Fără pâinea cea de toate zilele

Ninge de parcă le-ar cădea îngerilor pene imaculate din aripi, iar eu mă duc la magazinul cenușiu să iau rația de pâine. Lucrul acesta îl fac de două ori pe săptămână, merg și sunt atât de nefericită că nu am luat la facultate și stau acasă, pe banii părinților, încât zăpada se așterne direct pe sufletul meu! Am muncit toată vara cu ei prin fânețe și pe tarlalele colectivului, dar dacă am nevoie de bani să-mi cumpăr ciorapi sau lucruri intime, trebuie să cer, deși am 19 ani.
Pentru noi, voi lua trei pâini, rația pe două zile, pentru vecina care abia a născut, patru, că mai are deja doi copii măricei.
Cartelele, aur curat, le-am pus în buzunar, să nu le pierd! Se dau greu altele, așa că trebuie să fii foarte atent, dacă vrei să ai ce mânca! Brazii mă privesc posomorâți, vrăbiile fug speriate. Clădirea oribilă cu gratii de fier își conturează deja silueta, iar la coada din curte sunt deja 20 de oameni. La început se făceau liste, să nu cumva să intre cineva în față, acum dintr-un simplu gest sar scântei: întâi înjurături și amenințări, apoi îmbrânceli, pentru o bucată de pâine. Prefer să aștept până la sfârșit, dar tot trebuie să suport spectacolul violenței.
Mi-a venit rândul. Întind tichetele și banii și explic că îi iau și pâinea vecinei:
- Îți dau o veste proastă, îmi spune vânzătoarea. Atât voi, cât și vecina, veți lua cu o pâine mai puțin! Tovarășul președinte al cooperației a hotărât lucrul acesta! Voi nu lucrați nicăieri, sunteți parazite!
Ascult tirada cu noduri, noroc că am rămas ultima:
- În ceea ce mă privește înțeleg, deși am muncit toată vara cu părinții mei, dar Vali are doi copii de 4 și 6 ani și abia a născut!
- Nu am nici un amestec, îmi răspunde vânzătoarea, și crede-mă îmi pare tare rău! Uite, astăzi îți dau ca până acum, dar să vă duceți în audiență, să vă rezolvați problema!
Am fost mult mai obosită și mai abătută pe drumul întoarcerii către casă. Simțeam că nu merit să trăiesc, la facultate nu reușeam, bani trebuia să cer, acum, culmea umilinței, trebuia să mănânc din rația părinților de pâine! Ce se va alege de mine? Plângeam, dar fulgii îmi mascau lacrimile. Părinților le-am dat trista veste, dar ei mi-au spus:
- Nu fii supărată! Vom face mămăligă și pâine de casă, mâncăm ce avem, sunt măgari, asta e!
- Ne ducem în audiență amândouă, a spus vecina! Nu se poate să ne ia pâinea de la gură, mai ales că o plătim! Unde vrea să mă duc la muncă, abia mi-a trecut perioada de lehuzie?
Era revoltată. Și eu eram. Mă imaginam zgâlțâindu-l pe imbecil și cerându-i socoteală, până în clipa în care ne-a poftit în biroul lui.
Burta i se revărsa din haine parcă era un imens sac de făină. M-a ascultat și m-a întrerupt impertinent:
- Vrei pâine și nu ai nici un rost pe lume! Ori învață să intri la facultate, ori la vaci la colectiv! La mine nu ține asta:”Îmi ajut părinții la muncă!” Ei muncesc în locul lor, tu în dreptul tău! Cât vrei să mai trăiești pe spinarea lor?
Apoi s-a îndreptat răstindu-se către vecina:
- Iar, tu, ce ai făcut copiii cu mine să îți dau pâine? Dacă erau copiii mei înțelegeam!
Am plecat mai umilite decât am intrat. Nu aveam curajul să privesc în viitor, mă gândeam că în imperiul comuniștilor, eu și vecina, nu vom avea niciodată dreptul la pâine!
Apoi a venit Revoluția din decembrie și în vâltoarea evenimentelor, cineva a dat foc hambarului președintelui cooperației în care adunase sute de saci de făină, pâinea mea, a vecinei și a altor săteni neajutorați. Am auzit și pentru prima dată m-am bucurat de răzbunare!
Nimeni nu împărățește pământul, neamul prost, cu atât mai puțin!