Protest împotriva asasinilor paradisului verde

Contur sentimental
.El, omul, sădește pomul și tot omul taie cu toporul farmecul și decorul.
.Taie cu nemernicie, cu mare sălbăticie: pitoresc, măreție, poezie.
.Pomul, aerul purifică, omul cu otrăvi îl strică și fără milă îl despică.
.Omu-i marele pervers, în verdele univers, n-are lacrimi, nici suspin, nici în propriul său destin, este propriu-i asasin.

Þinte în scurtisime

.Omul moare strivit de viață și pleacă din viață cu picioarele înainte. Pomul moare în picioare, dar omul îl taie imediat, nu-i respectă nici măcar amintirile, demnitatea și măreția sa.
Așadar, omul își distruge propriul ocrotitor și-n viață și după moartea pomului.
.În vremuri de mare restriște, omul cere și primește ocrotire pădurii, iar după aceea o taie sau îi dă foc, culegând profituri uriașe și încălcând orice relație sentimentală între om și natura care l-a ocrotit.
.Dacă fiarele pădurii dau emoțiile și frica, paradisul verde al pădurii oferă omului:
-simfoniile păsăretului, ale gâzelor, batracienilor și altor viețuitoare din fauna verde, decor pitoresc diafan , simfonii muzicale în surdine, luminile licuricilor, vibrații liniștitoare, joc de culori și nuanțe, poezie, inpirații în artele condeiului și altele.
.Necuvântătoarele înțeleg sau gustă fascinația paradisului verde, ele sunt artistele naturii, și oamenii fac ce pot ca să beneficieze de artele lor.
.Farmecul peisajelor naturii este cea mai frumoasă podoabă, deseori greu de proiectat în arta cuvintelor.
În contrast cu pomul care nu lasă decât frunzele, omul lasă după moarte un cadavru urât mirositor, moarte care n-are nici o măreție.
Prin imensa-i rețea rădăcinoasă, pomul consolidează solul și-l ocrotește împotriva eroziunii și alunecării terenului în fața cărora el, omul, este deseori neputincios.
.Paradisul verde este înainte de toate un plămân foarte bine oxigenat al naturii umane, pe care omul, propriul lui adversar îl agresează.