Lică suflă fumul peste chiștocul țigării și jarul flăcărui vioi. Asta l-a amuzat. A scos o altă țigare din pachet, a aprins-o de la chiștocul muribund și, devenit nefolositor, a strivit mucul în scrumiera de pe tejghea. A luat o gură de cafea din ceașcă, apoi s-a gândit că ar bea un rom. Și-a privit ceasul. Era cam devreme să bea.
Trecuseră zece zile de când și-a impus să nu mai bea nimic înainte de ora 12. Asta după ce-a revenit din Thailanda. Și după ce pățise în țara desfrâului... Acum abia de era 11.
- Le cam sudezi! Observă barmanul în timp ce-i schimba scrumiera.
Lică strânse din umeri și nu răspunse. Ce putea să-i răspundă? Că, da, fumează cam mult. Știa și el asta. Dar ce treabă avea barmanul cu asta. Apoi și-a amimtit că a lucrat și el ca barman cândva. La fel încerca și el să-și omoare timpul când nu prea erau clienți, intra în vorbă cu vreun mușteriu. I-a zâmbit barmanului și a bătut de două ori cu degetul în tejghea.
- Bacardi, te rog! a cerut el. Cu o felie de lămâie...
- Rom să fie! i-a replicat barmanul în timp ce-i turna licoarea aurie-n pahar.
Stricase regula. ”Dă-o-n pula mea de regulă!” și-a spus, convins de justețea deciziei lui. Lică a băut cu poftă, apoi a mai cerut unul.
- Regulile sunt făcute pentru a fi încălcate, nu-i așa? l-a întrebat pe omul de dincolo de tejghea.
Barmanul l-a privit lung și a clătinat a afirmație din cap. A turnat rom într-un alt pahar, a pus o felie de lămâie și l-a pus în fața clientului. Apoi a vrut să ia paharul gol. Lică a pus palma peste pahar și barmanul a priceput că trebuie să i-l mai lase. Lică a turnat din paharul plin în paharul gol. Acum avea rom cu două felii de lămâie. Paharul gol i l-a întins barmanului. Omul a luat paharul și a zâmbit. Știa că sunt clienți și clienți, că toți au ciudățeniile lor, dar câtă vreme consumă și nu fac scandal, fiecare ciudat contribuie la salariul lui. Uneori lasă și bacșiș, mai ceva ca ăia de par normali.
- Cu ce treburi prin Timișoara? l-a întrebat barmanul.
Lică nu i-a răspuns imediat. Se gândea cum să dea de frații Costoi. Știa că stăteau undeva pe lângă Piața 700. Mai aflase de la un barbugiu ce dădea cu babaroasele într-o speluncă de lângă gară, ciugulind câte un leu-doi de la țăranii veniți cu produse la piață, că țineau o crâșmă de fițe tot prin „șaptesute” unde organizau partide clandestine de poker.
Lică a bătut iar cu degetul în tejghea. Barmanul a mai montat un rom cu lămâie într-un pahar și i l-a pus curios în față. Tacticos, Lică a turnat conținutul în primul pahar, în care acum avea trei felii de lămâie și rom.
- Să-i arajez pe unii... a șoptit el și barmanul chiar dacă a auzit s-a făcut că nu aude. Îi era simpatic omulețul ăsta ce bea rom cu lămâie, dar nu-l interesa să cunoască prea multe lucruri ce puteau deveni primejdioase. Știa că mulți clienți au probleme și după ce se îmbată își varsă acolo nefericirea, pe vreun client ori chiar pe personal. De-aia s-a făcut că n-aude. A luat un bol de sub bar, l-a umplut cu grisine și l-a pus în fața mușteriului.
- Din parte casei, a spus el și Lică i-a mulțumit cu un zâmbet larg. A luat o grisină, așa ca barmanul să priceapă că apreciază gestul. L-ar fi întrebat dacă știe ceva de frații Costoi, dar cum barmanul s-a prefăcut că n-a auzit șoaptele lui, n-a vrut să-l implice mai mult.
Nu era om rău Lică. La scandal nu sărea decât dacă cineva îl supăra rău. În rest era chiar împăciuitor. În București, printre cartofori, șmenari, hoți, țepari și alți gușteri cu care-și petrecea timpul prin mahalale, era bine văzut. Era isteț și asta-i adusese respect mai ceva decât altora violența pumnului. Nu era înalt, dar era vânjos și agil. Traiul pe străzi și lumea deochiată l-au călit pentru viața la limita pericolului. Asta până s-o cunoască pe ea...
Lică a făcut un semn și barmanul i-a pus un alt rom în față, atât de repede încât Lică a priceput că omul i-a prins ritmul. I-a zâmbit. A scos o nouă țigare din pachet. Era ultima. A mototolit pachetul și cu o mișcare precisă din încheietura mâinii a aruncat cu boltă peste barman direct în coșul de lângă chiuvetă, acolo unde era deșertat zațul de cafea de la espressor. Barmanul nu s-a supărat. S-a amuzat chiar. Apoi s-a întins până la raftul cu țigări, a luat un pachet Chesterfield, l-a desfăcut, l-a pus pe o farfuriuță și l-a așezat cu grijă în fața lui Lică. Acesta l-a privit lung.
- Servire ca la case mari! a apreciat Lică priceperea barmanului. Ai lucrat pe-afară? l-a întrebat el curios.
- Da, o vreme în Elveția cu contract, dar m-am cărat repede de-acolo, că ăia-s de căcat. Beau foarte rar peste zi, seara dacă dau două pahare pe gât și-s și tare strânși la pungă. După vreo patru luni m-am suit pe-un vapor de croazieră și-am servit la mese. Nici acolo nu ieșea prea mult banu’ că aproape toată consumația era plătită anticipat. Ș-apoi să vezi și pe bogătanii ăia ce beșini aveau în cap... da’ acolo am învățat meserie, a concluzionat barmanul.
Lică l-a aprobat. Fusese și el pe vapor, dar nu ca angajat. Câștigase la poker o vacanță de două locuri la Bangkok, în care trei zile din cele zece erau destinate unei croaziere. ”De n-aș mai fi câștigat acea partidă!” blestemă el în gând ziua cu pricina.
Barmanul clar îi prinsese ritmul. Nici n-a ridicat bine privirea ca să mai ceară un rom, că barmanul i l-a și pus în față. Cu felia de rom aferentă.
- Dă-mi o sondă! a cerut Lică. Barmanul a luat un pahar înalt, l-a șters cu un prospop uscat și l-a pus în fața lui Lică, pe tejghea. Nu l-a întrebat la ce-i folosește. Nu era treaba lui. Treaba lui era să servească prompt clienții Dar cu coada ochiului trăgea curios să vadă ce-avea să facă ciudatul cu paharul. Lică a răsturnat întâi feliile de lămâie din primul pahar în sondă, apoi a turnat și romul cu felia de lămâie din ultimul pahar. Apoi a băut. Barmanul n-a schițat niciun gest. Poate doar a înclinat ușor din cap. Nedumerirea lui a rămas în interior.
- Am fost și eu pe vapor, i-a mărturist Lică. I-am făcut pe unii la poker și cum nu mai aveau bani, au acoperit potul cu o excursie de două locuri în Thailanda. Le-a crăpat măseaua când peste full-ul lor de popi cu ași în coadă am pus culoare!
Barmanul a râs. Lică n-a râs. N-a râs pentru că ulterior a aflat că fusese lăsat să câștige. Că trebuia să câștige! Asta era răzbunarea pe care frații Costoi o pregătiseră în amănunt, mai bine de șase luni. Și asta după ce cu nici un an înainte Lică îi chelise de bani. Atunci, la o mână la care unul din frați a pus totul la bătaie, Lică n-a dat sec și a plusat. Frații erau siguri de mâna lor, că schimbaseră o carte între ei. Lică i-a văzut. N-a comentat, că nici el nu era singur la masa de joc. Ca să acopere miza Lică a zis la mișto că o vrea o noapte pe logodnica unuia dintre Costoi. Era frumoasă foc, brunețică și creață, cu niște ochi vioi de jad. Chiar dacă Lică prefera blondele, ca orice tânăr consumator, pe lângă fanta de portocale, mergea și câte o ciocolată fierbinte... ”Ciocolata” era a lui Sile Costoi, fratele cel mare. Pe celălalt dintre frați nu știa nici acum cum îl cheamă. Toți îi ziceau Micuțu, asta fiindcă era mai mic cu doi ani decât Sile. Întâmplător era o namilă de om și lumea zâmbea când cineva îl striga Micuțu pe vlăjgan. Dar zâmbetul dispărea tot atât de repede de pe chipul insolenților, pe cât de repede Micuțu scotea un șiș de la gleznă și începea să se scobească cu el în dinți.
Atunci Lică a câștigat la limită cu trei doieri față de betonul armat al fraților. Sile a luat foc, dar a respectat jocul. A luat-o de mână pe Gina și a împins-o către Lică. Ea n-ar fi vrut să meargă dar Sile i-a întors un dos de labă peste ochi de femeia s-a prăvălit în brațele lui câștigătorului. Dacă s-ar fi opus, reputația Costoilor ar fi avut de suferit și niciunul din frați n-ar mai fi fost primiți la vreo masă de joc.
Lică și-a scos batista, a luat niște gheață din frapieră și a întins-o femeii să o pună pe lovitură. Femeia i-a mulțumit din priviri.
- Vino cu mine! i-a spus Lică blând și femeia l-a urmat supusă. A dus-o în camera lui de la hotel Marna și i-a spus să se spele. Nu avusese de gând să profite de biata femeie, el o ceruse la mișto ca sec la pot. Practic, sperase ca Sile să refuze și să pună pe masă cheile mașinii. Un BMV ultimul model, câștigat, după cum chiar el se lăuda, de la niște fraieri de italieni.
Lică nu-i simpatiza defel pe Costoi, de când Micuțu, tot așa nu fusese de acord cu secul pe un pot măricel, a plusat și Lică a trebuit să acopere miza cu banii de înmormântare a celui mai bun prieten. Mortul era cel cu care Lică fugise de-acasă la nici cinșpe ani. Plecaseră din Timișoara să umfle rândurile manifestanților din Piața Universității, a doua duminică după Paște. Tinerii visau o altă revoluție la nici patru luni de la moartea Ceaușeștilor și sperau să fie următorii Gavroși ai televiziunilor. N-au reușit. În 13 iunie fugind de minerii dezlănțuiți s-au ascuns în scara unui bloc de pe strada Franceză. O locatară i-a luat în apartamentul ei. Le-a purtat de grijă vreun an. Nu trebuia să facă nimic altceva decât să-i ofere clipe de plăcere protectoarei. Femeia fusese curvă la Intercontinental multă vreme, dar vârsta n-a ieratat-o. Cu schimbarea de regim, ”ciupercuțele” (că așa le spuea ea minorelor care ieșeau la produs) au saturat piața și bărbații nu se mai uitau la o curvă de 40 de ani împliniți. Cu puștanii ăștia frumușei își omora timpul. Apoi băieții au plecat prin mahalale. ”Stagiatura” la cocotă le-a prins bine, că femeia i-a învățat toate tainele sexului, dar și maniere. Cum se stă la masă, cum se folosesc tacâmurile, cum se deschide ușa pentru o doamnă și cum i se ține scaunul când se așează la masă. În scurt timp băieții și-au făcut renume printre puștoaice. Nimeni nu săruta mai bine ca ei, nimeni nu mângâia mai priceput. Cât despre sex, până și cele mai versate plecau cu sufletul în al nouălea cer din patul băieților. Apoi s-au apucat de furat. De barbut. De alte jocuri de noroc și potlogării și anii adolescenței au trecut. Prin 2008 s-au dus într-o crâșmă să serbeze împlinirea a 23 de ani ai lui Lică. După câteva romuri, prietenul s-a legat de femeia unui fraier și ăla, fără să stea pe gânduri, a scos un pistol cu bile și l-a împușcat. A venit salvarea, dar mult prea târziu. Pistolarul trăsese de-aproape și bila s-a strecurat printre coaste direct în inimă...
Așa l-au prins Costoii la o partidă chiar cu o zi înainte de înmormântare. Voia să câștige bani mulți, mulți de tot, să-i facă pretenarului o înmormântare cum văzuse că i-au făcut neamurile prințului florarilor din București. Avea și el o reputație de dovedit, ș-apoi mortul merita. Îi fusese ca un frate și mulți chiar îi știau de frați. Dar Costoii l-au făcut de bani mânărind cărțile și Lică a trebuit să se împrumute la cămătari ca să-și îngroape prietenul.
În camera de hotel Lică aștepta să iasă Gina din baie. Mereu când se organizau partide de poker importante el își lua cameră la hotel Marna, că i se părea că dă bine în ochii jucătorilor de la masă. Ș-apoi, fiindcă mulți dintre jucători erau veniți de prin țară, partidele conului Tache se organizau aproape de gară. Tache de la Matache era renumit pentru rigoarea partidelor organizate de el și pentru securitatea gamblerilor. Poate și de-asta nici Sile nu scosese cuțitul și preferase să-și trimită logodnica în brațele câștigătorului.
Lică a bătut în ușa băii și i-a strigat femeii:
- Să mergem, să nu plece Costoii și să mi te lase pe cap.
Când Gina a ieșit, spre surprinderea bărbatului, femeia era îmbrăcată în halatul lui de baie. Părul strâns până adineauri, acum i se revărsa pe umeri. Pășind, picioarele i s-au dezgolit până sus și Lică a înțeles că pe sub halat nu mai purta nimic.
- Îmbracă-te, i-a zis Lică cu jumătate de glas. Femeia a scuturat puternic din cap. Apoi a dat să-și aranjeze cârlionții rebeli și ridicând mâinile sânii aproape c-au evadat de sub plușul moale. Cochetând și-a strâns apoi cordonul halatului acoperind ceea ce pentru câteva clipe lăsase să se vadă. A oftat adânc.
- Nu vreau! i-a spus hotărâtă femeia. Nu vreau să plec. Dacă Sile m-a jucat la masa de joc fără să se gândească să-și pună mașina la bătaie, atunci să mergem până la capăt.
- Totuși... a dat să zică ceva bărbatul. Gina i-a acoperit buzele cu palma. Poate nu e bine, totuși... a continuat Lică strecurându-și șoaptele printre degetele Ginei. Atunci ea și-a pus mâinile în cap de supărare și în ochi i-au apărut bobițe de lacrimi. Sânii i s-au arătat în toată splendoarea. Lică a dată să-i apropie halatul, să ascundă ispitele două ce-l chemau la păcat. Gina i-a luat mâna dreaptă și a lipit-o de-un sân, aproape de inimă. Apoi a început să plângă ușor. Omul, derutat, cu mâna stângă a început s-o mângâie pe păr, pe obraji, pe buze... atunci ea l-a mușcat de-un deget. Lică a văzut negru în fața ochilor de durere, a prins-o cu o mână de păr și cu cealaltă i-a desfăcut halatul. Carnea tânără l-a înnebunit pe bărbat și a început să se înfrupte...
Costoii plecaseră în seara aceea, l-au informat pușlamalele din cartier când Lică a coborât să ia ceva de mâncare și de băut. Cum nu voia s-o pună pe Gina pe tren în puterea nopții, au profitat până-n zori de fiecare clipă petrecută împreună. Dimineață a dus-o la gară, i-a cumpărat bilet și a urcat-o în tren.
După câteva luni, Lică avea să afle că Gina n-a mai ajuns niciodată în Timișoara. Bucăți din ea au fost găsite prin pădurile Predealului.
- Când ai fost la Bangkok? l-a trezit din amintiri barmanul punându-i un rom cu lămâie pe tejghea.
- Acum 10 zile, a șoptit Lică. S-a ridicat în picioare și a dat să plece. Văzând privirea îngrijorată a barmanului a râs și l-a liniștit spunându-i că merge doar până la toaletă. Dar n-a apucat. Mobilul a început să sune umplând barul cu Oda Bucuriei. Era conul Tache. Îi spunea să aibă grijă, că Timișoara nu e orașul lui. Să nu facă nimic imprudent.
- Coane, i-a spus Lică, nimic din ce n-ai face matale nu voi face nici eu! Asta l-a întristat pe conu’ Tache. Știa că Lică era isteț și că ținuse minte poveștile cu care l-a educat. El îi povestise, încă din prima săptămână de când îl luase sub aripa lui, cum i-a decupat pe trei moroșeni, fiindcă i-au siluit iubita într-o seară când închidea crâșma în care lucra. Mai apoi i-a povestit de toate bătăile și scandalurile pe care le făcuse în tinerețe, până să devină un om respectabil.
- Unde ești acum? l-a întrebat conu’.
- Cum îi zice la crâșma asta? a strigat Lică spre barman.
- La vie en rose! i-a răspuns barmanul cu un rictus în colțul gurii.
Lică a început să râdă. De râs s-a înecat și a dat fuga la tejghea și a băut o gură de cafea. I-a întins o mână barmanului și i-a făcut cu ochiul. Barmanul i-a spus și pe ce stradă e.
- Coane, sigur l-ai auzit pe omul ăsta unde sunt. Conu’ a tăcut o vreme. Gândea. Lică a gândit că nu mai are semnal și a închis cu gând să-l sune imediat ce revine de la veceu. N-a apucat. Conu Tache l-a sunat imediat și i-a poruncit:
- O juma de ceas să nu te miști de-acolo! M-auzi, Stelică, o juma de oră!
Lică l-a asigurat că nu se va mișca din crâșmă timpul vorbit. ”ce i-o mai fi trece prin cap și la conu’ Tache” gândi tânărul în timp ce în sfârșit ajunsese la pisuar. Știa că protectorul și maestrul lui avea legături prin toată țara, dar nu putea gândi ce intenții avea. Îi era frică să nu trimită câțiva gealați care să-l umfle și să-l trimită pachet înapoi la Capitală.
Cu gândurile astea a revenit la bar unde-l aștepta sonda cu unsprezece felii de lămâie și nici un strop de alcool și-un alt pahar c-o cinzacă de Bacardi și-o felie de lămâie.
-Frăție! l-a strigat Lică pe barman. Ești tareeee! Ești cel mai tare barman pe care l-am cunoscut! Ia zi, cum îți zice?
Barmanul jubila. Nu atât la laudă, cât la faptul că toți mușterii care voiau să-i știe numele, lăsau bacșișuri grase.
- Andy îmi zic prietenii. Spune-mi și tu tot așa.
Lică și-a aprins o țigare. A întins pachetul către barman. Acesta l-a refuzat.
- Nu fumezi? l-a întrebat Lică mirat. Cum dracu reziști atâtea ore într-o crâșmă plină de fum? Văzând că barmanul se întunecă la chip ca mai adineauri, Lică a completat:
- Hai, bă Andy, nu te supăra... așa le spun eu tuturor locantelor unde beau: crâșme! Ce mi-e că pun curu-n scaun la Athene Pallas, la Inter, la fututu ăla de Rin Grand Hotel, sau la crâșma din colțu’ pulii lu Matache? La mine toate-s crâșme, bre! Dar tu ești cel mai tare barman și nu există crâșmă în Românica să te merite...
Barmanului i-a venit inima la loc, chiar dacă debitul verbal al clientului arăta că acesta începe să se machească.
- Dă-mi un pahar de bere, d’ăla de trei-treizeci, i-a cerut Lică. Barmanul l-a umplut cu Heineken și l-a pus pe un biscuite în fața clientului.
- Bine și-așa! a spus Lică. Acum dă-mi și-un pahar gol. Andy s-a conformat. Lică a răsturnat cele 12 felii de lămâie în paharul gol și a bătut cu degetul în tejghea. Într-o clipită o nouă licoare aurie poposea într-un pahar și-n ea plutea o felie de lămâie. A turnat totul peste celelalte felii de lămâie și a băut. Ustura. A luat și o gură de bere.
- Știi, unii mi-au tras-o acolo unde mă doare mai tare... și-a început Lică mărturisirea. M-am îndrăgostit și eu de-o fată, dar nu așa oricum, ci cu toată ființa mea, de nu mai puteam dormi nopțile dacă n-o aveam alături. O chema Olga. Era moldoveancă de peste Prut, fusese elevă în București, apoi a reușit la facultate. La Drept. Avea gânduri mari. De când am cunoscut-o am jurat să mă cumințesc. Am și făcut-o pe alocuri. Cert e că acum o lună ne-am căsătorit și ea m-a pus să-i jur că nu mă mai apropiu de jocuri de noroc.
- Nici la loto? a întrebat Andy glumeț, neștiind ce avea să urmeze.
Lică l-a privit mirat.
- Vezi, așa mi-a spus și ea, că dacă vreau, la loto pot juca... că de vrea Domnul, îmi dă El potul cel mare și viața noastră se va lumina cu ajutor divin. Iar dacă nu, ea oricum va termina dreptul și va câștiga bani pentru amândoi. Tare frumos mai gândea. Era credincioasă. Nu era seară să adoarmă fără a-și spune rugăciunile, dimineață fără rugăciune și-i mulțumea Domnului pentru orice primea. Sufletul meu se războia cu mintea, vechile obiceiuri se contrau cu iubirea totală ce-i purtam.
- Dacă era așa credincioasă, sex făceați vreodată? s-a trezit Andy să întrebe, apoi i-a părut rău fiindcă nimerise ca nuca-n perete.
- Făceam, frate, pentru că la ea totul era pur și gândul ei era că iubirea numai de la Dumnezeu poate veni. Ș-apoi, curând după ce ne-am cunoscut, ne-am și căsătorit. Doar că patima jocului nu-mi dădea pace. Conu’ Tache pe de-o parte, că avea nevoie de cineva sigur la masă, gealații ceilalți care nu pricepeau cum de mă înmuiasem după o păsărică și mâncărimea din degete...
Lică a mai luat o gură de bere că i se uscase gâtlejul. Apoi a continuat:
- I-am spus că vreau să mai joc o dată. Am rugat-o insistent și ea a cedat. Și asta fiindcă aflasem de la niște pițipoance că frații Costoi vânduseră un club unde studențașii timișoreni găseau iarbă mereu. L-au luat arabii de le furnizau marfa, prețul ierbii s-a ieftinit, clientela s-a înmulțit iar frații Costoi erau full de bani. Așa că în zilele următoare și-au anunțat venirea la București pentru o partidă de zile mari, promițând că mai aduc cu ei și niște unguri împătimiți de poker. Conu’ Tache jubila că acceptasem, eu jubilam că Olga acceptase. Gealații începeau și ei să simtă mirosul banilor.
Lică a mai luat un gât de bere și paharul s-a golit.
- Mai pun unul? a întrebat barmanul cu disponibilitate. Lică i-a făcut semn că nu, dar a bătut cu degetul în tejghea și un nou rom i s-a înființat la ordin.
- În același loc, dacă mă pun pe rom, nu beau decât o bere și o singură cafea. Așa că dă-mi un pahar mare de apă de la chiuvetă.
Andy l-a servit. I-a pus și trei cuburi de gheață și a vrut să-i pună și-o felie de lămâie.
- Fără lămâie! i-a retezat-o Lică.
Andy n-a arătat, dar nu contenea să se mire de ciudățeniile omului de dicolo de tejghea. Apoi era și curios să afle deznodământul poveștii începute de Lică.
- În ziua stabilită, îmbrăcat cu cel mai bun costum al meu, cu cravată verde la gât, aleasă intenționat să iau ochii ungurilor, cu butoni aurii ce străluceau pe manșetele cămășii mele bleu-ciel și cu batista cea norocoasă ce se ițea din buzunarul de la piept al sacoului, cu ciocatele italienești lustruite bine de Olga, am pășit încrezător în salonul doi de la hotel Marna. Conu’ Tache găsise de cuviință să asigure și cazare pentru oaspeții unguri și uite așa camera mea era exact peste sala unde urma să jucăm. După ce fiecare a făcut dovada banilor de care dispune, conu’ Tache a luat servietele și le-a încuiat în seif. Era ora opt seara. Fetele din restaurant au adus gustări și băuturi, apoi s-a dat startul la joc. Doar că înainte de toate, unul din unguri a spus că el nu joacă decât până la miezul nopții și că dacă vrem, partida poate fi reluată a doua zi la prânz. Celălalt ungur a zis că și el, la fel, că e obosit și nu vrea să fie un simplu donator de bani. Mi s-au părut puțin ciudați, dar cum nu mai jucaseră vreodată cu noi, am convenit să le acceptăm dorința.
Lică a luat o gură mică din rom și o gură mare de apă. Ca și cum ar fi vrut să stingă fierbințela, a sorbit și un cub de gheață pe care l-a plimbat o vreme prin gură, apoi la spart între dinți.
- Jocul decurgea normal, noi ne asiguraserăm să nu pierdem prea mult, dar Costoii pierdeau mereu la unguri. Numai la unguri. Asta ar fi trebuit să-mi dea de gândit. Dar cum și noi câștigaserăm câte ceva, simțurile ne-au fost adormite. Sile a pierdut tot ce avea pe o carte norocoasă a unui ungur și a trecut să chibițeze în spatele fratelui său. Părea amărât rău, cu șampania în mână din care sorbea ca un salahor. Niciodată nu-l văzusem să bea șampanie decât din pahar de cristal cu picior înalt.
Lică a făcut semn către raftul barului și barmanul i-a adus un alt pachet de țigări. L-a desfăcut și a aprins bricheta așteptând ca Lică să scoată țigarea din pachet, să o bată de trei ori cu filtrul de tejghea, apoi s-o ruleze între degete de câteva ori. A aprins-o și a tras fumul cu nesaț în piept.
- Înainte cu puțin de miezul nopții, Micuțul s-a aventurat într-o licitație halucinantă, potul nu era foarte mare, dar toți s-au aruncat. Eu am intrat la rupere. Am plusat. Micuțul iar rămăsese fără mălai. Ca să vină cu sec, a scos două bilete de vacanță în Thailanda. Am accepta miza. Am câștigat. Imediat ungurii au arătat cu degetul către ceas că e miezul nopții. Cu frații lăsați fără bani și cu ungurii bătând în retragere, am încheat partida. Doar nu era să ne rupem între noi...
- S-a bucurat femeia ta? a întrebat Andy.
- Sigur că s-a bucurat! Credincioasă cum era, a gândit că Domnul ne-a făcut cadou o vacanță la Bangkok, că tot nu avuseserăm lună de miere...
- Chiar așa, mare noroc pe voi! a concluzionat Andy.
Lică a băut ultima gură de apă din pahar și a mai cerut unul. Între timp privea prin paharul de bere în care se adunaseră 13 felii de lămâie și abia de mai erau câțiva stropi de lichid.
- Mai vrei un rom? l-a întrebat Andy după ce i-a dat paharul cu apă și cu multe cuburi de gheață.
- Nu, moșule, nu acum. Poate mai târziu, i-a răspuns Lică. Poate mai târziu, a repetat el și barmanul a înțeles că pe clientul lui îl ajunge oboseala.
- Știi, sus avem și ceva camere de închiriat, l-a informat Andy pe client... și, dacă vrei, găsim și o puștoaică să-ți țină de urât...
Lică a privit pe geam. Afară dădea să se întunece. Se gândea să plece să-i afle pe frații Costoi, să-i rezolve, apoi să ia o cușetă la trenul de București. Jumătatea de oră promisă conului Tache trecuse. Voia doar să încheie povestea începută, să plătească toate cele consumate și s-o ștergă spre Piața Șaptesute.
- Pe scurt: am petrecut câteva zile minunate la Bangkok, apoi 3 zile pe vapor și când am pășit iar pe uscat i-am văzut pe frații Costoi. Zâmbeau ca și cum ar fi văzut un bun prieten. Mi-au spus că s-au cazat la hotelul din apropiere. Culmea, și noi tot acolo eram cazați. Ne-au invitat la o cafea la barul hotelului. Acolo mi-au arătat un grup de tailandezi gălăgioși. Mi-au zis că sunt niște negustori localnici, că sunt împătimiți jucători de poker, doar că tare slabi. Mi-au propus să intru la un joc pe sume modice. Mi-am convins nevasta foarte ușor. Cred că Olga căpătase mare încredere în mine, ca și cum aș fi devenit instrumentul Domnului pentru procurarea binelui ei. În acea seară m-a însoțit și ea și chiar se bucura când aduceam potul în dreptul meu. Am câștigat vreo două mii de dolari. Puțin, e drept, dar mult pentru o partidă ușoară. Apoi Micuțul, ca și cum ar fi scăpat un secret, mi-a spus că ziua următoare avea să vină la seara tradițională de poker un mare proprietar de bordeluri din Bangkok și că individul putea pierde și cinci sute de mii de verzi într-o seară și pleca zâmbind.
Lică a fost întrerupt din povestire de bâzâitul telefonului. Primise un mesaj de la conu’ Tache. Îi vorbea în cimilituri: ”Nu te întinde mai mult decât ți-e plapuma. Unul din doi e mai mult decât niciunul. Nu mai căuta colivia că șoimii vin singuri la mâna ta. De întors, patru din patru e-al tău. Găsești totul la cel de pe cinci, în tren”.
- Cred că mă îmbăt! i-a mărturisti Lică lui Andy. Da, mai bagă un rom, să știu o treabă...
A patrusprezecea felie de lămâie a poposit în paharul de bere și cele cincizei de grame de Bacardi. Lică abia de și-a umezit buzele cu lichidul din pahar, apoi a spus aproape dintr-o suflare:
- M-au făcut nemernicii!
A scrâșnit din dinți de clienții de la alte mese s-au uitat către bar.
- Am intrat în joc, o vreme am câștigat, am mai și pierdut, după cum era și firesc, dar eram bine pe plus... apoi am prins un careu de popi cu un as în coadă. Jubilam dar n-am arătat asta. Toți s-au aruncat până la unul. Proprietarul de bordeluri, rămăsese în joc. Nemernicul m-a dus în licitație până am rămas fără bani. Dar aveam carte mare. Mi-a cerut să acopăr cu sec ultima strigare, promițându-mi că nu merge mai departe. Dar eu rămăsesem fără mălai. M-am uitat către frații Costoi și, pe cât de amabili fuseseră până atunci, acum păreau să nu mă mai cunoască. Eram pregătit să abandonez jocul și să plec cu coada între picioare. Atunci tailandezul mi-a arătat-o pe Olga. Eu i-am făcut semn că nu. Apoi mi-a arătat ceasul de la mână și din degete mi-a semnalizat întâi zece, apoi încă două. Cred că Olga a înțeles dialogul prin semne și am văzut-o pălind. Mi-am dus o mână la inimă, ca s-o asigur că riscul e aproape inexistent. Ea a privit către cer, după care a strâns din umeri. Adică, facă-se voia mea. Trebuia să mă prind. Cum pula mea, la masa aia nu vorbea nimeni nici engleză, nici franceză, nicio altă limbă decât tailandeza... Dar eram orbit de oportunitatea de a câștiga aproape o sută de mii de dolari la o singură mână, pe o carte maximală, bani cu care puteam să-i deschid birou de avocatură Olgăi la terminarea studiilor.
- Da era frumoasă Olga ta? s-a trezit și Andy să întrebe.
”Bă, ești prost?” l-ar fi întrebat Lică dacă barmanul nu i-ar fi fost simpatic.
- Frăție, ia închide ochii! i-a spus Lică. Acum aminteșteți de prima ființă pe care ți-o aduceai în fața ochilor cănd descopereai plăcerea labei. Era blondă? Lică nu a așteptat confirmarea. Avea ochi albaștri? Nici acum n-a așteptat. Era subțire ca o joardă, de te întrebai cum poate susține așa sâni plini un corp așa plăpând. Și fundul? Cam cât mănușile de box ale lui Mike Tyson...
Spunând toate acestea Lică s-a trezit cu sine închizând ochii și imaginându-și-o pe Olga. Când i-a deschis l-a văzut pe Andy cu ochii închiși și cu un zâmbet tâmp desenat pe chip.
- Alo, XXX! i-a strigat el.
Andy a râs și Lică a continuat:
- Nimeni nu vorbea nici o limbă de circulație printre jucători și proprietarul de bordeluri nu s-a mulțumit cu acceptul meu și cu cel tacit al soției mele, ci scoțând un document pretipărit ne-a pus să semnăm. După cum îmi arătase ceasul și din degete numărul doisprezece, cu mâna mea am înscris în document numele meu, al soției mele și numărul doisprezece la locul indicat. După care am aruncat fericit cărțile pe masă.
Andy a plecat să facă un espresso pentru un client nou venit. Era un malac urât. ”Ce urât ești” i-ar fi spus Lică, dacă nu altceva decât o încăierare duminicală l-ar fi purtat din București până în Timișoara. Așa că l-a lăsat pe barman să-și facă treaba și când a revenit i-a spus:
- Labagiul avea roială la damă și m-a futut!
Andy a tăcut. Compila.
- Gândesc că tu n-ai făcut-o bucăți pe Olga? a întrebat temător.
- Nu, n-am făcut-o! Nici n-aveam cum...
Lică s-a oprit. La intrare a auzit glasuri cunoscute. A fugit către veceuri.
- Băi, unde pula mea-i pișătoarea voastră, a strigat una din vocile nou venite.
Andy s-a crispat. Totuși, a arătat cu degetul către toalete. Sile Costoi s-a îndreptat către zona arătată de Andy. A trecut vioi de ușă, și-a ales un pisuar și în timp ce-și descheia șlițul a slobozit câteva beșini.
- Pișatul fără beșină e ca mașina fără benzină! a improvizat el două versuri, gândind că eventualii ocupanți ai cabinelor de veceu îi vor aprecia erudiția. Dar nimeni în afară de Lică nu era în cabine. Un sfrijit ce a scuturat și el trei stropi într-un pisuar a plecat speriat auzind vocea namilei. Lică n-a stat pe gânduri. A țâșnit din cabină și l-a înjunghiat de nenumărate ori pe Sile în rinichi și plămâni. După ce acesta a căzut la pământ, i-a mai înfipt de trei ori cuțitul vânătoresc în inimă, să fie sigur de ispravă. Apoi a ieși în salon. Unii de la o masă din apropiere au țipat văzândul plin de sânge și cu cuțitul uriaș în mână.
Micuțul a înțeles pe loc cum stătea treaba și cuțitul i-a apărut instantaneu în mână. I-a strigat lui Lică:
- Sile a fost primul client al neveste-ti! Apoi eu i-am umplu gura de...
N-a apucat să-și încheie proproziția. Malacul urât l-a atins subtil cu un bisturiu la ceafă. I-a secționat măduva și Micuțul a căzut înainte ca mintea lui să proceseze atacul.
Nebunia generală s-a dezlănțuit în crâșmă. Clienții alergau disperați spre ieșire. Se călcau în picioare. Atunci malacul i-a șoptit lui Andy:
- Stelică semnase pentru 12 luni, crezând că înțelegerea fusese pentru 12 ore...
Lică a ajuns lângă bar, A scos un teanc de bani din buzunar și l-a aruncat pe tejghea.
- Ia de-aici, c-ai fost gagiu de gagiu!
Barmanul era uimit. Le-a făcut semn să-l urmeze și i-a condus pe Lică și pe malac spre ieșirea din dos. Aceștia au zbughit-o pe ușa deschisă.
- Spune-mi, a strigat barmanul în urma lor, de ce bei romul dintr-un singur pahar? De ce vrei și lămâie dar nu te atingi de niciuna din felii?
Stelică s-a oprit din alergare. I-a zâmbit larg barmanului. Apoi i-a spus:
- Eu beau mult rom pe unde mă duc. Cafea nu beau decât una și bere, tot așa. Feliile de lămâie îmi arată câte măsuri am băut și nici cel mai șmecher dintre barmani nu mă poate face...