Nu știe nimeni că urmează să mă văd cu un om care 24 de ani nu a știut despre existența copilului lui și care a mai procreat șase odrasle ce-l moștenesc. Am plecat, telefonul e pe silent să nu se îngrijoreze soțul, care este și așa excesiv de gelos ( el zice că din iubirea prea multă face așa).
- Buna ziua! Sunt Monica, soția primului dumneavoastră copil, Elian. Am vrut să vă cunosc înainte de a vă judeca și dacă viața v-a adus în același oraș cred că ați putea încerca prin intermediul meu o împăcare, asta ca să nu vă chem la Surprize... surprize cu Andreea Marin.
- Ciudat cum vine o fată să vorbească cu mine și nu vine fiul meu...Asta spune multe! Luați loc! O bere, o cafea?
- Mulțumesc, o apă plată că încerc să slăbesc.
- Cu ce vrei să încep? Cu motivul despărțirii sau cu toată povestea, așa cum o văd eu?
- Cu începutul, dacă vreți. Și vi-l mai amintiți.
- Eram amândoi foarte tineri, lucram în aceeași fabrică de armament de la Sadu. Eu eram un băiat din fundul Moldovei speriat de oltence și de gura lor, cu ochii verzi, blond...colonel, ea, o brunetă cu tenul creol și trei copii făcuți cu același bărbat dependent de alcool pe care-i creștea bunica lor...secretara noastră. Avea o prietenă foarte bună cu care își petrecea fiecare pauză, o tipa slabă, pocăită, care nu-ți atrăgea privirea în mod deosebit. Ne-am îndrăgostit pe loc de cum ni s-au întâlnit privirile. Și am decis să plecăm departe de toți la Orăștie și duși am fost. Și acolo s-a născut primul meu copil, Elian, pe care l-am iubit din prima secundă până acum.
Ne aprindem amândoi o țigară, el mai bea o bere și continuăm povestea. Toate au fost frumoase până când în casa noastră a venit să stea prietena ei cea mai bună care s-a dovedit a fi foarte înțelegătoare cu mine atunci când soția mea era prea preocupată cu creșterea copilului nostru pe care și l-a dorit foarte mult tocmai pentru că nu putuse să crească niciunul din ceilalți copiii ai ei...nu am judecat-o nici atunci, nu o fac nici acum. Știu doar că pentru el și-ar fi dat și viața și că eu am trecut pe un plan secund și prietena ei a profitat din plin. La un an de la aceste lucruri, s-a întâmplat să dăm nas în nas pe stradă. Nu era o femeie proastă și când îți vezi soțul braț la braț cu cea mai bună prietenă după ce tot orașul îți bătuse apropouri, nu-ți mai trebuie nicio explicație. Râde, ușor amuzat de situație... Și atunci mi-a dat cu sacoșa în care avea două sticle de lapte, cum erau pe vremuri, din sticlă din aia groasă în cap, până s-au făcut țăndări. Ce puteam să fac?! Era copilul meu în brațele ei, eu eram cu amanta pe stradă, care încă trăia în casa noastră. Eram vinovat! Și eram pe vremea lui Ceaușescu, și oamenii nu erau atât de nonconformiști ca acum...când am ajuns acasă, nu mai aveam nici copil, nici nevastă. Am încercat în zadar să-i explic,i-am cerut iertare de mii și mii de ori, încă lucram toți trei în același loc și când o vedeam, mi-o doream ca niciodată. Târziu...prea târziu și ea prea orgolioasă. În ce zodie ești?
- Mă uit la el și nu înțeleg de ce mă întreabă un om trecut de 50 de ani despre zodii. Astea sunt ale generației mele...probabil fața mea nedumerită l-a făcut să-mi spună că soția lui era gemeni. Acum râd eu, suntem în aceeași zodie. Credeți că are vreo importanță?
- Da, am înțeles mai târziu. Dacă era Rac sau Balanță, n-ar fi făcut-o. Pentru aceste zodii, familia e mai importantă decât orgoliu. Am șase copii cu amanta mea de atunci, ea e Rac și i-am făcut destule în 24 de ani de căsnicie și am învățat s-o respect tocmai din acest motiv. Nu am iubit-o niciodată cum am iubit-o pe mama lui Elian, dar trece peste multe și nu pune întrebări al căror răspuns îl știe. Nu ar fi mers lucrurile mult timp între mine și mama lui, căutam aventuri și distracție, nu copil care plângea non stop și căruia trebuia să-i acorzi atenție. M-am mai interesat de ei, dar au plecat și a fost foarte greu să-i găsesc...Se pare că am o datorie față de el din moment ce viața mi l-a adus în față. Seamănă cu mă'sa, sper ca măcar el să nu-mi fi moștenit damblalele că celălalt și le-a însușit temeinic. A avut profesor bun, ce să-ți mai zic...sunt momente când aș da timpul înapoi doar pentru a-mi crește copilul, dar nu mai pot face nimic. El nu ar sta să mă asculte cum stai tu, el crede că eu sunt vinovat și gata. Ce să-i spun să-i demonstrez că nu este așa când are perfectă dreptate, când nici eu nu aș sta de vorba cu mine în locul lui... Eram prea tânăr. Mult prea tânăr.
Te rog doar, dacă puteți și vreți să veniți să beți cu mine o bere sau ceva, dar fără să-i spui că sunt tatăl lui.
- Oricum pe el l-a adoptat o altă familie și pentru el tată este cel care l-a crescut, nu cel care l-a proiectat. Și mamă la fel. Păcat că, hmmm... poate ar fi avut un alt destin dacă ați fi rămas împreună! Dar cine sunt eu să vă judec?? Voi încerca să-l aduc să vă cunoască... nu promit că voi și reuși. Este încăpătânat și Rac, poate ați uitat.
- Nu, nu, nu am uitat nimic din tot timpul în care a crescut lângă mine. Chiar dacă...aș fi vrut mult, nu am reușit niciodată.
- Vă las și vă mulțumesc pentru sinceritate! O seara bună și numai bine, domnule A.!

Plec spre casa noastră, trebuie să-i povestesc soțului tot... offf, să văd în ce pasă îl prind. Scot telefonul de pe silent, îl arunc în geantă și mă gândesc la ce am aflat astă-seară. Cum deschid ușa, îmi apare în față soțul, supărat nevoie mare că-l înșel, că nu i-am răspuns la telefoane, că unde am fost și cu cine...Sunt SÃTULÃ de atâtea acuzații aduse pe nedrept! Îl las să vorbească singur, asta îl deranjează cel mai mult, știu că stăm de vreo doi ani împreună și ne cunoaștem de la 20 de ani. Și Voltaj are o melodie cu 20 de ani, dar eu mai astept poate se schimbă. Îi mai dau un an din viața mea, bonus pentru ceilalti șapte petrecuți împreună, poate se schimbă. Sunt o fire prea calmă, prea îngăduitoare pentru secolul ăsta al luminii, mai cred că dragostea schimbă oamenii, că primești ceea ce dai. Se uită la mine și comentează încă, nu pot să-i spun unde am fost și nici nu mai vreau. Oricum nu mă va crede și poate iese mai rău. Hmmm... ciudat, cum la început îmi plăcea gelozia lui, credeam că este un semn de iubire, de dragoste sinceră...cum ne înțelegeam din priviri, fără multe cuvinte... Poate suntem prea tineri, poate nu știm ce vrem, poate nu este ceea ce vreau...
- Mi-e somn, vrei să vorbim mâine? Te rog, de dragul meu, lasă-le așa și vorbim mâine și îți spun tot, da?
Te iubesc mult, zâna mea, dar în ritmul ăsta nu mai pot. Gelozia ta, vorbele tale și comportamentul tău mă transformă într-o femeie isterică și nu vreau!!! Te sărut, noapte bună, sufletul meu!