agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-08-16 | [This text should be read in romana] |
– Ce este pata aceea galbenă de pe cer?
– E luna, Tim, răspunse Daisy privindu-l mirată. Cum te simți? – Dar tu cine ești? – Dd... Daisy, nn... nu-l lua în seamă, se auzi din spatele ei vocea bâlbâită a lui George. Încă nu și-a rr... revenit. E dd... dezorientat. Pp... pilula aia albastră îți face asta, știi bine. Și eu am pățit-o, zise el apropiindu-și mâna păroasă de fruntea prietenului său. Nu are febră, e doar amețit. Este un tip rr... rezistent. Ce risipă! Cc... când te gândești... – George, te rog, nu începe iar! Timmy, spune Daisy ca și cum s-ar adresa unui copilaș, cred că ar trebui să te culci la loc. Mâine dimineață te vei simți mai bine. Deasupra lor, atârnând din tavan, un bec prăfuit clipea în răstimpuri împrăștiind o lumină difuză, care făcea ca lucrurile din încăpere să pară și mai învechite, parcă îngălbenite de timp. Dorind să înfrumusețeze cumva locul, cineva își făcuse timp să acopere pereții crăpați cu afișe de propagandă, care, probabil, fuseseră distribuite în acest oraș cu vreo trei ani în urmă, când încă se mai spera într-un viitor prosper. Însă nimic nu se schimbase aici. Mesajele înseși nu erau mult prea diferite față de cele pe care le puteau vedea și astăzi pe străzi: „Cumpără ca să exiști! Numai consumând poți fi acceptat. Susține producția!” Pretutindeni, oamenilor li se oferea aceeași imagine a fericirii: Consumul. Doar culorile erau parcă mai șterse. Obosit, George se îndreptă greoi spre fotoliul său din colțul camerei. Deranjat de sclipirile intermitente ale becului, care îi dezvăluiau fragmente dintr-un decor deprimant, pe care prefera să nu îl mai vadă, înainte să se așeze din nou, îl stinse. Arcurile scârțâiră ușor sub greutatea lui. Singurul semn care îi mai trăda acum prezența era doar scrumul aprins al țigării, formând un punct roșu care descria, într-un ritm lent, largi arcuri de cerc prin aerul îmbâcsit de fum al camerei. Gândindu-se la rezultatul neașteptat primit cu o zi în urmă la evaluarea prietenului său, care, neputincios, se afla acum întins pe pat, George începu să mormăie înciudat: – Aa... atât de tânăr! Eu, ss... sigur, un rebut, un bb... bețiv neputincios șș... și bâlbâit. Ce altceva aș fi pp... putut să mai sper? Dar el? Ah! Vv... Vino încoace, Ff... Fiona. Fiona era pisica lui modificată genetic. Avea ochii galbeni, blana violet și mirosea a piersici. Pentru că petreceau atât de mult timp împreună, îi împrumutase parfumul ei și lui George, care, din cauza aceasta, nu se mai simțea dator să se spele prea des. Prin fereastra închisă, Tim privea în continuare pata aceea galbenă de pe cer. Gândurile începeau să i se ordoneze. Dar, din păcate, amintirile care îi reveneau într-un flux tot mai rapid nu erau deloc plăcute. Doar Daisy se mai afla acum lângă patul lui. – Poate că au greșit... Poate că au greșit, nu? Trebuie să fi greșit. Se mai strică mașinăriile alea, au și ele erori. Eu nu pot fi inutil... Daisy îi mângâie părul încercând să-l liniștească, să-l facă să adoarmă. – Ce au greșit, Tim? Îl întrebă ea încet. – Fișa mea... – Culcă-te deocamdată, lasă-i pe ei. Culcă-te, îi șoptește Daisy. Din câte știa ea, Centrele de Evaluare apăruseră cu aproape douăzeci și cinci de ani în urmă, cândva prin 2037, pe când era doar o fetiță de doi ani. Mulți oameni muriseră încercând să împiedice noua ordine. Reușind cu greu să înfrângă rezistența unei opoziții puternice, politicienii statelor avansate și oamenii de știință de pretutindeni anunțaseră cu încredere o nouă eră în istoria omenirii: o eră a reciclării așa-zisei materii umane excedentare, a celor ce prisoseau; o epocă a prosperității – doar pentru cei care mai rămâneau în viață, desigur. În contextul diminuării resurselor planetare și al suprapopulării, nimeni, spuneau ei, nimeni nu poate tolera actul criminal al perpetuării celor care nu puteau contribui la progresul societății. Viitorul nu poate fi generos cu cei lipsiți de competență, de perspective. „Un om care nu se poate integra proceselor de producție nu reprezintă o existență sustenabilă și, drept urmare, el trebuie eliminat, reciclat înainte de termen”, afirmase, plin de zel, președintele unei țări de care Daisy nu mai auzise până atunci. Iar cu o zi în urmă, Timmy, prietenul ei cel mai apropiat, își primise fișa de evaluare cu mențiunea: Subiect Dispensabil. Aceasta însemna că, în termen de 48 de ore, o echipă a D. R. U. va veni să îi preia corpul pentru a-l procesa. Din punctul lor de vedere, motivul era cât se poate de simplu: din datele evaluării sale rezulta că nu avea capacitățile necesare pentru a fi un agent economic eficient, deoarece costurile rațiilor de hrană și ale altor resurse pe care le consuma depășeau în valoare tot ceea ce ar fi putut produce în decursul vieții. Așadar, D. R. U. nu găsise niciun motiv rațional pentru a-i îngădui să mai existe. Deja nu îl mai priveau ca pe o ființă umană. Pentru ei, Tim devenise doar un lucru ce trebuia înlăturat – reciclat. Scurtul interval de două zile era singura concesie pe care sistemul le-o făcea celor ca el. Însă nici aceasta nu era întru totul gratuită: fiecare subiect dispensabil primea o pilulă albastră al cărei efect era, printre altele, reducerea metabolismului. Cât timp mai trăia, Tim nu trebuia să mai consume nimic din această lume; ar fi fost rău pentru economie, pentru semenii lui. Și Daisy Farmil primise o fișă, dar, din fericire, rezultatul fusese: Subiect Recuperabil. Așadar, mai avea o șansă. George era și el condamnat. Dintre cei trei, George va fi primul care, viu sau mort, va trece pragul Centrului de Procesare. Uneori, subiecții dispensabili încercau să fugă, să se ascundă. Dar nu pentru mult timp; pilula albastră oricum i-ar fi omorât. Efectul ei era ireversibil. – Șș... știi, Dd... Daisy, șoptește George prin întuneric, câteodată mă îî... întreb dacă este dd... drept ceea ce ni se întâmplă. De fapt, ce șș... șansă ni s-a oferit nouă? Fiona torcea mulțumită în poala lui. Daisy nu-i răspunse. Întrebările acestea nu mai aveau nicio importanță acum. Știa doar că dimineață va avea doi prieteni mai puțin. La ora 6, sunetul ușii de lemn făcute țăndări i-a trezit brusc. Printre așchiile care zburau împrejur, două matahale îmbrăcate în uniforma neagră a D. R. U. s-au năpustit înăuntru: – Uită-te în ce mizerie trăiesc! Pfu! Piersici?! Copii, am venit să vă scutim de încă o zi de umilință. Nimeni nu vă va simți lipsa. Sunteți o cheltuială prea mare pentru Guvern. Maxie, pe cine avem de ridicat? Colegul său, un bărbos cu o cicatrice adâncă pe obrazul stâng, scoase dintr-unul din buzunarele vestonului său un scaner și se apropie de George care, speriat, rămăsese înfipt în fotoliu. Fiona fugi repede și se ascunse sub pat. Agentul se aplecă deasupra lui George și îl prinse cu mâna de gât, strângându-l cu putere: – Ursulețule, cască ochișorii! îi spuse el printre dinți. Trebuie să-mi fac norma. Un fascicul roșu de laser se plimbă o clipă deasupra feței crispate proptită de spătarul fotoliului, apoi, privind displayul, bărbosul continuă satisfăcut: – George Benson, ce nume de ratat ți-a mai dat mă-ta! Dar nu te îngrijora, astăzi vom corecta noi lucrul ăsta. Ne vei fi mai folositor sub formă de îngrășământ. Chiar dacă nu ai fost capabil de nimic, vom scoate noi ceva bun din tine, zise bărbosul râzând zgomotos. Celălalt agent rămăsese să supravegheze intrarea. Între timp, Tim, desculț, îmbrăcat doar în blugi și într-un tricou alb șifonat, se ridicase din pat și se apropiase de peretele de care stătea lipită Daisy. Din pricina șocului, fata începuse să tremure. Îi prinse în palmă degetele ei firave și reci și, încercând să o liniștească, îi șopti: – Nu te speria, Daisy. Ne vor doar pe mine și pe George. Deodată, o mână aspră îl apucă de ceafă și îl trânti la podea. Bărbosul se afla acum deasupra lui, repetând aceeași procedură ca în cazul lui George: – Pe cine avem aici? Urmă un flash roșu: Timothy Herms. Nu o să putem scoate mare lucru din tine, micuțule. Sprijinit de tocul ușii, celălalt agent îi strigă bărbosului: – Maxie, vezi ce-i cu fata aia! Să nu o sperii prea rău. Matahala se ridică încet și se întoarse spre ea privind-o stăruitor. Era ușor nelămurit. Slabă, cu părul blond, bogat, ochii căprui și limpezi, Daisy Farmil era, cu siguranță, o prezență neașteptată – nu semăna nicidecum cu fetele pe care le găseau, de obicei, în asemenea locuri. Se apropie și-i luă o șuviță de păr între degete. Senzația de catifelat îi era oarecum străină. Prevăzător, ridică scanerul. Displayul afișa: Subiect Recuperabil. Îi zâmbi: – Deci, mai ai o șansă, păpușă. Lăsându-i șuvița de păr să cadă peste frunte, el își coborî mâna pe lângă umerii ei și începu să-i pipăie sânii. Tu încă mai poți să fii utilă pentru societate. Da... Daisy închise ochii – ar fi vrut să dispară cumva de acolo, cât mai repede. Din spatele său, colegul îi strigă: – Maxie, am terminat aici, trebuie să plecăm. Zona devine nesigură. Nu vreau să am probleme azi. Ridicându-se de jos, Timothy îi apucă mâna bărbosului încercând s-o elibereze pe Daisy din strânsoare: – Hei, se răsti el la namilă, nu ai voie să faci asta! Pe ea nu o poți atinge! Așa cum era de așteptat, matahala îi răspunse printr-un un pumn în stomac. Tim, slăbit de efectele pilulei albastre, se prăbuși repede în genunchi. – Mișcă-te odată, gunoiule! Respiri prea mult. În cameră, mai rămăsese doar Daisy plângând. După o vreme, Fiona, pisica, ieși timidă de sub pat. Se uită câteva clipe la Daisy, care stătea nemișcată, apoi, trecând peste resturile ușii, plecă singură să îl caute pe George. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy