Tăcerea serii își așternea încet-încetvalul peste curtea inundată de verdeață. Căldura zilei se lăsase la pământ, apăsată de răcoarea înserării. Dar liniștea fusese tulburată de un sunet duios și cald:
-Cri-cri! Cri-cri!
FetițaRidică degetul arătător, în timp pe celelalte le strânse în pumnișor, apropie degetul spre ureche în timp ce ochii i se deschiseră a mirare și spuse:
-Ia! Ce se aude?
-E un greieraș, îi răspunse tatăl șoptit, să nu-l speriem!
Și ce spune greierașul? Întrebă însetată de curiozitate nevinovată, micuța blondă de doar patru anișori.
-Cântă o rugăciune către Doamne-Doamne.
-De ce cântă pentru Doamne-Doamne?
-Îl roagă să trimită ploaie.
-De ce vrea greierașul ploaie?
-Pentru că pământul este uscat iar lui îi este sete și nu are de unde să bea apă.
-De ce nu bea din fântână?
-Pentru că nu poate.
Fetița tăcu ascultând cântecul blajin al greierașului.
-Cri-cri! Cri-cri!
Tăticule, pot să-i dau eu o cană cu apă?
-Sigur că poți.
Angelina luă o cană cu apă din găleata așezată pe o băncuță lângă ușa bucătăriei de vară și merse la locul de unde se auzea cântecul greierașului. În fața casei, sub cerdacul alb ca o broderie de lemn, un fir de
bună-dimineața se cățărase îmbrăcând cu haina lui înflorată burlanul de tablă prin carese scurgeau apele ploilor. Acolo, la rădăcina acelui fir se auzea cântecul greierașului; acolo, fetița turnă cu grijă apa, apoi duse cana la locul ei.Greierașul tăcu câteva momente apoi își începu din nou cântecul:
-Cri-cri-cri! Cri-cri-cri!
-Tăticule, dacă i-am dat să bea apă de ce mai cântă?
-Acum cântă ca să-ți mulțumească ție pentru că i-ai răcorit setea. Auzi? Cântecul lui e mai vesel acum.
-Cri-cri-cri! Cri-cri-cri! veni răspunsul greierașului.
-Acum trebuie să mergem la culcare, iar greierașul va cânta voios toată noaptea.
Fetița se supuse pregătirilor de seară și adormi în patul său, legănată de cântecul greierașului:
-Cri-cri-cri! cri-cri-cri!
În seara următoare, Angelina îi dădu din nou greierașului apă de băut și tot așa, în fiecare seară, greierașul devenise grija ei de căpătâi. Uneori se întâmpla să uite, dar greierașul îi amintea cu cântecul său:
-Cri-cri! cri-cri!
Atunci, oriunde s-ar fi aflat, chiar și în pat pregătită de culcare, nu-i era frică de întunerici mergea fără sfială să-i dea apă greierașului. Si acesta o răsplătea cu cântecelul lui:
-Cri-cri-cri! cri-cri-cri!
Doar când ploua nu-i dădea Angelina apă. Dar altfel, toată vara, seară de seară avusese grijă de el, grijă pentru care își primea răsplata prin cântec. Dar într-o seară greierașul nu se mai auzi. Angelina îl aștepta răbdătoare, dar locul de unde greierașul îi cântase toată vara rămăsese mut.
-Tăticule, de ce nu mai cântă greierașul? Întrebă fetița cu tristețe.
-Pentru că a venit toamna. De acum îi este frig și este obosit de cât a cântat toată vara. A intrat în căsuța lui de humă.
-Și cât o să stea acolo în căsuța lui?
- Până la primăvară când va fi din nou cald.
-Dar nu-i va fi sete până atunci?
-Nu, căci va dormi. Nu-i va fi nici foame nici sete. Doarme și se va trezi la primăvară odihnit și cu poftă de cântat.
-Atunci am să-l aștept din nou la primăvară, să-i dau apă când o să-i fie sete, spuse Angelina cu o undă de tristețe în glas.
Tatăl o privi cu duioșie. Înțelese că fetița simțea lipsa greierașului ce-i devenise prieten de-o vară. O luă în brațe ți-o duse la culcare însoțindu-i somnul cu o poveste despre greieraș. Și fetița adormi cufundându-se într-un vis cu micuțul său prieten.