Frigul apartine iernii asa cum eu iti apartin. Tu... fiinta rece cu suflet cald !
-Vreau sa fug cu tine pe taramul unde regina e luna, unde stelele sunt perle de roua si unde adierea vantului este suflarea ta. Unde tu ma hranesti cu oxigen. Cerul sa fie ca un cearsaf de matase ce ne invaluie, iar tu sa ma imbratisezi si sa iti unesti buzele cu ale mele si fulgii de zapada sa cada peste noi si...
-Copila mea iubita... eu vad ca suflarea ta paleste aici... lumea asta e prea rea pentru dragostea noastra... umbrele noastre se despart. Oare... oare asa vom ajunge si noi ? Umbre ale iubirii... doar umbre... asta se intampla cand visele... ah! Visele ... ele te ridica si tot ele te coboara ! Dar eu nu te voi lasa sa stai singura in lumina lunii si sa petreci singura secundele reci ale timpului... fragila asa cum esti... te vei risipi in cristale intr-o zi !
M-a cuprins un val de caldura deindata ce spusele lui s-au sfarsit... si pielea lui ce odata era rece acum era calda, iar gura lui imi sufla pe obrajii imbujorati mireasma dragostei adevarate.
-Hai cu mine...
-Vin.
M-a luat in brate ca pe o mireasa, dand la o parte, cu mana, lacrimile inghetate. Fericirea ne-a bucurat trupurile si amandoi surazand am plutit imbratisati deasupra norilor si deasupra tuturor fiintelor bune si rele, caci dragostea noastra e mai puternica decat orice paradis... decat orice lege a fizicii...
Noaptea... noaptea somnul ne are in grija lui fiindca visam acelasi vis... si anume raul cu atingerile lui salbatice... cum ne scalda dragostea... pasional cum ma dezmierti si ma saruti... In asternuturi albe ne regasim si ne si pierdem impreuna. Lumina soarelui ne incalzeste si ne trezesc cateva raze cantatoare cu voci de primavara... Iata dimineata !