Nu știu cum dracu’ m-am procopsit cu parfumul, adică știu, dar parcă mi-e și jenă să recunosc cinstit adevărul, deși e un fleac. Intrasem într-un butic de fițe prin forța împrejurărilor, era trecut de zece seara și nu găseam nimic deschis, ca să-mi cumpăr lame de ras. A doua zi aveam o întîlnire cu patronul unei fabrici de cherestea și trebuia să mă ferchezuiesc, nu puteam să apar neras și boțit. În timp ce întrebam dacă au scule de rașchetat obrazul, o puștoaică brunetă, cu ochi galeși, cu ir din ăla de lustruit mufa pe buzele-i frumușele și cu decolteul umflat artificial se înghesui cu o întrebare pe lîngă fizicul meu:
„ Ce marcă de antiperspirant sau de colonie folosiți de obicei, mă întrebă duduia siliconată, vă plac aromele exotice?!”
Pînă să apuc eu să-i răspund că folosesc ce-apuc prin baie, de tîrguirea cosmeticalelor se ocupă nevastă-mea, tipa, fără să-mi mai aștepte replica, hooop, scoase un flacon chicios, plin cu o zeamă de nuanța echimozelor, dintr-o cutie și puuuf... mă împroșcă din abundență cu parfum sub gulerul cămășii, direct pe piept și pe gît!
„ Folosiți produsele Guerlain...sau Hugo Boss? Ce părere aveți de acest Shandramamkar bleu cu note orientale?”
Ca să nu par un țărănoi, am îngînat-o:
„ Le folosesc...și pe cele orientale și pe cele occidentale!” deși dracu știe ce vroia să zică cu notele, după mintea mea doar muzica se pune pe note, nu și sprayuirile, dar așa-s agenții ăștia de vînzări, te amețesc cu tot soiul de texte doar ca să-ți ia banii. Atît am zis și am tulit-o, în grabă am uitat și lamele de ras pe tejghea, nu de alta, dar era clar că n-aveam destui biștari să achiziționez puturoșenia aia.
Am sărit în primul taxi din zonă și i-am zis gagiului cu covrigu-n brațe să mă ducă acasă. A demarat elegant , dar cînd să se-nscrie la stînga, numa’ că-l văd că se cocoșează, își dă ochii peste cap, se face bleu la ten ca piatra vînătă și icnește:
„ Domle nu te supăra, da puți teribil!”
M-am mirosit și eu din plin și tipul avea dreptate: odicolonu’ cu care mă dăduse șmechera din butic mirosea de te trăznea. Nu era un miros neplăcut, da’ fiind probabil concentrat, îți tăia răsuflarea prin tăria chestiilor din el ca și la destuparea unei butelci cu pălincă prefriptă. L-am lăsat pe tip să leșine în voie pe bancheta rablei lui și am luat-o la picior spre stația de autobuz. Vă jur că pînă am ajuns acolo, deși sufla vîntul cu spor, la trecerea mea au mai leșinat două babe ce-și făceau plimbarea de frumusețe pe caldarîm, vreo trei gaițe au luat-o-n vrie, eșuînd pe copertina unui aprozar, iar un maidanez, care se freca cu un aer nevinovat de stîlpul unui felinar, a zbughit-o urlînd ca o haită turbată de lupi în urmărirea prăzii. În 33 am călătorit confortabil, singur-singurel, deși de obicei nu poți arunca un ac printre călători la orice oră, tolănit pe ultimul scaun din autobuz, fiecare tentativă de aburcare a vreunui călător fiind rapid stopată de ofensiva șalimăriei ce se degaja în valuri din mine. Șoferul hardughiei conducea ca beat, renunțase să mai oprească în stații, de două ori trecu cu nonșalanță pe roșu, iar printre rafalele de tuse care-i tăiau evacuarea, mi-a mărturisit că de-abia aștepta să ajungă la capăt de linie, ca să ceară urgent dispecerului concediu pe motiv de boală. Am reușit să cobor în fața blocului în care locuiam și după ce m-am învîrtit încă jumătate de oră prin cartier ca să se mai împrăștie în vînt mirosul, am îndrăznit s-o iau spre hogeacul meu. Deși am urcat scările în fugă, la trecerea mea tot s-au deschis cîteva uși curioase, iar Angela de la trei ieși, înțolită într-o cămășuță transparentă de noapte prin care i se vedea limpede toată anatomia și strigă bucuroasă: „Abdul, te-ai întors?” I-am făcut un semn elocvent ca să tacă, rămăsese țuț cu ochii dilatați la diametrul maxim , zîmbind ca la defilarea unei trupe de striperi vînjoși și am intrat în casă. Nevastă-mea era deja în priză, avea chef de controverse pe teme domestice, iar odoarea ce erupea din mine în valuri amețitoare, ca lava unui vulcan , îi oferi șansa primului asalt:
„ La ce bordel te-ai rătăcit, nenorocitule? Ai bani de curve, dar cînd îți cer și eu o para să-mi cumpăr o pereche de pantofi...”
Am lăsat-o cu argumentele în aparatul fonator și am zbughit-o în baie. După ce m-am bușinat cu peria de frecat parchetul și am epuizat toate produsele de spălare din gospodărie, de la detergent de rufe pînă la crema de degresat faianța, am îndrăznit să ies din cadă, dar oroare, sau eroare tactică, parfumul de pe mine încă puțea ca o întreagă drogherie! Cred că mai degrabă i-ar zice extrapersistent decît antiperspirant. Miroseam frumos ce-i drept, dar teribil de vinovat! Măcar dacă ar fi fost un parfum feminin, scăpam ușor, dar Sanda, jumătatea mea, după ce mă adulmecă temeinic, concluzionă:
„ De unde dreak ai tu parale să-ți dai cu parfum de lux? Ce e: Calvin Klein, Bulgari, Saint Laurent?”
„ Naiba știe”, am zis eu și deodată, o văd că își rostogolește galeșă ochii, își țuguiază boticul drăgăstoasă , începe să se facă bordo la ten și-mi șoptește languroasă ca un liceu de fete la majorat:
„ Ia-mă scumpule, te doresc...aaaah, ce macho ești!”
Crize d’ astea nu mai avusese din luna de miere, dar ca să ce era să fac, puteam să-i refuz dorințele atît de evident manifestate? Am luat-o rapid spre dormitor. Între timp de atîta vînzoleală se deșteptase și Sorinel, care behăi pe două voci pentru că i se schimba schema încadrării vocale:
„ Miroși cuuul, bătrîne, cu ce te-ai îmbălsămat?”
„ Marș napoi la culcare puștiu’, că mîine ai teză la fizică”, am mîrîit eu ca un șef de haită, cărîndu-mi jumătatea în brațe, am o discuție urgentă de principii cu mamă-ta!”
„ Spor!” mă gratulă haimanaua și se retrase plin de discreție și subit respect în bivuacul lui.
Cred că nu e nevoie să vă mai relatez cu de-amănuntul că n-am pus geană pe geană tot intervalul nocturn. Am tras din greu la vîsle, am umflat la maxim velele peticite de pe șubredul catamaran al căsniciei, mi-am dus consoarta pînă în paradis și retur , iar spre dimineață, cînd simțeam că îmi dau duhu’, ea tot îmi mai șoptea drăgăstoasă la ureche:
„ Una mică și p-urmă facem nani, bine scumpule?”
Am pierdut și întîlnirea de afaceri, eram stors de puteri mai dihai decît o vedetă de filme XXX, dar ce mai conta, nevastă-mea își redobîndise echilibrul afectivo-hormonal și scăpasem de interogatoriu. După ce m-am întremat cu un mic dejun copios, ca la hotelurile de ***, pînă acum Sanda nu făcea ochi dimineața, nici ca să-mi fiarbă un ceai, am luat-o spre slujbă. Mirosul drăcoveniei orientale se revărsa în valuri luxuriante pe o rază de cincizeci de metri în jurul meu, nu mai era atît de asfixiant și agresiv, dar toată lumea se holba admirativă și-mi făcea loc să trec. Încîntat de efectul acesta ciudat, a ajuns euforic la slujbă. Deși întîrziasem o jumătate de zi, patronul mi-a zîmbit prietenos, gratulîndu-mă:
„ Totul e-n regulă tinere?” deși era mai tîrziu eclozat decît mine cu două decade.
Secretara lui, Lucica, o blondină cu un fizic de excepție, picată parcă din revistele pentru adulți îmi zîmbi și ea languros:
„ O cafea, boss?”
Era clar, parfumul era miraculos, îmi dădea puteri nebănuite, îmi creștea respectul de sine, amețea orice inteligență, lovea muierile în moalele capului și-mi deschidea perspective nebănuite.
Am dus-o așa într-o feerie vreo două săptămîni,dar mă autoadulmecam tot timpul ca să verific dacă mai are snagă odecolonu’ și tremuram la gîndul că damful va dispărea odată și-odată. În cele din urmă am intrat în sevraj, fiindcă pasămite duhoarea avea și efect de dependență. Vedeam cămile albastre și mormane de gologani, o călăream pe Angelina Jolie în plină zi, mă tăvăleam pe jos și inspiram disperat ca un pește scos pe mal, doar-doar mi-o mai mirosi ceva. După ce am ieșit din criză, mi-am dat seama că existența mea o s-o ia de-a berbeleacu’ dacă nu dau de urmele parfumului. Am răsfoit prospecte de cosmeticale cu tona, am mirosit la mostre de mi-au chelit nările, am dat fuga și pe gugăl, dar pas, nici urmă de drogul mirositor. Am intrat pînă și într-o librărie și am comis un unicat, am cumpărat o carte, credeam eu că-i de specialitate, fiindcă pe copertă scria „Parfumul” și am citit-o din scoarță în scoarță, deși m-am prins imediat că e o bazaconie scrisă pentru obsedați. Îi tot dădea tipul cu damfurile pe care le colecta personajul principal, aiurea, să vină el vara, prin cartier pe la noi, cînd explodează ghenele, să simtă atuncea duhori de neimaginat! Mi-am uzat ochii pe gratis, despre obsesia mea n-am găsit nimic.
M-am dus atunci la buticul în care începuse comedia și-am întrebat-o pe vînzătoare:
„ Aveți un parfum, așa și așa, unu într-un șip extravagant în formă de pagodă, cu litere aurii și dop de cristal? Albastru cu note orientale?”
" Cum îi zice?" aruncă ea
"Nu mai țin minte, avea un nume complicat, arăbesc, indian, taivanez?"
„ Nu, îmi zise ea, nu ținem!”
„ A fost acu’ trei săptămîni aici o brunețică apetisantă, agentă de vînzări articole cosmetice pentru masculi tari?”
„ Uite ce e, libidinos bătrîn, du-te la curve, la spitalu nouă la poliție sau pe șoseaua de centură, unde vreau mușchii tăi...aici e butic de firmă, nu casă de randevu!”
M-apucă disperarea, mirosul de pe mine dispare și n-am șanse reale să mai îmi refac aura puturoasă. Uneori îmi vine să cred că am picat în vreo transă , ori în altă dimensiune, chestii cu extratereștrii și flăcări magice, că tot ce s-a derulat e o fantezie de cal mort. Mă poate ajuta cineva? Cum să v-o descriu? Chestia pute irezistibil! Am o idee: dau fuga în camera lu’ fiu-meu, îl dezlipesc de pe calculator și m-apuc să-mi deschid un cont pe face-book! Mișto, cu poză din profil, că am un apendice impresionant și un nick adecvat: „Nasul”!