Era incredibil cât de mult ținea la mine această fată. Ne cunoșteam de trei ani și în tot acest timp reușisem să păstrăm o legatură emoțională destul de puternică. Am devenit prieteni din prima clipă în care ne-am cunoscut.
- Mai pastrezi legatura cu Ovidiu? Am întrebat-o gândindu-mă la ziua când am întâlnit-o.
- Sunt momente când încă mă mai gândesc la el. A fost și va rămâne ceva special pentru mine. Am înțeles că s-a căsătorit. Mă bucur din suflet pentru el. Dar să vorbim despre altceva. Nu Ovidiu este motivul pentru care te afli aici și nici nu-mi pot da seama cum de te-ai gândit să mă întrebi de el, tu care erai foarte invidios când ne vedeai împreună. Credeai că ești paravanul nostru.
Nu am mai insistat. Natallia mi-a zâmbit. De cele mai multe ori parcă îmi era frică de zâmbetul acela și voiam să fug. Acum după atâta timp eram din nou lângă ea și priveam aceiași ochi pe care cândva am vrut să-i ocolesc și să le estompez culoarea. Cineva îmi voia binele și mă accepta așa cum eram.
- Sebastian, iar visezi cu ochii deschiși. Ești un romantic incurabil. Poftim cafeaua.
’’ Romantic incurabil pe dracu’’ mi-am zis în gând zâmbind discret și ironic.
- Mulțumesc Natallia.
Voiam să o întreb de ce m-a căutat după atâta timp și ce anume avea de gând să-mi destăinuie, însă am așteptat ca ea să înceapă discuția. Am hotărât să nu-mi trădez curiozitatea și m-am prefăcut că îmi beau liniștit cafeaua.
- Grozavă cafea Natallia, nu ți-ai pierdut îndemânarea. Cred că faci cea mai bună cafea de pe o rază de cinci sute de mile.
- Haide Sebastian, fii serios, ști că nu e așa.
- Hei, dar de când ai devenit tu atât de modestă? Ce s-a întămplat cu fata rebelă pe care am cunoscut-o? Dacă te-ai schimbat, s-ar putea să nu te mai iubesc atât de mult!
Natallia își plecase capul și a sorbit o gură de cafea. Însă când i-am întâlnit privirea am zărit din nou acea umbră de tristețe pe care întotdeauna a avut-o.
- Iar ai ochii triști!
Nu am așteptat o explicație. Nu am vrut să o fac să se întristeze, așa cum făcusem de atâtea ori când mă speriam de încrederea pe care mi-o oferea și mă comportam indiferent sperând că așa se va îndepărta și va reunța la mine. Simțeam că era ceva în neregulă cu noi. Eu eram prea egoist să mă gândesc că și altcineva ar putea avea necazuri și că ar putea să sufere la fel de mult ca și mine, iar ea încerca din toată puterea să ascundă umbra de tristețe din privire și să mă facă să uit pentru o clipă toată suferința mea. Poate că era rândul meu acum să o înveselesc.
- Natallia hai să facem o baie în piscină și să ne amintim de vremurile bune.
- Dar....de unde ști că am piscină?
- Draga mea prietenă, ai uitat ce meserie am? Unui ziarist nu-i scapă nici un detaliu!
Zâmbetul i-a reapărut ca din senin și am simțit cum m-a învăluit cu brațele.
- Ok, Sebastian. Mă duc să-mi pun costumul și revin imediat.
- Dar nu ne trebuie așa ceva. Ne aruncăm îmbrăcați. O nebunie de o clipă și o amintire de neuitat.
Am ieșit în grădină și am alergat spre piscină. În acel moment a sunat telefonul. Natallia s-a oprit și a raspuns.
- Îmi pare rău Sebastian. Va trebui să-mi verific mail-ul acum, e urgent. Revin imediat.
A plecat în grabă.
Am așteptat-o liniștit așezându-mă la măsuța din fața piscinei. Își uitase telefonul. ’’ Poate ar fi mai bine să mă duc în casă și să i-l dau’’. Însă în momentul când l-am luat în mâna a început din nou să sune. Am răspuns gândindu-mă că poate fi vorba de ceva urgent. La celălalt capat al firului se auzea o melodie lentă ’’ Te-am decupat din întuneric...cu un creion de lumină...peste care s-a auzit bătând din aripi...sufletul meu’’. Aceste versuri mi-au udat cu sânge mort o rană adâncă pe care prezentul nu reușise să o cicatrizeze. Cât de mult îmi plăcuseră aceste versuri. Niciodată nu mi-aș fi putut imagina că mai târziu mă vor face să sufăr. Vedeam cu ochii minții fiecare literă care compunea cuvântul și fiecare cuvânt care alcătuia propoziția atât de dragă inimii mele. ’’Am iubit o femeie care a cerut de la iubire satisfacții ale orgoliului, o femeie care nu a simțit iubirea deplină. Tot ce am iubit nu a fost altceva decât o himeră’’. Natallia s-a așezat lângă mine ținându-mă de mână.
- Sebastian, îmi pare atât de rău că ai aflat în felul acesta. Ela are probleme foarte mari, e posibil să fie închisă, iar eu ajut la rezolvarea cazului. De aceea te-am chemat aici în seara aceasta. Speram că îmi vei putea da unele informații.
O priveam și o ascultam în același timp însă nu reușeam să-i deosebesc cuvintele. Devenise atât de transparentă. Nu mai voiam să aud nimic. Totul în mintea mea se întunecase.