Era ora 10,30. O zi de vară fierbinte, ca oricare alta în Casablanca. Soarele găsise suficiente crăpături și defecte în obloanele de lemn, vechi de mai bine de jumătate de secol, cu urme de vopsea albastră, pentru a strecura zeci de raze în dormitor, câteva chiar pe fața lui Jorj, care stătea pe marginea patului. "Ce noapte furtunoasă am avut!", a exclamat el, cu gândul la cioburile de sticlă.
S-a dus fără chef în bucătărie, de unde a luat un făraș și o perie cu fire sintetice și coadă lungă. S-a întors în dormitor și a început să măture cioburile de sticlă. "Va trebui să caut un geamgiu, să înlocuiesc geamurile sparte. Ce apartament ghinionist, situat la etaj, unde în nopțile de vară mă sufoc de căldură! Ceilalți stau la parter, n-au nevoie să țină deschisă și fereastra exterioară! Când o să scap de acest chin?" bodogănea el în timp ce descoperea cioburi ascunse sub pat, sub masă, sub dulap, sub fotoliu, peste tot.
A revenit în bucătărie fără prea mare chef. A răsturnat conținutul fărașului în săculețul de plastic din coșul de gunoi. Apoi s-a dus la frigider să caute ceva de mâncare și ochii i-au căzut pe un tabel lipit pe ușa frigiderului. Spre totala lui nemulțumire a descoperit că în ziua aceea era "gulagist" de serviciu. "Colac peste pupăză, asta îmi mai trebuia! a exclamat el cu voce tare, de această dată, luând două roșii, un ardei gras, o ceapă mică, două ouă și un borcănel cu iaurt. A vrut să ia și pachetul de unt, dar și-a amintit că s-a terminat de ziua trecută. "S-a mâncat" a folosit el o expresie "dragă" lui, de pe vremea când un cooperant român din Ujda, venit cu treburi la Casablanca, a stat la el aproape o săptămână. Într-o seară, Jorj a căutat fără succes în frigider pachetul de unt pe care el îl cumpărase în dimineața zilei respective și încă nu pusese gura pe el. "S-a mâncat!", i-a explicat laconic musafirul, un tip gras, care tot timpul ronțăia ceva.
Peste circa o jumătate de oră, Jorj, doar în bermudă, bluză de bumbac și sandale de plastic, s-a simțit pregătit pentru a-și îndeplini atribuțiile de "gulagist" de serviciu. Se răsese doar pe gât, își tunsese barba, cât să aibă aspectul de "trei zile" și se pieptănase. Mâncase ochiuri românești, salată asortată, un iaurt, un corn și, ca desert, o salată de pepene galben. Se spălase pe mâini, pe față și pe dinți.
A coborât în curtea interioară și s-a dus la magazioara de sub scară, unde a scos un furtun lung, transparent, un făraș verde, un săculeț negru, toate din plastic, o mătură dintr-o frunză de palmier și o cârpă de șters praful.
S-a întâlnit cu Aleks, pregătit de plecare, care l-a salutat:
- Bună ziua! Cum merge treaba?
- Cum să meargă, așa și așa. Încotro?
- Merg la biserică. Mă rog ca "Solidaritatea" să ajungă la putere. Chiar o să-i sugerez preotului să facă un apel la toți enoriașii în acest sens.
- Doamne ajută! Poate scăpăm de "gulagul din umbra palmierilor". Azi-noapte a început să se dezintegreze: zdrang… zdrang… zdrang. Semn bun, nu-i așa?
- Așa să dea Dumnezeu.
Gânditor, Jorj a început să măture gresia din patio, mai mult ca să se afle în treabă, pentru că "gulagiștii" erau civilizați, nu aruncau hârtii sau alte ambalaje pe jos. Mizeria venea de sus, nisipul adus de vânt tocmai din Sahara sau gunoiul lansat de pescărușii în zbor. A ajuns în dreptul apartamentului lui Ivan, de unde, prin fereastra interioară deschisă ieșeau zgomotele caracteristice zurrr… pac… zurrr… pac… zurrr… pac… "Mi se pare tare ciudat faptul că Ivan și Oprea pot juca table și o jumătate de zi, fără a face febră musculară la mâini" a fost un gând al lui Jorj.
Două uși s-au deschis aproape simultan, a lui Hans și a lui Janek.
- Bună ziua, plecați la plajă?
- Bună ziua. Poate ajungem la Muhammadia! Este o zi excelentă de plajă.
- Distracție plăcută!
"Bravo lor! Ei se distrează, iar eu muncesc în zi de vacanță!", și-a spus în barbă Jorj, legănându-și capul, parcă pentru a se descotorisi de gândurile rele.
Românul a ieșit din casa "Gulag", ca să aducă în patio tomberonul lăsat seara afară, pentru a fi golit noaptea de mașinile de salubrizare. La întoarcere a dat nas în nas cu Ilse și Mátyás.
- Ooo! Bună ziua, doamnă Ilse! Bună ziua, tovarășe Hans ! V-ați sculat, porumbeilor?
- Luăm dejunul în oraș. Diseară plec acasă. Mi-am făcut rezervare la avion.
- Ce impresie v-ați făcut despre Maroc, dacă nu sunt prea indiscret?
- Este o țară foarte atractivă, de unde se pleacă numai de nevoie.
- Așa este, doamnă. Eu aș pleca chiar și mâine, dar există întotdeauna un dacă… dacă în țara mea n-ar mai fi… ăăă… mai bine să nu mai continuăm discuția. Vă invidiez pentru că vă întoarceți acasă.
- La revedere!
- Să aveți poftă!
- Mulțumim!
Jorj a așezat tomberonul lângă scară și a început să pregătească furtunul pentru a stropi gresia din patio. A avut surpriza să-i vadă pe Horea și Ivan, ieșind în patio?
- Bună ziua! Unde merg tovarășii "gulagiști"?
- La cherhana, dacă ești atât de curios. Vrem să găsim un chilipir la spartul târgului. Am luat și costumele de baie. Nu se știe niciodată.
- Aveți grijă să nu vă intre vreun țipar în fund!
- Ce vrei să spui?
- Am glumit, voi nu știți de glumă?
- Ai grijă cu glumele astea! Să nu te trezești, tot din glumă, că ți-a intrat coada măturii în fund! Mai bine ai avea grijă ce faci. Nu mai lăsa fereastra exterioară deschisă! Ai văzut ce s-a întâmplat azi-noapte?
- Bine, bine, duceți-vă la cherhana ! Să aveți baftă la chilipir!
- Taci și curăță și canalul de scurgere, nu fi leneș!
Jorj a lăsat furtunul și a dat la o parte grătarele de fontă ale canalului de scurgere a apei pluviale. Cu fărașul a răzuit fundul de beton al canalului, amplasat pe axa de simetrie a curții interioare, cât era de lungă. "Asta este muncă de ocnaș, de deportat politic la canal, de «gulagist»!", a exclamat el, după ce a pus grătarele la loc.
Atența i-a fost atrasă de apariția lui Volfik, însoțit de noua lui amantă. Jorj și-a văzut mai departe de treabă, pentru a nu o intimida pe arăboaică, care, ca orice supusă a lui Allah, are un puternic sentiment de teamă în astfel de situații; dacă ar fi fost văzută de un musulman, ar fi fost pedepsită cu grade diferite de severitate: admonestată verbal în Maroc, iar într-o țară fundamentalistă omorâtă prin lapidare pe loc sau după o judecată sumară.
Habaladza l-a urmat pe Volfik cu pași mărunți și repezi până la poartă, de unde a plecat singură. Apoi a ieșit și moscovitul, dar în sens opus.
Jorj s-a gândit că, dacă tot va stropi patio, să profite de ocazie, să facă un duș răcoritor, o mică destrăbălare în singurătatea gulagului. Și-a dat jos bluza și a îndreptat furtunul când spre pavaj, când spre el. Razele soarelui erau difractate de picături, devenite minispectre efemere, o imagine încântătoare, care, dat fiind faptul că era singur în tot gulagul, nu îl auzea nimeni, l-a incitat să fredoneze "Zece membri de partid" de Păstorel Teodoreanu: "Zece membri de partid / Visau viață nouă, / Unul a vorbit în vis / Și-au rămas doar nouă. / Nouă membri de partid / De marxism s-au copt, / Unul s-a răscopt din ei / Și-au rămas doar opt! / Opt membri de partid / Au trecut la fapte, / Unul a trecut la Tito! / Și-au rămas doar șapte! / Șapte membri de partid / Fac afaceri grase, / Unul a intrat la zdup / Și-au rămas doar șase! / Șase membri de partid / Au strigat lozinci, / Unul a strigat greșit / Și-au rămas doar cinci! / Cinci membri de partid, / Când au fost la teatru, / Unul n-a aplaudat / Și-au rămas doar patru! / Patru membri de partid / Și cam toți evrei, / Unul a plecat în Eretz / Și-au rămas doar trei! / Trei membri de partid / Vorbeau de război! / Unul a vorbit cam mult / Și-au rămas doar doi! / Doi membri de partid / Mândri ca păunul. / Unul a înnebunit / Și-a rămas doar unul! / Un membru de partid, / Cel mai lămurit, / A plecat cu O.N.T.-ul / Și n-a mai venit! / Zero membri de partid / Luptă pentru pace, / Că partidul nostru drag / Știe el ce face!"
Parcă spălat de multe temeri, după câteva minute de fredonare, "gulagistul" de serviciu și-a amintit de o epigramă scrisă de același Păstorel Teodoreanu, pe care a recitat-o declamativ, nemișcat, cu furtunul de-asupra capului: "Câte stele sunt pe cer / Toate pân’ la ziuă pier. / Numai una, ca o proastă, / Șade pe uzina noastră".
Apoi, Jorj a fredonat în aceleași condiții o variantă a acestei epigrame, pe care nu era capabil să spună în acel moment de unde o știe: "Socialismul - glumă proastă / E-o steluță înroșită, / Cocoțată - de ce oare? - / Sus, pe stema țării noastre."
Ud din cap până la picioare, dar eliberat de multe complexe, românul a trecut la ștergerea cu o cârpă a celor 12 lei de marmură, care susțin bazinul fântânii arteziene. Considerând că și-a îndeplinit sarcinile de serviciu, el a strâns furtunul și l-a pus în magazioară. Apoi a ieșit cu gândul să meargă la o locantă din Medina, unde să mănânce bucăți mari de pește prăjit la un preț deosebit de convenabil.
În casa "Gulag" nu s-a mai desfășurat nicio activitate, liniște deplină până seara târziu, cu excepția scurtei perioade cât Ilse a venit să-și pregătească bagajul, după care a plecat însoțită de Máthyás la aeroport.
La ora 21,00 a sosit Aleks. Prima lui grijă a fost să caute postul Radio France Internationale la un radiocasetofon "Philips", model anii ’60, luat din piața de vechituri din Casablanca. Prin multitudinea de voci, piuituri și șuierături a ascultat buletinul de știri, care a început cu ceea ce vroia el să afle: "Președintele polonez Wojciech Jaruzelski l-a numit în funcția de prim-ministru pe Tadeusz Mazowiecki, unul dintre liderii «Solidarității»". "Uraaa!" a strigat Aleks. Ura... ura... ura... s-a auzit ecoul în patio. "Libertateee!" a strigat din nou Aleks. Libertate... libertate... libertate... s-a auzit ecoul în patio. Nu era nimeni, care să-l asculte. "Gulagul din umbra palmierilor" era pustiu, iar strigătele lui Aleks păreau niște vorbe aruncate în vânt, în deșert. Cât ar fi vrut să aibă pe cineva căruia să-i împărtășească bucuria!

***

"Gulagiștii" s-au reunit doar seara în cadrul "ședinței de partid". Pe terasă Aleks a adus aparatul de radio, pentru a mai asculta o dată știrea-bombă la Radio France Internationale. Volfik a anunțat ordinea de zi, care avea un singur punct: Analiza situației politice în R.P.P.
- Tovarășe Aleks, ai cuvântul!
- Azi, 19 august 1989, președintele polonez Wojciech Jaruzelski l-a numit în funcția de prim-ministru pe Tadeusz Mazowiecki, unul dintre liderii "Solidarității".
S-au auzit urale și aplauze puternice, repetate din partea lui Hans, Janek, Jorj și Máthyás.
- Ce este "Solidaritatea"? a întrebat Máthiás, mai mult pentru a prelungi plăcerea acestei discuții.
- În primul rând să vă spun că în poloneză se numește "Niezale¿ny Samorz¹dny Zwi¹zek Zawodowy «Solidarnoœæ»", adică Sindicatul Independent Autocefal "Solidaritatea". Acest sindicat a fost înființat pe 17 septembrie 1980, de Lech Wa³êsa.
- Cine este acest Wa³êsa, n-am auzit de el? a întrebat Oprea.
- Să o iau metodic. Wa³êsa s-a născut pe pe 29 septembrie 1943 în satul Popowo, situat în centrul țării, la 65 de kilometri de Toruñ. A urmat școala primară la Chalin, iar la Lipno școala profesională. După ce a satisfăcut stagiul militar, Wa³êsa s-a angajat în 1966, la Șantierul Naval din Gdañsk. Pe 8 septembrie 1969, s-a căsătorit cu Miros³awa Danuta, născută Go³oœ, pe 25 februarie 1949, la Wêgrów. Împreună au opt copii: Bogdan, S³awomir, Przemys³aw, Jaroslaw, Magdalena, Anna, Maria Wiktoria, Brygida. În timpul grevelor din 1970 a fost președintele comitetului de grevă.
- Grevele din 1970? a întrebat surprins Jorj.
- La începutul lunii decembrie din 1970, guvernul polonez a anunțat reducerea salariilor și scumpirea alimentelor, ceea ce a dus la un val de greve în orașele nordice Gdañsk, Gdynia, Elbl¹g, Szczecin. Situația ajunsese dramatică, grevele se extindeau, iar, pe de altă parte, erau semnale că muncitorii au început să distrugă instalații și utilaje de producție. W³adys³aw Gomu³ka, prim-secretar al P.M.U.P., a ezitat în a lua o măsură concretă, dar colaboratorii lui au luat decizii contradictorii. Astfel, Stanis³aw Kocio³ek a cerut muncitorilor să se întoarcă la muncă, iar Zenon Kliszko, a dat ordin să se tragă în muncitorii, care încrearcă să intre în uzine. În confuzia creată, pe 17 decembrie au fost împușcați 42 de oameni și alte 1000 au fost răniți. La represalii au participat 27000 de militari și 5000 de milițieni. La presiunea Moscovei, pe 20 decembrie Gomu³ka a fost obligat să demisioneze, în locul lui venind Edward Gierek, care a mers la Gdañsk, unde și-a cerut scuze pentru sângeroasele evenimente și a anulat măsurile, care au provocat grevele.
- Cea a mai făcut Wa³êsa? a întrebat Janek.
- Încurajat de succesul grevelor, el s-a hotărât să continue lupta sindicală. Dar în 1976 a fost concediat de la Șantierul Naval din Gdañsk.
- Concediat? a întrebat Ivan.
- Da, însă a lucrat o scurtă perioadă ca electrician la diferite întreprinderi mai mici, după care a activat în Comitetul de Apărare a Muncitorilor, în poloneză "Komitet Obrony Robotników", înființat în 1976, ale cărui venituri au rezultat din vânzarea unor publicații clandestine și din unele burse primite de la organizații neguvernamentale din Occident. În 1977, acesta s-a transformat în Comitetul pentru Autoapărare Socială, în poloneză "Komitet Samoobrony Spo³ecznej". Apoi, așa cum am mai spus, pe 17 septembrie 1980, Wa³êsa a pus bazele Sindicatului Independent Autocefal "Solidaritatea".
- De ce Jaruzelski a numit în funcția de prim-ministru un lider de la "Solidaritatea"? a întrebat Hans.
- Între 6 februarie și 4 aprilie 1989 au avut loc la Varșovia așa-numitele Discuții la Masa Rotundă, între reprezentanții guvernului și ai opoziției, inclusiv ai "Solidarității". În final, s-au hotărât următoarele măsuri: 1. legalizarea sindicatelor libere; 2. introducerea instituției prezidențiale, care a anulat poziția conducătoare a primului secretar al P.M.U.P.; 3. introducerea instituției senatului. La alegerile din primul tur, de pe 4 iunie, și din al doilea tur, de pe 18 iunie, "Solidaritatea" a câștigat 99 din cele 100 de locuri în Senat, un loc fiind dobândit de un independent. În Seim, din cele 460 de locuri, numai 161 au fost eligibile pentru "Solidaritatea", care le-a câștigat pe toate. Astfel, cu 260 de parlamentari dintr-un total de 550, "Solidaritatea" a devenit principalul partid politic. La început, pe 2 august, Jaruzelski l-a numit prim-ministru pe Czes³aw Kiszczak, șeful serviciului de informații în timpul legii marțiale de la începutul anilor ’50, care n-a reușit să realizeze coaliția necesară. În aceste condiții, Jaruzelski n-a mai găsit altă soluție și l-a numit pe Mazowiecki în funcția de prim-ministru.
- Dar, tovarășe Aleks, nu cumva bucuria ta este prematură? Crezi că guvernul format de Mazowiecki va trece de votul parlamentarilor? a întrebat ironic Volfik.
- Sunt convins! De aceea, vă aduc la cunoștință în mod solemn că de azi nu mai sunt tovarăș cu voi în "gulagul din umbra palmierilor". Am luat hotărârea să plec acasă chiar de mâine. Consider că în Polonia gulagul instituit de Stalin a luat sfârșit.
- Uraaa! a strigat Jorj.
- De ce te bucuri, s-a schimbat cumva regimul politic în R.S.R.? a întrebat tăios, de această dată, Volfik.
- Deoarece, apartamentul răcoros al lui Aleks va rămâne liber și o să mă mut de mâine în el, a răspuns diplomatic Jorj,
- Domnilor, vă urez ca și în țările de unde ați venit să se schimbe regimurile comuniste! a strigat Aleks, după care, în mod tacit, s-a declarat închisă "ședința de partid" din 19 august 1989.
În apartament au mai rămas doar Hans, Janek, Jorj și Mátyás, care aveau lacrimi în ochi, plângeau de bucurie, presimțind că în curând vor pleca și ei, în sfârșit, acasă. L-au îmbrățișat pe Aleks, care striga în delir: "Libertateee!", "Libertateee!", "Libertateee!"...