agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3567 .



Cum se ucide un bărbat
prose [ ]
Partea întâi

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [li ]

2005-04-29  | [This text should be read in romana]    | 



Iaurt,portocală,banană,patru mere,iar iaurt.

Dieta naște monștri,așa cum refuzul se întoarce cu o cerere și mai mare.

Te-am văzut cum priveai hulpav coperta revistei pentru bărbați,sanchi,articole sportive,vrei cafea?!Deunăzi m-am întâlnit cu Mimi,Mimi,o știi tu, Mimi e liant comunicațional,un soi de ziar de bloc,gazetă de perete, mi-a zis că arăt rău, că aș avea cearcăne, poftim cafeaua, mă mai iubești?! Poate că ar trebui să avem grijă să nu îl lăsăm atât de mult în fața computerului, crezi că e sănătos așa, notele nu scad, dar poți să știi ce e în mintea lor la vârsta asta? Am călcat cămașa. Noi eram proști rău, citeam noaptea sub plapumă la lanternă. Și ne scriam și scrisori, tipul de la trimiteri prioripost s-a prins că te iubesc după caligrafia întortocheată,buclată si bolnavă de pe plic. Surâzi,ai?! Cred că nu mai iau roșii,nu au nici un gust,mergem la Babadag,la tanti Ioana și luăm roșii ca lumea, sănătoase. Iar ai uitat de flotor. Îți place să te bat la cap?! Trebuie să renunți la griul ăsta, te face să pari mai bătrân! Eeee,nu te uita așa,e doar o sugestie! I-ai auzit pe Marini aseară? Nici nu am putut să dorm, dar tu n-aveai nici un stres, sforăiai sublim. Crezi că ar trebui să dormim în paturi separate?! Nu m-ai atins de un veac.Cred și eu,dietele astea mai mult rău îmi fac...Nici n-ai observat că mi-am schimbat pantofii..dar așa ești tu..nu știu ce pretenții mai am acum...eh...cheile le găsești la locul lor, că tu le lași de aiurea. Aveai un apel nepreluat în zori, cine e ăla cu număr de Zapp de te sună noaptea?!Vezi că mai adaug la asta și faza de acum o săptămână când te-am sunat și nu răspundeai.Ai pe cineva? Să știi ca nu îmi pasă,nu merg nici la tribunal,nici la Mircea Radu,ai grijă însă că vă omor pe amândoi..Pleci deja?Și eu pentru ce m-am chinuit să fac omleta?! După aceea să nu-mi spui că te doare nu știu ce și nu știu cum...Trebuie să îmi pregătesc speech pentru conferință diseară.Mă ajuți? Cum o să fii obosit?! Știi de pe acum cum o să fii...Nu ma ajuți cu nimic niciodată. Ce ai?! Lasă,dragă,că nu întârzii, orele peste program cine ți le plătește? Așa ai fost mereu: prost de bun cu alții. Fă-le tu treaba lor și poate o să îți ridice statuie.Ar trebui să te lași de fumat...Sau schimbă țigările astea...eu cum am reușit?! Și pantofii...trebuie neapărat o pereche nouă..Săăăă nu uiți de flotoooor !

.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!