Soarele a căzut atât de repede pe acoperișurile de peste drum în ziua aia, că nu m-ar fi mirat să mai sară înapoi de câteva ori ca o minge mare portocalie. Dar nu, nimic miraculos nu se poate întâmpla la noi, lucrurile s-au înțepenit iremediabil pe un făgaș firesc, și se preling așa, ca soarele ăsta, spre un tărâm de dincolo de case, de dincolo de tot.
În ziua aia s-a mutat un nene pe strada mea în casa de la colț și a deschis curând o prăvălie. Știam și noi, știa și vecina că baba care locuise acolo a murit, dar ne așteptam să vie vreun politician sau vreo vedetă plină de bani să ia casa și s-o renoveze, așa cum s-a întâmplat cu celelalte, încât strada e și acum populată de un amestec pestriț de vile cu termopane și case centenare îngropate în iederă și tăcere.
Aveam cu toții un ușor fior când ne gândeam la prăvălia cea nouă, nu știu dacă din pricina decorului puțin neobișnuit al vitrinei sau era pur și simplu sfiala firească față de omul nou venit. N-a trecut mult timp și m-am dus acolo, hotărât fiind să risipesc misterul. Am aflat că omul era negustor de umbre. In ciuda vorbelor care circulau despre el, s-a dovedit a fi tare deschis și zâmbăreț și n-a durat mult până când a început să-mi povestească despre munca lui. Zice, e treabă grea negustoria asta ce-o fac, ai nevoie de o groază de hârtii. Trebuie aprobare de la sanepid, am avut nevoie chiar de un aviz special de la ministerul sănătății. Vezi tu, dintre toate ale omului, umbra e o chestie intimă. Umbra e pentru om ca aerul, nu poți trăi fără aer decât câteva minute. Depinde de om câte. Ai văzut la TV, se antrenează unii oameni la tot felul de ciudățenii și ating performanțe incredibile. Se spune că există oameni care reușesc să respire o dată la un an, practic pot trăi fără aer. Mă rog, așa se zice. Dar fără umbră însă... mai greu.

- Pe dvs. vă știu din vedere, mă luase el din prima când am intrat, locuiți pe stradă.
M-am uitat scurt și ezitant la el încercând fără prea mult succes să afișez aparența omului grăbit și distrat.
- Mă așteptam să intrați într-o zi să vă uitați. V-am văzut privirea curioasă. Nu sunteți genul care cumpără dar îmi puteți aduce un folos, se mai duce vorba, zise zîmbind pe sub mustața lui stufoasă. În zile ca astea publicitatea e totul. Ras în cap și cu o fizionomie caucaziană nu ar fi putut trece neobservat prin părțile noastre.
Mă uitam lung la el, fără a fi în stare să articulez două vorbe. Nu pricepeam nimic din ce făcea el aici, exact ce vindea și cui, dar nu-mi băteam prea mult capul, poate din teama de a nu afla prea repede că nu era nimic neobișnuit. Preferam să las lucrurile să curgă în legea lor și nu mă deranja prea tare faptul că nu găseam nimic de spus. Aveam noroc, omul meu vorbea cât pentru amândoi. Așa că m-am relaxat puțin și am răspuns invitației lui de a lua loc pe unul din cele trei scaune tip biz cu care era populată încăperea. Pe biroul lui se aflau câteva cărți, Pagini Aurii, cartea de telefon și încă una veche și legată în piele care distona groaznic cu luciul biroului. În scrumieră ardea plictisit un bețigaș parfumat din cele ieftine.
- Domnul...?
- Alin, am răspuns ezitant.
- Ioan, încântat. Și-mi întinse peste birou o mână prea fermă pentru un tip care ar fi locuit în spatele unui birou lucios. Aveți o umbră interesantă, aș spune chiar neobișnuită. Mi-ar fi deosebit de greu să vă recomand ceva fără rezerve.
- Nu sunt interesat personal. Sunt doar curios...
- Am marfă de calitate. Umbre noi sau second-hand, pentru toate gusturile. Proveniență certificată, acte în regulă. Gândește-te doar cât își freacă fiecare umbra de toți pereții, de toate drumurile. Hainele le schimbi mereu pe măsură ce se uzează și se murdăresc. Dar umbra? Ea trebuie să reziste neacoperită la ploaie, vânt, la toate.
- Și montarea, sau mă rog, cum se zice...?
- Desigur, tot aici. Nu e un lucru cu care să te joci, să-i schimbi unui om umbra e o treabă delicată. Omul nu se poate lipsi de umbră decât pentru scurt timp. Fără ea ar trece rapid în altă lume, unde nu mai are nevoie de nimic, spuse Ioan râzând cu subînțeles.
Tipul era plin de păreri, ar fi putut spune câte ceva despre orice, însă nu părea deloc capabil să-mi avarieze cumva concepțiile despre viață. Mai precis absența lor definitivă. Mă socot genul care nu ar substitui o teorie întâmplării și neprevăzutului. Dar, așa cum aveam să-mi dau seama mai târziu, nu urmărea ceva anume cu explicațiile lui docte. Dincolo de logoreea lui jovială părea mereu a avea de spus altceva decât ce reușea să lege în cuvinte.

- Vezi tu, în ocupația asta ești forțat să privești mereu partea întunecată a omului. În situațiile obișnuite noi ne vedem unii altora doar părțile iluminate și umbrele. Partea întunecată nu atrage atenția. Cred că tocmai de aceea oamenii aleargă după umbre, spre exemplu vin aici și cheltuie o grămadă de bani. Ca profesionist, eu trebuie să știu că umbra iese din partea întunecată a omului. Iese un lucru de calitate când reglezi lucrurile de la sursă. Mă rog, nu intru acum în detalii. Am văzut tot felul de umbre la tot felul de oameni, sunt atât de diferite în întunecimea lor încât mereu mă minunez cum de nu sunt ei mândri de așa podoabe și caută mereu altceva. Este cert că ei nu pricep nimic din ce au acolo. Dac-ar știi cât de simplu e, doar întorci capul și te uiți jos. Avantaj eu, afacerea merge înainte. Și se puse pe râs.
Râdeam adesea cînd mergeam la el, mi se părea foarte comic nu atât ceea ce povestea, cât felul lui de a sugera lipsa de rost din toate cele. Curios lucru, zicea, clienții mei cei mai buni sunt exact cei care fac umbră locului degeaba. Iar eu îi tratez cu tot respectul de care sunt capabil, asta pentru că se pare că au mare nevoie de așa ceva. Alții sunt ei înșiși numai umbre deja. Deși n-ai crede, aceștia sunt cel mai greu de rezolvat. Par a se bucura cu orice le oferi, însă paradoxal nu-ți vor mai călca pragul a doua oară. De aceea trebuie să privești atent în ei ca să poți găsi ceva cu care să-i agăți. Cu răbdare și multă imaginație, câștigi și astfel de clienți.

- Uită-te în jur, toată lumea aleargă numai după umbre noi și scumpe, de marcă, totul e reclamă și imagine. Dacă n-aș ști că în realitate nu umbra îl face pe om ci invers aș da faliment rapid. Secretul meu este că nu las niciodată clientul să afle tot ce știu.

N-a durat multă vreme până am devenit buni prieteni. Îmi povestea diverse cazuri, întâmplări cu clienți din alte părți sau chiar din cartier. Am fost surprins să aflu cât de obsedată de imaginea ei este vecina de la numărul 25, nevasta consilierului. După ce s-a plimbat prin diverse saloane a nimerit și la Ioan. La care el i-a produs o umbră care le-a dat într-adevăr pe spate pe doamnele cele mai simandicoase. Nici ea, nici altcineva n-a sesizat vreodată că umbra ei cea nouă avea o formă mult diferită de silueta ei rotofeie.
Altă dată mi-a zis de unul care s-a întors disperat și a început să turuie ca nebunu'.
- Ce faceți dom'le, vă bateți joc de mine? Ieri alergam către casă, nevastă-mea mă sunase că are urgent nevoie de mine și când deschide ușa ce vede, o umbră. Eu am ajuns un minut mai târziu. Vreți să mă nenorociți, am copii acasă!
Uite, ăsta e un caz tipic de om disperat. Eu l-am sfătuit să-și păstreze umbra naturală. I-am zis că o putem eventual coafa nițel, el nu și nu, că pentru nevastă-sa, că vrea să fie nou-nouță și o vrea și rapid. Unde te duce beția vitezei...

- Mai stai o clipă, mi-a zis într-o zi când vroiam doar să salut din ușă, azi nu am nici o programare și presimt că nici nu va apărea nimeni nou. Avea bere și bețișorul parfumat ieftin fusese înlocuit cu o lămpiță de aromoterapie. Apăruseră în încăpere o statuie africană de lemn iar pe pereți erau două fotocopii înrămate ale unor picturi celebre. Cartea cu coperți de piele nu mai era pe nicăieri. O pereche de boxe emiteau ceva suntete abstracte dar liniștitoare. Când m-am așezat, a butonat ceva și boxele au trecut pe ritmurile mai firești de la radio. Mi-a întins și mie un pahar cu bere. N-am putut să-l refuz.
- Văd că merge treaba.
- Da, așa e la început, mulți clienți, mulți curioși, vânzoleală mare. După ce trece valul trebuie să trec și eu, asta dacă nu vreau să rămân la muncă de întreținere, mai puțin profitabilă. Așa că îmi schimb mereu locul și clientela. Poate că într-o zi mă voi stabili într-un loc liniștit cum e strada asta, să mă ocup numai de oameni pe care-i cunosc, să fie totul comod și simplu. Mai încolo.

Fără îndoială Ioan era unul dintre cei mai plăcuți oameni pe care i-am cunoscut. Era capabil să te facă să simți că nu-ți lipsește nimic. Multă vreme după ce s-a mutat cu prăvălie cu tot mi-a stăruit în minte amintirea lui. Aparent un negustor tipic, un ins bine motivat de prosperitatea afacerii. Era ceva însă care se agățase de mintea mea, un detaliu care mă rodea fără să-l pot identifica. Până intr-o zi, după multă vreme când am realizat. Mi-am amintit dintr-o dată clar imaginea lui zâmbind din spatele biroului cel lucios. Ioan ăsta n-avea umbră. Pur și simplu lumina nu proiecta nimic în urma lui.