(...)

Dar, înainte de a se lăsa amurgul, când ultimele raze ale soarelui îl izbesc în plin, leagănul Oltului devine, pentru cei ce - cu uimire - îl descoperă în depărtare, un munte incendiat, un ciclopic rug mineral. Prăpăstii, culmi și piscuri de calcar, stând toate cu fața spre apus, se aprind de la vâlvătaia asfințitului, învăluindu-se într-o fantastică splendoare.
Însingurat în semeția și fastul lui, Hășmașul Mare pâlpâie sub cer, ca o cetate cuprinsă de flăcări. Dar, recea văpaie, fără a-l mistui, și mai mult îl cristalizează, ca pe un inimaginabil diamant, trecându-l - luminos și straniu - în veșnicie.

(...)