Iarna a venit devreme, alungînd toamna la începutul lunii noiembrie, cînd totul s-a albit cu un strat subțire de zăpadă. Singură, marea rămăsese neschimbată, culoarea ei albăstrie contrastînd și mai puternic cu albul de pe plaja încremenită, unde doar pescărușii coborau să-și odihnească zborul. Îi simțeam lipsa lui Mihai, gîndurile îmi zburau de multe ori spre el, uneori eram îngrijorată. În cele cîteva scrisori trimise, îmi spunea că este bine, că abia așteaptă să vină acasă. Devenisem pentru el, un fel de lumină pe un țărm al speranței, singura lui destinație, călăuză a visurilor și dorințelor sale. Dar timpul se rostogolește nestingherit, lăsînd în urmă amintiri picurate evanescent în uitare. Primele berze ce se roteau pe cerul senin, anunțau sosirea primăverii, iar pentru mine, sfîrșitul unor așteptări ce-mi măcinaseră liniștea atîtea zile. Știam că în curînd vor veni la cuiburile lor și rîndunelele, că iar se vor lupta pentru ele cu vrăbiile, alungîndu-le, apoi le vor repara cu fărîmiturile de pămînt frămîntat în ciocurile lor mici. Era timpul ca și Mihai să se întoarcă...

A bătut la ușa noastră cînd eram la școală, mama fiind cea care i-a deschis. Și-a dat seama imediat cine este, după uniforma de marinar. L-a invitat să ocupe loc pe fotoliu și i-a spus sec :
- Ela este la școală. Anul acesta are de dat două examene grele, bacalaureatul și admiterea la facultate. Este foarte ocupată, rămînîndu-i foarte puțin timp pentru altceva.
- Sper ca prezența mea să nu o deranjeze. De fapt o să fiu foarte discret, nu vreau să o stresez prea mult. Nici șederea mea aici nu va fi una de durată. Voi pleca la sfîrșitul lunii...
- Nu am vrut să fiu dură cu tine, dar cred că ești de acord cu mine că Ela are nevoie de liniște. Iartă-mă, nici nu te-am întrebat dacă vrei să te servesc cu ceva, o cafea...
- Dacă nu vă deranjez, aș bea o cafea.
- Spune-mi cum este viața pe mare ?
- M-am obișnuit, doamnă. La început mi-a fost greu, acum mi se pare că fac un lucru normal.
- Aș vrea să te rog ceva : să nu-i mai amintești Elei de căsătorie, cel puțin pînă trece de aceste examene. Ar fi o grijă în plus pentru ea. Mi-a spus despre intenția ta de a te căsători cu ea, despre cererea în căsătorie. Mihai, familia este tot un fel de navă care navighează pe valurile, uneori învolburate, ale vieții. Cei doi căpitani trebuie să se înțeleagă foarte bine, dacă nu vor ca nava lor să eșueze, sau să plutească în derivă. Căsătoria cu un marinar, mai înseamnă și acceptarea singurătății, care poate fi,cîteodată, greu de suportat. Aceasta poate fi acel aisberg care poate avaria, poate scufunda...
- Aveți dreptate, poate intenția mea mărturisită a venit prea devreme, dar un marinar știe să rabde și să aștepte. Voi răbda, voi aștepta..., dar nu voi renunța la fata dumneavoastră. Vă mulțumesc pentru cafea, a fost foarte bună. Din păcate nu mai pot sta. Am de rezolvat cîteva probleme la Căpitănia Portului. Salutați-o, vă rog, pe Ela.