Este august, trecut de Sfanta Maria și se sparg bostănăriile. Þăranii-și încarcă coșurile carelor cu pepeni verzi de toate mărimile și loitrele par a se lăsa sub greutatea poverii, motiv pentru care au fost întărite cu proptele și lanțuri.
Boii toropiți de căldură suflă din greu. Hăis și cea sunt ordinele bunicului pentru Bujor și Bourean, însoțite de pocnetul biciului din piele, în aerul fierbinte. Îi iubește, sunt animale de povară ce-și poartă supuse jugul. Când carul este plin, merge alături de ei și din când în când îi operște să se odihnească.
Pornim din nou la drum, praful fierbinte, stârnit de boi și carul în mișcare rămâne în urma noastră, ca un fum.
Bunicul a dejugat boii și i-a adăpat în ulucele răcoroase ale cișmelei. Am băut și noi apă rece de izvor, am umplut fedeleșul și ne-am răcorit.
Și iată, după un cot se zărește casa scufundată într-o liniște nefirească – animalele dorm la umbra deasă a pomilor iar păsările se scaldă în țărînă.
Bunica a pregătit arămia cea mare (cât zece găleți la un loc) și-a așezat-o pe pirostrii deasupra unui șanț plin cu lemne de ulm și de fag. Spre seară-și cheamă vecinii la clacă. A pregătit plăcinte și mai are vin din vechea recoltă.
Înarmate cu lingri din tinichea si căldări din aramă, femeile au sosit și sunt gata să-nceapă munca. Câțiva bărbați taie pepenii în jumătăți, miezul suculent, roșu și dulce este curățat de gospodine, cu lingura, în găleți, apoi trecut printr-o sită ce-l separă de semințe.
Cojile vor fi folosite pentru hrana porcilor, semințele celor mai buni pepeni vor fi uscate pentru a asigura viitoarea cultură iar miezul va umple arămia și va fierbe pe foc, până-n zori.
În câteva ore treaba a fost terminată și miezul zemos fierbe-n arămie.
Începe o noapte în care se deapănă povești, întâmplări și basme, pe care noi copiii le ascultăm cu pleoapele grele de somn.
Bărbați și femei savurează aromatul vin rubiniu pus în valoare de gustul delicios al plăcintelor dobrogene umplute cu brânză de oaie, coapte în tăvi din aramă unse din plin cu unt și acoperite cu smântână bătută cu ouă, de către bunica Maria.
Spre ziuă răcoarea dimineții ne trezește și pimim în dar spuma dulce și parfumată ridicată din mierea ce mai fierbe căpătând o consistență din ce în ce mai vâscoasă. Focul a transfomat lemnele-n jar și o cenușă fină, argintie începe să-l acopere ca un voal.
În arămie, minuscule bule de aer colorate-n curcubeie la răsăritul soarelui, arată că mierea-i gata.
Aromată, avînd culoarea chihlimbarului și consistența mierii de albine sau a celei din trestie de zahăr mierea din pepeni verzi va fi depozitată în vase smălțuite din lut ars, urmând ca alături de magiunul din struguri să constituie un dulce plin de savoare, în lungile zile din post, care să le dea forță și putere de muncă.
Dintr-un castron din ceramică-nflorată, luăm miere cu cătrunițe galbene, dungate-n maroniu și turnăm peste plăcinta oprită pentru noi.
Este un deliciu pe care aș dori să-l mai servesc dar, din păcate, a dsipărut odată cu bunicii noștri și azi, nimeni nu-și mai amintește de mierea din pepeni verzi.