O, prietene!
Cât de așteptate erau călătoriile cu trenul.
Visate îndelung, dorite.
Evadări din rutină și monotonie.
Aventură sub toate aspectele.
Șuieratul îndelung al trenului în depărtare, trezește mereu amintirile, purtându-le prin timp, cu viteza gândului și a dorului .
Din ce în e mai rar, zgomotele, atât de familiare trecutului, rămân să ne însoțească în peisajul agitat al prezentului.
Tânguirea aceea, ca o rugă, a rămas pe drumul întortocheat al vieții, după dealurile și piscurile amintirilor, împreună cu semnele de despărțire, sau regăsire.

Pregătirea călătoriei cu terenul necesita un efort organizatoric deloc ușor.
Totul începea cu rezervarea biletului de călătorie la una din casele specializate ale agențiilor cunoscute, sau cumpărate direct din gară, de către cei forțați de evenimente, sau mânați de obișnuință.
Toate casele de bilete semănau, fiind aproape identice prin dotare și obiceiuri.
Amplasate în spații în care aerul apăsător, greu de respirat din cauza lipsei ventilației plutea peste fișetele metalice, vopsite în tradiționalele culori gri sau vernil, te întâmpinau rece.
Tablourile cu plecări și sosiri, ficusul prăfuit, și oamenii nerăbdători să obțină biletele mult visate erau atmosfera și decorul.
Din fișetele cu pricina erau extrase cu dibăcie, bucățelele de carton, doritele bilete de tren, de către casiere cu dexteritate. Acestea demonstrau prin gesturile de robot că făcuseră gestul de sute, mii, zeci de mii de ori înainte.
Depășirea episodului „coada la casa de bilete”, cu supliciile cunoscute: îmbrânceli, sudalme, saună, așteptare pentru căutare, repartizare în registrul cu diagrama trenului de la casieria centrală a locurilor solicitate, așteptare, altă transpirație, ciondăneală și… în sfârșit obținerea biletelor cu număr de vagon și loc.

Urma apoi pregătirea bagajelor și așteptarea clipei în care, cu calabalâc, cu însoțitori, cu timpul asigurător rezervat, porneam în sfârșit.
Ajunși la gară urmau protocoalele locului.
Achitarea taxei de peron, cu ochii pe bagaje și pe cei ce se roteau în jurul lor și al tău.
Pregătirea biletelor, apoi punerea lor la loc sigur.
Traseul gâfâit până la linia de plecare, cu alegerea unui loc pe peron, cam pe unde credeai că vor poziționa vagonul cu numărul… Și așteptare.
De abia îți mai revenea inima la loc, că toate se puneau iar în mișcare.
O voce oarecare din apropiere, megafonul gării, sau întețirea agitației, ce anunța iminența intrării trenului în gară, pe peronul... de la linia..., care va pleca în direcția..., iar persoanele care au însoțit pe călători sunt rugate să...
Toți ochii căutau până departe în zare silueta mișcătoare a trenului .
Cu steagul galben agitat și preocupat cu suflatul în fluier, un personaj purtând uniforma ceferistă, conștient de importanța misiei sale, agățat de ultima scară a ultimului vagon trecea prin dreptul tău în scrâșnetul frânelor.
Agitația se amplifica, iar călătorii se orientau, fiecare, în direcția în care credeau că va fi vagonul așteptat.
Lungul șarpe defila prin fața ta, scrâșnind sacadat, frânând decisiv, în cele din urmă, demonstrându-ți că ai avut, sau nu, fler în alegerea locului de așteptare de pe peron.
Trenul oprea pentru ultima oară.
După o repriză scurtă de îmbrânceli, masa colcăitoare și zgomotoasă a călătorilor era absorbită pe de-a-ntregul.
Rămâneau să urce la urmă cei ce, surprinși de viitura din oameni și bagaje, se dăduseră la o parte din calea puhoiului dezlănțuit.
Apoi obișnuiții cu agitația acestui tip de moment și la urmă întârziații, care după goana cu greutăți și volume, zâmbeau schimonosit, dar fericiți, escaladând scările abrupte ale vagoanelor inerte.
Locomotivele așteptau tremurând și pufnind cu rost să pornească la drum, inspirând siguranță și putere fără margini.
Mecanicul trebăluia de zor, sau scruta peronul după silueta șefului de tren, atent la semnalul de plecare.

Personalul navigant, răspândit de-a lungul trenului privea spre călătorii agitați, ajutând, sau lămurind pe cei ce solicitau aceasta.
Cu aer de roboți născuți din aburul și zgomotul locomotivelor, cu una din mâini în sprijin pe geanta agățată de umăr, si cu lanterna în cealaltă strigând către nimeni și toți în același timp „poftiți în vagoane!”completau imaginea grabei în mirosul de gudron al traverselor.
Vagoanele te cuprindeau ca o haină ce acoperă toată suflarea cu gând de ducă.
Cu atenția călătorului care evaluează din câteva priviri spațiul destinat lui, te acomodai surprinzător de iute cu ambientul bucurându-te, sau întristându-te, după caz, de compania celorlalți.
Se negocia locul bagajelor în spațiul destinat lor.
Locul pe banchetă era evaluat , apoi marcat cu un obiect oarecare și cu toate aspectele legate de integrarea în spațiu rezolvate, dădeai liber impulsului de evadare din îngustimea compartimentului.
Te concentrai, făcând loc în același timp celor ce se precipitau în căutare, spre una din ferestre prin care urma să urmărești filmul călătoriei.
Apoi totul devenea familiar.
Mânere, butoane, perdele, erau parcă ale tale dintotdeauna servind nevoilor tale.
Un șuierat prelung răspundea semnului de încuviințare a plecării, iar trenul, cu o smucitură imperceptibilă, sau pur și simplu pe nesimțite, se punea în mișcare.


Au existat episoade în care, singur în compartiment, așteptai semnalul de plecare cu gândul că cel puțin o stație, două, vei fi singurul stăpân al locului.
Cu ușa compartimentului închisă așteptai plin de speranță plecarea trenului.
Să te lăfăiești, dezmierdat de catifeaua banchetei în ticăitul roților grăbite, si a peisajului derulat panoramic pentru tine, spectator privilegiat.
Se întâmpla și o astfel de minune, dar de cele mai multe ori, această posibilitate devenea realitate spre finalul călătoriei, când majoritatea călătorilor se răreau coborând rând pe rând în stațiile de pe traseu. Cei rămași, răspândiți în căutare de intimitate și liniște, picotind în liniștea câmpurilor rotitoare, din ce în ce, parcă mai rapid, spre destinație.

Frumoase erau călătoriile în care companionii erau cunoscuți, sau se potriveau vârstei, preocupărilor, sau pur și simplu erau civilizați.
Povestea fiecăruia din ei avea culoare și parfum, încărcătură de noutate și mister.
Cu cât dura mai mult drumul împreună, cu atât mai familiară devenea atmosfera, iar momentul despărțirii mai impresionant.
Trenul alerga mai departe șuierând a salut către cei rămași în urmă, spre zări de întuneric sau lumină, de bucurie sau tristețe.
Șosele nesfârșite, pe care siluete de mașini treceau prin umbra plopilor, urmând săbiile de lumină ale farurilor, intersectându-se într-un duel nesfârșit cu cele din sens opus, îți transmiteau povestea mișcării.
Pe cer, dansul norilor, peste zborul păsărilor ce trasează necontenit drumuri necunoscute nouă, oamenilor, înspre fericire, continuă la nesfârșit.
Tablouri vremelnice, leagă trecutul din care vii de viitorul spre care alergi.
Liniștea spațiilor nesfârșite, sfâșiată din când în când de șuieratul vântului, sau al grăbitei locomotive, desprinde una câte una imaginile, într-o succesiune de album.
Amintiri ce se vor pierde în neguri de trăire.
Ușa deschisă a vagonului în timpul mersului, pentru a scurta acțiunile legate de coborâre, inundă cu parfumul câmpiilor interiorul vagonului, izbind violent.
Perdelele flutură, iar agitația lor se transmite celor ce așteaptă înșirați să coboare.




Frânele scârțâie prelung.
Stop cadru pe imaginea gării.
Păsările, sau greierii se aud dintr-odată urând bun venit celor ce coboară grăbit.
Se pierd pe rând în ceața uitării, estompându-se împreună cu gesturile de rămas bun adresate celor rămași la ferestre .
Șuieratul prelung anunță plecarea .
Ciripitul păsărilor, sau cântecul greierilor, se stinge brusc, în zgomotul molcom al cântecului roților.
Te duc, te-aduc, te duc, te-aduc, te duc, te-aduc…