agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-11-18 | [This text should be read in romana] |
Într-o zi l-am aflat pe Dumnezeu. Stătea cuminte la coadă la pescărie și când i-a venit rândul a cumpărat doi pești.
- Dați-mi-i pe ăia mai mari, vă rog, și-a exprimat politicos El dorința firească de client. Vânzătorul a bombănit ceva, cum că pe el îl pedepsește patronul dacă nu dă peștii la rând, cum s-or nimeri, mari și mici, da’ la rând. Dumnezeu s-a întors către mine și mi-a făcut cu ochiul, apoi s-a adresat din nou vânzătorului. - Știi ce, dă-mi doi mai mici. Uite, aici în față… cei mai mici doi pești… Vânzătorul i-a învelit într-o hârtie maro și i-a pus pe tejghea. - Aș vrea o pungă, a mai spus Dumnezeu și vânzătorul s-a uitat urât. Nu-i vorbă, avea pungi, că patronul îi cumpărase special pentru asta, dar el făcea economie, le ducea acasă, le punea în găleata de gunoi și astfel scutea niște firfirei. .- N-am! a pus vânzătorul, deși plăsuțele se vedeau dincolo de tejghea. - Știi cine sunt eu? l-a întrebat Dumnezeu pe un ton ceva mai răstit, indignat pe drept cuvânt de nesimțirea vânzătorului. Tonul și ținuta impunătoare a lui Dumnezeu l-au schimbată pe loc pe om. - Sundeți de la Gardă? întrebă mieros vânzătorul și căută repede pe sub tejghea telefonul mobil. Patronul îi spusese să-l anunțe imediat dacă vin organele în contol și să vorbească mieros. - Sunt Dumnezeu! i-a retezat Dumnezeu gândurile. Vânzătorul, cu o prezență de spirit rar întâlnită, i-a replicat: - Atunci, de ce nu aduci ploaia? Dumnezeu nu i-a răspuns. Și-a luat peștele învelit în hârtie colorată și a ieșit. Eu l-am urmat. Și eu vrusesem pești dar am refuzat să mai cumpăr de la un așa mojic. Gândeam că poate și alți clienți mă vor urma, magazinul va da faliment și nesimțitul de vânzător va fi dat afară… A intrat la pâine. Eu după el. Și acolo era ceva coadă. O babă aflată a treia la rând i-a strigat celei de-a șaptea că e fericită. Toată lumea de la coadă aștepta să audă cauza ce-i producea octogenarei așa mare bucurie. - Știi, a murit Titel, omul meu, și-a început nepotrivit expunerea bătrâna și lumea a dezaprobat-o cu un “o” prelung. Stați, a strigat ea (de această dată mulțimii), la slujba de înmormântare au venit trei preoți.. - Și?! a întrebat nedumerit Dumnezeu. Bătrâna l-a privit strâmb, ca și cum l-ar fi întrebat de ce se bagă. N-a răspuns o vreme, părea că-și caută ceva mărunțiș în geantă, ori sacoșa de plastic împăturită cu grijă în opt, așa ca să nu ocupe mult loc. A scos doar ochelarii. A scos apoi punga de platic și și-a îndesat-o în buzunarul drept al balozaidului. Din portmoneu a scos suma necesară pentru o franzelă. Și-a luat pâinea și a pus-o în sacoșa. Ajungând în dreptul celei de-a șaptea, care, mă rog, ajunsese a cincea între timp, i-a șoptit: - Dumnezeu să-i dea sănătate părintelui Gligor! Dumnezeu s-a întors uimit către bătrâne, atât de uimit că nevasta răposatului proaspăt înhumat a înțeles din priviri ceea ce Dumnezeu își striga sieși ”De ce să-i dau sănătate popii nu-știu-care?!”. - Pentru că a făcut o slujbă frumoasă omului meu, d’aia! s-a răstit femeia la Dumnezeu. - Păi nu asta e meseria lui? a întrebat-o Dumnezeu cât se poate de politicos Bătrâna a plecat și cu ea o dată și eventualele răspunsuri care îl interesau pe Dumnezeu. Și pe mine, printre altele. Cred că pe încă vreo patru oameni de la coadă. - Cinci pâini, a cerut Dumnezeu și femeia i le-a pus pe tejghea. Erau calde. Îmi puteți da o pungă? Vânzătoarea l-a privit urât. Ea nu dădea pungi clienților ce cumpărau minim patru pâini, așa cum o învățase patroana, ci le ducea acasă. Soțul ei, rămas șomer, se ducea uneori în pădure, știa el un loc bun, și culegea ciuperci. Apoi le vindea cu 10 lei, nu la kilogram, ci câte intrau în pungile aduse de femeia lui. Alteori aducea plante de ceai, tot din pădure, pentru boalele babelor din bloc. Câteva ajungeau și în găleată, că erau săraci și la ce să mai dea câțiva firfirei și pe pungile pentru gunoi. Am scos eu o plasă din geantă și i-am întins-o lui Dumnezeu și el a pus pâinile în ea. A plecat. Eu după el, fără să cumpăr pâine și pentru mine. L-am urmat o vreme. Am alergat și l-am ajuns din urmă. - Nu vrei un ceai? l-am întrebat. M-a privit lung, m-a bătut pe umăr și eu începeam să înțeleg că e mult prea ocupat cu treburile pământului și că urmează să mă refuze politicos. - Mi-ar plăcea! a spus el și eu bucuros am luat-o înaintea lui, cale de două străzi. Mă uitam peste umăr, nu cumva să dispară. Am ajuns la bloc, pe scară, în casă. - Angi, am venit cu Dumnezeu. Fă-ne două ceaiuri. Femeia mea i-a zâmbit, au dat mâna ca doi oameni de lume, apoi l-am invitat să se așeze pe un scaun, la masa mare din sufragerie. Fiul meu, costumat în vampir a țâșnit de după bibliotecă și l-a prins pe Dumnezeu de-un picior. Cu dinții de vampir din jeleu se prefăcea că vrea să-i sugă sângele din picioru-i divin. Am încercat să-l dezlipesc pe băiat de piciorul lui Dumnezeu, apoi m-am întrebat de ce aș face-o. Câți oameni n-ar vrea să-l prindă pe Dumnezeu de-un picior. M-am gândit că n-ar strica să îngenunchez și să-l prind și eu de celălalt picior. - Să nu îndrăznești! mi-a poruncit Dumnezeu și eu m-am așezat cuminte pe scaun. Angi a venit cu ceștile de ceai aburinde. Mirosea a fructe de pădure. Fruntea lui Dumnezeu s-a înseninat. A luat ceașca, a suflat ușor în lichidul vișiniu și a sorbit cu zgomot. A așezat ceașca pe farfuriuță și s-a întins fericit. Mi s-a părut că i-au trosnit oasele. A căscat și a oftat. - E pace la voi, mi-a spus el. Multă vreme m-am gândit la vorbele lui. Nu că a fost, nu că va fi. Este. O pace permanentă. Așa și era de când mă căsătorisem cu Angi. În casa noastră era pace și înțelegere. Am dat să-mi aprind o țigară. Angi a fugit repede să-mi aducă o scrumieră din bucătărie. Dumnezeu a clătinat din cap și am pitit repede pachetul în buzunarul sacoului. Dumnezeu a ridicat din nou ceșcuța și n-a mai lăsat-o jos până ce n-a băut tot ceaiul. S-a ridicat apoi. - De ce n-ai cumpărat pește și pâine pentru familia ta? m-a întrebat Dumnezeu. Multă vreme ne-am privit în ochi, eu și Dumnezeu, fără să ne spunem nimic. El știa totul iar pe mine nu mă mai interesa nimic - Fiindcă știam că nu voi mai avea nevoie! i-am răspuns încet și el mi-a zâmbit. - Plecați așa repede? a întrebat Angi revenită cu scrumiera în mână. Apoi a văzut plasa. Rămâneți la cină, a spus ea rugător. Apoi s-a uitat să vadă ce cumpărasem. - Cinci pâini mari și doi pești mici? Ce cumpărături sunt astea? Dumnezeu a dus un deget la buze și Angi a tăcut supusă. Apoi s-a îndreptat hotărât către ușa. Copilul meu nu-i dădea drumul la picior și mergea cu pași mici pe lângă Dumnezeu. ”Lăsați copiii să vină la mine” mi-am amintit un verset din Biblie și am surâs. Dumnezeu i-a pus palma pe cap și copilul l-a eliberat din strânsoare. Apoi a fugit în brațele mamei. - Nu-mi ceri nimic? m-a întrebat Dumnezeu din prag și ochii lui calzi mi-au sfredelit sufletul, căutând o urmă de dorință. - Nu! i-am răspuns hotărât. Mi-ai dat tot atât cât i-ai dat și fiului tău… Dumnezeu mi-a zâmbit, a strâns din umeri și, bătrânește, a început să coboare treptele. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy