Astăzi am privit spre tine și am simțit un gând prin piele. Mâine o să-mi dau seama că nu prea am ce face cu tine, te-am stricat de când ți-am scos sufletul să se usuce la soare, iar tu nici măcar n-ai râs. Dar, pentru moment, trăiesc un fel de joacă, într-un fel de lume la fel ca întotdeauna. Vezi câte un om pe stradă, fuge din răsputeri de furnici și cere înnebunit flori de mac, să-și odihnească fragmentele. Azi nimeni nu mai e întreg, ce să mai vorbim de zbor… Copiii văd păsări doar în cărțile pe care le ține bătrânul în căsuță. El ar vrea mereu să te convingă să privești măcar un tablou, dar tu ești tot prins în poze. Stai nemișcat și lasă-mă să mă joc, vreau să te desenez cu cretă colorată în timp. Da, acum vorbesc cu tine, am ajuns din întâmplare pe scena ta. Te-am gustat și mi-am adus aminte de înghețată. Și-am dansat o vreme printre pereții tăi, dar nu cred că a venit deja timpul să fim serioși. Uite, a intrat o rază pe geam și scrie o poveste cu oameni vii. Nu, știi foarte bine că nu-s așa cu toții, majoritatea încă încearcă să se lipească din cioburi de oglindă, dar nu o să știe niciodată cum e să ai pene. Dar nu mai zic nimic, o să las câinele să-și spună povestea și să descurce câte un ghem pentru fiecare. Iar tu și cu mine să fugim prin alții, zic, căci vine încet mâine și eu nu sunt gata să fiu iar om.