agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-02-02 | [This text should be read in romana] |
Tudorița își agita voinicește mopul pe pardoseala încăperii: înainte, înapoi, înainte, înapoi, de parcă viața ei ar fi depins de luciul acelei pardoseli. Din când în când se oprea,, se sprijinea în coada mopului și-și descărca frustrarea c-o voce stridentă, dar plină de patos:
Oooooooof, viața meaaaa, Oooooooof, inima meaaaa, Ooooof, degeaba plâng, Tare necăjit mai sunt… Tare necăjit mai sunt… Apoi se oprea din cântat la fel de brusc precum începea, semn clar că nu știa mai departe versurile celebrei manele și iar își făcea o vreme de lucru cu mopul… Vasile intră în încăpere tocmai pe finalul unui astfel de moment muzical și, văzând-o pe Tudorița aplecându-se după o hârtie, arătând ca un struț cu capul în nisip, se plecă și el și aruncă în fugă o privire sub fustele femeii. Nemulțumit de ce văzu, făcu un gest de lehamite cu mâna, își îndreptă spinarea schimonosindu-și fața în urma efortului, apoi zise: - Ar trebui să mai slăbești, fata tatii, te-ai îngrășat cam multișor în ultima vreme… - Aoleu, că m-ai speriat! Știu că m-am îngrășat, domn Vasile, oftă Tudorița, da’…se vede așa tare? - Se vede, Tudorițo, mai ales de jos în sus!…Spuse Vasile, așezându-se relaxat pe canapea, bucuros că are cu cine conversa… - Cum adică…de jos în sus?! Se miră Tudorița. - Adică…Þi s-au rotunjit cam tare labele picioarelor! Uită-te și tu, spuse Vasile, arătând spre încălțările femeii. Tudorița își privi curioasă picioarele, apoi spuse: - Așa-i, domn Vasile! Eu credeam că mi se umflă de la statul în picioare! Da’ e de la stres! Că cum mă stresez, cum mănânc… - Ar trebui să stai și tu cu ele-n sus mai des…și-ai să te stresezi mai rar! - D-apoi cum, domn Vasile, că sunt tare necăjită?! Da’ cinstită! - Nu-ți era de-ajuns să fii numai necăjită? Cred că de la cinste ți se trage…Așa că, mai bine dă-o pe rușine, să vezi cum slăbești! - Oare, domn Vasile?! - Tudorițo, fata tatii, tu crezi că eu am îmbătrânit degeaba?! - Tot de la cinste ți s-a tras și dumitale?! Spuse Tudorița, ducând a mirare mâna la gură. - Tot! Că toată viața m-am cinstit, când cu unul, când cu altul!...Și, cum numai eu eram bun de cinste!...Apropo, mi-a plăcut cum ai cântat, așa că-ți fac cinste! Spuse Vasile și scoase dintr-un buzunar interior o sticlă mică și plată, căreia îi deșurubă capacul și i-o întinse Tudoriței: - Ia o gură! Arde grăsimile! - Vai, domn Vasile! Eu nu beau…da’ iau o gură, dacă zici că arde grăsimile! Și Tudorița trase o gură sănătoasă din sticlă, direct proporțională cu grăsimile ei. - Ai dreptate, domn Vasile, zise ea după ce bău, făcând o grimasă din cauza tăriei, ai dreptate, arde! - Vezi, știu eu ce-ți dau! Acum, ia un loc pe canapea, c-ai muncit destul și, ia zi-mi, cum era cântecul ăla cu…viața mea, tare sunt eu necăjit?! - Ascultă aici, la mine, domn Vasile, că dumneata îl strici, zise Tudorița sigură pe talentul ei, în timp ce se așeza pe canapea, lângă bătrân: Oooooof, viața meaaa/ Oooooof, inima meaaaa/ Ooooof, degeaba plâng… - Auzi, Tudorițo, o întrerupse Vasile după ce-și mai drese vocea cu o gură de votcă, eu cred că tu te-ai putea produce la scenă deschisă!...Dar…trebuie să mai arzi niște grăsimi… - Serios? Zise Tudorița, smulgându-i sticla din mână lui Vasile și ducând-o la gură. Apoi continuă, cu glasul împleticit și cu ochii pe sticla căreia nu-i mai dădea drumul: - Și…cam câte din astea crezi c-ar ar trebui să ard? - Greu de calculat acum…hai, mai arde o gură și gata, să nu ne prindă Serghei, că ăsta-i abăutor convins! - Și afemeiat, chicoti Tudorița, da’ numai madam e vinovată! Una, două, hop, îl cheamă la ea, hop, e-nchisă ușa, c-am tras eu de ea, hop, îl scoate în târg, hop… - Hoo, Tudorițo! Hopăie și tu mai rar, c-am pierdut șirul! Despre cine vorbești?! - Cum, despre cine? Despre domn Serghei! - De asta mă temeam și eu…așa…și madam asta…cu hop, hop, cine-i?! - Vai, domn Vasile! Da’ dumneata în ce lume trăiești?! - Dacă mă uit în jur, Tudorițo...cred că undeva la granița dintre a treia și a patra…deci, cine zici că-i madam asta?! - Cum cine?! Madam doctora! Ascultă la mine, domn Vasile, e ceva necurat între ei! Că nici eu nu-s născută azi!... - Tudorițo, eu cred c-ai ars destulă grăsime în seara asta! Ia vezi tu ce mai e de frecat prin azilul ăsta…și nu mă mai freca pe mine la melodie! O repezi Vasile, căruia îi dispăruse brusc buna dispoziție. - Așa-mi trebuie, dacă-o ard aiurea cu dumneata! Și Tudorița se ridică, își strânse uneltele și ieși bombănind. Vasile rămase pe canapea, cu sticla goală în mână, privind în gol. Așa îl găsi Serghei când intră în încăpere, proaspăt întors din oraș. Se apropie de Vasile, își puse pe măsuță pălăria și bastonul și apoi se așeză pe canapea, privindu-și lung prietenul, care nu schiță nici un gest, ca și cum nu l-ar fi văzut. Serghei îi flutură de câteva ori palma prin fața ochilor, dar Vasile părea să nu-l vadă. - Am venit! Spuse Serghei, încercând din nou să-i atragă atenția. - Eu tocmai am plecat, spuse Vasile și se ridică de pe canapea, îndreptându-se spre ieșire. - Ce ai, ți s-au înecat corăbiile în sticla aia? - Da’ tu ce ai, de te-ai împopoțonat așa ca un…ca un…cioclu? Zise Vasile, întorcându-se brusc spre Serghei și punându-și mâinile în șolduri. Și unde-ai fost, dacă nu-s prea curios?! - Am fost să-mi aerisesc hainele de înmormântare, spuse Serghei zâmbind. - Te pomenești că ți-era teamă să nu prinzi mucegai pe lumea cealaltă?! - Mai știi?! Unii prind mucegai pe lumea cealaltă, alții prind fluturi pe lumea asta… - Vezi, că ești neserios? Adică…eu prind fluturi, când văd că do’nșoara doctora una, două, hop, te cheamă în cabinet, hop, stați cu ușa-nchisă, hop, te scoate la plimbare, hop… - Și-acum ce faci, îi arzi o horă?! - Nu-i treaba ta! - Nici a ta, ce facem noi, doctorița și cu mine… - Ba da, a mea e, că-i și doctorița mea!… - A, da, uitasem că tu împarți totul cu mine! Și care jumătate a doctoriței o vrei? - Vezi, că ești neserios? De ce nu m-ați luat și pe mine în oraș? - Tu, în oraș?! Tu, care nici după țigări și băutură nu ieși, că-l pui pe Toma să ți le aducă sub nas?! - Dacă mă invita ea, mergeam! - De ce să te invite?! - Pentru că-mi place de ea! - Și mie îmi place de Angelina Jolie, dar nu pretind să mă invite în oraș! - Da’ pe tine de ce te-a invitat în oraș? - Nu m-a invitat, a auzit întâmplător că merg până la Casa de pensii și s-a oferit să mă conducă până acolo cu mașina, având treabă în zonă! - Și-n cabinetul ei, de ce te-a chemat?! - Nu mi-au ieșit câteva analize prea bune și m-a chemat pentru consultație… - Da? Și ce anume ți-a consultat, dacă nu-s prea curios?! - Horoscopul, ești mulțumit? - Adică, eu sunt prost?! - Þi-ai dat, în sfârșit, și tu seama? Dar dacă mai debitezi inepții, voi fi nevoit să te ignor total! Spuse Serghei ridicându-se și îndreptându-se spre ieșire. - Cine spune, ăla e! Îi strigă din urmă Vasile, apoi duse sticla la gura, dar, constatând că-i goală, o aruncă pufnind pe canapea. - Te ignor! Spuse apoi, privind cu ură sticla răsturnată și goală, ca o iubire consumată… |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy