agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-04-16 | [This text should be read in romana] |
Jan Hus, alintat Janek, s-a născut pe 25 februarie 1948, când s-a produs așa-numita "lovitură de stat din februarie": președintele Edvard Beneš, temându-se de un război civil instigat de agitatorii din solda K.G.B. și de o intervenție a Armatei Roșii amplasate pe întreg teritoriul cehoslovac, l-a desemnat pe Klement Gottwald, deja prim-ministru, să formeze un nou guvern, dar cu un singur ministru necomunist, Jan Garrigue Masaryk, care, de altfel, a fost găsit mort, două zile mai târziu; oficialitățile de atunci au constatat o sinucidere prin "plonjon" de la o fereastră a Ministerului Afacerilor Externe, dar, după "revoluția de catifea" din 1989, a devenit mai credibilă ipoteza unei crime politice, denumite "a treia defenestrare din Praga". Mult mai târziu, datorită spiritului său iscoditor, Janek a aflat că prima defenestrare s-a produs pe 30 iulie 1419, când militanți husiți au aruncat pe fereastră șapte consilieri comunali praghezi, iar a doua a avut loc pe 23 mai 1618, când, de la o fereastră a Cancelariei Boemiei, membrii unei adunări a aristrocrației protestante au judecat și aruncat de la fereastrele Cancelariei Boemiei pe Wilhelm Grav Slavata și Jaroslav Borzita Graf Von Martinicz, guvernatori ai Sfântului Imperiu Roman, precum și pe secretarul lor Philip Fabricius, cei trei scăpând, totuși, cu viață, deoarece au căzut pe o grămadă de gunoi de grajd.
Eva, mama lui Janek, cu numele de fată Moruzov, s-a născut È™i a petrecut o mare parte a copilăriei în satul Zebil al comunei Sarichioi din judeÈ›ul Tulcea, satul natal È™i al lui Mihail Moruzov, È™eful Serviciului Secret de InformaÈ›ii, începând din 1 mai 1925. DeÈ™i ea nu a fost rudă cu celebrul funcÈ›ionar public, el a avut-o în vedere în cadrul activităților specifice pe care le coordona. Eva a avut ocazia să se joace pe uliÈ›ele satului cu copii ai etniilor bulgară, rusă, tătară È™i turcă, învățând, fără efort deosebit, limbile lor. Tatăl ei, dascăl la biserica ortodoxă "NaÈ™terea Maicii Domnului" din Sarichioi, a avut ambiÈ›ia È™i mijloacele financiare să-È™i trimită unica fiică la GalaÈ›i, pentru a urma ciclul gimnazial la Școala Generală "Elena Cuza", după care să o înscrie la Școala Profesională de Fete "Anton Negroponte" din GalaÈ›i, pe care absolvit-o în 1937. ÃŽn ultimul an È™colar, tatăl ei a murit în urma unui infarct, iar ea a acceptat să devină informatoare plătită a instituÈ›iei conduse de Mihail Moruzov, racolare inspirată deoarece Eva, fată de o frumuseÈ›e deosebită, blondă, cu ochi mari, verzi, nas de efigie grecească, a devenit È›inta iubirii "coup de foudre" a lui Jaroslav Hus, funcÈ›ionar la Ambasada Cehoslovaciei, cu sediul la GalaÈ›i. Căsătoria a avut loc pe 30 iulie 1937, zi notorie pe plan mondial deoarece atunci a început Marea Epurare iniÈ›iată de Stalin prin emiterea Ordinului cu numărul 00447, denumit "Despre represiunea foÈ™tilor culaci, criminalilor È™i altor elemente antisovietice", prin care, pentru a se scurta durata proceselor, s-au format troici de judecători de la nivel central până la cel de regiune ("oblasti"), preÈ™edintele acestui tribunal special fiind directorul local al N.K.V.D., al doilea membru fiind È™eful procuraturii locale, iar al treilea - prim-secretarul local al partidului unic. Deoarece era poliglotă È™i cu sprijinul venit din partea lui Jaroslav, Eva a fost angajată ca secretară la Ambasada Cehoslovaciei. Astfel, Serviciul Secret de InformaÈ›ii a avut acces la informaÈ›ii legate de lunga È™i senzaÈ›ionala "afacere Å koda" începută la ora 16,30 din 10 martie 1933, când doi inspectori financiari, având mandat din partea Parchetului din Ilfov, au făcut o descindere la sediul reprezentanÈ›ei din România a firmei "Å koda", care era datoare statului român cu 25000000 de lei. Deoarece s-au găsit fotocopii după documente militare secrete, la ora 18,00 au venit 11 reprezentanÈ›i ai Parchetului Militar, Prefecturii PoliÈ›iei È™i SiguranÈ›ei Generale. La ora 19,00 a apărut Bruno Seletzki, È™eful reprezentanÈ›ei firmei "Å koda", care a dat un telefon la Ministerul de JustiÈ›ie, unde ministrul Mihai Popovici a încercat È™i a reuÈ™it în mare parte să oprească ancheta. Se pare că, printre alÈ›ii, au fost contactaÈ›i telefonic premierul țărănist Alexandru Vaida Voievod È™i generalul Nicolae Uica, È™eful Parchetului Militar. Cert este că la ora 21,00, ancheta a fost sistată, toate birourile, dulapurile È™i seifurile fiind lăsate sigilate sub paza a cinci jandarmi. La ora 22,00, colonelul Victor Pomponiu, participant la descindere, s-a prezentat la generalul Nicolae Uica cu o mică parte din dosare, cât a putut duce cu braÈ›ele, singurele dovezi rămase, deoarece, în mod neelucidat, în timpul nopÈ›ii, jandarmii au dispărut, iar Bruno Seletzki a rupt sigiliile È™i a dat foc la toate documentele compromițătoare. ÃŽn aceeaÈ™i noapte, ca o măsură de siguranță pentru integritatea lui fizică, Victor Pomponiu i-a relatat subdirectorului ziarului "Universul" tot ce i s-a întâmplat în ziua precedentă, astfel că dimineaÈ›a "afacerea Å koda" a devenit cunoscută de publicul larg. Presa a început investigaÈ›ii, descoperind, de exemplu, că fiul lui Alexandru Vaida Voevod primea un salariu de 30000 de lei în calitate de subaltern al lui Bruno Seletzki. De asemenea, ziariÈ™tii au relatat faptul că, pentru obÈ›inerea È™i buna derulare a comenzii de armament (tancuri, tunuri antiaeriene, obuziere, proiectile, care de transport etc.) în valoare de 5000000000 de lei făcute de statul român firmei "Å koda", Bruno Seletzki a cheltuit 19219335 de lei pentru comisioanele date oamenilor politici, cât È™i militarilor care răspundeau de recepÈ›ia calitativă a produselor. S-a mai scris că firma "Å koda" a vândut României produse cu 25 de procente mai scumpe decât cele destinate Yugoslaviei. ViaÈ›a tinerilor căsătoriÈ›i devenise una decentă, Eva È™i Jaroslav erau fericiÈ›i. Au închiriat o casă pe strada Domnească în apropierea catedralei episcopale. ÃŽn week-end făceau excursii în Delta Dunării. Dar nori amenințători se adunau pe cerul Cehoslovaciei È™i atmosfera din ambasada din GalaÈ›i devenise sumbră. Primul eveniment s-a petrecut pe 23 septembrie 1938, când Arthur Neville Chamberlain (prim-ministrul Marii Britanii), Édouard Daladier (prim-ministrul FranÈ›ei), Benito Amilcare Andrea Mussolini (prim-ministrul Italiei) È™i Adolf Hitler (cancelarul Germaniei) s-au întâlnit la München pentru a discuta conflictul din zona SudeÈ›i, care aparÈ›inea Cehoslovaciei. Sperând că va urma pace, FranÈ›a È™i Marea Britanie au acceptat cererea Germaniei de a anexa teritoriul respectiv, locuit în majoritate de germani. A fost doar iluzia păcii în cancelariile din Londra È™i Paris, precum È™i în sufletele Evei È™i al lui Jaroslav. Ceea ce a rămas din Cehoslovacia a devenit Ceho-Slovacia, iar ambasada ei din GalaÈ›i abia își trăgea sufletul. Lovitura de graÈ›ie a venit în primăvara anului următor. Astfel, la presiunea lui Hitler, parlamentul slovac a declarat independenÈ›a Slovaciei pe 14 martie 1939 sub denumirea de Prima Republică Slovacă ("Prvá slovenská republika"), iar monseniorul fascist Jozef Tiso a fost ales prim-ministru, funcÈ›ie din care a cerut imediat protecÈ›ia Germaniei, ceea ce s-a È™i întâmplat. Supliciul Cehoslovaciei nu s-a terminat. A doua zi, Hitler, sub pretextul preîntâmpinării unor tulburări publice, a intrat cu armata în capitala grav rănitului stat Ceho-Slovacia È™i în declaraÈ›ia È›inută în Castelul din Praga a anunÈ›at că regiunea locuită majoritar de cehi (Boemia, Moravia È™i Silezia cehă) va deveni Protectoratul Cehiei È™i Moraviei ("Protektorát Èechy a Morava"), fiind o parte componentă a Marelui Imperiu German ("Großdeutsches Reich"). Ca urmare, Ambasada Cehoslovaciei din România a fost desfiinÈ›ată, iar toÈ›i angajaÈ›ii ei au devenit È™omeri. Semnalele de revenire la situaÈ›ia de dinaintea Acordului de la München nu se întrevedeau, din contra: pe 23 martie 1939, Ungaria a ocupat Rutenia Carpatică a noului stat Slovacia, răpindu-se un teritoriu de circa 1697 de kilometri pătraÈ›i cu toÈ›i cei 70000 de locuitori. *** Eva È™i Jaroslav nu È™tiau ce să facă, erau într-o mare dilemă; ar fi rămas în România, dar È™i pentru acest stat situaÈ›ia se înrăutățea. Eva depindea È™i de semnalele primite de la Serviciul Secret de InformaÈ›ii, iar Jaroslav era lipsit de iniÈ›iativă. A trecut mai bine de un an până când Eva a primit un mesaj de la Mihail Moruzov prin care i se cerea să plece la VeneÈ›ia, unde să se cazeze la hotelul "Danieli" pentru trei zile. Urma ca ea să dea unui intermediar un raport riguros privind organizarea hotelului. Parola era "Palaelibus", cu pronunÈ›ie aparent complicată, dar bine asimilată de opinia publică românească, deoarece acest cuvânt a făcut vâlvă în presă, el desemnând mită dată oficialilor dâmboviÈ›eni, în rapoartele codate ale lui Bruno Seletzki, către sediul firmei "Å koda" din Brno. Apoi, Eva trebuia să plece la Paris, de unde să dea informaÈ›ii privind FranÈ›a condusă de pe 22 iunie 1940 de mareÈ™alul octogenar Henri Philippe Benoni Omer Joseph Pétain după ce a semnat dezastruosul ArmistiÈ›iu cu Germania nazistă. Pentru a duce la îndeplinire această misiune, Eva a primit un avans 5000 de lire sterline, pe care le-a justificat soÈ›ului ei ca fiind o moÈ™tenire venită de la rudele ei din Zebil. Văzând aceÈ™ti bani, Jaroslav s-a gândit la rândul lui că cel mai bine ar fi să plece din România, dar nu la Praga, ci la Paris. Având amândoi paÈ™aport diplomatic cehoslovac, încă recunoscut de Yugoslavia, Italia, ElveÈ›ia È™i FranÈ›a, ei au ales călătoria cu trenul pe traseul Belgrad, VeneÈ›ia, Domodossola, tunelul Simplon, Brig, Geneva, Lyon. Din BucureÈ™ti au cumpărat bilete la cuÈ™etă, până la VeneÈ›ia. Au plecat în seara zilei de 30 august 1940, când, prin Dictatul de la Viena, cunoscut È™i ca "Al doilea arbitraj (al lui Hitler) de la Viena", România a pierdut 43492 kilometri pătraÈ›i din nord-vestul Transilvaniei, în favoarea Ungariei horthyste. Eva È™i Janek s-au simÈ›it în această călătorie ca într-o escapadă romantică, tocmai potrivită pentru o lună de miere. DimineaÈ›a au văzut din tren chiparoÈ™ii È™i minaretul insulei Ada Kaleh. Erau în vagonul-restaurant construit în 1936 la uzina "Astra" din Arad, cu 38 de locuri dispuse la patru mese cu câte patru locuri si opt mese cu câte două locuri, restul locurilor fiind la bar. Comandaseră ochiuri româneÈ™ti, salată de roÈ™ii, pâine de secară, cafea cu lapte È™i apă minerală. Chelnerul s-a oferit să devină ghid: - ÃŽn limba turcă Ada Kaleh înseamnă "insula fortăreață". Are lungimea de circa 1700 de metri È™i lățimea de aproximativ 500 de metri. Istoricul Herodot a menÈ›ionat-o sub numele de "Cyraunis". ÃŽn 1430 cavalerii teutoni au scris un raport în care este descrisă fortăreaÈ›a bănățeană de pe insula "Saan". Spre sfârÈ™itul domniei lui Ãurað Brankoviæ... - Ãurað Brankoviæ? - Ãurað Brankoviæ a fost un despot sârb, între 19 iulie 1427 È™i 24 decembrie 1456. Serbia a devenit vasala Imperiului Otoman È™i a început să plătească tribut după prima bătălie de la Kosovo de pe 15 iunie 1439. - Petru al III-lea Aron, predecesorul lui Ștefan cel Mare la tronul Moldovei, a plătit tribut turcilor mai târziu, în 1456, a intervenit de această dată Eva, cu o undă de mândrie în glas. - AveÈ›i dreptate, doamnă. Ștefan cel Mare a moÈ™tenit plata tributului, pe care a suspendat-o între 1470 È™i 1487. Să revin la Ãurað Brankoviæ. La bătălia de la Kosovo a luat parte prinÈ›ul Baiazid È™i tatăl său, sultanul Murad I, care a fost ucis. De atunci, pentru a avea relaÈ›ii la ÃŽnalta Poartă, nobilii sârbi au început să-È™i mărite fetele cu sultanii. Astfel, Olivera Despina, mătuÈ™a lui Ãurað Brankoviæ, din partea tatălui, a devenit una dintre soÈ›iile sultanului Baiazid I. Cum începusem să spun, spre sfârÈ™itul domniei lui Ãurað Brankoviæ, turcii au început să construiască o fortăreață pe insulă, denumind-o Ada Kaleh. - De unde È™tiÈ›i aceste amănunte? - De la clienÈ›i. - AÈ›i vizitat insula? - Nu, dar am auzit tot de la clienÈ›i că insula are numeroase obiective turistice: moscheea È™i bazarul turcesc, unde mărfurile sunt mai ieftine, deoarece sunt scutite de impozit. Tot aici se cultivă trandafiri din ale căror petale localnicii produc un ulei foarte apreciat. - De când insula a devenit românească? - Odată cu formarea României Mari. A doua zi în zori au ajuns la VeneÈ›ia. O ceață firavă cu uÈ™or miros de alge se lăsase peste lagună, care s-a risipit după câteva săgetări solare. Eva È™i Jaroslav s-au urcat în ambarcaÈ›iunea unui gondolier, care s-a trezit din moțăilă cu un zâmbet larg până la urechi: "Unde, domnule?" ("Dove, signore?"). Au urmat traseul clasic pe sinuoasa È™i romantica arteră de circulaÈ›ie Canalul Mare ("Canal Grande") mărginit de un decor parcă teatral, de mucava. Dată fiind ora somnului dulce, de dimineață, gondolierul nu a îndrăznit să-È™i delecteze clienÈ›ii cu un potpuriu de canÈ›onete, care să trezească locuitorii de pe o rază mare din împrejurimi, ceea ce, însă, nu s-a simÈ›it în vreo reducere la preÈ›ul anunÈ›at iniÈ›ial: 100 de dolari sau 25 de lire sterline. Au tăiat apa uÈ™or pe lângă PiaÈ›a Sfântul Marcu ("Plazza San Marco" È™i Palatul Dogilor ("Palazzo Ducale"), È›inând aproape de Malul Schiavonilor ("Riva degli Schiavone"). ÃŽncă două vâsle È™i au ajuns la destinaÈ›ie. Doi portari tineri în uniformă de hotel de lux au traversat strada în fugă È™i i-au luat în primire. ÃŽncă de la intrarea în holul imens, înalt până la acoperiÈ™ul vitraliat, i-a ameÈ›it luxul: covoare de artă, coloane de marmură cioplită manual, candelabre È™i oglinzi imense fabricate în celebrele ateliere din Murano, insula din laguna VeneÈ›iei. ÃŽn ciuda preÈ›iozității fiecărui element constructiv, cei doi emigranÈ›i nu scăpau de senzaÈ›ia că au intrat într-un han secular, la care accesul în camere se făcea din balcoane din lemn, în consolă, cu vedere spre hol. Dar cel mai mult le-a plăcut restaurantul cu terasă de la ultimul etaj, al treilea, de unde aveau priveliÈ™tea Canalului Mare È™i a Mării Adriatice. - De aici priveau Francesco Dandolo È™i Andeea Dandolo, dogi ai VeneÈ›iei între 1328 È™i 1339, respectiv 1343 È™i 1354, sosirea corăbiilor pline cu mirodenii aduse din porturile bazinului Levant al Mării Mediterane, le-a adus la cunoÈ™tință chelnerul în româneÈ™te. - Cum de vorbiÈ›i româneÈ™te? - Bunicul a fost bucovinean È™i a luptat pentru Imperiul Austro-Ungar în bătălia cu FranÈ›a lui Napoleon III de la Solferino de pe 24 iunie 1859. Numărul morÈ›ilor a fost de peste 40000. Jean Henri Dunant, un om de afaceri elveÈ›ian, a trecut întâmplător pe câmpul de luptă È™i, impresionat de suferinÈ›ele răniÈ›ilor, a militat pentru înfiinÈ›area pe 17 februarie 1863 a Comitetului International pentru Ajutorarea RăniÈ›ilor, care s-a transformat în 1876 în Comitetul InternaÈ›ional al Crucii RoÈ™ii. El a împărÈ›it în 1901 cu Frédéric Passy, un economist francez, primul Premiu Nobel pentru Pace decernat vreodată. Bunicul meu a fost rănit È™i a fost tratat de o infirmieră italiancă din VeneÈ›ia, care i-a devenit soÈ›ie. A rămas aici toată viaÈ›a. ÃŽn familia mea se vorbeÈ™te È™i româneÈ™te, ceea ce a devenit un avantaj în servicul meu, deoarece mulÈ›i clienÈ›i sunt români. - Palatul a fost al dogilor VeneÈ›iei? - Familia Dandolo a mai avut doi dogi: Enrico È™i Giovanni. Primul a condus VeneÈ›ia, între 1192 È™i 1205, iar al doilea, între 1280 È™i 1289. Enrico Dandolo a rămas în istorie, pentru că pe 1 octombrie 1202 a proclamat din amvonul bazilicii "Sfântul Marcu" cruciada a IV-a, pe care a condus-o alături de Bonifaciu de Montferrat. Se spune că el ar fi intrat primul în Constantinopol, care a fost cucerit de cruciaÈ›i pe 13 aprilie 1204. Pe 21 iunie 1205, Enrico Dandolo a murit la Constantinopol în vârstă de 98 de ani; el a fost îngropat în catedrala "Sfânta Sofia" ("Haghia Sofia"). ConstrucÈ›ia acestui palat a fost începută de Francesco Dandolo È™i terminată de Andreea Dandolo. - Ce ne puteÈ›i servi, dar un preparat specific VeneÈ›iei? - Vă propun ficat veneÈ›ian, "fegato alla Veneziana", cum spunem noi, italienii, adică felii subÈ›iri de ficat de vită cu ceapă călită câteva minute în ulei de măsline. - Ca desert? - "Torta di amaretti", cum se spune în italiană, adică un produs de patiserie umplut cu marmeladă de portocale, seminÈ›e de migdale È™i puÈ›in rom sau coniac. - Și cafea. - Vă recomand cafea "cappuccino". - Cafea "cappuccino"? - Cafea cu lapte obÈ›inută în aparatul "espresso" brevetat pe 5 septembrie 1938 de italianul Achille Gaggia, la care se adaugă spumă de lapte. Cafeaua are o culoare asemănătoare cu aceea a călugărilor capucini. ÃŽn limba italiană "cappuccino" înseamnă atât călugăr capucin, cât È™i cafea. De aici vine o glumă; să v-o spun? - Sunt nerăbdător să o ascult. - Care este culmea unei călugăriÈ›e? - Să ia micul dejun, în pat, cu un "cappuccino". - Bună glumă! - Mai doriÈ›i ceva? - MulÈ›umim, deocamdată atât. Chelnerul a plecat grăbit cu nota de comandă. Tinerilor li s-a părut ciudată prezenÈ›a în hotel a clienÈ›ilor îmbrăcaÈ›i în uniforme militare germane È™i italiene. Spre seară au intrat în bazilica "Sfântul Marcu". ÃŽn timp ce făcea singură turul icoanelor de la altar, Eva a tresărit la auzul parolei "palaelibus". O doamnă cu batic negru pe cap i-a È™optit repede: "Nu mai daÈ›i raportul privind hotelul. VeÈ›i pleca mâine la Paris, unde aÈ™teptaÈ›i instrucÈ›iuni". ÃŽntr-adevăr, seara, la recepÈ›ie, li s-a pus în vedere ca a doua zi să părăsească hotelul, deoarece va avea loc o întâlnire la nivel înalt. A doua zi la ora 11,00, Eva È™i Jaroslav se aflau în trenul VeneÈ›ia-Zürich-München. Toate vagoanele de dormit erau de tip Mitropa, abrevierea companiei "Mitteleuropäische Schlafwagen und Speisewagen Aktiengesellschaft", care câștigase È™i pe această rută în faÈ›a mult mai reputatei concurente "Compagnie Internationale des Wagons-Lits", după 12 martie 1938, când Germania a început să se impună în Europa prin anexarea Austriei. De când s-au urcat în tren au simÈ›it o atmosferă rece, cazonă, în care pasagerii, în marea lor majoritate, utilizau salutul roman, prin ridicarea mâinii puÈ›in deasupra capului, cu palma întinsă către cel salutat, salut preluat de fasciÈ™tii lui Hitler È™i Mussolini. Au trecut neliniÈ™tiÈ›i prin gările din Vicenza, Verona, Brescia, Milano, după care au început să urce spre înălÈ›imile ElveÈ›iei. Aerul tare, îmbătător, de munte le-a ridicat puÈ›in moralul. Când au intrat pe valea râului Toce, ei se aflau în vagonul restaurant, unde chelnerul le-a distribuit câte un ghid în germană È™i italiană al tunelului Simplon. Jaroslav i-a comentat Evei frânturi din textul în germană: - Ne aflăm în tunelul I cu o lungime de 19803 metri, al doilea, paralel cu primul, având 19823 de metri. ÃŽnălÈ›imea portalului dinspre Iselle este de 633,48 metri, iar dinspre Brig este de 704,98 metri. ConstrucÈ›ia părÈ›ii sudice a început pe 21 decembrie 1898, iar a părÈ›ii nordice – pe 22 noiembrie 1898. Inaugurarea tunelului a avut loc pe 19 mai 1906, în prezenÈ›a lui Victor Emanuel III, regele Italiei, È™i a lui Ludwig Forrer, preÈ™edintele Consiliului NaÈ›ional ElveÈ›ian. Deasupra noastră se află poalele Muntelui Leone cu o înălÈ›ime de 3553 de metri. Tunelul Simplon face legătura între valea râului Toce È™i valea fluviului Ron. - Cum ai învățat limba germană? - Am copilărit într-un cartier praghez, unde majoritatea vecinilor erau de etnie germană. Să chemăm chelnerul? - Da, vorbeÈ™te tu cu el. După nici un minut s-a prezentat chelnerul, care le-a făcut o propunere inedită: - Putem să vă pregătim prânzul primei călătorii a trenului Orient Express, care a avut loc pe data de 10 octombrie 1882. - Adică? - Prânzul a fost compus din stridii, supă italiană cu paste făinoase, calcan cu sos verde franÈ›uzesc… - Sos verde franÈ›uzesc? - Sos rece cu oÈ›et, ulei de măsline, usturoi, capere, ceapă, usturoi, pătrunjel È™i pastă de anÈ™oa. - Am înÈ›eles. - N-am terminat. Urmează friptură Chateaubriand. - Friptură Chateaubriand? - François-René de Chateaubriand a trăit între 4 septembrie 1768 È™i 4 iulie 1848, fiind ambasador al lui Napoleon I, dar È™i scriitorul considerat părintele romantismului în literatura franceză. Friptura Chateaubriand a fost gătită de bucătarul lui François-René de Chateaubriand, fiind fileu de vită preparat în vin alb cu mlădiÈ›e de tarhon. Garnitura tradiÈ›ională la friptura Chateaubriand este din cartofi natur tăiaÈ›i în felii mari. - Am înÈ›eles. - N-am terminat. Urmează vânat în aspic, salată verde, puding de ciocolată È™i fructe. - Ne-aÈ›i convins. Sperăm să nu ieÈ™im din tunel până vine comanda! Românca È™i cehul încercau sentimentul că sunt eroii Agathei Christie din "Crima din Orient Express": Hercule Poirot È™i Jane Marple, înconjuraÈ›i în vagonul-restaurant de 11 criminali, doar că aceÈ™tia vorbeau germană È™i italiană cu sau fără accent rusesc, iar persoana înjunghiată era Europa. Toată lumea vorbea tare, cu o frenezie exagerată, ca a celor cărora le merge foarte bine sau a celor care își petrec ultimele clipe înainte de execuÈ›ie; o, doamne, extremele se ating deseori. Chelnerul a apărut foarte repede. ÃŽntrebat cum a reuÈ™it această performanță, el a dat un răspuns convingător: - Eram sigur că nu veÈ›i refuza oferta noastră culinară, care era deja pe foc în bucătărie. Cei mai mulÈ›i dintre cei care trec prin tunelul Simplon pentru prima oară doresc meniul inventat de Georges Nagelmackers. - Georges Nagelmackers? - Un întreprinzător belgian, care a organizat prima călătorie lungă cu trenul, denumită iniÈ›ial "Train Eclair de Luxe ", de la Paris la Viena, trecând prin Strassbourg È™i München. Plecarea a fost pe 10 octombrie 1882 la ora 18,30 È™i sosirea a doua zi la ora 23,30. Pe 13 octombrie 1882, la ora 16,40 au plecat din Viena È™i s-au întors la Paris, în ziua următoare la ora 20,00. Succesul obÈ›inut l-a încurajat să înceapă călătoriile denumite "Orient Express", care au avut mai multe variante de itinerariu, cele mai multe cu plecare din Paris, sosire la Istanbul È™i retur. - Acum mai circulă "Orient Express"? - A început războiul È™i, la fel ca în timpul primului război mondial, "Orient Express"È™i-a încetat activitatea, a răspuns tânărul german, cu un surâs forÈ›at, profesional. Când au ajuns la Zürich, Eva È™i Jaroslav au aflat că nu pot lua trenul spre Paris, deoarece FranÈ›a nu mai recunoaÈ™te paÈ™apoartele lor. Au închiriat un apartament pe aleea Markt ("Marktgasse"), în apropierea intersecÈ›iei cu mult mai cunoscuta alee Spiegel ("Spiegelgasse"), unde, la numărul 14, a locuit Lenin între 21 februarie 1916 È™i 9 martie 1917, iar la numărul 12, a fost rezident până la moartea sa prematură, la 24 de ani neîmpliniÈ›i, Karl Georg Büchner, reprezentant promițător al dramaturgiei germane. Aceste vecinătăți ilustre le-au fost aduse la cunoÈ™tință, cu mândrie, de către Nihilistus Yaya, proprietarul imobilului, om la vârsta senectuÈ›ii, dar viguros, cu o sănătate de muntean, care încerca, într-un fel, să justifice chiria piperată. DiscuÈ›ia a avut loc în sufrageria apartamentului unde locuia proprietarul: - Lenin, sunt sigur că aÈ›i auzit de el, a plătit 24 de franci eleveÈ›ieni pe lună, adică circa 20 de dolari, iar eu nu am fost hapsân, cum aÈ›i putea crede, când v-am cerut echivalentul în franci elveÈ›ieni al aceleiaÈ™i sume. - L-aÈ›i cunoscut personal pe Lenin? - Desigur, doar locuia aproape de casa mea. Când a venit la Zürich, Lenin avea doar un început de chelie È™i purta o barbă sălbatică, lunguță, cu fire rare, de spân, care-l făcea fioros. Noroc că metresa lui, Inessa Armand, a insistat să-È™i lase numai țăcălie. - De unde È™tiÈ›i acest amănunt? - Inessa Armand a locuit o perioadă la mine È™i am auzit-o odată, când cei doi urcau scările spre apartamentul ei, cum ea l-a rugat să-È™i radă barba de "banditel infantil", cum îl alinta ea. - De unde È™tiÈ›i că îl compara cu un "banditel infantil"? - Vorbeau amestecat în germană È™i rusă, iar când ea îi spunea "infantilinâi banditÈ™ik" nu mi-a fost dificil să înÈ›eleg. Mă rog, aÈ™a gândea Inessa. TotuÈ™i, acest atribut nu-l deranja pe Lenin, se pare că îl făcea să se simtă mai viril. Ce să vă mai spun? Săraca Nadejda Konstantinovna Krupskaia, răbdătoarea lui soÈ›ie, nu se împotrivea acestei relaÈ›ii, dar nici nu s-ar fi impus în faÈ›a lui Lenin, care avea o privire de oÈ›el când era furios, de îți străpungea creierul. Þin minte că în perioada mai-iunie 1916 ei plecau în fiecare dimineață la Biblioteca Centrală, unde Lenin a scris "Imperialismul ca ultimul stadiu al capitalismului". Mergeau pe jos, o luau pe aleea Markt, după care făcea la dreapta pe aleea Spittal ("Spittalgasse"), unde mai aveau de parcurs nu mai mult de un kilometru. ÃŽn tot acest timp, Nadejda stătea acasă È™i pregătea mâncare pentru toÈ›i, iar în momentele libere corecta scrierile lui Lenin. - Daa… toate acestea s-au întâmplat de mult, a intervenit Jaroslav, pentru a spune ceva, pentru că interlocutorul a tăcut subit, parcă sugrumat de emoÈ›ia amintirilor. - Tot pe aleea Spiegel se găseÈ™te cabaretul "Voltaire", la inaugurarea căruia, de pe 6 februarie 1916, s-a născut dadaismul, a revenit din tăcere remarcabilul martor ocular. - Dadaismul? N-am auzit, dar are rezonanță paranoică... ce-i cu "da"... È™i iar "da"?! - Dadaismul este un curent nonconformist, care respinge rutina în care este definită, percepută È™i apreciată arta. A fost o formă de revoltă contra războiului a unor tineri exilaÈ›i, dezertori din armată, care È™i-au găsit refugiul în ElveÈ›ia neutră. Printre fondatorii acestui curent a fost Hugo Ball, patronul cabaretului "Voltaire". - Hugo Ball? - Hugo Ball a fost un scriitor născut pe 22 februarie 1886, în Germania, la Pirmasens. A scris celebra poezie reprezentativă pentru dadaism, denumită "Karawane", pe care am învățat-o pe de rost datorită muzicalității ei deosebite. A fost citită la inaugurarea cabaretului "Voltaire". Să v-o spun? - Dacă nu este prea lungă. - Are doar 17 versuri scurte: "jolifanto bambla o falli bambla / grossiga m'pfa habla horem / egiga goramem / higo bloiko russula huju / hollaka hollala / anlogo bung / blago bung / blago bung / bosso fataka / u uu u / schampa wulla wussa olobo / hej tatta gorem / eschige zundaba / wulubu ssububu uluw ssubudu / tumba ba-umf / usagauma / ba-umf". - Am reÈ›inut È™i eu "hollaka hollala", dar s-ar putea să uit acest fragment peste câteva clipe. - Un alt fondator al dadaismului a fost Tristan Tzara. - Parcă am auzit. - Tristan Tzara este pseudonimul lui Samuel Rosenstock, scriitor , care s-a născut pe 16 aprilie 1896 în România, la MoineÈ™ti. Prima lui operă dadaistă a fost scrisă în franceză cu titlul "Prima aventură celestă a domnului Antipyrine" ("La première aventure celèste de monsieur Antipyrine"), pe care a citit-o la inaugurarea cabaretului "Voltaire". Personajele sunt următoarele: mr. Bleubleu, mr. Cricri, mr. Boumboum, Pipi, Npala Garroo, la femme enceinte, la parabole, le directeur È™i Tristan Tzara. Să v-o citesc? - Este proză scurtă? - Destul de scurtă, a spus Nihilistus Yaya, întinzând mâna spre biblioteca mare cât peretele, exact unde se găsea un teanc de foi îngălbenite de vreme. - Atunci, citiÈ›i-ne! a aprobat Jaroslav, care ducea tot greul discuÈ›iei, deoarece era vorbitor de germană. - Acestea sunt niÈ™te ciorne scrise de Tristan Tzara, pe care el mi le-a dat ca suvenir. Textul este în franceză È™i a fost citit la cabaretul "Voltaire" pe 14 iulie 1916: "Mr. BLEUBLEU / pénètre le desert / creuse en hurlant le chemin dans le sable gluant / écoute la vibration / la sangsue et le staphylin / Mataoi Lounda Ngami avec l’empressement d’un / enfant qui se tue / Mr. CRICRI / masques et neiges pourrissantes cirque Pskow / je pousse usine dans le cirque Pskow / l’organe sexuel est carré est de plomb est plus gros / que le volcan et s’envole au-dessus de Mgabati / issus des crevasses des lointaines montagnes / portugal débarcadère tropical et parthénogenèse / de longues choses de plomb qui se cachent / Dschilolo Mgabati Baïlunda / LA FEMME ENCEINTE / Toundi-a-voua / Soco Bgaï Affahou / Mr. BLEUBLEU / Farafamgama Soco Bgaï Affahou / PIPI / amertume sans église allons charbon chameau synthétise amertume sur l’église isisise les rideaux dodododo / Mr. ANTIPYRINE / Soco Bgaï Affahou / zoumbaï zoumbaï zoumbaï zoum / Mr. CRICRI / il n’y a pas d’humanité il y a les réverbères et les chiens / dzïn aha dzïn aha bobobo Tyao oahiii hii hii hébooum iéha iého / Mr. BLEUBLEU / incontestablement / Mr. ANTIPYRINE / porte close sans fraternité nous sommes amères fel / vire rendre scolopendre de la tour Eiffel / immense panse pense et pense pense / mécanisme sans douleur 179858555 iého bibo fibi aha / mon Dieu o mon Dieu le long du canal / la fièvre puerpuérale dentelles et SO2H4 / Mr. BLEUBLEU / Tombo Matapo les vice-rois des nuits / ils ont perdu les bras Moucangama / ils ont perdu les bras Manangara / ils ont perdu les bras polygone irrégulier / à Matzacas la coccinelle est plus grosse que l’hémi-sphere / cerebral / mais où sont les maisons les vice-rois des nuits / LA FEMME ENCEINTE / quatre cents chevaux soixante chameaux / trois cents peaux de zibeline cinq cents peaux d’hermine / son mari est malade / vingt peaux de renards jaunes trois peaux de chelizun / cent peaux de renards blancs et jaunes / un grand oiseau en vie Tyao / ty a o ty a o ty a o / et quatre beaux fusils / Mr. CRICRI / zdranga zdranga zdranga zdranga / Mr. BLEUBLEU / di di di di di di di di / PIPI / zoumbaï zoumbaï zoumbaï zoumbaï / Mr. ANTIPYRINE / dzi dzi dzi dzi dzi dzi dzi dzi / Mr. CRICRI / maisons flûte usines tête rasée / 107 quand la nuit vint très tranquillement comme un scarabée / les lapins entourant la cathédrale drale drale / et tournent jusqu’à ce qu’ils deviennent lumière H2O / comme les parties septentrionales qui s’enroulent à Ndjaro / LE DIRECTEUR / il est mort en disant que la farce est un élément poétique, comme la douleur — par exemple puis ils chantèrent / Mr. CRICRI / crocrocrocrocrocrodril / LA FEMME ENCEINTE / crocrocrocrocrocrocrodrel / PIPI / crocrocrocrocrocrocrocrodrol / M. ANTIPYRINE / Crocrocrocrocrocrocrocrocrodral / à la fin il ne tarda point de s’allumer sans l’aide du cubiste et Kintampo et Crans et Begnins et Nicolas assistèrent et furent baldaquins les longueurs déme- surées de leur enchantement s’appelèrent dorénavent mganoni / PIPI / j’ai sur le sein 5 tant de belles taches aux bords 16 blessés les robes 7 des anges en arc-en-ciel de cendre 4 / Mr. ANTIPYRINE / oiseaux enceints qui font caca sur le bourgeois / le caca est toujours un enfant / l’enfant est toujours une oie / le caca est toujours un chameau / l’enfant est toujours une oie / et nous chantons / oi oi oi oi oi oi oi oi oi oi oi oi oi oi oi oi oi oi / LE DIRECTEUR je suis historique / tu arrives de la Martinique / nous sommes très intelligents / et nous ne sommes pas des allemands / Mr. CRICRI / l’énergie du mouvement intérieur / vire violon monte monte nègre balcon / et demain je serai malade - à l’hôpital / Mr. ANTIPYRINE / Soco Bgaï Affahou / les quiétudes des marécages pétrolifères / d’où s’élèvent à midi les maillots mouillés et jaunes / Faraangama les mollusques Pedro Ximenez de Batumar / gonflent les coussins des oiseaux Ca2O4SPh / la dilatation des volcans Soco Bgaï Affahou / un polygone irrégulier / l’écoeurement au son sautant et beau temps / Mr. BLEUBLEU / Borkou Mmbaz la gymnastique Mmbaz 20785 / sous ces décombres là -bas gît Jerez Amantillado / Mr. ANTIPYRINE / les plus étroits parallelepipeds circulent parmi les microbes / les autos et les canards nagent dans l’huile / je veux vous rendre justice / Erdera Vendrell / Mr. BOUMBOUM / les chansons des saltimbanques se réunissent familièrement avant / le depart / l’acrobate cachait un crachat dans le ventre / rendre prendre entre rendre rendre prendre prendre / endran drandre / iuuuuuuuuupht / là où oiseau nuit 1000 chante sur le grillage / où oiseau nuit chante avec l’archange / où oiseau nuit chante pour les apaches / et tu as gelé au ciel près de ma belle chanson / dans un magasin de verreries". - Am ajuns la jumătatea textului. Să mai citesc? - ContinuaÈ›i, poate reuÈ™im să înÈ›elegem câte ceva. Nihilistus Yaya, după ce s-a gândit puÈ›in, a plecat în bucătărie. S-a întors repede È™i le-a pus în față câte o farfurie cu o felie de pâine împletită, cu strălucire aurie, de cozonac È™i încă o felie mare, ca de tort, dar de brânză gălbuie, destul de dură, cu găuri mari, sferice, de mărimea unui ou de porumbel. De asemenea, le-a adus câte un pahar cu o băutură verde, spunându-le: - Pentru a odihni neuronii pe care i-aÈ›i suprasolicitat cu dadaismul, v-am adus o gustare elveÈ›iană specifică Acestei brânze noi îi spunem "Emmentaler". - Am văzut-o în magazinele din Cehoslovacia È™i din România, dar nu È™tim de ce are găuri aÈ™a de mari. - Brânza "emmentaler" este originară din valea râului Emme, de unde È™i denumirea. Este produsă din lapte de vacă la care se utilizează trei tipuri de bacterii: streptococcus thermophilus, lactobacilus helveticus È™i propionbacterium freudenreichii. ÃŽn ultimul stagiu al fermentării, propionbacterium freudenreichii consumă acidul lactic secretat de celelalte bacterii, producând dioxid de carbon sub forme de bule. Cum procesul de obÈ›inere a acestei brânze durează mai bine de un an, bulele au timp să crească È™i să crească... GustaÈ›i! - Este delicioasă! Această pâine este tot specifică ElveÈ›iei? - Este vorba de "zopf", o pâine lungă, împletită, unsă cu gălbenuÈ™ de ou înainte de a fi introdusă în cuptor. Se obÈ›ine la fel ca "halla", pâinea evreiască dospită. - Băutura seamănă cu absintul. - Este chiar absint, despre care vă spun, poate nu È™tiÈ›i, că este originar din cantonul Neuchâtel. Această băutură spirtoasă este prohibită în ElveÈ›ia, din 1908, dar È™i în, de exemplu, FranÈ›a din 1915, în Germania din 1923, în Italia din 1913 È™i în Statele Unite ale Americii din 1912, deoarece conÈ›ine o substanță, i-am uitat numele, care duce la creÈ™terea agresivității È™i la nebunie. Cu toate acestea mulÈ›i oameni de artă au îndrăgit-o, printre care vă spun câțiva care îmi vin acum în minte: Charles Baudelaire, Aleister Crowley, Vincent van Gogh, Alfred Jarry, Amedeo Modigliani, Arthur Rimbaud, Henri de Toulouse-Lautrec, Paul Verlaine È™i Oscar Wilde. - Vă mulÈ›umim frumos pentru aceste bucate elveÈ›iene. - Dumneavoastră terminaÈ›i de mâncat, timp în care eu voi continua să citesc din "Prima aventură celestă a domnului Antipyrine": "NPALA GARROO / On enroule l’arc-en-ciel les pendus se vaporisent / le nombril le soleil se rétrécit / et l’étudiant mesura sa dernière intensité / il était tout de même amoureux et creva / TRISTAN TZARA / Dada est notre intensité; qui érige les baïonnettes sans conséquence la tête sumatrale du bébé allemand; Dada est l’art sans pantouffles ni parallèle; qui est contre et pour l’unité et décidément contre le futur; nous savons sagement que nos cerveaux deviendront des coussins douillets que notre anti-dogmatisme est aussi exclusiviste que le fonctionnaire que nous ne sommes pas libres et que nous crions liberté Nécessité sévère sans discipline ni morale et crachons sur l’humanité. Dada reste dans le cadre européen des faiblesses, c’est tout de même de la merde, mais nous voulons dorénavent chier en couleurs diverses, pour orner le jardin zoologique de l’art, de tous les drapeaux des consulats clo clo bong hiho aho hiho aho Nous sommes directeurs de cirque et sifflons parmi les vents des foires, parmi les couvents prostitutions théâtres réalités sentiments restaurants Hohohohihihioho Bang Bang. Nous déclarons que l’auto est un sentiment qui nous a assez choyé [sic] dans les lenteurs de ses abstractions, et les transatlantiques et les bruits et les idées. Cependant nous extériorisons la facilité nous cherchons l’essence cenrale et nous sommes contents pouvant la cacher; nous ne voulons pas compter les fenêtres de l’élite merveilleuse car Dada n’existe pour personne, et nous voulons que tout le monde comprenne cela car c’est le balcon de Dada, je vous assure. D’où l’on peut entendre les marches militaires et descendre en tranchant l’air comme un séraphin dans un bain populaire, pour pisser et comprendre la parabole Dada n’est pas folie — ni sagesse — ni ironie regarde-moi, gentil bourgeois. L’art était un jeu, les enfants assemblaient les mots qui ont une sonnerie à la fin, puis ils criaient et pleuraient la strophe, et lui mettaient les bottines des poupées et la strophe devient reine pour mourir un peu, et la reine devint baleine et les enfants couraient à perdre haleine. Puis vinrent les grands Ambassadeurs du sentiment qui s’écrièrent historiquement en choeur psychologie psychologie hihi Sciences Science Science vive la France nous ne sommes pas naïfs nous sommes successifs nous sommes exclusives nous ne sommes pas simples et nous savons bien discuter l’intelligence. Mais nous Dada, nous ne sommes pas de leur avis car l’art n’est pas sérieux, je vous assure, et si nous montrons le Sud pour dire doctement: l’art nègre sans humanité c’est pour vous faire du plaisir, bons auditeurs, je vous aime tant, je vous aime tant, je vous assure et je vous adore / LA PARABOLE / si l’on peut demander à une vieille dame / l’adresse d’un bordel / oi oi oi oi oi oi oi oiseau / qui chantes sur la bosse du chameau / les éléphants verts de ta sensibilité / tremblent chacun sur un poteau télégraphique / les quatre pieds cloués ensemble / il a tant regardé le soleil que son visage s’aplatissa / oua aah oua aah oua aah / Mr. le poète avait un nouveau chapeau / de paille qui était si beau si beau si beau / il ressemblait à une aureole sainte / car vraiment Mr. le poète était archangel / cet oiseau est venu blanc et fiévreux comme / de quels régiments vient la pendule? de cette musique humide comme / Mr. CRICRI / reçoit la visite de sa fiancée à l’hôpital dans le cimetière israélite les tombeaux montent comme des serpents / Mr. le poète était archange — vraiment / il disait que le droguiste ressemble au papillon et au Seigneur et que la vie est simple comme un boum- boum comme le boumboum de son coeur / la femme construite en balons de plus en plus petits commença à crier comme une catastrophe / ouiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii / l’idéaliste a tant regardé le soleil que son visage s’aplatissa / taratatatatatatata / Mr. ANTIPYRINE / A Ndumba à Tritriloulo à Nkogunlda / il y a une grande auréole où les vers circulent en silence / car les vers et les autres animaux ont aussi des peines des douleurs des inspirations / regarde les fenêtres qui s’enroulent comme des giraffes / tournent se multiplient hexagones grimpent tortues / la lune se gonfle marsupial et devient chien / l’ara et le cacatoès admirent le chien / un lys vient d’éclore dans le trou de son cul / c’est le troupeau des montagnes en chemise dans notre église qui est la gare de l’Ouest / les chevaux se sont pendus à Bucarest en regardant Mbogo qui monte sur ses bicyclettes tandis que les cheveux télégraphiques s’enivrent / des oreilles du ventriloque débordent quatre ramoneurs qui crèvent ensuite comme des melons / le prêtre photographe a accouché trois enfants striés pareils aux violons sur la colline poussent des pantalons / un histrion de feuilles lunaires se balance dans mon armoire / - ma belle enfant aux seins de verre aux bras parallèles de cendre, / racommode-moi l’estomac / il faut vendre la poupée / un mauvais garçon est mort quelque part / et nous laissons les cerveaux continuer / la souris court en diagonale sur le ciel / la moutarde coule d’un cerveau presque écrasé / nous sommes devenus des réverbères / des réverbères / des réverbères / des réverbères / puis ils s’en allèrent". - AÈ›i terminat de citit? - Nu vă vine a crede, nu-i aÈ™a? - Noi am terminat de mâncat. Eu am avut curiozitatea È™i răbdarea de a asculta până la capăt acest text realizat, de parcă, Tristan Tzara a tăiat literele unui ziar, pe care le-a amestecat È™i, în final, le-a regrupat la întâmplare sau aproape. De unde vine denumirea acestui curent literar ciudat, făcut parcă pentru cei care nu pot dezvolta o naraÈ›iune, o epică, tot aÈ™a cum în pictură la impresionism aderă cei care nu È™tiu să deseneze? - Sunt mai multe variante. Tristan Tzara mi-a povestit că a înfipt un cui într-un dicÈ›ionar "Larousse", iar vârful s-a oprit în dreptul cuvântului "dada", care în limbajul copiilor francezi înseamnă "cal". - Dacă Tristan Tzara apăsa mai tare, se putea ajunge la cuvântul "dodo", care în limbajul copiilor francezi înseamnă "pat" sau "somn". Astfel, în loc de dadaism, istoria literaturii ar fi consemnat alt termen: dodoism. - La cabaretul "Voltaire" venea È™i Marcel Iancu, arhitect, grafician, născut la BucureÈ™ti pe 24 mai 1895, care a realizat afiÈ™ul "Dada", expus pe străzile din Zürich, pentru a promova dadaismul. ÃŽntr-o seară l-am auzit spunând: "Noi am pierdut încrederea în cultura noastră. Totul trebuie demolat. Noi trebuie să începem după «tabula rasa». ÃŽn acest cabaret noi am început să È™ocăm bunul simÈ›, opinia publică, educaÈ›ia, instituÈ›iile, muzeele, pe scurt, ordinea existentă". DiscuÈ›ia a continuat cu amintiri dadaiste, în mirosurile amestecate de "emmentaler", "zopf" È™i absint, până când Nihilistus Yaya, parcă inspirat de licoarea elveÈ›iană, le-a spus cu mândrie în glas: - ÃŽn încheiere, vă voi spune un text dadaist, care s-a conturat în mintea mea în timp ce citeam din Tristan Tzara. Ce părere aveÈ›i? - Vă ascultăm cu aceeaÈ™i plăcere ca È™i până acum. - Am intitulat lucrarea: "La guerre". Ea este, evident, în limba franceză. Personajele sunt următoarele: Stalinskaka de Kakov, Hitlerfoutler de Latriner, Mussolininini de Merdani, l’Europe en larmes. - Pare interesant! - "STALINSKAKA DE KAKOV / kom kom kom intern intern intern / HITLERFOUTLER DE LATRINER / über über über alles alles alles / MUSSOLINININI DE MERDANI / alban abisi alban abisi alban abisi / L’EUROPE EN LARMES / kaka alban kaka abisi kaka alban kaka abisi kaka alban kaka abisi / MUSSOLINININI DE MERDANI / boum boouum booouuum boum boouum booouuum boum boouum booouuum / HITLERFOUTLER DE LATRINER / an an an schluss schluss schluss / L’EUROPE EN LARMES / kaka an kaka schluss kaka an kaka schluss kaka an kaka schluss / HITLERFOUTLER DE LATRINER / boum boouum booouuum boum boouum booouuum boum boouum booouuum / STALINSKAKA DE KAKOV et HITLERFOUTLER DE LATRINER / ribben ribben ribben molo molo molo / L’EUROPE EN LARMES / kaka ribben kaka molo kaka ribben kaka molo kaka ribben kaka molo / STALINSKAKA DE KAKOV et HITLERFOUTLER DE LATRINER / boum boouum booouuum boum boouum booouuum boum boouum booouuum / HITLERFOUTLER DE LATRINER et MUSSOLINININI DE MERDANI / wie wie wie dikaktat dikaktat dikaktat / L’EUROPE EN LARMES / kaka wi kaka dikaktat kaka wie kaka dikaktat kaka wie kaka dikaktat HITLERFOUTLER DE LATRINER et MUSSOLINININI DE MERDANI / boum boouum booouuum boum boouum booouuum boum boouum booouuum / STALINSKAKA DE KAKOV / mosk mosk mosk dikaktat dikaktat dikaktat / L’EUROPE EN LARMES / kaka mosk kaka dikaktat kaka mosk kaka dikaktat kaka mosk kaka dikaktat / STALINSKAKA DE KAKOV / boum boouum booouuum boum boouum booouuum boum boouum booouuum / L’EUROPE EN LARMES / a ee iii oooo uuuuu... a ee iii oooo uuuuu... a ee iii oooo uuuuu..." Aici se termină opera mea literară. Este într-o primă formă, neîngrijită. Mă gândesc să o public într-o revistă, dar după ce se va termina războiul. - DeÈ™i spuneÈ›i că este o operă literară dadaistă, eu, totuÈ™i, am înÈ›eles destul de bine ce aÈ›i vrut să spuneÈ›i. Dacă îmi permiteÈ›i o observaÈ›ie critică, nu aÈ›i atins problema sudetă în "La guerre". - Vă mulÈ›umesc pentru apreciere, dar frumoasa regiunea sudetă a intrat în componenÈ›a Germaniei lui Hitler fără ca Europa să reacÈ›ioneze. - AÈ›i fost în munÈ›ii SudeÈ›i? - Nu, dar am fost în regiunea învecinată, deosebit de pitorească, denumită ElveÈ›ia Cehă. De fapt, râul Elba separă ElveÈ›ia Boemiană ("Böhmische Schweiz") de ElveÈ›ia Saxonă ("Sächsische Schweiz"). - ÃŽn limba noastră, ElveÈ›ia Boemiană se numeÈ™te ElveÈ›ia Cehă, adică "Èeské Å výcarsko", iar ElveÈ›ia Saxonă - "Saské Å výcarsko". - Pe ambele maluri ale Elbei se găsesc versanÈ›ii stâncoÈ™i din gresie, care pe partea germană se numesc MunÈ›ii de Gresie ai Elbei ("Elbsandsteingebirge"). - Pe partea cehă, versanÈ›ii muntoÈ™i se numesc Gresia Elbei ("Labské pÃskovce"). ElveÈ›ia Cehă este străbătută de râul Kamenice, care se varsă în Elba, în dreptul localității Høensko. Pe frumoasa vale a râului Kamenice trupele catolice ale împăratului Ferdinand II au înaintat spre Praga È™i l-au detronat pe regele protestant Frederic V, instalat în urma celei de a doua defenestrări de la Praga. - Da… da… îmi amintesc ceva… parcă este vorba de Războiul de 30 de Ani. ÃŽn ElveÈ›ia Cehă am văzut Stânca Domnului, un conglomerat ciudat, asemănător cu o orgă, înalt de circa 30 de metri, alcătuit din prisme din bazalt, lungi de până la 15 metri, cu baza un hexagon, cu latura de 20-25 de centimetri. De asemenea, am trecut printr-o spărtură în stâncă, denumită Poarta Pravèická, cea mai mare arcadă naturală europeană, care este simbolul ElveÈ›iei Cehe. Are înălÈ›imea de circa 16 metri, lățimea de până la 8 metri È™i grosimea de aproximativ 3 metri. ÃŽn partea superioară este încadrată de o grindă stâncoasă înaltă de maxim 8,5 metri, care poate fi considerată, în acelaÈ›i timp, cel mai lung pod natural din Europa, care permite accesul la o stâncă de unde se deschide o priveliÈ™te uluitoare a defileului Gabriela. Lângă Poarta Pravèiská se găseÈ™te castelul "Cuib de vultur", construit în 1881 de contele Manfred von Clary-Aldringen, fost guvernator al provinciei austriece Steiermark. - ÃŽn limba cehă la Stânca Domnului se spune "Panská skála", la Poarta Pravèická - "Pravèická Brána", iar la Cuib de vultur - "Sokolà hnÃzdo". - Am o curiozitate. SunteÈ›i rudă cu Jan Hus, care a fost ars pe rug la Konstanz pe 6 iulie 1415? - Nu, dar îmi doresc ca primul meu fiu să se numească Jan, în cinstea teologului reformator, care, totodată, a contribuit la dezvoltarea limbii literare cehe. - Ce lucrări a scris Jan Hus? - ÃŽn limba cehă el a scris o carte foarte populară, utilizând o ortografie simplificată, intitulată: "Vyklad viery, desatera a patere", care se traduce "Interpretarea credinÈ›ei, decalogul È™i patericul". De asemenea, el a redactat o serie de scrisori, în cehă se spune "dopisy", care au fost trimise către unele personalități ale vremii, dar È™i către cehi, dintre care 16 au fost traduse în latină de Martin Luther È™i publicate la Wittenberg, în 1536, într-un volum intitulat: "Scrisori de Jan Hus: din timpul exilului său È™i din închisoare". ÃŽn cuvântul introductiv, Martin Luther a menÈ›ionat că scrisorile au fost adunate de Pierre Maldoniewitz, notarul personal al lui Jan Hus. - Din ce am citit eu, ca un cetățean elveÈ›ian pasionat de istorie, Jan Hus a fost un om foarte instruit, a deÈ›inut funcÈ›ii importante în cadrul Universității din Praga: decan È™i rector. Activitatea lui Jan Hus a fost influenÈ›ată de corupÈ›ia din cadrul bisericii, dar È™i de schisma din sânul bisericii catolice. Astfel, în 1410, când lui Jan Hus i s-a interzis prin bulă papală să mai predice, se ajunsese la un număr de trei papi: Benedict XII, începând cu 28 septembrie 1394, Grigore XII, începând cu 30 noiembrie 1406 È™i Alexandru V, începând cu 26 iunie 1409, recunoscuÈ›i de conciliile din Avignon, Roma, respectiv, Pisa. ToÈ›i aceÈ™ti papi vindeau indulgenÈ›e pentru iertarea păcatelor. - Papa Grigore XII l-a condamnat la moarte, pentru erezie pe Jan Hus. Tot el a pus anatemă pe oraÈ™ul Praga, astfel că bisericile au fost închise, serviciile religioase de botez, de cununie È™i de înmormântare se È›ineau în curÈ›ile bisericilor, iar morÈ›ii nu puteau fi îngropaÈ›i în cimitire. - Domnule Jaroslav Hus, vă mulÈ›umesc pentru că aÈ›i avut amabilitatea de a mă lămuri în privinÈ›a rudeniei dumneavoastră cu Jan Hus, discuÈ›ie care s-a transformat într-o mică lecÈ›ie de istorie. - Și noi vă mulÈ›umim pentru lecÈ›ia de dadaism. - Aaa... mi-am amintit acum de un scriitor ceh, care venea la cabaretul "Voltaire". ÃŽl cheamă Walter Serner. - Spre ruÈ™inea mea, n-am auzit de el. - Walter Serner s-a născut pe 15 ianuarie 1889, la Karlovy Vary, într-o familie de evrei. Numele lui adevărat este Walter Eduard Seligmann. ÃŽn 1913 el s-a convertit la catolicism. De la început el a scris numai în limba germană. ÃŽntr-o seară ne-a citit crezul lui în dadaism, în lucrarea intitulată: "Ultima relaxare". Cei doi invitaÈ›i ai lui Nihilistus Yaya au ieÈ™it pe străzile din Zürich cu amintiri organo-leptice È™i sonore, care se împleteau în mintea lor precum aluatul din "zopf". Jaroslav a avut curiozitatea să o întrebe pe Eva: - Tu ai înÈ›eles ceva din ce ne-a citit Nihilistus Yaya? - ÃŽÈ›i răspund în franceză: "Comme ci, comme ça". Vreau să te întreb ceva. De fapt, am mai multe întrebări, dar pentru început răspunde-mi la una singură. - Te rog. - N-am înÈ›eles ce a scris Walter Eduard Seligmann? - El a scris o lucrare despre dadaism denumită în germană "Letzte Lockerung", care în română se traduce "Ultima relaxare". Se apropia Crăciunul È™i cei doi proaspăt iniÈ›iaÈ›i în dadaism erau în aÈ™teptarea unei oportunități de a pleca la Paris. Timpul È™i-l petreceau în excursii. AÈ™a au aflat că renumele de È›ară curată al ElveÈ›iei nu are acoperire pe tot teritoriul. De exemplu, au constatat, tot aÈ™a cum soÈ›ia legitimă a lui Lenin a È›inut să menÈ›ioneze în notele ei, că nu departe de apartamentul lor funcÈ›iona o fabrică de mezeluri, care emitea un miros puturos de nu se putea lăsa fereastra deschisă. AceeaÈ™i surpriză neplăcută au avut-o când au făcut o escapadă pe valea râului Emme, unde aerul era aproape imposibil de respirat datorită emanaÈ›iilor provenite de la gunoiul de grajd împrăștiat din abundență, pe întinsele ogoare cultivate cu plante furajere. Dar, într-o zi, le-a sărit în ochi o È™tire stupefiantă în ziarul "Zürcher Zeitung", despre "masacrul de la Jilava", din noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940: "Un comando legionar a intrat în închisoarea din Jilava, cu numele oficial de «Închisoarea BucureÈ™ti», unde i-a ucis pe Mihail Moruzov, È™eful Serviciului Secret de InformaÈ›ii al Armatei Române È™i Niki Ștefănescu, adjunctul său, precum È™i alte încă 62 de personalități, dintre care un fost prim-ministru, doi foÈ™ti miniÈ™tri, generali, avocaÈ›i, implicaÈ›i într-un fel sau altul în asasinarea de pe 30 noiembrie 1938 a lui Corneliu Zelea Codreanu, născut Corneliu ¯ieliñski Codreanu, liderul partidului Garda de Fier È™i al legiunii Arhanghelul Mihail". Ziarul mai menÈ›iona, fără a preciza data, că Mihail Moruzov a fost arestat în Gara de Nord, la întoarcerea de la o întâlnire, care a avut loc într-un salon izolat al hotelului "Danieli" din VeneÈ›ia, unde au participat omologii săi Wilhelm Franz Canaris, È™ef la "Abwehr" ("Apărare": serviciul de informaÈ›ii È™i contrainformaÈ›ii al armatei germane) È™i Giacomo Carboni, È™ef la "Servizio dei Informazioni Militari" ("Serviciul de InformaÈ›ii Militare"). Ziarul mai scria că legionarii nu s-au atins de deÈ›inuÈ›ii comuniÈ™ti din Jilava, datorită pactului Ribbentrop-Molotov, de neagresiune între comuniÈ™ti È™i fasciÈ™ti. Eva È™i Jaroslav nu aflaseră că între 3 È™i 6 septembrie a avut loc aÈ™a-numita "revoluÈ›ie legionară", care a dus, printre altele, la numirea pe 4 septembrie, în funcÈ›ia de prim-ministru a generalului Ion Antonescu, după care, pe 6 septembrie regele Carol II a fost obligat să abdice în favoarea fiului săi, Mihai I. Ei nu aveau cum să È™tie că Ion Antonescu a văzut cu ochi buni asasinarea lui Mihail Moruzov, pe care îl bănuia că a stat în spatele destituirii lui, de pe 30 martie 1938, din funcÈ›ia de ministru al apărării naÈ›ionale, din guvernul lui Octavian Goga, dar, de fapt, cauza a fost afrontul public adus regelui Carol II. Evenimentul s-a întâmplat pe 28 martie 1938, când se aniversa 20 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, iar Ion Antonescu a refuzat să stea la masa festivă alături de "o curvă", toată lumea înÈ›elegând că a făcut referire la Elena Lupescu, metresa regelui. De asemenea, Eva È™i Jaroslav n-aveau cum să È™tie că Horia Sima, comandantul MiÈ™cării Legionare, organizaÈ›ie paramilitară de tip S.S. ("Schutzstaffel": "EÈ™alonul de protecÈ›ie"), vice-prim ministru din 6 septembrie 1940 în guvernul naÈ›ional-legionar al lui Ion Antonescu, a fost de mulÈ›i ani informator al lui Mihail Moruzov, fiind plătit cu 200000 de lei pe lună, când salariul mediu era 70000 de lei. Astfel, Horia Sima a scăpat de un martor deosebit de stânjenitor al faptului că el a participat activ, prin informaÈ›iile date, la executarea lui Corneliu Zelea Codreanu, È™eful lui în Garda de Fier. După ce a citit È™tirea din ziarul "Zürcher Zeitung", pentru Eva devenise clar faptul că activitatea ei de spionaj la Paris, inclusiv sursa financiară specială trimisă din România au încetat. ÃŽn consecință, ea a aranjat în aÈ™a fel lucrurile, încât Jaroslav a luat decizia ca ei să rămână în ElveÈ›ia, cel puÈ›in până la terminarea războiului. Deoarece cei doi pribegi ajunseseră cu banii aproape de fundul sacului - viaÈ›a în È›ara cantoanelor a fost dintotdeauna scumpă, ei s-au gândit să-È™i caute de lucru. Venerabilul Nihilistus Yaya, interesat să aibă chiriaÈ™i solvabili, le-a venit în ajutor, intervenind la spitalul psihiatric "Burghölzli", situat nu departe de strada Spiegel, pe dealul omonim, plin de verdeață, de pe malul lacului Zürich. Vestea cea bună au aflat-o într-o seară, în apartamentul proprietarului, care a început cu prezentarea noului loc de muncă: - ConstrucÈ›ia spitalul "Burghölzli" a fost terminată în 1870 la iniÈ›iativa medicului Wilhelm Griesinger, care a murit cu doi ani înainte de a-È™i vedea visul împlinit. Spitalul a fost de la început specializat pe tratarea bolilor psihiatrice. Eu am ieÈ™it la pensie, după ce am lucrat o parte a vieÈ›ii mele ca inginer la acest spital; am fost È™eful atelierului de întreÈ›inere. L-am cunoscut pe Carl Jung, nu se poate să nu fi auzit de el. - Mda... un psihiatru... dacă nu mă înÈ™el. - Carl Gustav Jung s-a născut pe 26 iulie 1875, la Kesswil, în cantonul Thurgau. A fost fondatorul psihologiei analitice È™i printre primii care, împreună cu Sigmund Freud, născut Sigismund Schlomo Freud, a analizat visele pe baze È™tiinÈ›ifice. - Am auzit de Freud. - Și pe Freud l-am văzut la spital. Dar pe Jung îl vedeam aproape în fiecare zi. El lucra intens È™i avea în echipă atât pe soÈ›ia sa, Emma, născută Rauschenbach, dar È™i cu alte două femei, cu fiecare având relaÈ›ii romantice: Antonia Ana Wolf È™i Sabina Naftulovna Spielirein. - Cu siguranță n-am auzit. - Antonia, alintată Toni, născută la Zürich, a fost pacienta, apoi studenta È™i, în sfârÈ™it, iubita lui Carl, care o numea, mai în glumă, mai în serios, "a doua lui soÈ›ie", deÈ™i era însurat cu Emma. Pentru Carl, Toni a fost o personificare a arhetipului primar antropomorfic existent în inconÈ™tient, denumit "anima" pentru bărbaÈ›i È™i "animus" pentru femei. ÃŽncepând cu anii ’20, Carl apărea împreună cu Emma È™i Toni atât în viaÈ›a privată, sâmbăta luau dejunul împreună, dar È™i în public, cu ocazia diferitelor evenimente mondene. - Foarte interesantă relaÈ›ie! a intervenit Eva, semn că ea începuse să înÈ›eleagă bine germana. - Sabina, născută într-o familie de evrei la Rostov pe Don, a fost, începând cu 17 august 1904, prima pacientă a lui Carl la spitalul "Burghölzli". ÃŽntre ei a început a relaÈ›ie amoroasă atât de puternică È™i de fățișă, încât directorul de atunci, Paul Eugen Bleuler, i-a pus în vedere lui Carl să părăsească spitalul, ceea ce s-a È™i întâmplat pe 1 iunie 1905, odată cu plecarea Sabinei. ÃŽn toamna aceluiaÈ™i an ea a devenit studentă la Zürich, iar în 1911 a susÈ›inut lucrarea de dizertaÈ›ie, ajutată fiind de acelaÈ™i prieten... hm... apropiat, Carl. ÃŽn 1912 a plecat la Viena, unde a lucrat cu Freud. S-a întors în È›ară în 1923, când a înfiinÈ›at la Moscova aÈ™a-numita "grădiniță albă", deoarece toÈ›i pereÈ›ii erau albi, unde, sub nume fictiv, a fost înmatriculat È™i Vasilii, fiul lui Stalin cu a doua lui soÈ›ie, Nadejda Sergheevna Alliluieva. Mai târziu, Sabina a fost acuzată că a practicat perversiuni sexuale cu copiii. Am auzit că soÈ›ul ei, Pavel Scheftel, medic, tot evreu, precum È™i fratele ei, Isaac, psiholog, au fost uciÈ™i în 1937, în timpul Marii Epurări ordonate de Stalin. - Ce oroare, mai bine rămânea în ElveÈ›ia! a murmurat Eva. - Stalin a decimat vechea gardă de evrei comuniÈ™ti, personalități greu de manevrat, din Rusia sau din străinătate, care s-au pripășit în U.R.S.S., în timpul Cominternului. - L-ar fi omorât È™i pe Albert Einstein, dacă ar fi fost implicat în miÈ™carea comunistă È™i s-ar fi autoexilat în U.R.S.S. - Am promisiunea unui post de portar, pentru Jaroslav È™i de bucătăreasă, pentru Eva. Ce părere aveÈ›i? - Este minunat! au exclamat în cor cei doi soÈ›i, chiar dacă Jaroslav era licenÈ›iat în drept internaÈ›ional. - Vă atrag atenÈ›ia că spitalul are reguli foarte precise, care trebuie să fie respectate întocmai. PacienÈ›ii spitalului sunt foarte pretenÈ›ioÈ™i, chiar dacă unii sunt nebuni de-a binelea. Unul dintre ei este Eduard Einstein. - VorbiÈ›i despre copilul lui Albert Eistein? - Cu prima soÈ›ie, sârboaica Mileva, născută Mariæ, creÈ™tină ortodoxă, Albert a avut trei copii: Lieserl, Hans Albert È™i Eduard. Lieserl, fiică născută din flori, a murit de scarlatină în 1904, când nu împlinise încă un an. Hans Albert s-a născut pe 14 mai 1904, la Berna È™i în prezent este profesor la Universitatea Californiei din Berkeley. Eduard s-a născut pe 28 iulie 1910 aici, la Zürich. Tot în acest oraÈ™ a început să studieze psihiatria, dar la vârsta de 20 de ani a fost diagnosticat ca fiind bolnav de schizofrenie. Þin minte că într-o zi, pe când boala nu se agravase, am avut o discuÈ›ie ciudată cu el. ÃŽn acea vreme, Hitler intrase în Austria È™i începuse să ameninÈ›e toată Europa. Eduard, È™tiind că eu sunt inginer, mi-a spus pe un ton serios că are în minte o invenÈ›ie. "Ce invenÈ›ie?" l-am întrebat eu, destul de curios, doar era vorba de fiul celebrului fizician. "Este vorba de un aspirator mare, care să aspire tancurile germane de la graniță. De aceea, m-am gândit să mă ajutaÈ›i dumneavoastră la proiectarea aparatului", a răspuns el fericit. Eu i-am răspuns la fel de serios că pentru moment nu am timp, dar că în zilele următoare voi veni la el în salon pentru a discuta detalii. A doua zi am încercat să vorbesc cu el, dar nu își amintea nimic despre invenÈ›ie. Acum el este într-o stare mult mai gravă, are foarte rar momente de luciditate. - Domnule Yaya, ne-aÈ›i făcut un mare serviciu. - Ah... era să uit. LegislaÈ›ia eleveÈ›iană impune contractelor de angajare o clauză prin care femeile sunt obligate să nu nască; în caz contrar contractul de angajare se anulează. Astfel se evită plata concediilor de maternitate etc. - Doamne, Dumnezeule, n-am mai auzit aÈ™a ceva! a exclamat încă o dată Eva, dar mult mai puternic. - Stimată doamnă, sunteÈ›i în ElveÈ›ia, unde productivitatea muncii este una dintre cele mai ridicate din lume, dar È™i salariile pe măsură. Mai doriÈ›i sau nu să obÈ›ineÈ›i un serviciu? - ȘtiÈ›i... eu... să discut cu soÈ›ul... - DoreÈ™te să lucreze! i-a luat vorba din gură Jaroslav, după un scurt schimb de priviri aprobatoare cu Eva. - Atunci mâine vom pleca împreună la spital, pentru a aranja buna desfășurare a angajării. După ce au devenit salariaÈ›i, Eva È™i Jaroslav plecau pe jos la serviciu, preferând un traseu pitoresc, care trecea pe cheiul râului Limnat ("Limnat-Quai"), care se alimentează la câțiva paÈ™i mai departe, din lacul Zürich. Cât ar fi fost de grăbiÈ›i, ei tot aruncau o privire spre albastrul pur al acestei întinderi de apă stătătoare, cu o suprafață de 88,5 kilometri pătraÈ›i È™i o adâncime maximă de 143 de metri, în care se reflectau cerul È™i paravanul înconjurător muntos, unite la mari altitudini, alpine. De acolo începea urcuÈ™ul pe strada Rämi ("Rämi-Straße") spre dealul Burghölzli. Când ajungeau la strada Süd ("Südstraße"), o luau la dreapta pentru a ajunge la destinaÈ›ie, nu înainte de a trece prin dreptul Grădinii Botanice a Universității din Zürich. ÃŽntr-o zi, Eva s-a întâlnit la sala de mese a spitalului cu Mileva Mariæ, o femeie încercănată, puÈ›in adusă de spate datorită vârstei, cu o bărbie hotărâtă, care dorea să comande un regim laxativ, cu legume È™i fructe, deoarece fiul ei avea o criză de hemoroizi. - Voi pregăti un compot de prune uscate, cu efect foarte bun, i-a spus Eva. Auzind că este româncă, Mileva i-a spus că a cunoscut în tinereÈ›e un prieten venit din România al fostului ei soÈ›. - Cum îl chema? - Maurice Solovine. - N-am auzit, dar numele lui nu este românesc, s-ar putea să fie unul franÈ›uzit sau un pseudonim. Provine dintr-o familie de evrei? - Cu certitudine, ca È™i fostul meu soÈ›. ÃŽn ciuda opoziÈ›iei ambelor familii, eu m-am măritat, cu Albert pe 6 ianuarie 1903, după ce devenisem prieteni de mai bine de un an. El locuia într-un apartament din Berna, situat pe intrarea Gerechtigkeits la numărul 32. ÃŽn toamna anului 1901, Albert a dat un anunÈ› în ziarul "Anzeiger der Stadt Bern", în care se specifica faptul că dă meditaÈ›ii la fizică È™i că orele de început, de testare, sunt gratuite. Primul cursant a fost Maurice, student la filosofie. ÃŽntre ei s-a legat o amiciÈ›ie extraordinară, mai ales când au aflat că Albert a dorit să urmeze filosofia È™i a devenit fizician, iar românului i-a plăcut foarte mult fizica, dar s-a înscris la filosofie. La terminarea orei de meditaÈ›ie, Albert i-a spus lui Maurice: "Nu este necesar să-È›i dau lecÈ›ii de fizică, deoarece o discuÈ›ie despre problemele pe care noi le avem în fizica de astăzi este mult mai interesantă; pe scurt, vino la mine când doreÈ™ti, mie îmi face plăcere să fiu capabil să discut cu tine". PuÈ›in mai târziu, la începutul anului 1902, s-a format Academia "Olimpia", cum o numeau cei trei membri fondatori: Albert, Maurice È™i Conrad Habicht. Eu am fost, ca să spun aÈ™a, membru asistent, fără a participa la discuÈ›ii. Odată, întâlnirea academiei trebuia să aibă loc în apartamentul lui Maurice, dar el a plecat la un concert, nu înainte de a le pregăti o cină È™i de a le lăsa un bilet în latină: "Amicis carissimis ova dura et salutem". AÈ›i înÈ›eles, nu-i aÈ™a? - ... - Traducerea este: "Prietenilor dragi, ouă tari È™i salutări". Apoi cei doi s-au răzbunat pentru absenÈ›a prietenului, au făcut multă dezordine în apartament È™i au lăsat un bilet tot în latină: "Amico carissimo fumum spissum et salutem". - Dacă am înÈ›eles bine, este vorba de un bilet aproape identic: "Prietenilor dragi, fum gros È™i salutări". Nu-i aÈ™a? - Exact. Apoi, în 1905, Maurice a plecat la o universitate din Lyon, după care nu mai È™tiu nimic despre el. ÃŽntre timp, în 1904, Conrad a părăsit È™i el Berna, iar Academia "Olimpia" a luat sfârÈ™it. - Stimată doamnă, spuneÈ›i-mi, vă rog, dumneavoastră È™tiÈ›i mai bine dacă Elsa, a doua soÈ›ie a lui Albert Eistein, i-a fost veriÈ™oară. - Elsa a fost fata mătuÈ™ii maternale a lui Albert, iar bunicii lor paternali au fost fraÈ›i. Numele de fată al Elsei a fost Einstein. Ea s-a căsătorit cu Max Löwenthal È™i a avut împreună două fete, Ilse È™i Margot, precum È™i un băiat, care a decedat imediat după naÈ™tere. Elsa a divorÈ›at de Max pe 11 mai 1908 È™i s-a măritat cu Albert, pe 2 iunie 1919, după ce divorÈ›ul dintre mine È™i Albert devenise legal pe 14 februarie 1919. - Stimată doamnă, insinuaÈ›i cumva că recăsătoria lui Albert Einstein, la nici patru luni de la divorÈ›, s-a datorat faptului că distinsul savant a avut relaÈ›ii extraconjugale cu Elsa? - ... Eva n-a insistat cu întrebarea, dându-È™i seama că Milevei Mariè i se pusese un nod în gât; ea încă suferea de pe urma divorÈ›ului, rana din sufletul ei nu se închisese după mai bine de două decenii. Și Jaroslav a avut întâlniri deosebit de ciudate cu pacienÈ›ii spitalului, care, în general, delirau. Unul dintre aceÈ™tia s-a prezentat a fi Ernst ValdÅ¡tejn, rudă cu Ernst Fürst von Waldstein-Wartenberg, cel care în 1869 È™i-a vândut fabrica din Plzeò lui Emil Ritter von Å koda. - Uzinele "Å koda" au fost fondate în 1859, de străbunicul meu Ernst Fürst von Waldstein-Wartenberg, care în 1866 l-a numit inginer-È™ef pe Emil Ritter von Å koda. Problema este că străbunicul meu a negociat ca în contractul de vânzare-cumpărare să fie trecută clauza ca peste 75 de ani, adică în 1943, uzina să revină în întregime strănepotului lui, adică mie, È™i chiar mi-a menÈ›ionat numele: Ernst ValdÅ¡tejn. Dar È™mecherul de Emil Ritter von Å koda a amânat pe a doua zi discuÈ›ia, cu speranÈ›a că străbunicul meu va uita de această clauză È™i, spre ghinionul meu, chiar aÈ™a s-a întâmplat. Acum aÈ™ fi fost un om bogat, miliardar. - De unde È™tiÈ›i despre această nedreptate, care vi s-ar fi făcut acum 75 de ani? - O dovadă este că numele meu este Ernst ValdÅ¡tejn, aÈ™a cum a prevăzut străbunicul meu Ernst Fürst von Waldstein-Wartenberg că mă va chema. VedeÈ›i? Dumneavoastră, praghez, vă puteÈ›i da seama că este vorba doar de o cehizare a numelui de familie. - V-am întrebat de unde È™tiÈ›i că acum 75 de ani vi s-ar fi făcut această nedreptate? - Acum mai bine de zece ani am vizitat castelul ValdÅ¡tejn din binecunoscuta regiune denumită Raiul Ceh, situată în nordul Boemiei. Cu siguranță aÈ›i fost acolo, doar aÈ›i spus că sunteÈ›i praghez. - Desigur. Castelul a fost construit în jurul anului 1260 de către Jaroslav de HruÅ¡tice, un strămoÈ™ al familiei ValdÅ¡tejn. Ca dovadă că am fost acolo, vă spun că în apropiere se găseÈ™te Hrubá Skála, acea aglomerare de zeci È™i zeci de stânci svelte, înalte de până la 60 de metri, separate între ele de văi înguste È™i romantice, aglomerare care poate fi comparată cu blocurile-turn ale unui oraÈ™. - Ei bine, eram pe o bancă din parcul castelului È™i, dintr-o dată am avut viziunea sfântului Jan Nepomucký, cel care a fost aruncat pe 20 martie 1393, în apele Vltavei, de pe podul Carol. - Oo... staÈ›i bine cu memoria! ÃŽntr-adevăr, sfântul Jan Nepomucký a fost ucis, deoarece nu a dorit să dezvăluie regelui Wenceslaus ce îi spuneau credincioÈ™ii în timpul sfintei împărtășanii. - StaÈ›i È™i ascultaÈ›i-mă. Sfântul mi-a apărut ca în tabloul "Martiriul lui Jan Nepomucký" realizat de polonezul Szymon Czechowicz, adică înconjurat de îngeri È™i îmbrăcat în haine preoÈ›eÈ™ti, doar că nu era în cădere liberă spre apele Vltavei, ci în picioare, drept în faÈ›a mea. - Și? - Sfântul Jan Nepomucký mi-a povestit repede toată nedreptatea ce mi-a fost făcută legată de "Å koda". Atunci am simÈ›it că înnebunesc de ciudă. Ce părere aveÈ›i? Vă vine să credeÈ›i? - Mm... nu È™tiu... ce să zic. - AscultaÈ›i-mă È™i o să vă cruciÈ›i! Anul trecut sau acum doi ani, nu È›in minte exact, eram pe o bancă din parcul spitalului, chiar aceasta pe care stau acum, când sfântul Jan Nepomucký iar a apărut în față È™i mi-a spus că peste nu multă vreme Stalin va ocupa Cehoslovacia È™i va instala un guvern comunist, care va naÈ›ionaliza "Å koda", după modelul din U.R.S.S. Acum ce mai spuneÈ›i? Pare incredibil, nu-i aÈ™a? - Mm... nu È™tiu... ce să zic. - Păi, se pare că sfântul Jan Nepomucký a avut dreptate, deoarece, după bătălia de la Volgograd, Armata RoÈ™ie a trecut la contraofensivă È™i acum înaintează rapid spre vest. Uite că È™i armata României, dacă la începutul războiului a trecut Prutul, chiar È™i Nistrul, ajungând până la Don, acum s-a întors cu 180 de grade È™i a lăsat în urmă Tisa, în curând va ajunge în MunÈ›ii Tatra È™i cine È™tie unde se va opri. - Mm... nu È™tiu... ce să zic. ÃŽntr-adevăr, pe 12 septembrie 1944, România a semnat la Moscova ConvenÈ›ia de ArmistiÈ›iu cu AliaÈ›ii, de fapt cu U.R.S.S., prin care s-a obligat să trimită 38 de divizii, pe frontul antihitlerist. ÃŽn seara aceleiaÈ™i zile, Jaroslav i-a povestit Evei discuÈ›ia avută cu Ernst ValdÅ¡tejn. ÃŽn final, el a întrebat-o: - Ce părere ai? ÃŽÈ›i vine a crede? - Părerea mea este că, dacă mai lucrăm mult la acest spital, o să ne molipsim de la pacienÈ›i, o să devenim È™i noi nebuni sau aproape, a răspuns Eva, cu acea privire tulbure, a celor atinÈ™i puÈ›in de schizofrenie. Atât Eva cât È™i Jaroslav încă păstrau o fărâmă din dorinÈ›a de a ajunge la Paris, ea crezând că va fi contactată de Serviciul Special de InformaÈ›ii, instituÈ›ie nou formată pe 12 noiembrie 1940, condusă de Eugen Cristescu, iar el sperând într-o întâlnire cu un reprezentant al guvernului cehoslovac în exil È™i astfel să obÈ›ină un post la Ministerul de Externe. Pe de altă parte, traiul în ElveÈ›ia era îndestulător cu cele două salarii, dar ei își doreau un copil, ceea ce ar fi însemnat ca Eva să devină casnică, iar veniturile să se micÈ™oreze drastic. De asemenea, cei doi pribegi aveau niÈ™te locuri de lucru, care nu erau la înălÈ›imea pregătirii lor profesionale, Jaroslav simÈ›indu-se cel mai frustrat în această privință. Principalul factor care i-a determinat să nu plece a fost faptul că teritoriul sudic, denumit "zona liberă" sau "FranÈ›a regimului Vichy", fusese ocupat pe 11 noiembrie 1942 de trupele hitleriste, iar frontiera cu ElveÈ›ia devenise deosebit de restrictivă, situaÈ›ia schimbându-se radical pe 25 august 1944, când Parisul a fost eliberat È™i guvernul provizoriu condus de Charles de Gaulle È™i-a intrat în atribuÈ›ii în aproape toată FranÈ›a. După multe ezitări, Eva È™i Jaroslav s-au hotărât să părăsească ElveÈ›ia È™i, urmând cu trenul traseul Zürich, Basel, ei au ajuns la Paris pe 7 mai 1945, în ziua când la Reims, la ora 2,41, la sediul Cartierului General al Armatei Americane, a fost semnat actul de capitulare ("Act of military surrender") necondiÈ›ionată a Germaniei naziste. Au mers pe jos de la Gara de Lyon ("Gare de Lyon") la Gara de Nord ("Gare du Nord"). Capitala franceză era în extaz, È™ampania curgea în valuri, dar soÈ›ii Hus erau prea grăbiÈ›i ca să participe È™i ei la bucuria ce părea generală. La un moment dat, în piaÈ›a Jean-Baptiste Pigalle, le-a atras atenÈ›ia o agitaÈ›ie neobiÈ™nuită: un cerc larg de femei, de ordinul zecilor, aÈ™ezate pe scaune aduse din bistrourile din jur era înconjurat de sute de bărbaÈ›i, care, cu halbe de bere sau pahare de diferite culori ale licorilor bahice în mână, È›opăiau, hohoteau de râs, strigau în fel È™i chip, cel mai bine distingându-se: "TundeÈ›i-le!" ("Tondez-les!") sau "SunteÈ›i niÈ™te curve înrăite, niÈ™te abominabile colaboratoare orizontale!" ("Vous êtes de grosses putes, d’abominables collaboratrisses horizontales!"). Mai rar se auzea: Trăiască FranÈ›a!" ("Vive la France!"), iar sporadic: "Trăiască Partidul Comunist Francez!" ("Vive le Parti Communiste Français!"). Pline de sânge, cu hainele rupte pe cea mai mare parte a corpului, părul ciufulit, având mâinile legate la spate, femeile aveau atitudini diferite, unele plângeau È™i implorau iertare, altele își reclamau nevinovăția, cele mai multe rânjeau la mulÈ›ime È™i rosteau tradiÈ›ionala invitaÈ›ie a celei mai vechi meserii din lume: "Tu vii?" ("Tu viens?"). Jaroslav a intrat în vorbă cu un bărbat din mulÈ›ime: - Ce înseamnă colaboratoare orizontale? - ÃŽn general, colaboratoarele orizontale sunt femeile care au făcut sex ocazional cu inamicii ori au fost concubinele lor. Acesta n-ar fi cel mai mare păcat, dar acest tip de relaÈ›ie implică uneori È™i delaÈ›iunea, adică este posibil ca unele dintre ele să fi dat informaÈ›ii preÈ›ioase, strategice, inamicului. - Ce se va întâmpla cu aceste femei? - Le vom tăia podoaba capilară. - Le veÈ›i tunde? - Da ! Este o pedeapsă mai grea decât bătaia, deoarece, în acest fel, femeile își pierd personalitatea,. Dar, în acelaÈ™i timp, tunderea la zero înseamnă o renaÈ™tere, o schimbare atât a chipului, cât È™i a sufletului. Pe femeile care au dat germanilor informaÈ›ii de interes militar sau au denunÈ›at pe oamenii din rezistenÈ›a franceză le vom judeca È™i le vom condamna la pedepse grele, chiar È™i la moarte. Aceste dudui sunt locatarele bordelurilor de pe bulevardul Clichy, câte au mai fost găsite, multe dintre ele reuÈ™ind să fugă. Lor le dăm doar această pedeapsă, nu le vom ucide. Eva n-a mai suportat spectacolul grotesc È™i l-a tras de mână pe Jaroslav: "Să plecăm, trebuie să ajungem cât mai repede la Londra!". Mult mai târziu ei au aflat că în FranÈ›a au avut loc 456 de execuÈ›ii ale colaboratoarelor orizontale cu inamicii naziÈ™ti pe baza unor procese mai mult sau mai puÈ›in sumare. ÃŽn drumul lor spre Gara de Nord ei priveau cu alÈ›i ochi manifestările de bucurie ale parizienilor, observând că nu toÈ›i erau în aceeaÈ™i stare. Dar, pe 7 mai 1945, unul dintre oamenii planetei care nu s-a bucurat din plin era Stalin, căruia nu i-a căzut prea bine modul de organizare a capitulării Germaniei de la Reims. El a cerut ca ceremonia semnării să fie repetată la sediul Cartierului General al Armatei RoÈ™ii din Berlin, în prezenÈ›a unui înalt demnitar sovietic, iar FranÈ›a să nu fie doar martor, ca în primul document, ci ca aliat învingător. Pe 8 Mai, la ora 23,01 (ora Europei Centrale), a fost semnată a doua capitulare a Germaniei lui Hitler, dar Stalin a decretat Ziua Victoriei pe 9 Mai, datorită diferenÈ›ei de fus orar. Atunci Eva È™i Jaroslav erau la Wingrave, localitate din nordul Londrei, în căutarea vilei închiriate de Mary Eveline, contesă de Essex, guvernului provizoriu în exil al Cehoslovaciei. Nu a fost greu să dea de urma lor, acest secret devenise È™tire publică a ziarelor londoneze din acea zi. Acolo au fost primiÈ›i de Jan Garrigue Masaryk, ministru de externe, fiul lui Tomas Garrigue Masaryk, primul preÈ™edinte al Cehoslovaciei (14 noiembrie 1918 – 14 decembrie 1935). Jaroslav i-a povestit că a lucrat la ambasada Cehoslovaciei din GalaÈ›i È™i toată pribegia lor, după ce au plecat din România, în seara zilei de 30 august 1940. După ce i-a ascultat cu atenÈ›ie, Masaryk l-a întrebat pe Jaroslav: - Cum credeÈ›i că va trebui să arate Cehoslovacia după război? - Ca o a doua ElveÈ›ie. La auzul acestui răspuns, Masaryk i-a promis lui Jaroslav un post de înalt funcÈ›ionar, iar Evei un post de translator în ministerul pe care îl conducea, atrăgându-le, totodată, atenÈ›ia că primul lucru care trebuie făcut este ca ei să plece cât mai repede la Praga, unde va începe recrutarea cadrelor pentru fiecare minister. "Este o mare criză de oameni după război, aÈ™a că primul sosit – primul servit", a încheiat el. *** Era început de vară la Praga. La poarta dinspre strada Loretánská a palatului Czernin, sediul tradiÈ›ional al Ministerului Afacerilor Externe ("Ministr zahraniènÃch vìcÃ") din Praga, era agitaÈ›ie mare. Sute de oameni se pregăteau pentru interviul de angajare, care să le permită să ocupe birourile părăsite de funcÈ›ionarii armatei naziste. ÃŽn mulÈ›ime se auzeau È™i vorbe ruseÈ™ti, dar rostite în È™oaptă; autoexilaÈ›ii din U.R.S.S. se întorseseră acasă, bine instruiÈ›i, pentru a instaura dictatura proletariatului de tip stalinist. La interviul de angajare a participat adjunctul ministrului afacerilor externe, Vladimir Clementis, cunoscut ca Vlado în perioada 1939-1945, cât a lucrat la B.B.C. din Londra, căsătorit din 1933 cu LÃda Pátková, fiică de director de bancă. După nici zece minute, l-a numit pe Jaroslav funcÈ›ionar la Serviciul de Integrare în OrganizaÈ›ii InternaÈ›ionale, iar pe Eva, care ajunsese să vorbească fluent ceha È™i germana, translator. Prima sarcină a lui Jaroslav a fost să pregătească participarea Cehoslovaciei la ConferinÈ›a NaÈ›iunilor Unite privind OrganizaÈ›ia InternaÈ›ională ("United Nations Conference on International Organization"), care începuse pe 25 aprilie 1945, la San Francisco. Pe 26 iunie 1945, Cehoslovacia, prin Vladimir Clementis, a semnat ca membru fondator crearea NaÈ›iunilor Unite, împreună cu alte 49 de state; Polonia, căreia i s-a rezervat un loc de membru fondator, a semnat mai târziu. Din delegaÈ›ie a făcut parte È™i Jaroslav, care a fost impresionat de personalitatea È™i abilitatea diplomatului american Alger Hiss, preÈ™edintele acelei extrem de lungi conferinÈ›e. Mai târziu, pe 25 ianuarie 1950, el a fost È™i mai impresionat la aflarea È™tirii că Hiss a fost condamnat de Curtea Supremă a S.U.A. la cinci ani de închisoare, pentru declaraÈ›ie falsă în cadrul unei acuzaÈ›ii de spionaj în favoarea U.R.S.S. O sarcină de serviciu deosebită a primit Jaroslav în problema Planului Marshall, care a fost lansat de generalul George Catlett Marshall, secretarul de stat american, în cadrul unei cuvântări È›inute pe 7 iunie 1947, la Universitatea din Harvard. Planul prevedea acordarea unui ajutor în valoare de 13000000000 de dolari țărilor europene pentru a-È™i reface economia, măcar la nivelul antebelic. Cehoslovacia a fost singura È›ară ocupată de Armata RoÈ™ie, care a îndrăznit să accepte propunerea, înainte de a se consulta cu "fratele mai mare". Când delegaÈ›ia din care a făcut parte, printre alÈ›ii, primul ministru Klement Gottwald È™i Masaryk, a ajuns la Moscova pentru a discuta acest subiect, Stalin, care a denumit Planul Marshall drept "imperialism economic american", a muÈ™truluit-o atât de tare, încât È™eful diplomaÈ›iei cehoslovace a exclamat la Praga într-o manieră, care avea să-l coste viaÈ›a peste câteva luni: "Am plecat ca un ministru al unui stat suveran, dar m-am întors ca un lacheu al lui Stalin!" AÈ™a că, pe 12 iulie 1947, Cehoslovacia nu a mai participat la Paris, unde s-a È›inut o conferință cu toate statele europene invitate pentru a beneficia de ajutorul economic. Polonia, pentru că s-a răzgândit din "proprie iniÈ›iativă" de a mai beneficia de Planul Marshall, fără a mai trimite o delegaÈ›ie la Moscova, pentru a discuta pe această temă, a primit un credit sovietic echivalent cu 450000000 de dolari, 200000 de tone de cereale, precum È™i numeroase instalaÈ›ii industriale, chiar È™i uzine întregi; Stalin a dorit să dea un exemplu lumii întregi că țările est-europene vor fi ajutate È™i ele pentru a-È™i reface economia, dar cu sprijin venit din partea U.R.S.S. ViaÈ›a lui Jaroslav devenise tot mai încordată: pe de o parte Eva rămăsese însărcinată, iar, pe de altă parte, presiunea aripei comuniste din guvern devenea tot mai mare. El simÈ›ea că viaÈ›a politică din Cehoslovacia va lua o turnură sângeroasă. De aceea, È™tiindu-se "de prieten" cu necomunistul Masaryk È™i comunistului nestalinoid Clementis, pe 24 februarie 1948 el È™i-a prezentat demisia din minister, optând pentru o carieră de profesor la Universitatea din Praga. PresimÈ›irile lui Jaroslav au început să se adeverească. A doua zi s-a produs aÈ™a-numita "lovitură de stat din februarie", când comuniÈ™tii au preluat controlul guvernului, singurul ministru necomunist, Masaryk, fiind găsit mort, urmare, conform versiunii oficiale de atunci, a aruncării sinucigaÈ™e de pe fereastra sediului ministerului pe care îl conducea. Dar, ziua cea neagră pentru Jaroslav, când È™i-a făcut cruce că a scăpat cu viață, a fost pe 20 noiembrie 1952. Atunci, în cadrul procesului comandat de la Moscova, denumit oficial "procesul conspiraÈ›iei antistatale centrat în jurul lui Rudolf Slánský" ("proces s protistátnÃm spikleneckým centrem Rudolfa Slánského"), 13 lideri comuniÈ™ti cehoslovaci, din care 11 de etnie evreiască, au fost condamnaÈ›i la pedepse extrem de grele: zece la moarte (Rudolf Slánský – secretar general al Partidului Comunist Cehoslovac, Vladimir Clementis – ministru al Afacerilor Externe, Otto Fischl – adjunctul ministrului de FinanÈ›e, Josef Frank - adjunctul secretarului general al Partidului Comunist Cehoslovac, LudvÃk Frejka - directorul Comitetului Economic al Cabinetului primului ministru, Bedøich Geminder - directorul Departamentului de RelaÈ›ii InternaÈ›ionale din cadrul Partidului Comunist Cehoslovac, Rudolf Magnolius – adjunctul ministrului ComerÈ›ului Exterior, Bedøich Reicin – adjunctul ministrului Apărării NaÈ›ionale, André Simone – editor la ziarul "Rudé Právo", Otto Sling – secretar regional al Partidului Comunist Cehoslovac, Karel Å váb – adjunctul ministrului Securității de Stat) È™i trei la închisoare pe viață (Vavro Hajdù – adjunctul ministrului Afacerilor Externe, Evžen Löbl - adjunctul ministrului ComerÈ›ului Exterior, Artur London – adjunctul ministrului Afacerilor Externe). Tot în aceeaÈ™i zi, ca victimă colaterală, Eva, apartinică, a fost dată afară din serviciu, fiind considerată periculoasă pentru orientarea comunistă a Cehoslovaciei. *** Janek a copilărit în casa strămoÈ™ească de pe strada Železná, în apropiere de Universitatea Carol din Praga, despre care a aflat de la tatăl său că este cea mai veche din Europa Centrală. DiscuÈ›ia a avut loc în limba română, deoarece părinÈ›ii lui doreau să-l crească bilingv: - Această universitate, cu denumirea iniÈ›ială în cehă "Univerzita Karlova v Praze", în germană "Karls-Universität zu Prag" È™i în latină "Universitas Carolina Pragensis", a fost întemeiată prin bula papei Clement VI pe 26 ianuarie 1347, cu patru facultăți după modelul Universității din Paris. - Bulă... papală? - Act oficial emis de papă. Regele Carol al Boemiei a întărit acest act, pe 7 aprilie 1348, printr-o bulă de aur... - Bulă... de aur? - Act oficial cu pecete din aur. Apoi, el a repetat această instituÈ›ionalizare pe 14 ianuarie 1349, dar în calitate È™i de împărat al Sfântului Imperiu Roman. Pe 28 februarie 1882, împăratul Franz Joseph a aprobat împărÈ›irea instituÈ›iei în două: Universitatea Cehă "Karlo-Ferdinandova" È™i Universitatea Germană "Karl-Ferdinands", situaÈ›ie care a fost eliminată imediat după 8 Mai 1945. Din construcÈ›ia iniÈ›ială a rămas doar bovindoul în stil gotic al clădirii "Carolinum", aflată chiar la intersecÈ›ia dintre străzile Železná È™i Kamziková. - Bovindou? - Bovindoul este o ieÈ™itură pe faÈ›ada unei clădiri, ca un balconaÈ™ închis, prevăzută cu una sau mai multe ferestre. - Tată, podul Carol poartă numele împăratul Carol IV, nu-i aÈ™a? - Este exact ce spui, fiule! ConstrucÈ›ia podului a început în 1357 È™i a durat aproape jumătate de secol, până în 1402. A fost cea mai importantă legătură dintre OraÈ™ul Vechi, "Stare Mĕsto", cum spunem noi în cehă, È™i Castelul din Praga, "Pražský Hrad" - în cehă. La început s-a numit fie "podul de piatră", "kamenný most" – în cehă, fie "podul Praga", "Pražský most" – în cehă. ÃŽn 1870 a devenit "podul Carol", "Karlùv most" – în cehă, È™i aÈ™a i-a rămas numele. - Am citit undeva că podul este lung de 515,8 metri È™i larg de 9,5 metri. - ÃŽntr-adevăr, podul a fost impunător la vremea aceea È™i devenise una dintre puÈ›inele legături sigure pentru tranzitul dintre estul È™i vestul Europei. ÃŽn prezent este decorat cu 30 de statui, cele mai interesante fiind realizate de Jan Brokoff: sfântul Nepomuk sau Nepomucký, precum È™i grupul cu sfintele Barbara sau Barbory, Elisaveta sau Alžbìty È™i Margareta sau Markéty. - Ei, eu aÈ™ adăuga statuia sfântului Luitgar sau Luitgardy realizată de Matyáš Bernard Braun È™i, nu în ultimul rând, statuia reprezentând Crucifixul sau KøÞe, operă a lui Emanuel Max. La celălalt capăt al străzii Železná se află piaÈ›a OraÈ™ului Vechi ("Staromĕstské námĕsti"), fondată în 1338, unde lui Janek îi plăcea, ori de câte ori avea timp, să facă seara o plimbare până la Orologiul din Praga ("Pražský orloj"), importantă atracÈ›ie turistică. Acolo el asculta prezentările ghizilor în diferite limbi, mai ales cele în română: "Orologiul este amplasat pe peretele sudic al Primăriei. Are trei componente principale. ÃŽn partea de sus se văd două ferestre, unde apar figurile SfinÈ›ilor Apostoli. Ele sunt flancate de câte un grup statuar, fiecare fiind format din două statuete. ÃŽn partea stângă a noastră sunt statuile Vanității, contemplându-se într-o oglindă, precum È™i a Evreului tipic, È›inând în mână o pungă cu galbeni. Pe partea cealaltă sunt statuile MorÈ›ii, un schelet, iar alături a Turcului infidel, purtând un turban. ÃŽntreg acest ansamblu este denumit Plimbarea Apostolilor. Dedesubt se găseÈ™te aÈ™a-numitul Ceas astronomic, un fel de planetarium primitiv, unde se poate afla ora exactă, poziÈ›iile soarelui È™i lunii, precum È™i zodia. Cadranul de jos este denumit Calendar È™i conÈ›ine 12 medalioane, reprezentând lunile anului. Ceasul astronomic a fost construit în 1410, de ceasornicarul Mikulás din Kadan È™i de profesorul universitar Jan Sindel. Calendarul a fost adăugat în 1490. Plimbarea Apostolilor a fost montată în secolul al XVII-lea". De asemenea, nu de puÈ›ine ori, Janek mergea È™i în centrul pieÈ›ei OraÈ™ului Vechi, la grupul statuar al tizului său, denumit Memorialul lui Jan Hus ("Jan Hus PamátnÃk"), realizat de Ladislav Jan Å aloun, în 1915, cu ocazia aniversării a 500 de ani, de la martiriul eroului naÈ›ional ceh. Duminica prefera să-È™i continue plimbarea pe strada Carol ("Karlova ulièka"), trecea printre pictorii È™i tarabele de pe podul Carol, își continua drumul pe strada Podului ("Mostecká ulièka"), ajungea în piaÈ›a PărÈ›ii Mici "Malostrancké námĕsti", de unde mai avea de străbătut strada Zámecká ("Zámecká ulièka"), de urcat treptele scării Zámecká ("Zámecké schody"), pentru a ajunge în faÈ›a Castelului din Praga ("Pražký Hrad"), fondat în secolul al IX-lea È™i considerat a fi cel mai mare din lume cu cei 570 de metri în lungime È™i cei 130 de metri în lățime. O altă plăcere a copilăriei lui Janek era să se plimbe într-unul din cele două vagoane ale tramvaiului tras de cablu, care duce până pe vîrful dealului PetøÃn, la 130 de metri mai sus de malul stâng al Vltavei, cea mai înaltă formă de relief praghez. El se urca în staÈ›ia Újezd, trecea de NebozÃzek È™i cobora la ultima - PetøÃn, după un parcurs de 510 metri, la o înclinare maximă de 29,5 grade. De acolo mai făcea câțiva paÈ™i până la Turnul PetøÃn ("PetøÃnská rozhledna"), înalt de 60 de metri, construit în 1891, de inspiraÈ›ie eiffeliană, dar nu cu secÈ›iunea transversală pătrată, ci octogonală. Apoi, el prefera să se urce pe scări, deÈ™i există un ascensor. Din vârful turnului Janek avea una dintre cele mai largi panorame a oraÈ™ului: la stânga cartierul Hradèany, cu palatele din zonă È™i Catedrala Sfântul Vit ("Katerdrála Svatého Vit"), dedesubt cartierul Partea Mică ( "Malá Strana"); dincolo de malul drept al Vltavei, la stânga, cartierul OraÈ™ul Vechi ("Stare Mesto"), dominat de acoperiÈ™ul Bisericii Maica Domnului din Týn ("Kostel Matky Božà pøed Týnem"), iar la dreapta - cartierul OraÈ™ul Nou ("Nove Mesto"). Pe 25 februarie 1963, Janek a fost invitat la hanul "U Kalicha" ("La Potirul") de pe strada Na Bojisti, de părinÈ›ii lui, care au dorit să-i serbeze împlinirea a 15 ani în localul frecventat de personajul principal al romanului umoristic "PeripeÈ›iile bravului soldat Å vejk in timpul războiului mondial" ("Osudy dobrého vojáka Å vejka za svìtové války") scris de Jaroslav HaÅ¡ek. Cu această ocazie ei i-au făcut cadou fiului lor o traducere în limba română realizată de Jean Grossu È™i Păstorel Teodoreanu a celebrului roman apărut în Editura pentru Literatură È™i Artă din BucureÈ™ti în 1956. Janek citise versiunea originală în cehă de cinci ori, o È™tia aproape pe de rost, aÈ™a că a considerat cadoul ca un exerciÈ›iu de traducere. S-au aÈ™ezat la o masă lângă fereastră, pentru a observa forfota străzii. - ÃŽn această cârciumă a fost arestat Å vejk, pentru înaltă trădare, a amintit Janek. - ÃŽÈ›i aminteÈ™ti de ce? a întrebat Eva. - Deoarece Å vejk È™i-a îndreptat un gând pios către văduva arhiducelui Ferdinand, care a fost asasinat la Sarajevo. Am găsit paragraful în carte, vorbele lui sunt următoarele: "Dar, la drept vorbind, eu n-aÈ™ vrea să fiu în pielea văduvei arhiducelui. Ce o să facă acum? Copiii au rămas orfani, moÈ™ia de la KonopiÅ¡te fără stăpân. Să se mărite din nou cu un alt arhiduce? La ce bun? Pleacă din nou la Sarajevo È™i o să fie văduvă a doua oară". UitaÈ›i-vă pe perete! ÃŽncă se găseÈ™te fotografia împăratului Franz Joseph înrămată într-un tablou acoperit cu sticlă, transformată de muÈ™te în closet, motiv pentru care cârciumarul de atunci a fost închis tot pentru înaltă trădare. Dar tot Å vejk a găsit o consolare pentru cârciumarul Palivec, ajuns în aceeaÈ™i celulă a închisorii; citesc paragraful respectiv: "ÃŽn ziua de azi arestul este floare la ureche. Nici tu spintecare, nici tu butuci, pat avem, masă avem, laviÈ›e avem, nu ne înghesuim ca sardelele, ciorbă ni se dă, pâine ni se dă, ulciorul cu apă ni se aduce, latrina o avem colea, sub nas. ÃŽn toate se vede progresul". - Å vejk È™i Å koda sunt cele mai bune produse la export ale Cehoslovaciei, a intervenit Eva. - Ce mâncăm? a trecut la subiect Jaroslav. - Porco-găluÈ™co-varzo ("Vepøo-knedlo-zelo"), È™i-a dat cu părerea Janek. - Ce-ai spus? a întrebat Eva, făcând ochii mari de mirare. - Mamă, tu încă nu È™tii unele expresii ale limbii cehe. Este forma colocvială a denumiri felului de mâncare compus din găluÈ™te umplute cu carne de porc tăiate felii, garnisite cu varză murată ("peèené vepøové s knedlÃky a se zelÃm"). - Ei, daa... acum am înÈ›eles. Este vorba de mâncarea tradiÈ›ională cehoslovacă. - Ce bem? a continuat Jaroslav seria întrebărilor simple, Å¡vejkiene. - Eu aÈ™ bea Kofola. - Desigur, este o băutură non-alcoolică potrivită pentru tineri. - Și de două ori mai ieftină decât băuturile similare Coca-Cola sau Pepsi-Cola. Am auzit că uzina "Galenica" din Ostrava exportă Kafola È™i în România. - Eu doresc doar apă tonică. - Eva, eu È›i-aÈ™ propune È™i o halbă de bere "Budìjovický Budvar" sau "Plzeòský Prazdroj". - De acord! O halbă de bere produsă la Èeské Budìjovice, cu fabrică încă din secolul al XIII-lea, mai veche cu jumătate de mileniu decât aceea din Plzeò. Dar tu ce doreÈ™ti, dragă Jaroslav? - Eu aÈ™ începe cu un "beton". - "Beton"? - ÃŽÈ›i spun eu, mamă. Este vorba de un amestec format din biterul produs la Karlovy Vary, denumit "Becherovka", care dă primele două litere de la "beton". Al doilea component este apa tonică, de unde literele "ton". - După "beton" aÈ™ sorbi o halbă cu bere din Plzeò. - Iar ca desert? - Tată, eu m-am gândit la găluÈ™te cu prune ("Å¡vestkové knedlÃky"). - Excelent! Iată că am ales împreună un meniu tradiÈ›ional boemian! - Ce-ar fi ca la anul să încerc un meniu tradiÈ›ional românesc, luat chiar în România. - Foarte bună idee! Chiar aÈ™a. Peste câteva luni, la vară, am putea face un sejur pe litoralul românesc. Ce ziceÈ›i? - Uraa! Tată, mi-ai făcut cel mai frumos cadou de ziua mea. - Jaroslav, mi-ai făcut È™i mie o mare bucurie. Cât de mult doresc să revăd România, dar n-am avut curaj să-È›i spun! ÃŽntr-adevăr, în perioada 16-30 august a acelui an familia Hus a petrecut un sejur la Mamaia, fiind cazaÈ›i la hotelul "Flora". Ei s-au hotărât să vorbească numai în limba germană, pentru a-È™i da seama ce discută românii. Pe Janek l-a mirat faptul că a văzut o singură limuzină americană: era un Chevrolet 57 clasic, cu număr de înmatriculare românesc. RecepÈ›ionera hotelului l-a lămurit: - Este autoturismul actorului Mircea CriÈ™an. - Mircea CriÈ™an? - Este un actor de comedie, cu numele adevărat Mauriciu Kraus, foarte popular în România, apreciat în străinătate, mai ales în Israel. După ce È™i-a cumpărat acest autoturism în urma unui turneu la Paris, el l-a pomenit într-un spectacol: "Ce nu face omul pentru o bucata de Chevrolet?" Invitat fiind de Gheorghiu-Dej să-l distreze pe Nichita HruÈ™ciov, aflat în vizită în România în perioada 24 - 25 iunie din acest an, Mircea CriÈ™an a lătrat, a mieunat, a nechezat, a behăit, a mugit, a imitat animale exotice, lei, elefanÈ›i, după care s-a adresat translatorului: "Acum, tradu!" - Am văzut în Mamaia mai multe motociclete "Jawa" de 250 centimetri cubi. - Da, nu dă bine "politic" să ai autoturism proprietate personală, de aceea marea lor majoritate sunt taxiuri "Pobeda"; în schimb, ceasurile "Pobeda" sunt foarte răspândite. Pe de altă parte eÈ™ti o persoană distinsă, privită cu invidie, dacă ai motocicletă "Jawa" È™i magnetofon "Tesla". De unde vine denumirea "Jawa"? - "Jawa" a fost creată în 1929, de industriaÈ™ul ceh Frantisek Janeèek, care a cumpărat compania germană "Wanderer", intrată în faliment în timpul marii crizei economice din acel an. Denumirea noii firme a fost realizată prin legarea primelor două litere de la Janeèek cu primele două litere de la Wanderer. Janek a fost neplăcut surprins când, după ce a ajuns cu troleibuzul până la ConstanÈ›a, a intrat în mai multe magazine, unde a văzut mărfuri neatractive: săpunul "Cheia" cu miros greÈ›os, È›esăturile anti-jeg, pantofii cu talpa de crep, bocancii cu blacheuri, pufoaicele plumburii, "gumarii" negri, cănile de tablă, fiarele de călcat cu cărbuni încinÈ™i, È›igările duhnitoare "MărășeÈ™ti". ÃŽn "alimentare" i-a displăcut cartonul gros, aspru la pipăit, care trăgea greu la cântar, utilizat la ambalarea salamului "Parizer", a "tacâmurilor", a telemelei bine îmbibate cu saramură, a marmeladei în vrac, cele mai vândute produse, iar în cofetării a citit denumiri neatrăgătoare de prăjituri: "Buturugă" sau "Cartof". Pe plajă o altă surpriză neplăcută: vânzători ambulanÈ›i mai mult sau mai puÈ›in tuciurii, care agasau turiÈ™tii cu porumb fiert, seminÈ›e prăjite de dovleac È™i floarea soarelui. Ei treceau printre cearceafurile întinse pe nisip, auncând priviri spre lucrurile lăsate imprudent nepăzite, astfel că zilnic se auzeau pe plajă strigăte disperate: "Mi-au furat poÈ™eta!", "Mi-au furat sacoÈ™a!". Odată s-a auzit nu departe de familia Hus: - SăriÈ›i! HoÈ›ii! Þiganii mi-au furat banii! - MareÈ™alul Antonescu a vrut să scape de È›igani, ducându-i dincolo de Bug, sau să-i îmbarce în vapoare ruginite, aÈ™a-zise "de carton", care să se rupă la primul val mai mare, dar n-a mai apucat! s-a auzit cineva, vorbind cu faÈ›a aproape de nisip, pentru a nu fi recunoscut. - Fii tovarășe serios! Astea sunt poveÈ™ti scornite de evrei, a replicat o voce la fel de ascunsă, pe care nimeni nu a reuÈ™it să o identifice. O impresie neplăcută o produceau È™i cumpărătorii de valută, deosebit de insistenÈ›i, care aveau tupeul să-i urmărească pe cei trei Hus, confundaÈ›i cu turiÈ™ti veniÈ›i din Republica Federală Germană, până în holul hotelului sau chiar până în cameră. De aceea, când erau abordaÈ›i cu invariabilul "Change?", cehoslovacii răspundeau pe româneÈ™te: "Nu, lăsaÈ›i-ne în pace!", spre marea dezamăgire a biÈ™niÈ›arilor de valută, oameni cu spirit debordant de afacerist, care în regim capitalist È™i-ar fi deschis propria lor societate comercială. ÃŽntr-o zi, Janek era pe plajă, când s-a apropiat de el un tânăr, care i-a vorbit în germană, rugându-l să-i pună o scrisoare la o cutie poÈ™tală din R.F.G. - De ce? a vrut să È™tie Janek. - Deoarece doresc să plec din È›ară. Scrisoarea este adresată unui prieten, care a a trecut ilegal frontiera È™i s-a stabilit în R.F.G. - Sunt mulÈ›i români, care doresc să părăsească România? - Oho! ÃŽn România există ceea ce americanii numesc "sindromul ferestrei sparte" ("broken window syndrome"). - "Sindromul ferestrei sparte"? - Dacă o clădire are o fereastră spartă È™i geamul nu este schimbat, atunci este semn că în curând clădirea va fi demolată, iar în România sunt multe ferestre sparte prin care oamenii încearcă să fugă, chiar cu riscul de a fi împuÈ™caÈ›i. Nu ne prinde sfârÈ™itul secolului È™i regimul comunist instaurat cu sprijinul Armatei RoÈ™ii se va prăbuÈ™i. - ÃŽmi cer scuze, dar eu nu sunt din R.F.G., ci din R.S.C. - Nu-i nimic. Voi găsi pe altcineva. Să vă mai spun ceva: comunismul va dispărea È™i în R.S.C. sau R.D.G.,chiar dacă au nivelul de trai mai ridicat. ÃŽn acea perioadă, R.P.R. era în plin proces de dezgheÈ› dejist, când "tovarășul" cu multe crime politice pe conÈ™tiință, ajuns în culmea puterii, dar presimÈ›indu-È™i moartea, a dorit să aibă cât mai puÈ›ine "ferestre sparte". Ca urmare, din acel an nu s-a mai scris Romînia, aÈ™a cum au dorit culturnicii sovietici în 1953, ci România. De asemenea, a fost aprobată începerea Festivalului de la Mamaia, denumit mai târziu Festivalul NaÈ›ional de Muzică UÈ™oară de la Mamaia, care s-a dorit a fi o replică a Festivalului de la San Remo. Tocmai se terminase construcÈ›ia Teatrului de Vară, astfel că în perioada 25-29 august a avut loc prima ediÈ›ie a acestui festival. Toată familia Hus È™i-a cumpărat bilete la suprapreÈ› de la recepÈ›ioneră, care a È™tiut de unde să le procure: - Mi le-a dat o cunoÈ™tință de a mea, om de cultură, care vine de la BucureÈ™ti, în fiecare vară la hotelul nostru; sunt bilete de protocol. - De protocol? - Adică rezervate pentru oamenii cu funcÈ›ii mari din partid, miliÈ›ie, administraÈ›ie, înÈ›elegeÈ›i ce vreau să spun. Noroc că aceÈ™ti tovarăși nu prea înÈ›eleg cultura, cumpără cărÈ›i din snobism, pe dimensiuni, în funcÈ›ie de mărimea raftului mobilei de acasă, merg la teatru mai mult ca să-i vadă lumea, să aibă prilejul să se întâlnească cu È™efi, pe care să-i "perie". - Să-i "perie"? - Să-i laude, să-i măgulească. ÃŽn unanimitate, familiei Hus i-a plăcut melodia "Cum e oare dragostea?" compusă de Florin Bogardo cu text de Madeleine Fortunescu, interpretată de Margareta Pâslaru, melodie care a luat Premiul Uniunii Scriitorilor din R.P.R. La acea ediÈ›ie nu s-a decernat Marele Premiu al Festivalului. O impresie deosebită le-au lăsat È™i tinerii interpreÈ›i Aurelian Andreescu, Doina Badea È™i Constantin Drăghici. ÃŽntr-o zi, lui Janek i-a stârnit curiozitatea un acordeonist bătrân, plasat la umbra unui plop de pe o alee dintre hotelurile "Flora" È™i "Ovidiu", cu o cutie de conservă goală în față, care cânta o variantă bucureÈ™teancă a libretului muzical al filmului indian "Vagabondul", pe care el îl văzuse la Praga: "Pe È™oseaua Colentina / Trece Rita cu maÈ™ina / Și golanii după ea / Ca să-i umfle camera. / Avaramu, aaaa, avaramu, aaaa". Tânărul cehoslovac a lăsat o monedă de 25 de bani în cutia de tinichea, spunând: - Foarte original. Bravo! - Săru’ mâna, conaÈ™ule! Să vă mai cânt ceva... N-a apucat acordeonistul să-È™i termine mulÈ›umirea, când doi miliÈ›ieni în uniformă l-au apucat pe Janek de câte un braÈ›, întrebându-l: - De unde ai blugii? - Blugii? - Pantalonii, o faci pe prostul? - Dar, eu nu înÈ›eleg bine limba română, sunt cehoslovac. - EÈ™ti cehoslovac tot aÈ™a cum eu sunt Baba Novac. ÃŽn ce limbă ai vorbit cu È›iganul? ÃŽn cehoslovacă? - Vă jur că ceea ce am spus este adevărat. - Ai pantaloni americani, uite ce scrie "Lee". Te-ai dat cu burghezii! Te învățăm noi minte! - I-am cumpărat în aeroportul din Praga. - Am înÈ›eles, ne crezi proÈ™ti! Uite ce facem cu tine, ca să nu lungim vorba: îți tăiem puÈ›in pantalonii, cât să nu-i mai porÈ›i niciodată. Oamenii de tip nou, comunist, nu se îmbracă americăneÈ™te. ÃŽntr-adevăr, miliÈ›ienii s-au È›inut de cuvânt, făcând fâșii pantalonii de la genunchi în jos, după care au plecat fără alte comentarii. Janek a parcurs în fugă distanÈ›a până la hotel, unde a povestit toată pățania părinÈ›ilor. Eva l-a strâns în braÈ›e, l-a calmat È™i cu o foarfecă a tăiat pantalonii de la genunchi, spunându-i: - Uite, în satul meu natal, la Zebil, pe malul Dunării, pantaloni ca aceÈ™tia se numesc pescăreÈ™ti. Ce zici? - Mamă, eu am uitat incidentul cu miliÈ›ienii. Dar în România am aflat È™i o veste bună. Cineva a îndrăznit să spună cu voce tare că regimurile comuniste vor dispărea din Europa. Ajuns la Praga, Janek credea È™i nu prea în dispariÈ›ia comunismului, dar mai importantă era temerea ca nu cumva Cehoslovacia să dea înapoi È™i să ajungă la nivelul de trai scăzut din România. La È™coală a fost nevoit să citească "Cu pasul mare" ("Plným krokem"), romanul din 1952, de debut al lui Jan Otèenášek, "nelipsit de stângăcii È™i naivități", conform opiniei mai multor critici literari de mai târziu. ÃŽn romanul lui Jan Otèenášek, primul-secretar al Uniunii Scriitorilor Cehoslovaciei între 1956 È™i 1959, Janek a citit cu neîncredere cum niÈ™te muncitori inculÈ›i, dar membri ai Partidului Comunist Cehoslovac ("Komunistická Strana Èeskoslovenska"), au stabilit măsurile necesare pentru îndeplinirea la termen a planului bianual într-o uzină proaspăt naÈ›ionalizată. "Ce este dictatura proletariatului?" s-a înfiripat în mintea lui Janek această întrebare după ce a citit romanul. Tot el a dat răspunsul pe loc: "Este forma de conducere a statului de către un partid unic, reprezentând clasa muncitorilor, oameni cu studii neterminate, de o cultură extrem de limitată, în fruntea cărora s-a instalat nomenclatura, îmbogățită rapid, sfidător, capabilă să ajungă oricând la crime pentru a rămâne la putere". ÃŽn toamna anului 1966, Janek s-a înscris la Facultatea de Mecanică ("Fakulta StrojnÃ") din cadrul Universității Tehnice din Praga ("Vysoké uèenà technické v Praze"), constituite pe 1 septembrie 1920, care a fost urmaÈ™a Politehnicii Cehe ("Èeská Polytechnika"), la rândul ei înfiinÈ›ate pe 23 noiembrie 1863, când împăratul Franz Joseph a avizat împărÈ›irea Politehnicii ("Politehnika") în Politehnica Germană ("Nìmecká Politehnika") È™i Politehnica Cehă ("Èeská Polytechnika"). Janek obiÈ™nuia să meargă cu noii lui colegi în numeroasele berării pragheze, după care, seara târziu, se făcea un tur al PiaÈ›ei Václav ("Václavské námeÅ¡ti"), fostă Piață de Cai ("Koòský trh"), de fapt un bulevard lung de 750 de metri È™i lat de 60 de metri, terminat în partea de sud-est, ceva mai înaltă, cu grandioasa clădire neoclasică a Muzeului NaÈ›ional ("Národnà Muzeum"), în faÈ›a căruia străjuieÈ™te imensul grup statuar cu statuia ecvestră a regelui Václav I, înconjurat de sfinÈ›ii Ludmila, Anežka de Boemia, Prokop de Sázava È™i Vojtĕch de Praga, realizat de Josef Václav Myslbek între 1887 È™i 1907. Această plimbare le făcea plăcere studenÈ›ilor, deoarece, pe de o parte, se mai eliminau din aburii alcoolului, iar, pe de altă parte, piaÈ›a era bine luminată, punându-se în evidență numeroasele palate, precum È™i vitrinele magazinelor, inclusiv ale celui specializat pe încălțăminte "Bata", care erau bine aprovizionate; nivelul de trai în R.S.C. È™i R.D.G. era, de departe, cel mai ridicat din blocul de est, de sorginte marxist-leninist-stalinistă, dar mult mai scăzut decât în țările occidentale vecine – R.F.G. È™i Austria. ÃŽn plus, tradiÈ›ia era ca punctul culminant al petrecerii să fie escaladarea grupului statuar dominat cu Václav I, călare. De acolo, de sus, studenÈ›ii strigau la ceilalÈ›i colegi "evoe", exclamaÈ›ie de plăcere preluată de către băutorii de licori bahice încă din antichitate, de la nevinovatul bebeluÈ™ Dionisos, care gungurea în acest fel, pe când sugea lapte de la sânul reginei tebane Ino. Aceste tulburări ale liniÈ™tei publice, la care a participat ocazional È™i Janek, erau acceptate tacit de regimul comunist al lui AntonÃn Novotný, considerate ca niÈ™te supape de suprapresiune È™i, drept urmare, pedepsite doar rar cu amenzi, atât timp cât nu se aduceau critici de ordin politic. Dar, studenÈ›ii din PiaÈ›a Václav aveau să trăiască o surpriză de proporÈ›ii în 1968, ceea ce a fost numită mai târziu "Primăvara de la Praga" ("Pražék Jaro"). MulÈ›i dintre ei, printre care È™i Janek, escaladau grupul statuar È™i de acolo strigau, ca mai înainte, "evoe", precum È™i, dar cu voce mai scăzută, "libertate" ("svoboda"), obicei început pe 4 ianuarie, când Novotný a fost nevoit să demisioneze din funcÈ›ia de prim-secretar al P.C.C., fiind înlocuit de Alexander Dubèek, un comunist cu multe intenÈ›ii de reformare a societății, de realizare a unui socialism cu față umană. De pe 22 martie, de când Novotný a fost înlocuit È™i din funcÈ›ia de preÈ™edinte al R.S.C. de către LudvÃk Svoboda, Dubèek a lansat ideea eliminării cenzurii, pe care a pus-o în practică pe 27 iunie; în aceeaÈ™i cronologie studenÈ›ii, precum È™i mulÈ›i alÈ›i cehoslovaci strigau tot mai hotărât de pe grupul statuar "jos comunismul" ("pryè s komunismem"). ÃŽn aceeaÈ™i perioadă, Dubèek a pus în discuÈ›ie tema unei guvernări multipartinice spre iritarea crescândă a conducătorilor comuniÈ™ti europeni, în frunte cu Leonid Brejnev, adeptul doctrinei conform căreia "când forÈ›ele care sunt ostile socialismului să direcÈ›ioneze dezvoltarea unei țări socialiste către capitalism, aceasta nu devine numai o problemă a țării în discuÈ›ie, dar È™i o problemă È™i o preocupare comune a tuturor țărilor socialiste." Tot atunci ziaristul È™i scriitorul LudvÃk VaculÃk a început să semneze în ziarele pragheze o serie de articole, denumite generic "Două mii de cuvinte adresate muncitorilor, țăranilor, savanÈ›ilor, artiÈ™tilor È™i la toată lumea" ("Dva tisÃce slov se zamĕstnancù, zemĕdĕlcù, vĕdcù, umĕlcù a vÅ¡ichni"), prin care populaÈ›ia era chemată să participe la demonstraÈ›ii È™i greve, manifest criticat de Dubèek ca fiind prea radical. StudenÈ›ii au răspuns la chemarea dizidentului VaculÃk, adunându-se cu miile în PiaÈ›a Václav, pentru a-È™i exprima adeziunea lor la continuarea È™i adâncirea reformelor în societate. Dar, în noaptea de 20 spre 21 august, R.S.C. a fost invadată de aproximativ 7000 de tancuri È™i 500000 de militari din U.R.S.S., R.P.B., R.P.U., R.P.P. È™i R.D.G. La început a fost ocupat aeroportul Ruzynĕ, unde din avioane au debarcat tancuri cu motoarele gata pornite pentru a intra în acÈ›iune. Nu trecuse de miezul nopÈ›ii È™i în Praga s-au auzit focuri de armă de toate calibrele. StudenÈ›ii au venit cu zecile de mii în PiaÈ›a Václav, deoarece printre oameni circula un zvon despre debarcarea de trupe sovietice la Praga. La ora 1,00, Radio Praga a difuzat un comunicat prin care s-a anunÈ›at invadarea Cehoslovaciei de militari din cinci țări. De asemenea, s-a precizat că "PreÈ™edinÈ›ia cheamă toÈ›i cetățenii să nu opună rezistență amatelor invadatoare, deoarece apărarea graniÈ›elor țării este acum imposibilă". Focurile de armă au scăzut mult în intensitate. La ora 3,00, un alt comunicat a anunÈ›at că Dubèek, Svoboda, Oldøich Èernik, Josef Smrkovský, Josef Å paèek, Bohumil Å imon È™i FrantiÅ¡ek Kriegel È™i alÈ›i conducători cehoslovaci au plecat cu un avion militar la Moscova, de fapt au fost arestaÈ›i prin acÈ›iunea comună a K.G.B. È™i St.B. ("Státnà Bezpeènost": Securitatea de Stat). Acolo, pe 26 august, cu excepÈ›ia lui FrantiÅ¡ek Kriegel, evreu, fost voluntar al Brigăzilor InternaÈ›ionale în Spania, s-a semnat aÈ™a-numitul Protocol de la Moscova ("Moskevský protokol"), care, de fapt, a pus capăt Primăverii de la Praga. De când militarii celor cinci țări semnatare a Pactului de la VarÈ™ovia, cu excepÈ›ia României, au invadat Cehoslovacia, Janek petrecea mare parte din timp în PiaÈ›a Václav, unde striga lozinci antisovietice, se apropia de tancuri, îi întreba pe militarii străini ce caută ei la Praga. El le spunea în ruseÈ™te: "VedeÈ›i, noi, cehoslovacii nu dorim să răsturnăm prin forță regimul comunist, ci numai să îl reformăm, să avem mai multă libertate de miÈ™care în lume, să avem un sistem multipartinic la care să participe È™i P.C.C. De obicei, militarii nu se angrenau în discuÈ›ii cu localnicii, stăteau pe jumătate ieÈ™iÈ›i prin turela deschisă a tancului È™i răspundeau stereotipic tot în ruseÈ™te: "Noi respectăm ordinele date de superiorii noÈ™tri". ÃŽn ziua de 25 august, era duminică, un tanc se apropia de statuia regelui Václav, loc sacru, spre nemulÈ›umirea praghezilor aflaÈ›i acolo, care au făcut spontan un baraj uman. Printre ei se afla È™i Janek. ÃŽn jurul tancului se adunase sute de oameni, care au început să bată în tanc cu ce aveau la îndemână: pietre, bricege, bastoane; unii loveau blindajul cu pumnul gol. Enervat de situaÈ›ie, tanchistul a încercat să îndepărteze mulÈ›imea din jur printr-o manevră sacadată, derutantă, de rotire pe loc a tancului, când într-un sens, când invers. Nu trecuse jumătate de minut È™i Janek a simÈ›it o durere insuportabilă la piciorul drept. A È›ipat atât de tare, încât tancul s-a rotit în sens opus. Apoi, Janek a leÈ™inat, n-a mai È™tiut ce se întâmplă cu el. La spital s-a constatat că degetul mare îi fusese zdrobit de o È™enilă a tancului. A fost operat de urgență È™i i s-a amputat o falangă. Medicii i-au spus că a scăpat uÈ™or, degetul i-a fost doar ciupit de È™enilă, dar pentru Janek acest accident a reprezentat un motiv în plus pentru ca Primăvara de la Praga să îi rămână în minte ca o amintire urâtă, în care 72 de compatrioÈ›i È™i-au pierdut viaÈ›a, el numărându-se printre cele câteva sute de răniÈ›i. Amintirea Primăverii de la Praga a fost din nou însângerată în anul următor, pe 16 ianuarie, când Jan Palach, studentul la È™tiinÈ›e economice, È™i-a turnat benzină pe el È™i È™i-a dat foc pe scările Muzeului NaÈ›ional, în semn de protest pentru că, după îndepărtarea lui Dubèek de la conducerea P.C.C. È™i ascensiunea tot mai evidentă a lui Gustáv Husák, nu s-au continuat reformele. *** Janek, după ce a terminat Universitatea Tehnică, a fost repartizat la Uzinele "Å koda" ("Å kodovy závody") din Mladá Boleslav, căreia, în 1951, i s-a schimbat numele în Uzinele "Vladimir Ilici Lenin" ("Závody VladimÃra Iljièe Lenin"), ceea ce a însemnat o stopare bruscă a vânzărilor în Occident, principalul client, situaÈ›ie care a durat până în 1953, când s-a revenit la prima denumire. Janek a primit o garsonieră pentru care plătea o chirie modică, iar serviciul îi asigura o bună dezvoltare profesională, însă el nu era mulÈ›umit. Pe de o parte, îi era dor de Praga, situată la 50 de kilometri distanță, iar, pe de altă parte, dorea să plece dincolo de Cortina de Fier, cu prima ocazie, sătul fiind de aÈ™a-numita "normalizare" impusă de Gustáv Husák (prim-secretar al P.C.C., începând din 17 aprilie 1969), de fapt, un pas înapoi pe drumul reformelor, o revenire la situaÈ›ia de înainte de Primăvara de la Praga. De aceea, Janek, ori de câte ori trecea prin PiaÈ›a Václav, intra în Biserica Maica Domnului din Týn ("Kostel Matky Božà pøed Týnem"), un simbol arhitectonic praghez prin cele două clopotniÈ›e înalte de 80 de metri. Acolo el se ruga ca să i se ivească o ocazie de a pleca din È›ară, care, în sfârÈ™it, a venit în vara anului 1972, când o delegaÈ›ie marocană a sosit în Cehoslovacia în căutare de profesori pentru învățământul preuniversitar. Cum Janek vorbea È™i româneÈ™te, lui i-a fost mai uÈ™or să se descurce în franceză, comparativ cu mulÈ›i conaÈ›ionali de-ai lui, de aceea a fost admis la interviul de angajare È™i repartizat la un liceu din Casablanca. Pentru el, plecarea în Maroc a reprezentat doar breÈ™a fizică din Cortina de Fier, deoarece breÈ™a mentală se produsese înainte, în timpul Primăverii de la Praga. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy