Dimineată...superbă dimineată.Soarele pătrunde cu razele-i orbitoare în camera mea.Plecați!le spun...căci vreau să dorm...dar ele nu mă ascultă.Continuă să-mi gâdile chipul trist si adormit.Mă foiesc pe toate parțile, dar degeaba. Razele mă urmăresc, oriunde m-aș ascunde.
Mă ridic din pat și deschid fereastra.Soarele-mi zâmbeste în continuare.Valurile mării se izbesc ușor de tărm...e liniștită marea în dimineața asta superbă.Și ațipesc cu ochii deschiși...încep să visez la o nouă viată, poate una fericită de data asta.Privesc din nou încruntată spre cel care m-a trezit așa dimineața.Ce-i pasă lui...iese dimineața si se joacă pe cer, iar când se plictisește, seara, se retrage în vizuina lui.Ce n-aș da să pot face și eu la fel!Să dispar din lumea asta haină atunci când mă satur...dar nu pot, căci sunt om și trebuie să sufăr. Soarele e divin, face ce vrea...Uneori nici nu se mai obosește să vină la noi...până și el se satură de prostia noastră.Și atunci trimite ploile și norii...
Și vrăbiile astea...ce se mai bucură si ele.Dar în adâncul lor cred că și ele suferă.Da...și eu sufăr.Sufăr atunci cand privesc în jur.Și marea pare să sufere în dimineața asta,e atât de tăcuta!...La fel ca sufletul meu...
Dar sa-mi revin...Ma imbrac si plec la o plimbare, ca tot este o dimineata superba.La fiecare pas pe care il fac,picioarele se ingroapa in nisipul inca rece.In jurul meu mai zaresc din loc in loc cate doi indragostiti care se strang in brate,privind cum soarele se intinde pe toata plaja.
In dreapta mea, pescarusii se cearta de la o bucatica de mancare.Ma amuza;ma fac sa zambesc.
Privesc mai departe si vad stancile care inca dorm;ele nu s-au lasat intimidate de maretele raze ale soarelui.Le invidiez.Apoi,deodata,ma opersc.Se aude o muzica superba...chiar de acolo,de langa stanci.Ma asez acolo,pe nisipul care incepe sa se infierbante.Nu ma uit sa vad de la cine este muzica...nu ma intereseaza...vreau doar sa o aud.
Vantul adie usor,jucandu-se in parul meu.Toate astea ma adorm...muzica,vantul,soarele...Ma las pe spate si inchid usor ochii si incep sa visez fara sa vreau.Ma simt de parca as fi luat un drog...simt ca zbor spre soare...iar muzica asta ma inalta tot mai sus,aproape de el.Nu stiu de cand stau asa,am pierdut notiunea timpului.Dar e prea placut,nu vreau sa-mi revin.Daca as putea sta o vesnicie asa, as sta...
Dar ,deodata,soarele spre care zburam cu atata patima, incepe sa se departeze de mine...Incerc sa tin "pasul" cu el,dar este mai rapid ca mine...
Muzica incepe sa se departeze si ea...Acum nu ma mai tine nimic in vazduh...si cad;simt cum alunec,cum ma departez de frumusete.Tresar,deschid ochii si vad ca sunt pe plaja.E deja seara,iar soarele apune...Cel care avea la casetofon muzica aceea superba pleaca de pe plaja.Am ramas din nou singura...
Imi scutur parul si cand ma uit apoi in jur,vad camera mea...sunt in pat,alaturi de EL...Zambesc,pun capul pe pieptul lui si adorm iar...