La prima oră a dimineții următoare domnul Gavrilescu bătea cu pumnul în ușa vecinului de la etajul doi, se holba deja de vreo cinci minute pe vizorul ușii chinuindu-și ochii slăbiți de trecerea timpului. Încerca să zărească o mișcare cât de mică. Înjură în gând și începu să lovească ușa cu piciorul, era sigur că Radu nu va fi în stare să se trezească la timp, ce-o fi fost în capul lui de s-a lăsat convins să meargă împreună la poliție? Acum era deja acolo...
-Imediat, imediat...se auzi o voce răgușită și ușa se deschise fără alt zgomot. Radu dormi cu ușa descuiată noaptea trecută.
-Aveai ușa descuiată...
-Știu.
Domnul Gavrilescu se sperie când îi privi fața vecinului, era toată roșie și purta încrețitura așternutului pe partea stângă, ochii îi erau mai umflați și mai roșii decât de obicei. După câteva secunde bătrânul începu să clipească des și simți cum un miros înțepător de transpirație, ceapă și vânturi îi pătrunde până în creier, are impresia că nu va mai scăpa niciodată de el, parcă îl simte și în gură. Acum înțelege perfect de ce copiii din fața blocului au născocit cântecelul acela: vecinul de la doi pute vai de noi, vecinul de la doi pute voi de noi...
-Intră, într-un minut sunt gata
-Nu. Te aștept în fața blocului, zise batrânul ținându-și respirația și o luă la fugă pe scări în jos. Își aduse aminte de câte ori îi dojenise pe țâncii ce alergau pe scările și palierele blocului, dacă l-ar vedea acum...
Radu coborî în doar cinci minute, în locul maioului de culoare incertă purta un tricou larg cu mâneci lungi de aceeași culoare cu pantalonii necălcați dar curați, care la rândul lor aveau o nuanță foarte apropiată de cea a pantofilor sport pe care-i încălțase. Avea cu el și o borsetă pe care nu o purta la brâu ci pe umărul drept precum poștașii.
-Actele simți nevoia să spună, vânturând borseta prin aer ca răspuns la privirea tâmpă a administratorului.
-Haidem, zise domnul Gavrilescu și imediat cum își întoarse fața de la vecin se strâmbă a dezgust.
-Nu am dormit noaptea trecută, abia spre dimineață am ațipit un pic și nu m-am mai putut trezi la timp...
-Nu-i nimic...Nici eu nu m-am odihnit, am visat și urât. E normal, după câte am văzut.
-Da, e normal...
Secția 19 poliție, stă scris cu litere albe mari pe o bucată pătrată de tablă vopsită în albastru și cocoțată deasupra ușii de termopan. Clădirea a fost renovată, exteriorul e văruit în alb iar ferestrele și balcoanele-s portocalii. E ora opt fără douăzeci de minute. În clădire sunt doar câțiva agenți. Vecinii mei sunt întâmpinați de o doamnă în uniformă.
-Ce doriți?
-Am venit pentru declarații, zise administratorul
-Ce declarații? La ora asta? Nu e nimeni la ora asta aici să vă ia declarații! Veniți după ora nouă!
-Dar, doamnă dacă tot am venit vrem să dăm declarațiile și să plecăm, le scriem și gata nu trebuie să vă supărați...
-Le dați pe hârtie? Țipă dintr-o dată la ei polițista, dumneata mă înveți pe mine cum se dau declarațiile?
-Doamnă, suntem așteptați zise cu superioritate Radu în timp ce domnul Gavrilescu rămase cu gura deschisă, privind cu indignare la tânăra femeie isterică.
-De cine?
-De Staicu Mihai și Zeier Sorin, agenți la Criminalistică, în cazul morții Ghebosului.
-Așteptați pe canapea, am să dau un telefon, după cum vă spuneam nu e nimeni aici la ora asta.
Canapeaua era de fapt o bancă din lemn cu picioare metalice prinse de podea cu șuruburi.
-Ca să nu o fure careva zise râzând Radu și-i făcu cu ochiul bătrânului, îi părea rău pentru el chiar dacă știa că din vina lui au ajuns atât de devreme, îi părea rău că nu i-a luat apărarea mai devreme.
-Ce bine miroase, șopti domnul Gavrilescu
-A cafea. Vreți o cafea? Chiar așa, să bem o cafea până când or veni Chuck Norris și Steven Seagul..
-Cine să vină? întrebă administratorul fără a înțelege gluma.
Radu nu-i răspunse, se duse la automatul de cafea și luă două cafele cu lapte. Îi întine paharul din plastic bătrânului avertizându-l că frige. Acesta îl luă cu grijă și murmură un mulțumesc. Domnul Gavrilescu se simți dintr-o dată foarte bătrân și foarte trist.
După douăzeci de minute își făcură apariția cei doi agenți, ambii erau proaspăt bărbieriți și de data asta purtau uniforme.
-Bună dimineța? Doar dumneavoastră ați venit, întrebă vizibil dezamăgit Sorin. Spera să o găsească pe duduie așteptându-l nerăbdătoare.
-Da. Domnul Botău s-a îmbolnăvit rău. Unii sunt mai slabi. Sunt mai ușor afectați de astfel de situații, o veni el când s-o simți mai bine, ori poate îi faceți dumneavoastră o vizită...
-Dar domnișoara?
-E la serviciu, cred că va veni mai pe seară.
Radu îl lăsă pe bătrân să vorbească, măcar atât putea să facă pentru el.
Fură conduși la etajul unu al clădirii, într-o încăpere mare și foarte bine iluminată. În cameră erau două rânduri de birouri trei pe partea stângă și tot atâtea pe partea dreaptă. În spate lângă perete se aflau aliniate xeroxul, faxul, o imprimantă uriașă cu scaner și alte aparaturi pe care nici măcar Radu nu le putu identifica.

Cei doi au fost așezați la ultimul birou de pe partea stângă a încăperii, era cel mai mare. Pe birou erau trei calculatoare și două laptopuri, un ghiveci cu o floare tip ferigă din plastic, multe dosare și tot felul de alte hârtii, trei mănunchiuri de pixuri. Pe spatele monitoarelor LCD erau lipiți mai mulți fluturași ai unor firme ce livrează pizza la domiciliu.
Lui Radu i se făcu brusc foame, domnul Gavrilescu aștepta cumine ca cineva să îi adreseze o vorbă. În timp ce agenții vorbeau între ei, în încăpere intră polițista isterică ținând pe o tăviță de carton două cafele.
-Gata Irina? Ne apucăm de treabă, o întrebă Mihai.
Domnul Gavrilescu gândi că numele Irina e cum nu se poate mai nimerit, toate Irinele cunoscute de el vreodată erau isterice. Îi aruncă Irinei o privire disprețuitoare.
-Gata șefu’ zise fata așezându-se la un calculator.
-Uite cum vom face, eu am să vă întreb câte ceva iar domnișoara va scrie totul în calculator. Întrebări?
-Puteți începe cu tânărul meu vecin? Eu am o problemă zise domnul Gavrilescu șoptit și arătând cu degetul spre ușă întrebă unde e toaleta. Drăcui în gând cafeaua și se rugă să găsească hârtie la baie.
-Putem începe atunci, cum vă numiți?
-Manole Aurelian vecinii îmi zic Radu, 36 de ani și...
-Mai rar vă rog, zise cu vocea pițigăiată Irina. Nu am timp să scriu.
Radu își dezlipi ochii de pe fluturașul pe care era pozată cea mai apetisantă pizza din lume și-și aruncă privirea spre polițistă, când văzu că tastează folosindu-și doar degetele arătătoare nu se putu abține și-și trase o palmă peste frunte.
-Ne apucă seara așa domnișoară, nu se poate altfel îl întrebă pe Mihai.
Îi convinse cu greu pe cei doi agenți, dar reuși. Irina fu trimisă după cafele, Radu trecu la calculator și în 30 de minute declarația era gata. Aceeași poveste era salvată acum sub forma unui documet oficial în calculatorul poliției. Nici un indiciu nou în legătură cu crima. Declarația domnului Gavrilescu nu aduse mai multă lumină asupra crimei. La ora 10 cei doi vecini au părăsit secția de poliție. Domnul Gavrilescu dezgustat și dezamăgit. Radu în culmea fericirii pentru că tocmai a fost angajat. El angajat al Poliției Române! Îi vine să râdă în hohote iar ochii lui prind o sclipire ciudată când se gândește la bazele de date ale poliției. Nimic nu e întâmplător își spuse sieși Radu.


Pe stradă toată lumea vorbește despre crimă, astăzi au trimis alți polițiști să cerceteze zona, scormonesc iarba din gradină, gunoiele neridicate încă din ordinul nu știu cărui comisar, locul de joacă al copiilor. Găsesc rahat de câine, cioburi și resturi menajere. Gunoaie. Nici un indiciu. Nimic.
Spre seară revin la locul crimei cei doi criminaliști, cercetează încă o dată apartamentul, găsesc doar că gratiile geamului de la bucătărie sunt mâncate de rugină, sudura s-a dus de mult și oricine poate intra în apartament pe geam. Problema este că par a fi așa de foarte multă vreme, nici o gratie nu pare ruptă de curând cu toate ca vreo cinci sunt desprinse de tot de bara groasă de metal ce încadrează fereastra în partea de sus.
Mihai a fost sunat de legist și află că am avut o moarte violentă, corpul meu prezenta câteva echimoze pe partea de sus a brațelor, că aveam o tăietură mică în podul palmei stângi plus rana de la gât, că sufeream de cifoza și fusesem operat de două ori, că eram oricum pe moarte din cauza unei hepatite căpătate în spital și netratată la timp.
Sorin a ordonat toate revistele, ziarele și hârtiile din apartament, ajutat de doi oameni le-a împachetat în cutii și le-a trimis la secție, urmează să le cerceteze pe toate.
Va urma...