În sâmbăta urmatoare era sarbătoarea narciselor, însă Sabina și Dinu nu puteau merge, deoarece fratele ei lucra.
- Mamă, mă duc și eu cu fete și băieți... cu colegii, în Poiana Narciselor? întrebă fata, vineri seara.
- Fără Dinu, nu! răspunse mama hotărâtă. Mâine dimineață te duci să cumperi mâncare, uite aici banii și lista.
Cuvântul mamei era respectat de către cei doi copii.
Numai că, drumul către pâine, în dimineața de sâmbătă era blocat în dreptul nucului, de motocicleta lui Vofi.
- Hai, să te duc în Poiana Narciselor, Sabina.
- Nu mă lasă mama, că Dinu-i la lucru...
- Te duc eu și te aduc diseară, înapoi, încercă să o convingă, bărbatul.
- Nu știu ce să fac... nu am pantaloni...
- Îți dau eu, spuse Vasile, în timp ce despacheta un frumos costum de piele, de damă, nou-nouț și o pereche de bascheți, moderni.
- Hai, îmbracă-te !
- Unde? întrebă fata surprinsă, cu ochii sclipindu-i pe costum.
- Aici. Îl îmbraci peste astea. Dai fusta jos, doar. Eu mă întorc cu spatele.
- Știu eu ce...să... fac... răspunse fata stând în cumpănă, cu hainele în mână, însă tentația era mare.
- Hai, pisicuțo... hai...
- Întoarce-te! zise deodată Sabina, hotărâtă.
Se îmbrăcă imediat cu pantalonii de piele, care-i veneau perfect și-i scoteau în evidență coapsele obraznice, luă geaca și casca și se urcă în spatele motociclistului.
Nu mai voia să știe de nimeni și de nimic.
Poiana nu era departe, cam o oră de mers. Ea nu fusese niciodată și rămăsese fără suflare în fața atâtor frumuseți: cât vedeai cu ochii erau numai narcise. Te puteai rostogoli printre ele, te îmbătai cu parfumul lor, puteai culege câte voiai. Era mult pentru tânăra fată. Și apoi, Vasile care o răsfăța ca pe un copil... S-au dat în lanțuri, au mâncat mici, înghețată pe băț. Vasile i-a cântat la chitară, s-au întâlnit cu prietenii lui, au petrecut o zi fantastică.
Spre înserat, Sabina îi zise bărbatului de lângă ea:
- Vasile, hai să mă duci acasă!
- Mergem pisicuțo.
- Da' de unde mai cumpăr eu, acum, ce-i pe listă?
- Ia să văd lista, spuse Vofi, râzând.
Fata-i arată lista și acesta citi: 1 kg zahăr, salam, icre, pâine...
- Stai aici, că mă duc să cumpăr.
Peste puțin timp se întoarse cu o pungă plină de mici, cu pâine și cu un braț de narcise.
Până au ajuns acasă se înnoptase de-a binelea, iar în dreptul nucului, mama fetei clocotea cu un băț lung în mână.
- Sărut mâna doamnă! spuse Vasile serios.
- Cine ești tu mă? Cum te cheama? Și de unde esti? îl asaltă mama Sabinei, cu întrebări.
- Mă numesc Vasile Munteanu, doamnă.
- Cum ai îndrăznit să-mi răpesti fata?
- Am adus-o înapoi și nu s-a întâmplat nimic, mă jur. Ea poate să vă spună.
- Da mamă, încerca să îngâne Sabina, nu s-a întâmplat nimic.
- Tu să taci și să dai jos alea de pe tine! Ale cui sunt?
- Ale mele... de la Vofi, spuse fata cu voce pierită.
- Imediat să le dai jos, ca altfel... și ridică bățul.
Vofi sări imediat în fața fetei și primi, numai bine, una zdravănă peste umăr, pentru că-și feri capul. Apoi femeia plecă în urma fetei, ce fugea către casă.
In acel moment sosi și Dinu din oraș, unde fusese să-și caute sora. El îi strecurase ceva mamei lor despre motociclist, dar aceasta puse imediat calificativul: e un vagabont și mie nu-mi trebuie.
- Unde ați fost mă? întrebă Dinu, pe Vasile. De ce nu mi-ați spus și mie, să știm și noi.
- Și, te pomenești că dacă-ți spuneam, ați fi lăsat-o voi cu mine, răspunse Vofi, supărat. Mă, Dinule, să știi... și să-i spui și mamei tale, că dacă Sabina mă vrea, voi nu puteți să-mi stați în cale.
- Vasile, las-o mă în pace, că ea trebuie să facă școală.
- Ce, am zis eu să nu facă școală? Eu vă ajut, dacă ea vrea să învețe.
- Nu avem nevoie, spuse Dinu întorcând spatele și plecând spre casă.
- Și dacă o bateți, aveți de-a face cu mine, completă Vofi.
Intr-adevăr, mai rămăse ceva timp, ciulind urechea să prindă zgomote sau ceva din casă, însă dacă nu auzi, coborî dealul, cu motorul oprit. Lăsă punga cu mici și florile pe scaunașul nucului bătrân.
Cei doi, Dinu și mama sa, nu o bătură pe Sabina, dar morală îi ținură...o oră și mai bine. Că ei muncesc pentru ea să facă școală, să aibă o viață mai bună, că ăla, om de 30 de ani nu este de ea, poate avea și nevastă... și copii... Ea nu este recunoscătoare și să spună dacă mai vrea să facă școală sau să-și ia o slujbă pentru a-și gâștiga existența.
Fata stătea cu ochii în pământ și nu scotea o vorbuliță, pentru că oricum nu auzea. Gându-i zbura pe motocicletă, capul lipit de spatele confortabil al lui Vofi, făcea să suporte foarte ușor cicăleala arhicunoscută. Costumul îl ascunse imediat, pentru a nu-l pune mama pe foc, așa cum îi promisese.
Urmă o perioada de acalmie. Mama Sabinei își modifică programul, o trezea mai devreme și plecau amândouă odată de acasă, dimineața. În acest timp Vasile nu se mai arătă.

va urma