Melancolia la Venetia e aproape un viciu banal. Anticul oras al dogilor pune stapanire pe tine cat ai clipi din ochi. Parfumul mucegait al zidurilor rosiatice, luminate de soarele de toamna se prelinge domol spre ''El Grand Canale'' salutand gondolele cu indragostiti.
Candva, Venetia se bucura de gloria fastului si al bogatiei. Astazi, singura ei glorie ramane trecutul. Aici, tristetea e senzuala iar iluziile si regretele sunt singurele trairi care te pot inalta in proprii ochi. Napadit de amintiri, fiecare minut care trece in Venetia peste tine te schimba. Sunt de ajuns cativa pasi prin palatele reci si splendide ale dogilor pentru a fi purtat intr-o lume care lupta cu toate armele sa invinga. Astfel, Venetia e singurul oras din lume care supravietuieste cu o aroganta a invingatorilor. Porumbeii din Piata San Marco care se aseaza nestingheriti pe umerii tai, un cuplu de indragostiti inghesuiti cuminti dintr-o gondola, umbra rece si deasa a orologiului din Piata iti marturiseste cu sinceritate ca Venetia nu vrea sa moara, ca decadenta ei indrazneste sa-si poarte trecatorii de fiecare data spre trecutul ei victorios.
Indraznind sa viseze,‘’ Veneția se răzbuna cum poate împotriva romanticilor în tranzit, epuizându-i, îmbătându-i de senzații, silindu-i să asculte cu evlavie serenade compromise demult. Ele alungă o clipă fantomele, apoi trecutul revine ca o boală sau ca un păcat ce nu poate fi ispăsit, în timp ce, undeva în apropiere, pereții pictați de Tintoretto așteaptă.’’ Intr-un oras care a mizat totul pe istorie, corabiile de altadata din Orient nu se mai opresc, ele pot fi regasite astazi doar pe fresce, treptele palatelor s-au tocit iar cei care le urca astazi nu sunt decat personaje din afara istoriei, personaje pentru care singura atractie raman carnavalurile regizate pentru straini. Pe cheiurile Venetiei, romanticii nu sunt decat cei de ocazie, indragostiti filozofi din vremuri apuse. Sau mizantropi pierduti prin lume.

In golul impus de timp, Venetia se pricepe sa para eleganta chiar daca e goala. Cand Soarele apune in laguna, Venetia traieste in aparentele prosperitatii. Lovind cu nepasare turnul vechii Venetii, vantul are un aer princiar, imbatranit insa de eleganta trecerii timpului. Iluzia Venetiei ca va fi eterna atrage indeobste iubiri ce promit si ele sa fie eterne, rostind juraminte menite sa fie uitate imediat ce treci ''Podul Suspinelor'' si te intorci de unde-ai plecat. Vraja care se emana din zidurile caselor te imbata de tristete si iubire.
La Venetia, apa, culorile, timpul si iubirile sunt in slujba declinului si al deceptiilor. Culoarea rosiatica a peretilor venetieni rade, tace si canta, La fel si iubirile. Decadenta Venetiei e scaldata in culoare. Stalpii palatelor se vad in curand pustiiti si dezgoliti. Ti-ai imaginat vreodata Venetia fara apa?
Obsedata de decadenta ei, Venetia obtine astazi cu mainile goale ceea ce altadata nu izbutea decat prin forta. Acum e iubita pentru ea insasi. Si cum intelepciunea se naste intotdeauna din regrete, capitala romantismului isi obtine astazi maretia din dezamagiri. Astazi e randul tacerii sa vorbeasca.

Cei care trec astazi pe chei tresar numai daca inteleg ca orologiul din turnul San Marco nu mai masoara timpul, ci propria lor viata.