da am vizitat castelul Bran și Þepeș-Dracula, acest domnitor al dracului, n-a vrut să se arate să ne verse frumos sîngele în gîții noștri de poetzi...

curajul e tot un fel de teamă în care riști conștient pentru o siguranță veșnic inconștientă.

viața e o durere caraghioasă, spun fachirii!

pelerinaje aspre și vii la mormintele unor catifelate pasiuni...

pe harta aventurii scrie pretutindeni „hic sunt leones”
și acolo nu se înaintează decît tiptil și la pîndă, ca leii.

inima nu e calculată. o doare în 3,14.

prezentul ca un stomac care rumegă. ce anume? vise inimoase care devin gînditoare amintiri!

a aborda realitatea la modul radical fără știință sau religie, aceste sclavii moderne ale conștiinței. o provocare a libertății ca și cînd ai fi primul om pe lună, cu toate riscurile și bucuriile aferente.

adevărul e experimental nu religios. iar a fi viu înseamnă mereu cu totul altceva.

nimic vechi sub acest soare doar cimitirele. în rest totul e nou, totul e mîine și poți începe chiar de azi să-l faci cimitiric...

de ce suntem noi, ardelenii, așa de bătăioși, de curioși și tăcuți? pentru că ne răsar tot dealuri și păduri în cale și după fiecare din ele s-ar putea să fie altceva. și chiar e. și asta ne amuțește...

cine încearcă să-și ascundă emoțiile va deveni țipător de emoționat. mai bine arată-le așa cum sunt și te liniștești. ca urmare oamenii te vor aprecia de două ori mai mult.

treziți-vă la (i)realitate! suntem mici într-un univers enorm. suntem vii într-o groază de moarte. suntem gîze cucerind imperii de praf. păi cum naiba să nu ne fie frică?
frica-i a doua natură. iar prima e curajul de a le accepta pe toate. așa cum sunt.

am fost închis o vreme. cu toată dragostea din lume. acum sunt liber. doar cu prietenii mei. în sfîrșit am învins. și abia acum știm. să ne stăpînim.

am boală pe viață. în rest moartea știu că e sănătoasă. tun.

de ce enervează poezia ermetică? pentru că subînțelesurile nu se mai înțeleg nici pe ele însele. cum naiba să le priceapă alții?

meditați fără sportul iubirii, ca un cap fără trup. vegetați ca o legumă pînă vă acriți. murăturilor!