agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4606 .



Cyber
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [popa lin ]

2005-04-14  | [This text should be read in romana]    | 







*** Luni

room_service_boy: salut, dau buzna, știu, scuze , o prietenă comună mi-a spus că ești simpatică
fata_cafenie: tu cine naiba ești?
room_service_boy: cosmin
fata_cafenie: ne cunoaștem?
room_service_boy: nu
fata_cafenie: care prietenă comună?
room_service_boy: nu există. dar o putem face
fata_cafenie: nu mai spune! da ce creativ ești dumneata!
room_service_boy: am avut fler, ai simțul umorului
fata_cafenie: totuși, de unde ai id-ul meu?
room_service_boy: de nicăieri. eram curios să văd dacă există userul fata_cafenie. am încercat și fata_verde. nu mi-a răspuns nimeni
fata_cafenie: ok, ți-ai satisfăcut curiozitatea?
room_service_boy: curiozitatea da
fata_cafenie: și mă rog ce alte satisfacții mai cauți? cam nepractic mod de a ieși la agățat
room_service_boy: scuze dc. te deranjez, nu vroiam decât să schimbăm două vorbe. nu crezi că e interesant, vorbesc cu fata cafenie însăși
fata_cafenie: bine room service boy, dacă îți dau un bacșiș, mă lași? am de lucru
room_service_boy: sigur. dacă zici că ești ocupată
fata_cafenie: ajunge?
room_service_boy: mersi. e mai mult decât așteptam. poate altă dată
fata_cafenie: nu știu, pa
room_service_boy: pa


*** Marți

room_service_boy: și acum ai de lucru?
fata_cafenie: ce-ți pasă ție ce fac eu?
room_service_boy: nu știu, poate sunt doar politicos
fata_cafenie: nu mai spune! și ce mai ești?
room_service_boy: pot fi ce vrei tu. ce-ai vrea să fiu?
fata_cafenie: nimic
room_service_boy: ei, poate nu chiar orice vrei tu
fata_cafenie:
room_service_boy: eu cred că nu ești răutăcioasă de felul tău
fata_cafenie: reflex de apărare
room_service_boy: te înțeleg. dar e un simplu chat, ce poate ieși rău de-aici?
fata_cafenie: mda, nu mare lucru
room_service_boy: amici?
fata_cafenie: spune-i cum vrei. nu mă întâlnesc niciodată cu cineva de pe net
room_service_boy: nici eu, ce-ți veni?
fata_cafenie: intri des în vorbă cu necunoscute?
room_service_boy: nu. e prima încercare. dar cred că cine caută este găsit
fata_cafenie: și vrei să te cred?
room_service_boy: nu


*** Miercuri

fata_cafenie: te gândești la cum arăt? poate că sunt altfel... dar nu-ți spun nimic. e mai interesant așa
room_service_boy: n-am să mă rog de tine. nu țin neapărat la schimburi de poze
fata_cafenie: ai vrea să vezi o poză cu mine? îți dorești?
room_service_boy: mă gândesc mereu. am în minte tot felul de versiuni...
fata_cafenie: ei na, ce fel de imagini ai tu în minte? nu-ți dau nici o poză
room_service_boy: de ce?
fata_cafenie: poate că de fapt sunt altfel decât mă vezi tu
room_service_boy: și ce dacă. uite, îți stă bine în taiorul ăsta cafeniu
fata_cafenie: cafeniu? nu zici rău. dar poate sunt cu totul altfel
room_service_boy: e simplu. poți fi pentru mine ceea ce vrei tu. ai libertate maximă
fata_cafenie: nu vreau să fiu nimic. m-am plictisit de toți prefăcuții. nu te supăra, n-am nimic cu tine
room_service_boy: ei asta-i acuma. de ce crezi tu că oamenii sunt prefăcuți?
fata_cafenie: pentru că nu au curaj
room_service_boy: ei asta-i...
fata_cafenie: oricine vede asta. nu au curaj să fie ei înșiși, se tot ascund
room_service_boy: și dacă nu se ascund? poate că pur și simplu nu sunt nimic anume și aleg să fie ceva doar din considerație pentru ceilalți
fata_cafenie: atunci de ce prefăcuții sunt falși? de unde senzația de conflict pe care ți-o lasă?
room_service_boy: poate că asta e parte din rol. rolul unui rol. și așa mai departe, ca o reflexie multiplă
fata_cafenie: ești o ființă bizară. nu știu dacă-mi place asta, dar pare interesant.
room_service_boy: americanii spun "interesant" la tot ce nu le place
fata_cafenie: ce spuneai de oameni? ai idei curioase
room_service_boy: ce știm noi despre cei din jur? cunoști pe cineva, el ți se arată ție înt-un fel. dacă întrebi pe altcineva, ți-l va descrie ca și cum ar fi altă persoană. ce folos?
fata_cafenie: bine, dar fiecare om este într-un fel. dacă aș fi urâtă, nu te-ai uita la mine pe stradă.
room_service_boy: nu suntem pe stradă
fata_cafenie: dar unde suntem?
room_service_boy: suntem la mine în cameră
fata_cafenie: la tine în cameră?
room_service_boy: da. aici, pe birou
fata_cafenie: e fain la tine pe birou . și tu ce faci?
room_service_boy: ceva ce-ți place ție
fata_cafenie: nu crezi că ai prea mult curaj?
room_service_boy: ne place? cine are de pierdut?
fata_cafenie: păi ne place?
room_service_boy: ce întrebare-i asta?
fata_cafenie: mda... mai zi, mai zi
room_service_boy: ridică mâinile
fata_cafenie: așa?
room_service_boy: mersi. faină bluză ai. așa-i că nu-i a ta?
fata_cafenie: e a prietenei
room_service_boy: interesant, parcă ar fi și ea aici
fata_cafenie: dar nu e.
room_service_boy: te ferești de ea?
fata_cafenie: deloc. e simpatică. ți-ar plăcea s-o cunoști
room_service_boy: am fi trei...
fata_cafenie: mda. prea mulți. poate altă dată
room_service_boy: eu unul n-am nimic împotrivă
fata_cafenie: în doi e mai bine
room_service_boy: acum c-am scăpat de bluză e chiar bine
fata_cafenie: ai grijă la capsa aia, ciupește
room_service_boy: nu râde. te gâdili?
fata_cafenie: nu. scuze. mi-am amintit ceva
room_service_boy: ce piele fină ai. oups! credeam că ai tanga
fata_cafenie: merge și fără, uneori
room_service_boy: aaa,
fata_cafenie: nu te opri, acolo, acolo e bine
room_service_boy: tremuri...
fata_cafenie: ești ud tot. ai părul așa moale... hai pe canapea
room_service_boy: te duc eu
fata_cafenie: nu mă lăsa jos...


room_service_boy: ochii tăi sunt verzi ca un lac în pădure
fata_cafenie: verzi?
room_service_boy: da, verzi
fata_cafenie: și mai ce? spune-mi cum arăt?
room_service_boy: părul lung, neted
fata_cafenie: ce culoare?
room_service_boy: șaten închis. ești mică de statură. ai fața rotundă și zâmbet larg
fata_cafenie: mă enervezi, tu mă cunoști. faci mișto de mine pe internet. nu mai vorbesc cu tine. cine ești????
room_service_boy: hei, nu sări așa. nu te cunosc mai mult decât ce mi-ai spus aici. nici nu mă interesează dacă ai ceva de ascuns. e de ajuns ce vrei să-mi dezvălui.
fata_cafenie: ești ciudat! de câte ori să-ți spun? nu pricep nimic, nu ai putea fi nici unul din cei care mă cunosc. sau cine naiba știe...
fata_cafenie: nu există coincidențe



*** Joi

room_service_boy: te-ai gândit vreodată că am putea fi doar personaje într-o poveste în mintea cuiva?
fata_cafenie: e aiurea. de ce spui asta? știi ce-mi trece prin cap? că ai de gând să arăți cuiva discuțiile noastre.
room_service_boy: nu, serios. doar niște personaje. lipsiți în fapt de puterea de a alege. suntem la cheremul unei singure minți, depindem de fantezia ei. ca într-un roman de balzac. întotdeauna mi-a fost frică de romane. romanele își întemnițează personajele
fata_cafenie: brrr, ce sumbru ești azi. vorbești în dodii dar chiar ai dreptate. suntem doar personaje construite. nu știu tu, dar eu în realitate nu sunt ca aici. ție îți arăt doar o față
room_service_boy: o haină are două fețe. fiercare spune despre cealaltă că e dosul. ziua te gândești la mine, abea aștepți să vorbim. iar acum îmi spui că de fapt tu nu ești aici. care tu ești tu?
fata_cafenie: aș vrea să fii real. aș vrea să fii lângă mine
room_service_boy: crezi că asta ar rezolva totul? când ți-e sete bei apă, nu mănânci sărat.
fata_cafenie: ce vrei să spui?
room_service_boy: eu sunt real. sunt exact ceea ce vezi. până când vei vrea să vezi altceva. tu ești cea care ai spus că nu te întâlnești niciodată cu parteneri de chat
fata_cafenie: încerci să mă aburești. nu mă întâlnesc cu tine
room_service_boy: cred că te cerți singură.
fata_cafenie: ai dreptate. e un joc la limită. uneori simt că nu mai pot
room_service_boy: e un joc, asta e. dar ce nu e un joc?
fata_cafenie: de fapt eu nu mă joc. niciodată nu mă joc. nu sunt ușuratică
room_service_boy: mai ales ieri erai seriozitatea în persoană. știi ce aș râde... să aflu că ești un tip
fata_cafenie: aÈ™ putea fi
room_service_boy: ai putea fi



*** Vineri

fata_cafenie: ce zici, ceea ce facem noi se cheamă sex?
room_service_boy: se cheamă cum vrei să-i spui. îți place?
fata_cafenie: mă întreb dacă e ok. nu știu, moral, corect...
room_service_boy: ai vreo obligație față de cineva?
fata_cafenie: prefer să nu mă gândesc la asta
room_service_boy: aș putea spune că nu e sex. pomul se judecă prin fructele sale.
fata_cafenie: nu-i adevărat. uite, aveam un vișin, făcea cele mai meseriașe vișine din cartier. când au început să crească pe sub casă rădăcinile lui dărâmau peretele. l-au tăiat.
room_service_boy: povestea asta a ta... tare rău. când vorbești de sex, vorbești de rădăcini pe sub casă
fata_cafenie: ești un tip foarte special. cum naiba de tipii interesanți sunt numai pe internet?
room_service_boy: pentru tine sunt doar o poveste?
fata_cafenie: nu fi trist, eu sunt de vină. în definitiv, nici eu nu sunt aici mai mult decât tine. nu era mai bine să fim acum într-o cofetărie? sau într-un tren...
room_service_boy: îmi plac trenurile
fata_cafenie: și mie. am mereu fantezii cu trenuri



room_service_boy: am avut un vis... vrei să ți-l povestesc?
fata_cafenie: nu acum
room_service_boy: dar ce-ai vrea acum?
fata_cafenie: acum sunt tristă
room_service_boy: uite ce am pt. tine
fata_cafenie: da, era și timpul să apari cu flori
room_service_boy: scuze, nu sunt flori
fata_cafenie: da ce-s?
room_service_boy: bomboane cu licoeur
fata_cafenie: wow, bune! povestește-mi visul
room_service_boy: iau și eu una, 10x. uite, se făcea că era o casă departe, în dreapta. dar era gard înalt de sârmă. voiam să ajung în casa aceea și n-aveam cum să trec. și am mers înainte
fata_cafenie: așa
room_service_boy: înainte era un munte mare. și am suit, ca să pot ocoli gardul. gardul suia și el pe munte
fata_cafenie: și nici o poartă
room_service_boy: exact. dar de sus de-acolo știi ce se vedea?
fata_cafenie: ce?
room_service_boy: jos, un pic mai încolo de locul din care plecasem era o poartă. larg deschisă. altcineva tocmai intra înăuntru. apoi m-am trezit
fata_cafenie: ce crezi că era în casa aia? era casa ta?
room_service_boy: nu era casa mea. nu știu. era ceva care mă atrăgea acolo.
fata_cafenie: poate că e mai bine că n-ai intrat.
room_service_boy: n-am să știu niciodată
fata_cafenie: parcă spuneai că e important ce ai, nu ce n-ai
room_service_boy: sper să se repete visul, aș vrea să știu ce-i în casa aia
fata_cafenie: ce să fie, în case sunt oameni.
room_service_boy: ai dreptate. e doar un vis



*** Sâmbata

room_service_boy: mai bine spune-mi despre tine
fata_cafenie: care mine? nu ești prea curios?
room_service_boy: oricum nu voi ști. ai libertate totală
fata_cafenie: și ce vei face cu niște cuvinte goale?
room_service_boy: doar cuvintele contează. ce nu e în cuvinte, nu e nicăieri.
fata_cafenie: o prostie. cel mai banal contraexemplu, limbajul trupului
room_service_boy: limbaj - vorbire. limbajul trupului se traduce tot în cuvinte
fata_cafenie: nu intru în polemici cu tine, ai idei puține da' fixe
room_service_boy: ok. suntem aici ca să ne simțim bine, restul nu contează
fata_cafenie: bine pune-mi întrebări. ce vrei să știi?
room_service_boy: nimic. totul. habar n-am. vreau să-mi povestești. ai pe cineva?
fata_cafenie: am
room_service_boy: spune-mi despre el
fata_cafenie: suntem căsătoriți de 5 ani. e un tip tăcut, rar când scoate două cuvinte, însă atunci toți tac. are un calm imperturbabil dar e atent la tot. nu știu cum reușește să nu-i scape nimic. cu toate astea, înăuntru e un sentimental
room_service_boy: e... bun?
fata_cafenie: e incredibil. nu se mai termină. uneori mă rog să adoarmă, să uite de mine.
room_service_boy: deci ești fericită
fata_cafenie: sigur
room_service_boy: păi și eu?
fata_cafenie: tu ești simpatic. și mă faci mereu curioasă
room_service_boy: dacă ar trebui să alegi?
fata_cafenie: n-am ce alege, tu ești aici, el acolo. sau invers, mă rog
room_service_boy: așa deci, deschizi dulapul și iei ce-ți convine. azi chiloți roz, mâine negri
fata_cafenie: nu, pentru tine n-am nevoie... de culori
room_service_boy: n-ai nevoie de nimic pentru mine. doar de o nevoie...
fata_cafenie: te plângi?
room_service_boy: deloc. doar rumeg povestea ta
fata_cafenie: lasă rumegatul în seama cui trebuie, că lapte tot nu vei da
room_service_boy: ok. fie cum zici tu



*** Duminică

fata_cafenie: tot timpul mi s-a spus să mă feresc de oamenii vulgari
room_service_boy: ce plicticos
fata_cafenie: tu nu ești vulgar
room_service_boy: vulgarii nu par genul tău. m-am adaptat
fata_cafenie: ei, ia încearcă-mă
room_service_boy: așa, pur și simplu?
fata_cafenie: nu știu, improvizează
room_service_boy: don'șoară, nu-mi faci o vizită, tocmai mi-am luat saltea relaxa
fata_cafenie: n-ai nici un haz
room_service_boy: hei, păpușa, ce pectorali ai. nu vrei un masaj?
fata_cafenie: acum începi vag să te apropii.
room_service_boy: ei bine... bagaboanto, ce faci cu țâțanele alea, nu mă lași să mă plimb și io între ele o tură?
fata_cafenie: nesimțitule
room_service_boy:
fata_cafenie: ok, m-ai convins
room_service_boy: si ce mai zici tu?
fata_cafenie: nimic
room_service_boy: zi-mi mai bine că n-ai chef de mine
fata_cafenie: nu vreau să te supăr, nu e vina ta
room_service_boy: mai bine povestește, cine știe...
fata_cafenie: nu. cred că am nevoie de toate astea înăuntrul meu.
room_service_boy: am devenit plicticos, îmi pare rău
fata_cafenie: poate altă dată, când mi se vor mai lămuri niște chestii.
room_service_boy: este vorba despre un el? ai pe cineva?
fata_cafenie: promite-mi că nu vei râde de mine
room_service_boy: suntem amici. sunt numai urechi
fata_cafenie: cred că "el" există doar în capul meu
room_service_boy: tot pe net?
fata_cafenie: nu domne, e real, real de tot. văzut, auzit, vorbit cu el
room_service_boy: hai zi
fata_cafenie: acum când mă gândesc îmi pare totul o prostie
fata_cafenie: un prieten de-al fratelui meu stă la noi câteva zile, are treabă în oraș
room_service_boy: ai pus ochii pe el
fata_cafenie: nici nu știi cum e, el e firesc, natural, nu stiu.., cu picioarele pe pământ
fata_cafenie: nu vorbește aiureli, real, real
fata_cafenie: cred că seamănă cu frate-meu
room_service_boy: ei na... de când îl cunoști?
fata_cafenie: de o săptămână, dar s-au întâmplat atâtea într-o săptămână
room_service_boy: ce mișto de voi
fata_cafenie: pe naiba, nici nu știu dacă îl interesez în realitate. adică, mai mult decât pentru o noapte-două
room_service_boy: deci ați comis-o
fata_cafenie: nu tocmai. alaltăieri noapte mi-a facut o vizită. nu credeam că un bărbat poate ști atâtea despre trupul meu
room_service_boy: ei, și te plângi?
fata_cafenie: ieri noapte n-a mai venit la mine în cameră
fata_cafenie: deja s-a plictisit de mine? ce naiba o face?
fata_cafenie: nu știu de ce îți spun toate astea...
room_service_boy: și tu acuma, poate e un pic nesigur...
fata_cafenie: da' m-am dus eu. el dormea în sufragerie, singurul pat liber. m-am dus pe la 2, să văd ce face
nu dormea. asculta muzică și butona ceva la un lap-top
room_service_boy: asculta Coldplay?
fata_cafenie: asta-i culmea, de ce tocmai Coldplay?
room_service_boy: "cine caută este găsit"
fata_cafenie:
room_service_boy: nu există coincidențe
fata_cafenie: nu nu te cred, nu se poate
room_service_boy: lasă, hai în sufragerie


.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!