agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1879 .



bicicleta
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [viorel-dona ]

2011-09-18  | [This text should be read in romana]    | 



Aseară, pe drumul spre casă, m-am oprit la benzinărie să alimentez și când am văzut că s-a produs o nouă creștere a prețului la pompă, m-am gândit la cei 3-4 km., dus și întors, pe care-i am de parcurs până la magazin de unde cumpăr pâine și lapte zilnic, aș putea să-i parcurg cu bicicleta, economisind astfel banii de benzină și făcând și ceva mișcare, suplimentar.
Pensiile noastre, și așa mici, au fost afectate din nou, de amputările pe care le practică guvernanții, dar suma investită într-o bicicletă va aduce beneficii multiple și se va amortiza în maxim un an.
Am intrat în curte prin porțile larg deschise de soția mea. Prin geamul deschis i-am strigat rugămintea să nu încuie porțile că voi pleca imediat.
Uimirea zugrăvită pe chipul ei a fost urmată de vestita expresie:
-De ce-ai venit, de ce-ai plecat?
Am simțit nevoia să mă explic:
-Merg să-mi cumpăr o bicicletă, costă prea mult benzina.
Am lăsat mașina acasă și am plecat pe jos.Am ajuns în stație la autobuz și am așteptat îndelung alături de mulțimea ce îngroșa rândurile celor din stație. După circa 30 de minute a sosit și mijlocul de transport. Am suportat cu răbdare ca cei care erau în stație să urce, îmbulzindu-se.
Am reușit să urc și eu în autobuzul ticsit și odată cu închiderea ușilor, mirosul greu de transpirație amestecat cu iz de deodorant mi-a înfundat nările.Reacția de reflux a stomacului am reprimat-o cu greu dar, minut cu minut, m-am obișnuit.Mă admonestam în gând spunându-mi:”Ce-i domnule, te-a născut mama ta în autoturism?”
Autobuzul se apropia de pavilionul H din parcul Herăstrău. Standul spre care m-am îndreptat era standul în care lucrasem și eu, cu ani în urmă, ca vânzător de role, schiuri, biciclete.
Gama de biciclete oferite spre cumpărare era variată dar știam ce și cum să aleg. M-am oprit asupra unui model mixt, ceva între modelul”montain”și genul „street”.Am verificat frânele, calitatea șeii, integritatea furcii, eficiența amortizoarelor, calitatea cauciucurilor.
Doream să verific și centrarea roților și am aplicat roții o mișcare de rotație pe care am amplificat-o lovind și imprimând cu palma o viteză de rotație mai rapidă.Rotirea spițelor, prin suprapunerea imaginilor mi-a creat un ecran prin care a răzbătut un gând:”nu am avut niciodată o bicicletă...eram copil și am fost pe punctul să o capăt dar nu a fost să fie”
Imaginile acelor vremuri se derulau cu maximă acuratețe de parcă totul se petrecuse numai cu o zi în urmă.
Aveam 8 ani și era vară. Abia murise bunica, mama mea adoptivă Urma să plec la Þăndărei în vacanță dar văzusem pe stradă niște afișe ce anunțau un concurs de trotinete al cărui câștigător ar fi primit, drept premiu, o bicicletă.
Mi-aș fi dorit o bicicletă dar nici trotinetă nu aveam. Mi-am amintit cuvintele lui Nicuță Tănase dintr-unul din romanele lui:”suntem săraci, băiete!” și aproape mă resemnasem. Mi-aș fi dorit bicicleta dar neavând trotinetă și pentru că prietenii din cartier participau și ei, am renunțat la a cere una împrumut.Nimic nu este întâmplător și pe drumul spre casă, aruncată la gunoi, am găsit o trotinetă. Am examinat-o atent și am văzut că roata din spate era stricată. Am privit cu atenție roata din față, am învârtit-o, am privit-o și am ascultat-o cu atenție dar totul era în ordine. Am luat trotineta în brațe și am ajuns acasă. Tata era la serviciu așa că am coborât la pivniță, am scos de pe lanțul agățat de gaica pentru curea, cheia de la beci, era a treia, și am descuiat. Pe același belciug aveam cheia de la casă, cheile de la porumbei, cheia de la pod și briceagul de tablă în formă de pește, pe care l-am cumpărat cu greu pentru că mă costase trei lei. Bani mai primeam de la vecinii cărora le făceam cumpărături, câte 50 de bănuți la fiecare drum la piață. Moneda aceea mare și albă, cu un fierar pe ea, alăturată uneia de cinci bani, galbenă, erau prețul unei înghețate pe băț. Am intrat în pivniță, am aprins lumina și am privit în jur căutând un ceva să mă ajute să repar trotineta. Pe bancul de lucru al bunicului, într-o crăticioară cu apă, câteva bucățele de talpă din talpă, așteptau să-mi peticească pantofii cu care plecam la țară. Cuișoarele de lemn luceau din cutia de tinichea dar nu asta căutam. Ochii mi s-au oprit pe un raft pe care erau o mulțime de rulmenți vechi, de diferite mărimi. La baza teancului trona un rulment mare ce ar fi putut ține loc de roată pentru trotineta mea.Am meșterit din lemn un ax gros de lemn, am fixat rulmentul pe el și apoi l-am centrat pe locul roții ce nu mai putea fi reparară. Am lovit din laterală rulmentul cu palma deschisă și sunetul era cam dogit așa că am turnat niște gaz și problema s-a rezolvat Am ieșit la asfalt și sunetul era perfect iar deplasarea pe trotinetă era rapidă.
Mai erau două zile până la concurs și...mă pierdeam în visarea bicicletei când am fost trezit la realitate de zgomotul răgușit pe care îl ridica la cer sirena de la Grivița Roșie. Am urcat rapid cele două etaje până la ușă dar mi-am dat seama că tata mă va cerceta ca la miliție despre proveniența trotinetei. Am urcat la podul comun al celor 6 famili de pe scară și am ascuns trotineta. Mi-am așezat dinainte caiete și cărți și, cu inima bătând puternic, așteptam ca pașii grei ai tatei să se oprească la ușă. Am auzit zornăitul cheilor, zgomotul pe care-l făcea broasca, apoi ușa s-a deschis.
-Sărut mâna, tată!
-Ce faci, mă acolo?
-Mai învăț la română...
S-a aplecat peste umărul meu privind un rând scris pe jumătate.
-Bine mă! Hai jos la porumbei ca să pisezi niște cărămidă.
Am coborât și după aproape o oră am terminat „norma”.
-Tată, mă lași și pe mine pe afară o oră?
O oră, atât!
A scos ceasul de buzunar trăgându-l de lanțul nichelat și mi-a continuat, pe același ton aspru:
-Este 6 , la 7, când începe telejurnalul, ești în casă.
Am țâșnit către pista de concurs. Culoarele erau deja marcate. Am măsurat lungimea traseului, înclinația, netezimea. Culoarul cel mai bun era culoarul 4.
Am plecat acasă și am ajuns mai devreme. Abia așteptam dimineața ca tata să plece la muncă și eu să încerc trotineta.
Noaptea a trecut greu. Dimineața stăteam cu ochii închiși așteptând să aud cheia în ușă după plecarea lui. A plecat și am așteptat să aud fluierul de la uzină. Până la ora 4 tata nu mai venea așa că am așteptat-o pe Baba Marița care venea cu șareta trasă de un cal orb, să aducă lapte. I-am auzit mersul șchiop pe scări și am deschis ușa cu sticla goală în mâna. Baba mi-a umplut sticla și a scos din șorțul înflorat o cretă apoi scuipând în podul palmei a șters cifra scrisă pe tocul ușii și apoi a scris un număr mai mare cu unu. Tata plătea laptele la leafă.
Mai așteptam să apară căruciorul cu gheață pentru răcitorul din cămară. Trebuia să aștept la trotuar și să iau al doilea sfert din blocul de gheață pentru că primul și ultimul aveau câte o adâncitură de la fabrică, deci primeam mai puțin. A venit și „ghețarul”așa că aveam liber. Am mâncat același iaurt cu zahăr și cu pâine alături de un ceai cu lămâie și am plecat la pista de concurs unde am făcut antrenament câteva ore. Obosit de efort și istovit de foame am mers acasă unde am prăjit două ouă și le-am mâncat cu două felii de parizer. Mult mai târziu m-a înscris tata la cantină la CFR.
Am scris câteva rânduri apoi am plecat din nou la pistă. Totul era în ordine. Am revenit acasă și am continuat lectura aventurilor lui Robinson alături de Vineri.
A sosit și ziua concursului. M-am prezentat la start și mi-a prins pe maieu numărul de concurs. Cu o seară înainte îmi spălasem pantalonii scurți și tenișii chinezești, cu talpă verde, din cauciuc. După ce s-au uscat tenișii arătau tot ponosiți dar am luat o bucățică de cretă școlară și am acoperit suprafața pânzată cu un alb orbitor. În dreptul degetului mare pânza era ciupită așa că am încercat să acopăr găurile cu cretă. Am scuturat picioarele lovind talpa de pământ și găurile au reapărut și odată cu ele au redevenit vizibile și efectele soarelui și a îndelungii purtări.
Tata era la serviciu. Am privit atent ceasul uriaș, deșteptătorul arătând pe ecran, sub limbile mari și negre, o locomotivă argintie și inscripțiaC.F.R.Mai era puțin timp până la concurs,
Ticăitul sonor care se auzea din hol și mă gonea la concurs.
Am încuiat ușa și am strecurat lanțul cu chei în buzunar.Pantalonii scurți, de un albastru spălăcit de atâta spălat erau încă umezi dar erau curați.
Am ajuns la start. S-a făcut apelul celor înscriși, s-au verificat numerele prinse pe spate și s-au tras la sorți culoarele.”dă Doamne să-mi cadă 4!!!”
Când mi-a căzut numărul de culoar eram sigur că voi câștiga bicicleta, eram pe culoarul numărul 4.
S-a dat startul și nu vedeam înainte decât linia de sosire și, dincolo de ea, bicicleta.
Am rupt primul panglica de sosire ..dar festivitatea de acordare a premiului se prelungea nepermis de mult. La microfonul instalat pe o bară de oțel sprijinită pe un trepied am auzit că ocupantul locului unu, adică eu, era descalificat pentru că roata din spate a fost înlocuită cu un rulment.
Nu-mi venea să cred! Copilul roșcovan și rotunjor, plin de pistrui pe față și pe picioare,
cel clasat pe locul doi, a urcat pe bicicleta mea, cu un aer triumfător.
Lacrimile m-au oprit să-l pot vedea și pe el dar priveam roțile ce se învârteau...
Mișcarea roții din standul din Herăstrău, a început să se încetinească. În colțul ochiului mi-a răsărit o lacrimă pentru copilul acela tuns chilug, care nu și-a primit bicicleta câștigată pe drept.
Am plătit bicicleta, am încălecat și am pedalat alene spre casă.
Am intrat în curte și Dona m-a întrebat:
-De ce nu te bucuri? Þi-ai dorit bicicletă și o ai!
-Mă bucur dar mă grăbesc, am puțină treabă
Dona a încuiat poarta și a intrat în casă în timp ce eu ieșeam cu o cârpă curată în mână.
Am șters bicicleta de praf am mângâiat pe creștet copilul tuns chilug și cu teniși rupți și am intrat în casă.

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!