Cine sunt eu?
Tâmpită întrebare!
Sunt drăguță, sunt o obrăznicătură de fată și mi-am tras-o cu cine trebuie.
În cîteva secunde sute de mii de oameni se vor zgâii la mutra mea supermachiată, la ochii cu lentile de contact albastre - 175€, la părul stilizat într-un salon de pe Champs Elysees - 250€ și la decolteul bluzei roșii creație Galliano - 1200€, iar eu voi citi de pe promter, cu o voce fermă și ușor alarmată că sindicatele au decis să rupă negocierile cu guvernul și mâine se va declanșa greva generală a bugetarilor. Da, ați ghicit, sunt vedetă de televiziune.
Și mi se rupe de greva lor !
Nu știu dacă mă înțelegeți, acum un an și jumătate nici nu visam să ajung acolo unde sunt acum, credeam doar că aș da bine pe sticlă și atât. Eram cea mai confuză puștoaică dintr-o generație care nu prea înțelegea despre ce naiba e vorba. Eram ca o alpinistă care caută un vârf înalt până dincolo de nori și cocoțată acolo vroiam să pot privi mai bine stelele îndepărtate, dar… am rămas în iarbă, la poalele tuturor idealurilor de adolescență să fredonez cântecele Madonnei și să trag cocaină cu năsucul meu ștrengăresc.
Mă cheamă Carla, e numele folosit de tabloide, altfel pentru mama sunt Fifi, pentru cei din vechea gașcă Julie Blonda, boyfriend-ul actual mă răsfață spunându-mi Tzontzonel și în sfârșit, în buletin sunt trecută … da mai bine să nu aflați chiar totul despre mine, nu credeți?
De fapt ne cunoaștem foarte bine, fiindcă petreceți mai mult timp privindu-mă și ascultându-mă pe mine, nu pe nevasta sau pe copiii voștri, pe mine o fata drăguță pe un ecran cu plasmă sau într-un televizor cu tub, după buget. Odată, am fost întrebată, pentru un interviu, la ce mă gândesc în timp ce prezint știrile. Am zâmbit fiindcă nu asta e important, importamt e la ce vă gândiți voi telespectatorii mei în timp ce vă vorbesc despre, greve, împușcături, crize de tot felul, avioane deturnate, pirați somalezi, servicii secrete, bursă și prezentări de modă. Credeți că nu știu, ați vrea să fiu iepurașul vostru pufos, nu-i așa? Nu vă faceți sânge rău, mai bine răcoriți-vă, acum, că uite vine pauza de publicitate. Dar nu plecați ! Revin !
Echipa din platou se agită isteric, producătorul țipă ca și cum ar trage cu o armă în toți de-acolo.
- Machiajul !!! Îi lucește nasul ! Hai că mai sunt 49 de secunde ! După externe intrăm cu meteo !
Regizorul răcnește și el în intercomunicație :
- Camera 3, faci un travelling înainte până la prim-plan !
Ați auzit vreodată aceleași lucruri repetate mereu, de doua trei ori pe zi ? Aceiași numărătoare inversă, camerele fixate pe chipul meu, cei de acasă așteptând să reintru în direct, fata de la machiaj tencuindu-mă cu fond de ten Max Factor - Soft Beige. Acum e timpul să evadez, eu deja nu mai sunt acolo, sunt dusă altundeva, în ninsoarea de afară alergând să prind fulgii pe limbă, cum făceam când eram mică. Am intrat în viață așa cum intră un copil în cortul circului, atracție irezistibilă, cu bucurie și curiozitate și cu teama de a sta la spectacol în rândul întâi din cauza clovnilor care pot face oricând ceva la care nu te aștepți. Îți pot scoate o monedă din ureche, sau să-ți toarne spumă pe rochița cea nouă, pot să îți ofere eșarfe ce se transformă în flori, pot să te bage într-o cutie și să te facă să dispari, ca să o sperie pe mami, sau pot să facă magia de a transforma o fetiță, care atunci avea cinci ani, în zâna catodică a națiunii, de astăzi.
Și nu îmi mai este teamă să stau în rândul întâi.
4,3,2,1… Carla ! Acum ! – mi se țipă în cască.
Îmi termin de ronțăit sandwich-ul cu amintiri și cu o viteză amețitoare revin în pantofii mei Prada - 800€ și sunt gata să turui prima știre externă. –va urma-