Poetul Alin Pop, toata lumea il cunoaste. Talentat, cu simt al orientarii, frumos, elegant, uneori patetic, alteori emotiv, niciodata pragmatic. In ziua cand s-a mutat la Bucuresti, proaspat absolvent al universitatii din Cluj, a tras la o familie de catolici, proprietarii unui imobil din curtea bisericii Elefterie. Batranii au recuperat cele opt camere ale vilei cu pricina la cinci ani dupa revolutie, in urma numeroaselor demersuri la partidul de guvernamant. Acum inchirieaza camere familiilor nevoiase si nu pe bani multi. Oameni buni cu frica de Dumnezeu.

Astfel se face ca intr-o zi de primavara, Alin a batut palma cu batranul si-a capatat camera de la etajul unu.

Dupa aproape o luna, proprietarul il opreste in curte pe tanarul poet.
- Spune, ai reusit sa strangi banii pentru chirie?
- Ah! sopteste Alin indignat.

Batranul interpreteaza ofuscarea poetului drept suferinta. Saracul baiat nu reusise sa faca rost de bani. Om bun si credincios, nevrand sa-l manie pe Dumnezeu dar nici pe nevasta-sa, spune:

- Alin, sotia mea administreaza chiriile. Uite cum facem: ia banii astia pe-o luna si mergi la ea sa-i platesti. Tin mult la baba mea si nu vreau s-o supar, sau mai rau, sa ma creada cumva slab de inger. Promite insa ca nu spui nimanui de unde ai banii, sa fie secretul nostru. De acord?
- De acord, promite Alin si urca de-ndata la etajul unu, la sotia proprietarului.

- Buna ziua, doamna. Am adus banii pentru chirie sa va arat ca nu toti scriitorii sunt saraci si boemi. Cine are acoperis deasupra capului trebuie sa si plateasca.

Ochii batranei se umplura de lacrimi. Cinstea si cuvintele tanarului poet o emotionara peste masura.

- Alin, mama. Gestul si corectitudinea ta m-au miscat profund. Stiu c-ai muncit din greu pentru banii astia si la mine intentia conteaza. Nu pot primi bani de la tine. Voi, poetii, o duceti tare rau. Si sa-ti mai zic ceva, Alin. Sotul meu cotizeaza lunar la Casa Scriitorilor, este un cititor indragostit de literatura romaneasca. Iar acum, cand ne-a ajutat bunul Dumnezeu sa ne pricopsim cu casa parinteasca, ajutam si noi la randul nostru pe cine putem. Asa ca poti locui mai departe la noi, dar chirie eu n-o sa-ti iau.
- Ah, doamna! sopteste iarasi Alin.
- Am insa o mare rugaminte. Jura ca nu spui nimanui despre afacerea noastra si mai ales sotului meu. Nu vreau sa ma creada slaba de inger.
- Jur, doamna.

De doi ani Alin Pop s-a mutat in cartierul Drumul Taberei, langa Favorit, intr-un apartament de doua camere. Intr-o seara, intalnindu-si prietenii la Turist, ei il intreaba daca acum plateste o chirie mai mica decat la catolici.

- Nu mai platesc asa ceva, dragilor. Apartamentul asta l-am cumparat singur din banii economisiti din chirie...