Cobor din autobuz și cu pași înceți mă îndrept spre casă. Recapitulez în gînd evenimentele mărunte din timpul zilei și mă simt iar supărător deranjată de perechea înghesuită la scara blocului în colț.
Pot să vin la orice oră, ei tot acolo stau, giugiulindu-se - doar din cînd în cînd se mai înviorează situația, cînd un nou tip apare la scară și care, cu tot aceeași rîvnă, se pupă cu vecina de la etajul cinci.
Stau la lift și prin geamul îngust urmăresc curioasă pasiunile celor doi, înghesuiți lîngă calorifer. Aș putea să-mi pun un scaun pe treaptă și să mă simt ca la cinematograf, ei nu ar simți prezența mea, discreția au uitat-o în poșeta aruncată nepăsător pe cimentul plin de batiste murdare din hîrtie și mucuri de țigări. De cîteva zile, tipul este același și asta mă pune pe gînduri. Colecția era respectabilă și începusem să-i număr, iar acum m-am înfundat.
A doua zi, sînt iar în drum spre casă, într-un autobuz înțesat, în care mirosurile și-au dat întîlnire pe sub brațele transpirate.
În fața mea s-a proțăpit o tipă, cu un păr tapat ca un cuib de vultur și cu unghiile atît de lungi, că fantezia mea o ia razna, și-mi închipui toate mizeriile posibile pe sub ele.
La o cotitură, șoferul și-a calculat greșit viteza, noi răsturnîndu-ne unii peste alții, rotind disperați brațele prin aer, ca acrobații pe sîrmă. Tipa din fața mea își pierde echilibrul, avîntîdu-se spre geamul ușii și, încercînd, din zbor, o frînă disperată, aterizează cu degetele pe geam. Contactul neașteptat cu geamul întoarce toate unghiile ei pe dos, stomacul meu face un salt șă, în același timp, simt cum mi se încrețește pielea,... booaahh! O scenă coaptă pentru un film de groază!
Exact în același timp, un glăscior îmi susură la ureche: Noi ne cunoaștem! Mă întorc cît pot, să văd stăpînul glasului insinuos și simt cum dinții îmi scîrțîie în gură.
În stînga mea, descopăr un tip care-mi vine cam pînă la nas, o raritate, la înălțimea mea, de un metru cincizeci și opt oricine trecîndu-mi peste cap!
Mă uit lung la el, scormonind în memorie toate cunoștințele, dar de el nu dau! Pardon?! de unde ne cunoaștem? - întreb vădit enervată, ăsta-mi mai trebuie pe ziua de azi!
Sînt prietenul lui Geli!... ăăhhh? - mă uit mai departe lung, așteptînd o lămurire. El zîmbește plin de sine și-mi aruncă o privire ca și cum, în acel moment, am să-i cad în brațe, copleșită de dragoste, stîrnită de apariția lui cuceritoare. Păi, Angelica, de la etajul cinci, vecina ta, - spune vădit nepăsător, numărînd, parcă plictisit, una din victimile de pe lista lui de Don Juan.
Acum mi-a căzut fisa și parcă-mi amintesc apariția de la scară, dar micimea lui nu mi-a sărit în ochi, poate din cauza îmbrățișării lor, în colțul dintre perete și calorifer.
Pe mine mă cheamă Bombonel! - Bom-ce?! mă uit la el năucă..
De fapt mă cheamă Viorel, dar fetele m-au poreclit Bombonel! - Din lac în puț! mai că-mi scapă din gură, dar nu mă pot abține, și-l întreb, totuși, răutăcioasă; Și cum e, așa, în rolul de....lolly? el rînjește mai departe, plin de sine, privindu-mă de parcă mi-ar trebui ceva dulce.
Evident că nu a înțeles aluzia, astfel că mă pomenesc că-i număr perișorii rari din creștetul capului, așezați cu măiestrie unii lîngă alții de un pedant nebun și-mi spun că poate e coafez. Cert este că frizerii, în general,au fumuri de-astea!
Scuză-mă, îi spun, încercînd să fiu cît mai politicoasă, aș vrea să înaintez puțin,la stația următoare trebuie să cobor… Dă-te la o parte, gîlmă, îi spun în sinea mea,îți mai trebuie doar niște pene, înfoiatule! - Păi, avem același drum, și eu cobor la stația următoare, mai spune păunul, înghesuindu-se în mine.
Hait! - asta-mi mai trebuia, să mă plimb cu un pigmeu!
Nu că aș avea ceva împotriva bărbaților scunzi, dar am observat că ei încearcă, organic, să-și egaleze deficitul prin îngînfare și fudulie.
Vrînd,nevrînd, cobor cu Bombonică după mine și fac pașii cît pot de mari, în speranța că Bombonelul, cu piciorușele lui scurte, să mă piardă. Dar ți-ai găsit! El face pașii mărunți și gîfîind îmi propune o întîlnire în oraș, în ciuda prieteniei lui cu GELI, întărind în felul acesta teoria mea despre mărunței.
Ca să evit o izbucnire nepoliticoasă din partea mea, îi spun doar din colțul buzelor că nu mă interesează și mă întorc pe călcîie în direcția opusă, sub pretextul că am uitat ceva de cumpărat. El rămîne dezumflat în mijlocul străzii, strigînd după mine că am să regret iar cînd îmi voi da seama ce am pierdut, nu va mai vrea el! Mai să dau în plîns de atîta generozitate!
Îmi înfund pumnii în buzunarele jachetei și strivesc între degete o bomboană nevinovată, uitată acolo de ceva timp, care se răzbună pe mine, și-mi lipește degetele.
Cu vremea, se pare că și Geli s-a săturat de dulciuri, l-a înlocuit pe Bombonel cu un tip cu părul lung, cu care se înghesuie în fiecare seară în calorifer, el scuturîndu-și afectat coama, cînd cineva intră în bloc.
Am renunțat să mai aștept la lift și mă strecor neauzită pe scări - pe ușa liftului am lipit o hîrtie șifonată de bomboană, care am găsit-o în cutia de scrisori. Pe ea, într-un colț era scris un număr de telefon, iar dedesubt se lăfăia în litere rosii numele BOMBONEL.
Doamne iartă!!