fat-Frumosul fetii cu pricina era student intretinut. Adica sarac pentru ea, nu pentru prea-maritul sau ficat. Cum iubirea ar face si din Marie Curie o curca beata, domnisorica cu pricina n-avea cum sa scape de eternul dus la mare, plimbare pe dig si declaratii de rastoarna Pontul Euxin cu epavele-n sus. Pentru bursa pe care a impartit-o frateste cu dansul tot anul (el fiind intotdeauna fratele cel mai mare), fetiscana merita asa niste vorbe alese. Si le-a avut. Fiindca in anul doi de relatie, Frumosul a disparut nu se stie unde, dar s-a aflat cu cine, amica mai veche, chiar “fosta” de-a lui, care nu traise niciodata din bursa, ci din leafa si una bunicica. Cand banii de concediu ai batraioarei s-au sfarsit, fotomodelul masculin a revenit la studentie, fiind bine cunoscut ca iubirile adevarate nu le uiti niciodata. Si nici zilele cand EA semneaza de primire.
In timp ce ea se zbatea intre seminarii, camera de camin si locul de munca, preaiubitului i-a venit dor de perfectionare de sine, de abis si mister. A dat de psihologie, veti zice. Partial adevarat. O studenta la psihologie, colega de camera cu inrobita domnisoara, s-a oferit sa-l mediteze gratis in tainele stiintei, in timp ce nefericita isi dramuia fiecare mie de lei data pe covrigi ca sa aiba cu ce-l scoate sambata seara in oras. Povestea continua in acelasi stil clasic, cu rataciri si reveniri si incapatanarea fetei, vecina cu nebunia, de a-l vedea oricum, oriunde, chiar si cu sangerosul pret de a se sti inselata. Dincolo de firele de par cu diversi pigmenti, culese neatent de pe tricourile lui si de povestirile frumoase despre cum face Oana strudel cu mere, ce culori ii plac Adinei si de unde si-a luat Mirela ultima pereche de pantofi, fata, care suferea de daltonism sentimental, mai indura lungile lui disparitii in asa zisele etape de sesiune de examene. Dar n-a putut afla niciodata unde in Romania exista facultati la care examenele se dau in cate doua-trei nopti deodata. In al saselea an de cand preferase singuratatii de una singura o solitudine in doi a mai primit cadou bilete la mare, pe care – un fleac, acolo- a trebuit sa le plateasca din leafa ei de proaspat retrogradata la locul de munca. Si la asemenea cadou frumos, n-a mai contat ca pe factura mult incercatului ei telefonului mobil a descoperit nevinovate apeluri catre “parintii” lui. Se stie doar ca undele electromagnetice transforma inflexiunile vocilor. Ea a constat pe propria-i ureche ca telefonul efemineaza vocea, ceva de speriat!
In anul Sapte, Era Orbirii, fata si-a trecut mainile peste pleoapele umflate de plans si s-a trezit. Un pic insarcinata si ceva mai mult singura. Tocmai trecuse de un Revelion petrecut langa un CD player care invatase pe de rost ce zice Jaques Brel in “Ne me quittes pas!” Si-a numarat toti barbatii din viata, pe langa care trecuse ca o “Sageata Albastra” nebuna, pe pilot automat, fiindca avusesera odioasa indrazneala de a muri de dragul ei si a-i oferi mai mult decat note de plata achitate singura la restaurant. A mai scotocit in portofel si-a socotit ca mai are bani de-un avort si-un SMS de ajutor catre el. Si-a hotarat sa moara un pic. Au salvat-o doua pastile galbene, pentru ficat, care providential se nimerisera in tubul de somnifere. Si ficatul, de familie buna, a varsat tot si-a hotarat ca nu vrea sa se desparta de lumea vie, pana ce vecina lui de cutie toracica, inima, nu primeste, macar odata, substanta aia care se cheama fericire.
Asa se face ca, dupa o boala lunga, un avort si lefuri virate in conturile fabricantilor de sedative, l-a aflat plin de regrete ca n-a tinut copilul. Ca nu l-a asteptat ca o mama eroina, cu burta la gura si masa pusa. A inteles ca nu merita aceasta minune de barbat si, ca sa-si reprime regretele ei si sa si le inece pe ale lui, a plecat la mare. Iar el s-a sinucis prin SMS-uri vreo luna si ceva, jurand ca de-acuma chiar o iubeste si-si taie venele cu lama (sau cu muflonul!) daca nu revine…

…Desi ca un film prost, povestea e adevarata. Si mai adevarat e ca din auzite, Fat Frumosul cu pricina si-a continuat si-n zilele noastre metehnele de iubire. Cel putin asa a auzit intamplator fata, care-si plimba un inger blond, de un an si jumatate in parcul plin de copii frumosi ca al ei. Si-al barbatului pe langa care n-a mai vrut sa treaca si in a carui gara si-a depus locomotiva sufletului ca-ntr-un muzeu in care el, cel de-acum, intra-n fiecare zi cu un buchet de flori, sa stearga exponatele de praf.