@



Chong și miracolul vieții


Chong se lasă mîngăiat de ultimele raze ale soarelui de toamnă. La picioare lui foșnesc frunze ruginii și Chong aude pînă și mișcarile șarpelui ieșit după pradă.
Nu. Chong nu este orb. El vede și chiar foarte bine deși a ajuns la vîrsta de 503 ani.
Chong nu mai tine minte momentul în care și-a dat seama că este nemuritor. Cîndva, cu secole în urmă, cel pe care în considera tatal său, Doran, îi povestise ceva vag despre o nava extraterestră prabușită în craterul muntelui Gattara din apropiere. Era o noapte de august, povestise Doran și o ploaie superbă de meteoriti lumina cerul, cînd, deodată, o stea mult mai luminoasă ca altele, se apropie fulgerător de pămînt sfărămîndu-se în pîlnia craterului știns. Sătenilor care iesiseră de cu seara să vadă ploaia de stele nu le veniră să creadă că totul se petrece aievea. Mai apoi fuseseră cuprinși de teamă superstițioasă și fugiră să se ascundă în casele lor. Doran rămasese singur în milocul uliței principale a satului și după puțin timp auzi un fel de țipăt disperat de ajutor. Mai mult tonul decît limba în care fusesera rostite vobele îi atrase atenția. Era strigatul al unui om puternic care înțelege că nu se poate salva singur. Doran nu auzise niciodată această limbă și doar știa vreo cîteva din peregrinările sale de zeci de ani pe mări și oceane. El a intrat repede în casă să ia o ploscă de apă și un felinar și cu ele în mînă s-a grăbit spre craterul Gattarei. De pe creastă văzu că este vorba de un fel de navă, însă de o formă cum nu mai văzuse niciodată. Aripi nu avea lucrul acela și forma îi era că a unei roți sau, poate, a unui fel de parte de semi-sferă. Nava avea dimensiuni gigantice. Pe puțin două sute cinci zeci de metri în diametru și ceea ce ramasese relativ intreg era scheletul construcției. Ceea ce fusese odată fuselajul exterior era împrăștiat pînă la cam vreo mie de metri în jur. Nava ardea însă nu explodase și Doran s-a apropie cu băgare de seamă de ce mai rămăsese din acel lucru. Deodata văzu pe pasagerii navei. Bărbați și femei de toate vîrstele. Copii nu vazu. Toti păreau morți. Trecu cu groază prin acel cimitir format acolo ascultînd cu luare aminte pentru a auzi, poate, un semn de viață. Poate... Un geamăt surd îl făcu să se oprească înmărmurit. Nu mai credea că cineva trăiește. Ecoul craterului nu-i permitea să găseasca direcția. Începu să caute în spirală luminînd terenul cu felinarul adus cu el. După cîteva minute care îi părură o vesnicie, Doran povestise că a vazut o femeie tînără, plină toată de răni, sezînd pe pamînt cu spatele sprijinit de stînca. Femeia avea chip obisnuit, însă parul îi era de culoare albastră.
"Ajută-mă, om bun", parcă auzi. "Parcă" pentru că niciun sunet nu iesi din gura închisă a acelei persoane, însă Doran știa că așa a și spus. Doran, om purtat prin lume, auzise de acel șiretlic susținut de unii cum că gîndurile ar putea fi transmise fără cuvinte. "Văd că este adevărat", își spuse. Ar fi fugit de acolo, însă în fața lui se afla o ființă care avea nevoie de el. "Apropie-te", mai auzi. "Știu că te numești Doran și îți sunt recunoscătoare că nu ai fugit. Sunt singura supraviețuitoare. Știu bine că e așa căci toti ceilalți nu-mi transmit gîndurile lor. Știu că voi muri și eu în cîteva zeci de minute, însă sunt însărcinată și sper să nasc mai inainte. Pruncul meu trăiește în mine și nu a fost rănit deloc. Aș fi murit și eu cu toți ceilalți, dar gîndul la el m-a ținut în viață, Doran. Spune-mi că ai să ai grijă de el. "Da, îl voi crește că pe copilul pe care nu mi l-a dat Dumnezeu", îi răspunse în gînd Doran. "Mă numesc...., hmm... Numele meu nu e ușor de pronunțat în limba ta", spuse femeia. "Să spunem - Maria. Am părăsit cu toții planeta noastră în urmă cu 150 de ani pămîntești. Un război sîngeros ne-a distrus-o și soțul meu, care a prevazut sfîrșitul, a construit această navă din deșeuri rămase intregi în împrejurimi. Mai apoi ne-am îmbarcat și decolat spre altă lume. Eram 105 oameni. Cu toții în vîrstă de peste o sută de ani pamîntești. Copii nu mai erau pe planeta noastră, căci nimeni nu a vut să-i aduca într-o lume măcinată de război. Și am plecat să căutam o planetă primitoare. Nava a înaintat, bineînțeles, cu o viteză doar ceva mai mică decît a luminii, însă n-am găsit nimic potrivit în toți acesti ani. Energia care a propulsat nava a fost obținută cu ajutorul unui reactor nuclear perfecționat de catre soțul meu și hrana necesară a provenit.... la început din magaziile pline ale navei, iar mai apoi prin... reciclare.... În fine. Nimeni nu a murit, dar copii nu s-au născut. Nu știm cauza lipsei nașterilor. Poate că trauma produsă de distrugerea planetei nostre ne-a inhibat dorința de procreere. Poate teama și incertitudinea....

Om bun. Nașterea se apropie. Este băiat și numele lui va fi Chong. Este, mai bine zis a fost numele tatălui sau. Îi vei tăia cordonul olimbical cu cuțitul pe care văd că îl ai la brîu, însă te rog să-l cureți mai întîi la flacăra felinarului. Mai apoi îl vei spăla cu apă din plosca aceea de colo.
Numai bine zise cuvintele și cu un geamăt al mamei Chong ieși în lume. Era chiar un băiețel și fire de păr albastru se vedeau pe țeasta-i micuță. Doran făcu tot ce spuse femeia și mai apoi îi udă buzele cu apa ramasă în ploscă. Corpul femeii era rece că ghiața. Murise...
Doran își ridica privirea spre cerul instelat și spuse cu glas tare:
"Doamne! Jur acum în fața ta că nimic nu-i va lipsi acestui copil".
Mai apoi săpă o groapă și aseză înăuntrul ei corpul mamei. Cu niste pietre din apropiere astupă mormintul și căută să memoreze locul.
Chong își aminti că Doran îi spusese:
"M-am gîndit că va veni vremea cînd îți voi povesti cine a fost mama ta și cum s-a luptat să rămînă în viață pentru a te naște".
*
Doran era vaduv. Soția lui murise cu mulți ani în urmă. Fete și femei singure dorisera să-i ia locul, însă Doran încă o mai iubea pe soția lui și îi vizita mormintul în fiecare seară după munca cîmpului povestindu-i cum i-a trecut ziua. în seara aceea, mai bine zis în noaptea aceea nu o vizită. Ajuns în sat cu pruncul bătu la ușa vecinei care tocmai născuse o fețită și îi povesti pe scurt întîmplarea.
"Dragă Ana", îi spuse. "Copilul acesta are nevoie de lapte matern. Îți voi plăti cît va fi nevoie. Accepți?"
"Vecine. Dumnezeu mă va pedepsi dacă voi lua plată. Îl voi hrani pe copil împreună cu al meu și dea Domnul să am destul lapte în sîni. Încep chiar acum. Du-te la casa ta, culcă-te și să nu te văd aici pînă mîine dimineață".
*
Și a tot trecut timpul. Natura își făcea treaba ei și Chong creștea că oricare alt copil. Doran le-a povestit sătenilor că Chong este o rudă îndepărtată, un orfan pe care l-a înfiat. Nu toți l-au crezut, însă discreția naturală a acelor oameni simpli a avut efectul scontat de către Doran și nu au fost întrebări inutile. Doar doica și sotul ei știau adevărul.
Cu timpul prietenii lui de joacă s-au obișnuit cu părul lui albastru și l-au considerat de-al lor, dar Chong știa că este mai altfel decît ei și era cam dezorientat. De exemplu a observat că înțelege comportarea animalelor din ferma lui Doran de parca ar fi vorbit în graiul lui. Tot așa știa ce gîndesc alții, Doran inclus. Chong i-a povestit "tatalui" sau toate astea, însă Doran i-a spus:
"Nu este nimic rau dacă poți cîtii gîndurile altora. Așa te-a făcut Dumnezeu și consideră că este darul Lui special."
În fine. Tovarașilor lui de joacă Chong nu le povestise de aceasta însușire a lui. El, Chong, aștepta cu răbdare să-i spuna ceea ce doreau fara să-i întrerupă, deși știa bine ce doresc.
Mai era ceva ciudat. Se pare că gravitația planetei din care provinea era mai scăzută și Chong mergea cu greu. Deși nu avea probleme motorice, fusese în stare să meagă mult mai tărziu că alți copii.
Chong era deja băiețel de 6 ani și a început școala. Învățătorul lui a fost mirat vazînd că după doar o săptamînă elevul sau citea la perfecție. Într-o seară el a bătut la ușa lui Doran și i-a spus:
"Nu știu motivul. Așa ceva nu am mai vazut în toată cariera mea, însă fiul dumitale esta mai inteligent decît toti elevii pe care i-am avut. A trecut mai puțin de o lună și văd că ar putea intra în clasa a II-a. Poate ar fi bine să-l duci la un prieten de-al meu, învățător la oraș, că să-l cunoască. Cred că Chong ar avea nevoie de un profesor particular căci în scurt timp va ști tot ce știu eu și toti ceilalti învățători din sat. Ce parere ai?"
"Nu cred la fel", a raspuns Doran. "Știu că este inteligent. Dumnezeu a fost darnic cu el, însă eu cred că cel mai bine este să crească în satul nostru cu toți ceilalți copii. Vreau să fie fericit și să nu trăiască printre străini departe de sat și prietenii lui de joacă".
Doran era un om harnic și fusese în stare să incropească o ceva avere. În ferma lui avea turme de oi și bovine, cai de povara și chiar un camion și un tractor cumpărat de ocazie. Lîngă casa lui trecea și rîul satului și nimic nu părea că le lipseste celor doi.
Într-o bună zi Chong i-a spus tatălui său:
"Tată. Ceva se întîmplă cu turma de oi. Cîteva se plîng de dureri și teama mi-e că este vorba de o molimă. Văd că și în alte gospodării sunt oi bolnave. Poate că apa rîului este infectată și dacă e așa, în curînd vor boli și oamenii și toate celelalte animale."
Doran nu l-a intrebat cum de înțelege graiul animalelor. El știa bine că Chong are această calitate.
"Atunci să luăm o știclă cu apă la medicul din satul apropiat și să vedem ce crede el", a spus Doran.
Medicul, care mai lucra și că veterinar la nevoie, i-a ascultat și a spus. La noi în sat a început epidemia și nu știu cauza. Spui, Chong, că apa ar putea fi motivul? Hai să vedem".
Astea spuse medicul a scos dintr-un dulap un microscop cam prăfuit, i-a sterse lentilele, a pus o picatură de apa pe o știclă și a examinat-o prin aparatul său. Într-un tarziu a spus:
"Da. Aveți dreptate. Apa este plină de tot felul de microbi foarte dăunatori. Rîul trece mai întîi prin satul vostru așa că și la noi apa este infectată. Vom trebui să anunțăm de urgență Casa de Ape și Primaria Județului. Între timp vom bea, noi și animalele, numai apă care a fost mai întîi fiartă.
Dar cum ați știut că se apropie molima? Ne-ați făcut un mare bine."
*
Din acea zi numele lui Chong a făcut ocolul satului lor și sătenii au început să i se adreseze cu "dumneavoastră". Unii chiar l-au considerat un soi de vrăjitor, însă au dat cu toții mulțumiri Domnului că Chong trăieste printre ei. Și Chong cu ale lui. Băiețel de doar zece ani a construit din tot felul de deseuri un fel de planor cu aripi mari cu care cobora din dealul aflat în marginea satului înălțîndu-se în văzduh la cîtiva zeci de metri. Mai apoi a găsit o revistă de știință popularizată în biblioteca satului și a adaugat jucăriei aceleia, așa o denumise Chong, un motoraș de doar doi cai putere și veselia i-a fost mare. Doran a fost foarte ingrijorat de ispava asta și la rugămintea lui, Chong a căutat indeletnici mai terestre vănzînd aparatul unui domn de la oraș pe o suma bunicică. Doran avea uneori simțămîntul unei păsări de curte în cuibul căruia i s-a pus un pui de vultur și se întreba mereu care va fi viitorul copilului. Departe de griji și nemulțumiri deșarte Chong își vedea de treaba lui neplictisindu-se niciodată.
Pe la vîrsta de 12 ani a început să-l ajute pe Doran la munca cîmpului. Era un an de secetă și apa rîului scăzuse pînă într-atit că erau locuri în care i se vedea albia. Fîntînele satului secaseră și ele și sătenii s-au adunat la sfat, însă nu au ajuns la vreo solutie practică. Unul din ei a spus:
"Hai să-l intrebăm pe Chong."
"Da, da", au spus cu toții, "să mergem la el".
Adevărul era că Chong era și el preocupat de problemă, însă nici el nu știa ce se poate face și ceru timp de gîndire. După cîtva timp a rugat sătenii să se adune la Primaria satului și a propus adîncirea unei fîntîni de mult părăsită aflată în cel mai coborît loc din regiune.
"Păi fîntîna aceea a secat cu mulți ani în urmă", a spus un sătean. "Drept că ideea este bună, însă mai bine să săpăm într-o fîntîna care mai ieri era plină cu apă".
"Fîntîna pe care o propun eu are două avantaje", a răspuns Chong. Este largă și mulți vor putea lucra în același tmp. În afara de asta, aflîndu-se în vale, poate că în apropiere se află pînze freatice".
Zis și făcut, mai bine zis, început săpatul. Un sătean mai isteț a capatat sarcina de ajutor a lui Chong si, timp ce sătenii lucrau de zor, cei doi au cumpărat niste palănci de la oraș pentru a scoate afară pămîntul săpat. Mai apoi au montat niște motoare cu benzină luate de la tot felul de unelte agricole din sat și le-au folosit la sistemul acela de palănci. Solul era stîncos și munca anevoioasă. După vreo săptamînă fîntîna aceea era mai adîncă cu doar un metru. Chong știa că adîncimea suplimentară trebuie să fie pe puțin 25 de metri și asta măsurînd cu aproximație nivelul lacului în care se revărsa rîul satului aflat la vreo zece Km. depărtare.Trebuia găsită o soluție eficace. Chong se sfătui cu fierarul de acolo și ca urmare acesta a construit niste burghie actionațe și ele de motoare cu benzină. N-a trecut o lună și sătenii găsira apă în cantitate suficientă pentru a salva recolta. Folosind palăncile amintite mai sus a început o munca sisifică de scoatere a prețiosului lichid și treaba mergea cu mare încetineală. Asta văzînd Chong a mai construit o pompă hidraulică așa cum vazuse într-o revistă. Apa urca la o înălțime suficientă și de acolo, prin jgeaburi încropite din mai te miri ce, ajungea la ogoarele sătenilor.
Mare veselie mare și sătenii au făcut o serbare în cinstea tînărului Chong.
Veni și timpul cînd Chong trebui sa-și aleaga o meserie. Dilemă mare nu a fost acolo, căci dintotdeauna a gîndit că cea mai dragă îndeletnicire posibilă va fi să ajute oamenilor.
"Tată. Aș vrea să învăț la Facultatea de Medicină. Chirurgia mă atrage."
"Da, dragă Chong, însă taxele sunt peste puterea mea", a spus Doran.
Sătenii au aflat de dorința lui Chong și primarul a spus:
"Dragă Doran. Fiul tău este și al nostru. O ocazie mai bună de a-ți răsplăti feciorul nu este. Las' pe noi."
*
Capitala țării. Facultatea de Medicină. Altă lume, alți oameni, însă Chong s-a aclimatizat acolo cu repeziciune. Au unceput și cursurile și Chong, setos de cunoaștere, a pertrecut multe ore aplecat asupra cărților. Multe din cele citite acolo le cunostea din experiența sa de viață. Să ne amintim că Chong era înzestrat cu însușiri deosebite în a înțelege oamenii și animalele. Deși programul de învățătură era organizat astfel încît studenții să între în contact cu bolnavii doar în al III-lea semestru, Chong frecventa cu asiduitate sălile de operație ca observator. Profesorii și în special chirurgii s-au obișnuit cu prezența sa continuă și îl căutau cu privirea pe studentul cu ochi strălucitori și păr albastru de îndată ce întrau în sala de cursuri sau operații.
Primele examene. Erau acolo întrebări alese cu minuțiozitate în legatură cu pronosticul bolilor de care învățaseră în primul trimestru. După corectarea tezelor Chong s-a trezit cu o învitație din partea decanului. Spre uimirea lui în birou a văzut și pe toți cei cinci profesori ai lui și, în plus, doi dintre chirurgii la a căror operații asistase.
"Domnule Chong", a spus decanul tînărului student de doar 17 ani căruia nimeni pînă atunci nu i se adresase astfel. "Cele cinci teze ale dumneavoastră conțin toate pronosticuri corecte. În toata cariera mea de Profesor Universitar nu am întălnit un student care să nu greșească la nicio întrebare. Răspunsurile dumneavoastra conțin amanunte care încă nu au fost predate, dar nu numai atît. Noi suntem obisnuiți cu răspunsuri care sunt o replica a celor predate de noi. Sunt studenți care învață pederost cursurile predate, uneori fără să înțeleagă întrutotul adincimea subiectelor, însă la dumneavoastra nici vorba de așa ceva. Aș spune chiar și aici am capatat asentimentul profesorilor prezenți, că nu greșim spunînd ca ne-ați întrecut în acurateța și logica răspunsurilor. Mi-am spus că poate ați lucrat ca asistent medical, însă vîrsta dumneavostră tînără nu poate da răspuns".
Ce ar fi putut Chong spune? Era înzestrat cu însușirea de a simți boala după semne pe care nici el nu și le putea explica. Chong știa că dacă va povesti despre asta nimeni nu-l va crede, așa că se mulțumi să spună:
"Scopul meu este să devin chirurg și de mic am citit cărți de medicină popularizată, dar nu am lucrat ca asistent medical. De la începutul anului am frecventat toate cursurile și mi-am completat cunostiințele citind cărțile recomandate de dumneavoastră".
Profesorii s-au uitat la el cu neîncredere și decanul a spus:
"Suntem bucuroși cu toții că vă avem printre noi și cred că vă asteaptă o cariera deosebită. Deși doar în al III-lea semestru sunteți planificați a începe lucrările de laborator și de asistenți ai chirurgilor, dacă vreți puteți începe imediat. La începutul celui de al II-lea an aș vrea să ne ajutați cu pregătirea prelegiilor destinate celor din primul an. Bineînțeles, munca vă va fi retribuită. Sper că sunteți de acord".
Și trecu primul an și Chong s-a intors în satul sau în vacanta de vară. În ograda case l-a vazut pe Doran strălucind de mare multumire inconjurat de mai toti sătenii. Cu totii doreau să-l vadă pe acest tinăr cu care se mindreau. Mese lungi incărcate cu felurite bunătături îi asteptau pe oaspeti și Primarul satului a spus:
"Bine ai venit, bunul nostru fiu. Doran și noi toti te-am asteptat cu drag și nerăbdare. Să bem cu totii în cinstea lui Doran și al lui Chong, mindria satului nostru. Dea Domnul sănătate la amindoi".
După un timp fiu și tata au rămas singuri. A spus Chong:
"Tată. Eu simt că esti suferind. Văd asta și după privirea și felul în care te miști."
"Dragul meu Chong. Timpul trece și în familia mea nimeni nu a ajuns la vîrsta pe care o am acum. Timpul cu tine, drag fiu al meu, mi-a prelungit viata, însă natura cu legile ei. Hai să uităm de asta. Povesteste-mi mai bine ce mai faci și cum iti merge ca student."
Si așa au stat cei doi la taclale toata acea după amiază. Într-un tărziu Doran a spus:
"Acum am să mă duc să mă odihnesc putin. Cred ca ai vrea să-ți vezi prietenii."
Chong stia bine ca Doran se refera în special la Marioara. Ea era fiica doicii lui și crescuseră împreună.
"Dragă Marioara. Tata nu e bine. A îmbătrînit mult în anul în care am fost departe. El nu-mi spune, însă eu stiu bine ca sfirsitul îi este aproape."
A doua zi Chong a plecat inapoi la oraș să se sfatuiasca cu decanul sau asupra stării sănătății lui Doran. Auzind de necazul tinărului sau student, decanul l-a rugat pe surugiul sau să-i inhame caii la caretă și-a luat trusa sa medicală și au plecat amăndoi spre sat. După o îndelungată examinare au iesit în ogradă la sfat.
"Draga Chong. Tatal tau are dreptate. Natura își face lucrarea. După cite vad eu el nu suferă de o boală anumită. Problema este ca e bătrîn. L-aș putea lua la spitalul nostru ca să-l indop cu tot felul de medicamente inutile, însă eu cred că aici în sat, cu prietenii și vecinii săi, va trăi mai mult și mai bine".
Chong nu a avut nevoie de alte explicații. Știa de la bun început că așa este.
Și au trecut cele două luni de vacanță și Chong s-a gîndit să-și ia o pauză de la studii pentru a fi împreună cu Doran.
"Dragă Chong", a spus Doran. "Întoarce-te la invățătura ta. Mărioara va avea grijă de mine. Știindu-te la facultate îmi face bine. Îți voi tot scrie și vei stii mereu ce și cum".
Era în mijlocul celui de al II-le an cind Chong simți că acasa treburile nu merg bine și l-a înștiințat pe decan că trebuie să plece acasă.
"Da. Bineînțeles, dragul meu și dea Domnul să fie așa cum e mai bine."
Chong îl găsi pe tatal său în prispa casei cu Mărioara lăngă el.
"Chiar am vrut să te rog să vii. Vreau să-ți destăinui ceva important".
Mărioara se ridică să plece, dar Doran a spus:
"Aș vrea, Mărioaro, să fii și tu aici. Față de tine nu sunt secrete. Ați fost hrăniți amăndoi la acelasi sîn căci mama ta i-a fost doică. Ea știe ceea ce vă voi spune acum".
Doran respira cu greu de emoție și bătrînețe, însă continuă:
"Au trecut 18 ani de atunci, dragii mei. Era într-o noapte de august și o ploaie superbă de meteoriți a luminat cerul. Cu mic și mare am iesit cu toții să vedem aceasta frumusețe, cînd, deodată, o stea mult mai luminoasă ca altele, s-a apropiat de pămînt și a diparut în pîlnia craterului știns al Gattarei. Din toți satenii doar eu m-am dus la acel loc și am vazut acolo un fel de navă de o formă cum nu am mai văzut niciodată. Nava ardea însă nu explodase și printre ruinele ei am vazut forme omenești. Muriseră cu toții în afară de o femeie tînară și frumoasă care sedea cu spatele cu spatele sprijinit de o stîncă. Era mama ta Doran și era insarcinată cu tine, dragul meu fiu. Ea mi-a povestit ca au venit cu toții dintr-o planetă îndepartată căutînd salvarea altunde din cauza unui război nimicitor de acolo."
După o odihnă scurtă Doran le povesti restul acele întîmplări și adaugă:
"Mama ta a gasit puterea să supraviețuiască pentru ca tu să te naști și i-am promis că te voi crește ca pe fiul meu și așa am și făcut și ai fost o binecuvîntare pentru mine în toți acești ani. Tu, Chong, porți în tine genele ei și vei trăi mulți, mulți ani. Sute de ani."
Astea zise Doran adormi și nu se mai trezi.
La înmormîntare a venit tot satul. Erau acolo și profesorii lui Chong de la Facultatea de Medicină. Nu au fost cuvîntări, însa tristetea era pe chipul tuturor. Doran ceruse sa fie înmormîntat dupa datina Bibliei. Nu in sicriu ci în giulgiu și la căpătiiul lui sa fie doar o piatră de bazalt din craterul Gattarei, fără cruce sau alt semn, în afara de numele său, Doran Toledano.
*
Și cursul vieții continuă. Chong a arendat gospodăria unui tăran harnic și cinstit și renta primită, impreună cu bursa de studii și salariul sau ca asistent, îi satisfăceau cerințele lui modeste.
Chong era deja în al IV-lea an cînd un eveniment dramatic zgudui planeta. O navă asemănătoare cu aceea pe care a văzut-o în craterul Gattarei a aterizat la mai puțin de zece kilometri de oraș. Chong a știut imediat că este vorba de ființe asemănătoare lui căci le-a detectat convorbirile lor telepatice. Acele entități aveau păr albasru ca și al lui și din discuțiile lor a înțeles că vin din aceeași planetă în care trăiseră strămoșii săi. Planeta lor fusese distrusă în războiul despre care Chong auzise de la Doran și scopul străinilor era să subjuge omenirea pentru a se stabili definitiv pe Terra. Extratereștrii aceia aveau arme de distrugere înzestrate cu laser și aruncătoare de flăcări și în scurt timp au facut foarte multe victime distrugînd și șosele, poduri, fabrici și, pe scurt, tot ce le ieșea în cale. Ei înaintau cu mare repeziciune folosind niște vehicole terestre care sburau la înălțime mică cu ajutorul aerului pe care acele aparate le direcționau spre pămîntul deasupra caruia înaintau. Chong a început să caute o soluție pentru a pune capăt catastrofei. Ghidîndu-se după convorbirile pe care le-a recepționat, a plecat să-i întălnească pe cei mai apropiați de oraș. Din primul moment străinii au recunoscut în Chong unul venit din planeta lor și au vrut să primească de la el amănunte folositoare subjugării planetei.
"Domnii mei", le-a spus Chong. "Această planetă este casa mea. Aici m-am născut după ce nava părinților mei a ajuns pe aceste meleaguri. Îi cunosc bine pe oameni și vreau să vă asigur că nu veți reuși să-i transformați în sclavii vostri. Știu că ne puteți ucide pe toți, însă în acest caz veți muri și voi de foame căci nu știți să folosiți bogățiile naturale ale acestei planete minunate.
"Eu spun că greșești", i-a transmis prin gînduri unul din acei străini, care, după imbracamintea diferită de a celorlalți părea capatenia lor. "Vom subjuga cerințelor noastre aceasta biată planetă populată de ființe inferioare și dacă ne vei sta în cale te vom distruge și pe tine."
Chong a înțeles ca este inutil să prelungească discuția și a plecat. Trebuia să găseasca o soluție de a-i împiedica pe aceste ființe să facă rău pămîntenilor. El și-a adus aminte cît de greu i-a fost să meargă în copilărie. Planeta în care trăiseră strămosii săi și din care veniseră acei oameni răi avusese gravitația mai mică decît a pămîntului și s-a gîndit că dacă pămîntenii vor reuși să distrugă vehicolele străinilor, aceștia vor fi nevoiți să renunțe la planurile lor criminale. Problema era să aduca la cunoștiința a ceea ce mai rămăsese din armatele Terrei acel plan al lui, căci mijloacele de comunicație erau distruse. "Între timp voi putea discuta cu poliția locala cerind oameni înarmați cu cele necesare distrugerii vehicolelor de aici și mai apoi voi vedea ce este de făcut", a gîndit Chong.
Vehicolele străinilor nu erau blindate și gloanțele polițiștilor și a armatei au distrus multe din ele. Soli călări au dus vestea și în țările învecinate și în scurt timp s-a procedat la fel și acolo. Străinii au înțeles că lipsiți de mijloace de locomoțiune actiunea lor este sortită eșecului. Chong a primit un mesaj prin care aceștia îl rugau să accepte să se întălnească cu ei.
"Domnule Chong", a spus căpetenia lor. "Vom pleca în căutarea altei planete cu condiția ca pămîntenii să ne dea hrană și combustibil nuclear pentru a porni la drum."
Dupa plecarea străinilor omenirea a început reconstrucția celor distruse. Þările Terrei s-au ajutat una pe alta și vechile neînțelegeri au fost date deoparte. Cu toate greutățile scolile și Universitățile și-au continuat activitatea și după studii, seara, copii și tineri se alăturau muncii colective.
Terra pierduse aproape un milion de oameni, dar durerea acestei catastrofe nu a impiedicat munca de reconstrucție.
Numele lui Chong Toledano era pe buzele tuturor.
_
Veni și ziua în care Chong a primit Diploma de medic începînd să lucreze ca stagier în spitalul din localitate. După un an de la acest eveniment s-a însurat cu draga lui Mărioara. Chong știa ca nu poate procrea. Motivul era ca aparținea, totusi, unei alte specii și a averizat-o pe Mărioara din timp. Cu vremea cei doi tineri au înfiat doi copii gemeni, o fetiță și un băiețel, ai căror părinți muriseră în acea catastrofă. Timpul trecea și Mărioara a îmbătrînit. Chong știa ca soția sa il va lăsa singur în curînd.
-
Epilog
După decesul soției alte fete și femei ar fi vrut să le fie soț, însă Chong a simțit că nu mai este în stare să suporte o noua pierdere. În afară de asta era mereu îndrăgostit de Mărioara lui și îi vizita deseori mormîntul.
Cariera lui ca medic a continuat și mulți i-au datorat vindecarea.
*
În grădina casei sale Chong se lasă mîngăiat de ultimele raze ale soarelui de toamnă. La picioare lui foșnesc frunze ruginii și Chong aude pînă și mișcarile șarpelui ieșit după pradă.
Nu. Chong nu este orb. El vede și chiar foarte bine deși a ajuns la vîrsta de 503 ani.

Sfîrșit