- Cum stăm cu bulgarii? întreb pe amicul meu X...
- Nici așa, nici aminteri.
- Nu-nțeleg...
- Cum, nu-nțelegi?
- Firește... fiindcă, păcum spui d-ta: nici așa, nici aminteri, însemnează parcă n-am sta în nici un fel, și într-un fel oarecare trebuie să stăm.
- Nu; voi să spun că nu stăm nici bine, nici rău. N-ai citit ziarele?
- Le-am citit, dar îți mărturisesc că din ziare înțeleg și mai puțin decât din vorba dumitale.
- Cum se poate? pesemne că nu ești deprins a le citi. Ia să le citim împreună.
Atunci amicul meu scoate un vraf de gazete din buzunar și începem a citi cu toată atenția:

"Ieri și azi noapte au circulat în oraș fel de fel de știri, care de care mai alarmante, asupra celor ce se petrec la granița Dobrogei.
Din informațiuni foarte pozitive aflăm că bande de bulgari ar fi trecut granița și că s-ar fi încăierat cu anteposturile române.
Nu se poate ști până acuma rezultatul acestor ciocniri, cari pre cât aflăm au fost foarte înverșunate.
Ceea ce putem spune cu siguranță este că aceste lupte sângeroase trebuie să fi făcut victime de o parte și de alta.
Guvernul nu mai poate tăcea! guvernul trebuie să vorbească! guvernul nu poate lăsa țara în grozava neliniște, în care o aruncă lipsa de știri pozitive de pe câmpul luptei."

- ...trecut granița... încăierat... ciocniri înverșunate... lupte sângeroase... victime... câmpul luptei... A! zic eu, atunci stăm rău de tot.
- Așteaptă, spune amicul X... Citește aici.
Citesc:

"Voim a proba încă o dată publicului, cât crezământ trebuie să acorde știrilor răspândite asupra unor conflicte la granița dobrogeană între niște bande bulgare și oștirea noastră.
Iată ce știri primim din localitate, de la o persoană foarte serioasă, incapabilă de a altera adevărul:
"Câteva cete de bulgari muncitori cu pașapoarte în regulă s-au prezintat la pichetul de la Ostrov pentru a trece granița. O persoană care a văzut aceasta, fiind desigur foarte impresionabilă, a alergat imediat să înștiințeze autoritățile militare române, exagerând faptul, ca toate persoanele impresionabile. Bulgarii aceia erau oameni pacinici... Altfel, aici pace și liniște."

- A! zic eu, răsuflând, dacă erau muncitori nearmați, având pașapoarte în regulă, și dacă altfel e pace și liniște - atunci stăm bine!
Amicul X... zâmbi de credulitatea mea și începu să-mi citească:

"Știrile de la graniță devin din ce în ce mai alarmante.
La Silistra este o fierbere militară neînchipuită. Acolo colonel Dandaneski și cu Sarafoff țin discursuri nebunești trupelor regulate și bandelor de revoluționari, cari bande ar număra până acum aproape 50.000 de oameni.
Dintr-un moment în altul trebuie să ne așteptăm la o lovitură a acestor descreierați, cari dictează azi în Bulgaria.
Să fim gata!"

- Am înțeles, zic eu mâhnit. Guvernul bulgar, oricât ar vrea să fie de cuminte, nu mai poate înfrâna pornirile militariste ale lui Dandaneski și turbarea șovinistă a lui Sarafoff... Atunci, se-nțelege, stăm rău!
- Poate că nu, zice X... și-mi dă să citesc altceva:

"Dăm din sorginte autorizată știrea că în Bulgaria de răsărit, adică spre granița Dobrogei, și mai cu seamă în districtul Varna, a izbucnit revoluția printre țărani, din cauză ca sunt amenințați a li se ridica dijma de pe câmp.
Þăranii sunt furioși și gata a lupta până la extremitate.
Corespondentul nostru ne dă cu foarte puțină rezervă știrea cum că palatul prințului Ferdinand de la Euxinograd este amenințat a fi dărâmat și incendiat de țăranii revoltați.
De aceea, prințul Ferdinand nu s-a oprit la Sofia, ci a plecat numaidecât la Varna."

- Puțin îmi pasă de palatul prințului Ferdinand! zic eu. Și dacă e vorba, chiar nu-mi pare rău... o revoluție agrară la vrăjmașii noștri nu ne poate face nici un rău, ba, poate, din contra... Atunci stăm bine!
- Iar atât de bine, nu. Ia să mai citim:

"Un ziar din Budapesta sosit azi dimineață ne spune că o persoană din anturajul prințului Ferdinand ar fi declarat într-un interview că, după cum stau spiritele în Bulgaria, războiul ar fi inevitabil."

- Aoleu! strig eu.
Dar amicul X..., trecând cu ochii pe o altă coloană, urmează:

"Oficioasele austriace susțin că, oricât de înăsprite ar fi relațiile celor două tinere state vecine, este mai mult ca probabil că totul se va termina prin aplanarea pacinică a acestui regretabil conflict."

- Bravo!
- Stai nițel.

"La Silistra se aduc mereu tunuri... Totul ne face a crede că bulgarii, cari voiau să facă a izbucni răscoala în Macedonia, văzându-se descoperiți, vor acuma să precipite deznodământul complotului lor, aprinzând focul mai devreme decât se putea cineva aștepta.
De aminteri, un ministru al lor, Karaveloff, a zis:
"Un război, oricât de improbabil ar părea, poate fi totdeauna posibil!"

- Atunci, ce mai vrei? este o declarație oficială... Stăm rău!
- Încă nu!
Și urmează citirea:

- "Noi nu vrem de loc război, a zis ministrul Ivancioff..."

- Atunci, dacă nu vor, stăm bine!

- "Trei șalupe bulgare cu explozibile..."

- Stăm rău!

- "Supraexcitarea populației rurale bulgare, în ajunul ridicării dijmei, este desigur una din cauzele desfășurării de forțe armate dincolo de Dunăre. Guvernul bulgar profită de conflictul cu România, ca să poată chema rezerviștii, cari în revoluția agrară din urmă au condus pe rebeli."

- Bine !

- "Corespondentul nostru ne telegrafiază că depeșile-i sunt refuzate la telegraf. E o fierbere grozavă la Silistra, Arab-Tabia și Ostrov.
Peste putință să mai treacă cineva la bulgari fără să fie împușcat."

- Rău!

- "Mă duc astăzi la Silistra și la Arab-Tabia."

- Bine!

- "Bulgarii nu mai lasă vaporul nostru să intre în oraș."

- Rău!

- "Agentul navigației noastre secuestrat pe ponton."

- Rău!

- "În Sofia panică... Agenția română în primejdie..."

- Rău!

- "Alaltăieri, am văzut, în Sofia, plimbându-se prin oraș pe d-na Mișu, soția agentului nostru diplomatic, cu copiii."

- Bine!

- "Românii din Sofia tremură de groază... N-au curaj să iasă un moment pentru a-și vedea de afaceri..."

- Rău!

- "Ieri s-a deschis cu multă solemnitate cursurile școalei primare române din Sofia, în prezența d-lui Mișu, agentul nostru diplomatic pe lângă guvernul bulgar."

- Bine, zic eu.
- Ei? întreabă X...
- Ei! zic eu.
- Așa e ca pân-acu nu stăm nici bine, nici rău, adică nici așa, nici aminteri?
- Așa e! răspund eu.