Grigore trăia fericirea începutului de amor lângă o femeie tânără și frumoasă, mai tânără cu 20 de ani decât el, căldura căminului, precum și dragostea reciprocă pentru un fiu pe care nu l-a avut niciodată și pe care l-a dorit atât de mult.
Leontina, sfărâmată de disperare și durere făcu și un ultim gest pentru a-și aduce soțul acasă: se duse la oficiul băncii unde lucra Marta să stea de vorbă cu ea. Aceasta ieși imediat în fața oficiului, pe culoarul băncii și se recomandă.
- Duduie Marta, eu mă numesc Leontina Mironovici și vreau să vorbesc cu dumneavoastră …
- Da doamnă... Mironovici, cu ce vă pot ajuta? întrebă sarcastic, Marta.
- Puteți să mă ajutați foarte mult, trimițându-mi soțul, pe Grigore acasă. Dumeavoastră sunteți tânără și puteți găsi un bărbat de aceeași vârstă, cu sau fără bani mulți.
- Stimată doamnă, trebuie să vă dezamăgesc. Nu pot să-l dau afară din casă, pe omul pe care-l iubesc.
- Doamna Marta, imploră Tina cu voce joasă, te rog lasă-mi soțul, am nevoie de el…
- Și eu am nevoie de el, răspunse aceasta arogant, și fiul meu la fel. Este un tată bun pentru fiul meu. Eu pot să-i ofer ce dumneavoastră nu i-ați oferit nicidată, un fiu.
- Dar e bătrân, doamna Marta, mai încercă un ultim argument, Tina.
- Da? Așa-l vedeți dumneavoastră? Eu îl văd tânăr, puternic și foarte fericit. Vedeți, asta-i diferența dintre noi două… La revedere doamnă… Mironovici.
Marta se învârti pe călcâie și plecă în directie opusă.
Tinei nu-i rămase, decât să îndure și această umilință.
Seara la cină, Marta îl întrebă pe Grigore:
- Când divorțezi, Gore?
- De ce să divorțez Marta, te căsătorești cu mine? întrebă glumind.
- Eu credeam că asta-ți este intenția.
Grigore nici în cele mai năștrușnice vise ale lui nu credea că este posibil, ca Marta să se căsătorească cu el. Era mulțumit și de câteva clipe, de câțiva ani petrecuți împreună, și apoi... fie ce o fi...
Noua situație îl puse pe gânduri, totuși. Să divorțeze… ce s-ar întâmpla cu Tina?! Dar oricum îi va lăsa casa, pensia și… altele de ce va mai avea nevoie, toată viața. Apoi hotărî: va divorța fără să știe cele doua femei. Când ai bani e posibil orice. Astfel, fiecare avuseră parte de câte o surpriză: Marta de una fericită, iar Tina de una disperată.
Intr-o lună, până în anul nou, Marta se numea Mironovici, soția celui mai bogat acționar din banca la care lucrase, deoarece renunțase la servici. Condiția ei fiind alta, nu mai era nevoie să facă pe oficianta.
Cei trei Grigore, Marta si Mihnea, petrecură revelionul la Paris; și încă o săptămână după, pentru a face Marta cumpărături. Bărbații plecau să vadă Parisul, muzee, edificii, iar Marta venea seara cu taxiul încărcat de pachete.
- Mama o să ia tot Parisul în România, Gore, spunea Mihnea în glumă.
- Las-o Mihnea să cumpere, dacă-i face plăcere. O să-i trebuiasca un avion special pentru marfă, ținea la glumă și Gore.
Tina petrecu singură, aprinzând lumânări și rugându-se pentru sănătatea lui Grig. Actele cu divorțul terminat, le primi prin poștă, faptul că pe ea n-o întrebase nimeni dacă vrea sau nu să divorțeze, o bulversă enorm. Trăia într-o nesiguranță totală. Răvășită de suferințe, de nopți nedormite, îmbătrânise și mai mult decât era. Nu dorea să mai meargă la coafor, la cosmetică, nu mai dorea nimic, decât să se întoarcă Grigore sau să moară. Și totuși, alese calea bisericii, îi mai rămase un singur lucru: să se roage. Și apoi la biserică nu era singură, aici era plin întotdeauna de oameni fericiți sau necăjiți.
După revelion se duse pentru câteva zile la sora ei Veta, dar nici aici nu-și găsea locul. Veta era ocupată cu nepoții, cu soțul ei șprițar și veșnicul calcul al banilor. Tina nu-i spuse nimic de moștenire, nici de faptul că soțul ei o părăsise.
- Ce fericită ești tu Tina, cu un bărbat așa bun ca al tău.
- Da, răspundea, înecându-și lacrimile.
Noua familie Mironovici hotărî să cumpere o casă. Asta nu mai corespundea, era prea mică, nu mai aveau loc pachetele cu haine, cumpărate de Marta. Pe multe nici nu le desfăcuse. Și apoi era locuința Martei. După îndelungi căutări, cei doi soți găsiră o vilă cochetă în centrul orașului, pe care Marta o refăcu după gustul și preferințele ei. Abia mai ajugea acasă, seara, obosită și nervoasă.
- Meseriașii ăștia sunt cei mai escroci oameni. Vor bani mulți, fără să facă ce au promis, se descărca femeia.
- De ce te plângi Marta de bani… ai câți vrei. Mâine vin și eu pe “șantier”.
- Ce rost are să-ți mai faci și tu nervi?! Lasă, stai cu Mihnea, că de când este el, numai singur a stat. Și văd că vă înțelegeți foarte bine. Eu mă duc dincolo să dorm, pentru că sunt foarte obosită.
Grigore punând pe seama oboselii, înghițea fuga ei din dormitorul conjugal.
In cele din urmă, după câteva luni bune, casa fu gata și într-adevăr arăta superb: lux, frumusețe, opulență. Ce importanță avea cât a cheltuit Marta? A amenajat o locuință pe cinste. Apoi dădură, adica ea, Marta dădu o petrecere de inaugurare cu prietenii ei. Grigore rupsese legătura cu ai lui, pe motiv că Marta nu-i plăcea. Amfritrioana arăta superb în toalete frunțuzești, în noua locuință somtuoasă. Pentru soț nu prea avea timp, nu-l prea vedea, era foarte ocupată cu musafirii. Grig chiar se retrase în mica grădină frumos amenajată, gândind: “de s-ar termina odată tot bâlciul ăsta... mă obosește”. Lângă el veni și Mihnea, la fel de abătut și de plictisit.
- Ce zici de un film bătrâne? îl întrebă Grigore.
- Bine zici.
Plecară la film, veniră pe jos acasă și cheful tot nu se terminase, dar nici lipsa lor nu o simți nimeni. Cei doi se duseră în camerele lor, încercând să doarmă.
Dormitoarele celor doi soți erau unul langa altul, dar separate, nu comunicau prin vreo ușă comună.
Pe Grig îl încercă tot felul de gânduri; acum îi trecea prin minte că Marta nu era altceva decât o femeie plecată la vânat de avere. Dar totuși o iubea. Pentru prima dată însă, îl încerca sentiment de regret pentru Tina. Dar legătura lui cu Mihnea era atât de puternică, încât nu se putea destrăma niciodată și se putea consola. Atunci gândi să treacă și pe numele lui ceva din moștenire, până nu ar fi apucat soția lui s-o cheltuiască pe toată.
- Marta, eu zic că ar fi bine, să trecem o parte din bani pe numele lui Mihnea, spuse într-o seară cănd aceasta era în toane bune.
- De ce nu o treci pe toată? replică femeia.
- Dacă ar fi posibil, cu plăcere, răspunse și Grig iritat.
- Eu vorbesc serios. Îl infiezi și toată averea va fi a lui.
- De acord, răspunse bucuros Grigore și în gândul lui: “ femeia asta le știe pe toate, de ce n-am gândit și eu așa?''
In următoarele zile perfectară actele de înfiere, iar Mihnea se numea Mironovici, spre bucuria tuturor, mai ales a copilului. Trecură și pe la bancă și făcură un act autentificat, prin care Mihnea era moștenitorul întregii averi, începând cu data împlinirii vârstei de 18 ani.

va urma