S-a întâmlpat odată că o nucă a fost luată de o cioară și dusă pe clopotnița înaltă a unei biserici; și ajunsă acolo, i-a fost dat să scape de ciocul aducător de moarte al ciorii, căzând într-o crăpătură a zidului.
Se rugă, așadar, de turnul clopotniței să-i vină într-ajutor, căci și dumnezeu se arătase bun și îndurător față de el, făcîndu-l atât de înalt și de măreț și dăruindu-l cu clopote atât de frumoase și cu un sunet atât de minunat. Și cum nu-i fusese hărăzit să cadă sub crengile verzi ale bătrânului său părinte, unde și-ar fi putut afla un loc de odihnă în pământul roditor din jur, acoperită de stratul gros de frunze căzute din nuc; și cum, pe de altă parte, nu voia să se mai despartă de zid, se hotărâse ca, deoarece scăpase de ciocul nemilos al ciorii, să-și petreacă tot restul zilelor retrasă într-o umilă văgăună.
La auzul acestor cuvinte, zidul clopotniței, înduioșat de rugămintea ei, îi dădu bucuros găzduire chiar în locul unde căzuse.
Nu trecu însă mult timp, că nuca și începu să încolțească și să-și înfigă rădăcinile printre crăpăturile pietrelor, lărgindu-le tot mai mult și să-și trimită câteva mlădițe tinere afară din crăpătura în care se afla. Și aceste mlădițe, în scurt timp crescînd și înălțîndu-se deasupra clădirii și îngroșîndu-li-se rădăcinile întortocheate, începură să desfacă zidurile și să împingă vechile pietre de la locul lor.
Atunci zidul începu să se plângă împotriva nucii care îi pricinuise stricăciunea; dar era prea târziu și în zadar, căci în curând zidul se despică și o mare parte căzu în ruină.




"Scrieri Literare"
Editura Albatros - 1976