El se-nvârtea în cerc în locul cunoscut. Ea trecea tot timpul pe acolo, dar de data asta el o opri ieșindu-i în cale.

- Te așteptam.

Ea știa că e într-o poveste și că poveștile sunt mult mai interesante dacă personajele vorbesc într-un fel misterios, dacă păstrează între ele secrete pe care cititorul trebuie să le desopere cu satisfacție. Iar în cazul de față, acest "te așteptam" arată că personajele au un oarecare trecut comun, lucru adevărat de altfel.

- Tu mă astepți dar nu știi exact când vin, eu te gasesc, dar știu că mă aștepți.

Cuvintele ei sună anapoda, dar ea știe că e într-o poveste și că sporesc misterul. Și el știe, așa că se apropie de ea și își atinge trupul de al ei. Și atunci, ei descoperă ce știau deja. Preț de câteva clipe, îmbrățișarea lor este perfectă, ea îl încălzește în timp ce trupurile lor se contopesc și înceteaza în a fi doar el sau ea. Sunt împreună, el și ea, și dacă te uiți din spatele lui n-o vezi pe ea, iar dacă te uiți din spatele ei nu-l vezi pe el; erau ca două fețe la o monedă.
Dar clipele trec repede și singura șansa sa le retrăiești e să le retrăiești și asta nu se poate. Ea trece mai departe și își dă seama că moare și se naște din nou în fiecare clipă denumită formal prezent. Nu se uita în spate să vadă îmbrătisarea lui și nici nu se uita în fața la viitoarele întâlniri. Ea este acum ... și acum nu mai este. Într-o clipă.

- Ce este clipa?

- Momentul în care se formează un gând, îi răspund, și cititorul se întreabă cine îi răspunde. Și trece o clipă, și încă una, și multe clipe până când cititorul întelege că dacă timpul are la bază clipa care in esența este un gând, universul întreg se poate ordona după gândurile ce-l formează. Sau poate că au trecut clipele degeaba și cititorul nu întelege că viteza gândirii cuiva determină timpul său relativ; și aici e vorba de o viteză oarecum abstractă, nu de viteza învățată la fizică cum ar fi viteza ei adică viteza luminii sau viteza lui de rotație...